Vârstnicul L. Tom Perry, “Am fost cea mai măreaţă generaţie,” Mar 2011
Seară la gura sobei organizată de SEB • 6 martie 2011 • Universitatea Brigham Young
De fiecare dată când stau înaintea voastră, tineri adulţi frumoşi şi chipeşi, şi vă privesc, am un sentiment copleşitor. Este şi mai emoţionant când mă gândesc că sunt zeci de mii ca voi adunaţi în congregaţii din întreaga lume.
Voi sunteţi viitorul Bisericii
Pe măsură ce anii trec cu repeziciune, veţi privi înapoi la această perioadă a vieţii voastre ca fiind una dintre cele mai interesante. Am mare încredere în tinerii adulţi ai Bisericii. Una dintre cele mai puternice revelaţii pe care le-am primit vreodată a venit în timp ce mă pregăteam să prezidez asupra Zonei Europa Centrală.
În timpul unei nopţi nedormite, am simţit că tinerii adulţi necăsătoriţi ai Bisericii reprezintă viitorul Bisericii în Europa şi că trebuia să mă concentrez asupra lor. Aceasta s-a dovedit a fi perioada cea mai plină de satisfacţii din lunga mea slujire. S-au obţinut câteva rezultate foarte satisfăcătoare în timpul ultimilor ani pe măsură ce v-am ascultat ideile şi preocupările.
Împreună am învăţat cum să vă ajutăm să aduceţi prieteni în număr mare pentru a preaslăvi împreună cu voi. Am văzut tăria spirituală plină de zel a tinerilor adulţi ai Bisericii. Vă cunosc capacitatea. Am văzut felul în care vă întăriţi unii pe alţii şi aduceţi prieteni la cunoaşterea Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos.
Voi sunteţi tineri şi eu sunt bătrân. Între mine şi voi este o diferenţă de mulţi ani. Când am fost de vârsta voastră, am folosit o riglă de calcul la cursul meu de contabilitate. Vă voi oferi un exemplu pentru a vedea cum funcţionează. Eu vorbesc cu o viteză de 140 de cuvinte pe minut atunci când ofer o cuvântare. Dacă mut rigla la numărul de cuvinte pe care le rostesc într-un minut, pot vedea timpul de care am nevoie pentru a oferi cuvântarea. Pentru mine, folosirea acestei rigle este o modalitate mai rapidă decât un calculator modern. Dar pentru a fi pe aceeaşi poziţie cu minţile voastre strălucite şi moderne, pentru aproape toate calculele, a trebuit să mă familiarizez cu instrumentele moderne din zilele voastre.
Pentru a ţine pasul cu voi, a trebuit să fac multe schimbări pentru a putea folosi tehnologia de ultimă generaţie. A trebuit să învăţ să folosesc comptometrul, cartela pentru perforat 1401 şi computerul cu disc de stocare 360, laptopul, palmul (PDA-ul), telefonul Blackberry, iPod-ul, iPhone-ul şi, acum, iPad-ul. La acestea, adăugaţi Facebook, Twitter, blogurile şi YouTube. Gândiţi-vă la ce înseamnă toate acestea pentru un bărbat în vârstă de 88 de ani care încearcă să ţină pasul cu voi!
Ce provocare este pentru generaţia mea să folosească şi să vadă toate lucrurile pe care voi de dezvoltaţi! Dar avem un avantaj faţă de voi. Noi am trecut prin toate schimbările. Noi am dobândit experienţă prin cunoaşterea unora dintre acele lucruri vechi şi fundamentale care încă sunt de mare valoare ca temelie pe care clădim. Voi puteţi doar citi despre ele. Vreau să vorbesc despre câteva dintre aceste lucruri fundamentale, care nu trebuie niciodată să fie date la o parte sau înlăturate.
Faceţi din generaţia voastră cea mai măreaţă generaţie
Acum câţiva ani, un binecunoscut autor i-a descris pe unii dintre bărbaţii şi femeile din generaţia mea ca fiind „cea mai măreaţă generaţie”. Autorul, Tom Brokaw, a explicat:
„Aceşti bărbaţi şi femei au trăit în perioada Marii depresiuni, atunci când impasul economic ameninţa lumea asemenea unei boli. Ei şi-au văzut părinţii pierzându-şi afacerile, fermele, locurile de muncă, speranţele. Ei au învăţat să accepte un viitor care se dezvăluia de pe-o zi pe alta. Apoi, tocmai când o licărire de refacere economică a început să se întrezărească, a izbucnit războiul în întreaga Europă şi în Asia… Această generaţie a fost convocată şi i s-a spus să se pregătească de luptă. Şi-au părăsit fermele … locurile de muncă din birouri … au renunţat la locurile de muncă de la liniile de producţie… şi la locurile lor de muncă de pe Wall Street, au renunţat la educaţie sau, imediat după absolvire, şi-au pus uniforma militară …
Au avut de înfruntat mari dezavantaje şi au început mai târziu războiul, dar nu au protestat. Când zilele şi nopţile lor ar fi trebuit să fie pline de experienţe nevinovate, romantism şi lecţii de viaţă, ei luptau, adesea corp la corp, în cele mai primitive condiţii posibile… În fiecare zi erau în zbor, pe cerurile pline de teroare sau pe mare, în apele ostile, departe de ţărmurile patriei lor …
Când războiul s-a încheiat, bărbaţii şi femeile care fuseseră implicaţi… s-au alăturat sărbătorilor scurte şi pline de bucurie, apoi şi-au asumat, imediat, sarcina de a-şi reclădi vieţile şi lumea pe care şi-o doreau. Ei erau mai maturi decât vârsta pe care o aveau, căliţi de experienţele pe care le avuseseră, disciplinaţi de… instruirea şi sacrificiile pe care le-au făcut. S-au căsătorit în număr record şi au dat naştere unei alte… generaţii… Au rămas fideli valorilor proprii de responsabilitate personală, datorie, onoare şi credinţă” 1
Când eram de vârsta voastră, eu aşteptam cu nerăbdare aceleaşi lucruri pe care le doriţi şi voi astăzi. Anticipam poveştile de dragoste, educaţia, profesia şi căsătoria. În schimb, am fost chemaţi să slujim şi am fost trimişi în cele patru colţuri ale pământului să luăm parte la un război cumplit pentru a ne proteja drepturile fundamentale de a ne bucura de libertatea de gândire, de a acţiona pentru noi înşine, de a ţine adunări şi a ne conduce, protejaţi de litera legii. Slujirea noastră nu a fost doar pentru noi înşine – ea urma să fie contribuţia noastră pentru generaţiile următoare. Am mers înainte de bunăvoie. A fost nevoie de mult curaj.
Deşi nu-mi atribui titlul doar mie, eu sunt unul dintre supravieţuitorii rămaşi din ceea ce s-a numit „cea mai măreaţă generaţie”. Privind spre viitor – privind viitorul vostru – eu mă rog ca voi să înaintaţi asumându-vă responsabilităţile de a proteja nobila moştenire a trecutului. Mă rog ca, într-o zi, voi să fiţi cunoscuţi ca fiind „cea mai măreaţă generaţie”.
Războiul vostru va fi diferit. Sunt perfect conştient că provocările voastre vor fi mai mari decât ale noastre. Noi am ştiut cine erau duşmanii noştri de pe câmpul de luptă. Ei trăgeau în noi. Astăzi, duşmanul este mai cumplit. El nu ne loveşte mereu frontal. În schimb, se ascunde în aproape fiecare dispozitiv cunoscut omului. Planul său este de a însămânţa idei rele aici sau gânduri rele acolo pentru a ne îndepărta de virtuţile despre a căror importanţă ne-a învăţat istoria noastră glorioasă. Prin planul său viclean, el a născocit modalităţi prin care să slăbească credinţa noastră creştină.
În această seară, aş dori să vă vorbesc despre temelia din ce în ce mai slăbită a credinţei creştine din întreaga lume.
Să întărim credinţa în Salvator
Aveţi un rol în a-i ajuta pe copiii Tatălui nostru din Cer să se întoarcă la principiile lor fundamentale creştine, dezvoltând credinţă în Salvator şi în învăţăturile Sale.
„Papa Benedict al VI-lea a deplâns şubrezirea bisericilor din Europa, Australia şi Statele Unite. Ea a spus: «Nu mai există nicio dovadă a nevoii de Dumnezeu, cu atât mai puţin a nevoii de Hristos… Aşa-numitele biserici tradiţionale par să fie pe cale de dispariţie.»”2
Ne-am îndepărtat de preaslăvirea tradiţională. Mulţi oameni spun că sunt mai degrabă spirituali decât religioşi – dacă o învăţătură se potriveşte stilului lor de viaţă, ei o acceptă şi aceasta devine o parte a credinţei lor. Dacă nu se potriveşte, ei îşi dezvoltă propria lor credinţă. Credinţa şi spiritualitatea sunt privite acum ca produse de larg consum. Materialismul a preluat puterea şi L-a înlocuit pe Dumnezeu. Glasurile noastre trebuie să se facă auzite în opoziţie cu aceste tendinţe periculoase menite să distrugă credinţa omenirii.
Cartea lui Mormon ne avertizează în repetate rânduri cu privire la înlocuirea încrederii noastre în Dumnezeu cu acele lucruri care nu durează. Descriind o perioadă în care mulţi dintre nefiţi se îndepărtau de la credinţă, Cartea lui Mormon consemnează: „Ci ei s-au făcut mândri, fiind înălţaţi în inimile lor, din cauza bogăţiilor lor nespus de mari; de aceea, au devenit bogaţi în ochii lor înşişi şi nu au vrut să dea ascultare cuvintelor [profeţilor], anume să păşească drepţi în faţa lui Dumnezeu” (Alma 45:24).
Tinerii mei prieteni, pe măsură ce sunteţi martori ai şubrezirii creştinătăţii în societate, credinţa voastră trebuie să devină şi mai fermă şi sigură. Helaman a declarat: „Aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice, da, săgeţile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre şi furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit, datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă” (Helaman 5:12).
Nefi ne-a amintit: „Noi vorbim despre Hristos, ne bucurăm în Hristos, predicăm despre Hristos, profeţim despre Hristos şi scriem după profeţiile noastre pentru ca să ştie copiii noştri la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor… să poată aştepta acea viaţă care este datorită lui Hristos… căci calea cea dreaptă este să credeţi în Hristos” (2 Nefi 25:26–28).
Avem o temelie pentru a susţine această afirmaţie?
Emblemele sacrificiului lui Hristos au rezistat de-a lungul tuturor generaţiilor
Faptul cel mai bine consemnat din întreaga istorie este relatarea misiunii Domnului şi Salvatorului nostru pe pământ. Misiunea Sa a fost profeţită de la începutul istoriei omenirii pe pământ.
Haideţi să vedem numai un exemplu. În Moise, capitolul 5, citim:
„ Şi s-a întâmplat că, după ce Eu, Domnul Dumnezeu, i-am gonit, Adam a început să lucreze pământul şi să aibă stăpânire asupra tuturor fiarelor câmpului şi să mănânce pâinea cu sudoarea frunţii, aşa cum i-am poruncit Eu, Domnul. Şi Eva, nevasta lui, lucra, de asemenea, cu el …
Şi Adam şi Eva, nevasta lui, au chemat numele Domnului şi ei au auzit glasul Domnului venind din direcţia grădinii Edenului, vorbindu-le şi ei nu L-au văzut pentru că ei au fost alungaţi din prezenţa Sa.
Şi El le-a dat porunci, pentru ca ei să-L slăvească pe Domnul, Dumnezeul lor, şi să ofere pe primii născuţi din turmele lor, drept ofrandă Domnului. Şi Adam s-a supus poruncilor Domnului.
Şi după mai multe zile, un înger al Domnului i-a apărut lui Adam, spunând: «De ce oferi tu sacrificii Domnului?» Şi Adam i-a spus: «Eu nu ştiu, doar pentru că Domnul mi-a poruncit».
Şi atunci, îngerul a vorbit, spunând: «Acest lucru este o reprezentare a sacrificiului Singurului Născut al Tatălui, care este plin de har şi adevăr.
De aceea, tu vei face tot ceea ce vei face în numele Fiului şi tu te vei pocăi şi-L vei chema, întotdeauna, pe Dumnezeu în numele Fiului»” (versetele 1, 4–8).
În acest fel, sacrificiile au fost instituite pe pământ ca rânduieli ale Evangheliei pentru a se practica şi a fi înfăptuite prin autoritatea preoţiei, simbolizând sacrificiul viitor al Fiului Omului care urma să-Şi dea viaţa pentru păcatele lumii.
Felul înfăptuirii rânduielii era mereu stabilit pentru a indica sacrificiul Domnului care urma să vină la jumătatea timpului. De exemplu, oferirea Paştelui era pregătită astfel încât un miel de parte bărbătească, de un an, fără pată şi cusur, era ales ca jertfă. Sângele era vărsat şi se avea grijă ca niciun os să nu-i fie rupt, toate acestea simbolizând felul morţii Salvatorului.
Pentru mine, este uimitor faptul că oferirea de jertfe a continuat de-a lungul vremii, de la Adam până la Salvator. Deşi au fost multe perioade de apostazie, speranţa că Dumnezeu va ispăşi pentru păcatele lumii prin Singurul Său Născut şi speranţa că sângele Său ispăşitor va face posibilă nemurirea s-au păstrat cu claritate în minţile lor.
Oferirea jertfelor s-a încheiat, în mare parte, la venirea Salvatorului pe pământ. Împărtăşania a fost instituită pentru a le aminti ucenicilor Săi că El a fost pe pământ şi Şi-a îndeplinit slujirea pământească. În Luca 22:19–20 citim:
„Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o zicând: «Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea».
Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul, şi li l-a dat, zicând: «Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi»”.
Din nou, sunt uimit că acest fel de aducere aminte, deşi trecut prin perioada întunecată a apostaziei, a fost practicat în multe forme şi în multe moduri de-a lungul generaţiilor până la timpul restaurării Evangheliei, când puterea preoţiei a fost readusă pe pământ pentru a înfăptui sfânta rânduială salvatoare.
De-a lungul tuturor perioadelor istoriei consemnate, găsim în mod constant acest lucru care ne aduce aminte de misiunea Salvatorului. El a venit pe pământ având o natură dublă – una a lui Dumnezeu şi alta a omului. Astfel, El a putut duce la sfârşit pentru noi toţi măreţul Său sacrificiu care ne înnobilează prin ispăşirea Sa. Poate exista o dovadă mai puternică decât urmarea doctrinelor de-a lungul tuturor epocilor că El este Isus Hristosul, Salvatorul lumii? El ne-a dăruit Evanghelia Sa pentru a ne ghida şi îndruma în timpul călătoriei noastre pe pământ.
Arătaţi lumii adevărul Evangheliei lui Isus Hristos
Preşedintele David O. McKay ne-a spus:
„Responsabilitatea de a arăta lumii că Evanghelia lui Isus Hristos va rezolva problemele ei revine oamenilor care susţin acest lucru… Eu cred… că fiecare problemă a lumii poate fi rezolvată prin supunere faţă de principiile Evangheliei lui Isus Hristos …
Soluţia celor mai mari probleme ale lumii se găseşte aici, în Biserica lui Isus Hristos. S-au luat măsuri necesare importante nu numai pentru nevoile individuale ale oamenilor, ci şi pentru naţiuni şi grupuri de naţiuni… Recunosc că ar putea părea că ne atribuim o înţelepciune superioară, dar nu facem acest lucru. Aceasta reprezintă, pur şi simplu, punerea în practică a planului lui Dumnezeu în ce priveşte problemele lumii. Dumneavoastră, cei care deţineţi preoţia, aveţi o responsabilitate mai mare în aceste zile decât a avut vreodată Biserica înainte, dat fiind că trăiţi în acest moment creator al istoriei lumii. Repet. Dacă susţinem că deţinem adevărul, aceasta aduce, pentru fiecare sfânt din zilele din urmă, obligaţia să trăiască astfel încât, atunci când oamenii din lume vin, ca răspuns al chemării, să guste din roadele pomului, să le găsească sănătoase şi bune”3
Mesajul măreţ pe care îl transmitem lumii este că Evanghelia Domnului şi Salvatorului nostru a fost restaurată din nou pe pământ. Biserica Sa este, din nou, pe pământ, având puterea şi slava sfintei preoţii.
Celor care sunt astfel rânduiţi, li se conferă puterea de a acţiona în numele Său, ca reprezentanţi ai Săi, să aducă doctrinele, rânduielile, principiile şi puterile de a lega pe pământ după cum va fi legat şi în ceruri. Aceasta este Biserica Salvatorului. El conduce lucrările Bisericii Sale prin profeţii Săi aleşi. La rândul lor, profeţii Săi le predau Evanghelia celorlalţi şi depun mărturie despre Isus Hristos ca fiind Salvatorul şi Mântuitorul nostru. Aceste zile şi această eră reprezintă dispensaţia plenitudinii timpurilor despre care au vorbit profeţii încă de la începutul vremii. Acesta este timpul împlinirii a tot ce a fost consemnat să se întâmple, după cum a fost declarat de către profeţii Domnului şi după cum a fost consemnat în sfintele scripturi. Aceasta nu este o biserică nouă, ci o biserică restaurată în lume în aceste zile şi în această eră.
Voi sunteţi generaţia pe care Domnul a păstrat-o pentru aceste zile. Voi aţi ieşit din apele botezului făcând un legământ şi o promisiune Domnului vostru că-L veţi reprezenta ajutându-i pe oameni să lase deoparte căile lor lumeşti şi să se întoarcă la binecuvântările care ne sunt promise dacă Îl vom urma şi dacă vom trăi în acord cu Evanghelia Sa. Voi îi puteţi ajuta pe copiii Tatălui nostru Ceresc să se întoarcă la credinţa lor creştină şi să-şi dezvolte credinţa în El şi în căile Sale.
Ce puteţi face
Poate vă întrebaţi: „Ce pot face eu?”. Cu câteva luni în urmă, ţinând o cuvântare la adunarea de împărtăşanie, preşedintele nostru de ţăruş a sugerat patru lucruri pe care le putem face.
Primul este rugăciunea zilnică. Îmi place această afirmaţie din Bible Dictionary: „De îndată ce înţelegem adevărata relaţie pe care o avem cu Dumnezeu (anume, că Dumnezeu este Tatăl nostru şi noi suntem copiii Săi), atunci rugăciunea devine firească şi instinctivă pentru noi (Matei 7:7–11). Multe dintre aşa-zisele greutăţi cu privire la rugăciune provin din faptul că uităm de această relaţie. Rugăciunea este acţiunea prin care voia Tatălui şi voia copilului sunt aduse în concordanţă. Scopul rugăciunii nu este de a schimba voinţa lui Dumnezeu, ci de a ne asigura nouă şi celorlalţi binecuvântările pe care Dumnezeu este deja dornic să ni le ofere, doar că trebuie să le cerem pentru a le obţine. Pentru a putea obţine binecuvântări, este nevoie de muncă şi de efort din partea noastră. Rugăciunea reprezintă o formă de muncă şi este un mijloc care ne este oferit pentru a obţine cea mai mare dintre toate binecuvântările”. 4
Preşedintele Thomas S. Monson
„Celor care îmi auziţi glasul, care vă luptaţi cu încercări şi greutăţi mari şi mici, vă spun că rugăciunea este furnizoarea tăriei spirituale… Rugăciunea este mijlocul prin care ne apropiem de Tatăl nostru Ceresc, care ne iubeşte. Vorbiţi-I în rugăciune şi, apoi, ascultaţi răspunsul. Miracole au fost îndeplinite prin rugăciune …
Amintiţi-vă să vă rugaţi cu ardoare”.5
Înălţaţi zilnic rugăciuni personale şi proprii, iar apoi ajutaţi-i pe ceilalţi să se întoarcă la credinţa lor creştină, încurajându-i să îngenuncheze şi să se roage la Dumnezeu.
Al doilea, studiul zilnic al scripturilor. Există, oare, o mărturie mai puternică despre Isus Hristos decât cele pe care le găsim în Cartea lui Mormon? 233 din cele 239 de capitole ale acesteia Îl menţionează pe Salvator. Nu este acest lucru uimitor?
Fiţi siguri că studiaţi zilnic scripturile pe cont propriu. Apoi ajutaţi-i pe ceilalţi să se întoarcă la credinţa lor creştină, încurajându-i să studieze, de asemenea, zilnic din scripturi.
Al treilea, demnitatea de a intra în templu. Unii dintre voi au fost la templu, alţii, nu. Este bine să înţelegem care sunt cerinţele pentru a obţine o recomandare pentru templu. Noi înţelegem clar procesul prin care mergem la judecătorul nostru din Israel şi confirmăm înaintea acestuia demnitatea noastră de a deţine o recomandare actuală pentru templu, iar apoi de a trăi conform cu standardele necesare pentru deţinerea respectivei recomandări.
Trăiţi în aşa mod încât exemplul vostru neprihănit să arate cum putem să trăim pentru a fi demni de a ne califica pentru binecuvântările templului.
Al patrulea, fapte zilnice de slujire. Regele Beniamin a declarat: “Iată, vă spun aceste lucruri ca voi să puteţi învăţa înţelepciune; ca voi să puteţi învăţa că, atunci când sunteţi în slujba aproapelui, sunteţi numai în slujba Dumnezeului vostru” (Mosia 2:17).Domnul ne răspunde, efectiv, la rugăciuni prin intermediul slujirii pe care o oferim celorlalţi.
Fiţi exemple de slujire asemănătoare celui al lui Hristos şi ajutaţi-i pe ceilalţi să se întoarcă la credinţa creştină, încurajându-i să-şi slujească semenii.
„Înainte, voi creştini”
Când eram de vârsta voastră, am avut o experienţă care m-a ajutat să înţeleg importanţa slujirii. Acum zece ani, experienţa a fost relatată în prezentarea video Special Witnesses of Christ (Martori speciali ai lui Hristos). Vreau ca voi să o vedeţi din nou în această seară:
„Am avut la un moment dat o experienţă care mi-a amintit adesea de bucuria care rezultă din a ne adresa întrebarea: «Ce ar face Salvatorul în această situaţie?».
Am făcut parte din primul grup de soldaţi din infanteria marină care au intrat în Japonia după semnarea tratatului de pace de după cel de-al Doilea Război Mondial. Intrarea în oraşul Nagasaki, care era devastat, a fost una dintre cele mai triste experienţe din viaţa mea. O mare parte din oraş fusese distrusă complet. Unii dintre cei decedaţi nu fuseseră încă îngropaţi. Ca trupe de ocupaţie, ne-am stabilit sediul central şi am început lucrul.
Situaţia era foarte deprimantă, iar unii dintre noi voiau să ofere mai mult. Am mers la preotul militar al diviziei noastre şi am cerut permisiunea de a ajuta la reconstruirea bisericilor creştine. Din cauza restricţiilor guvernamentale din timpul războiului, aceste biserici aproape că încetaseră să mai funcţioneze. Cele câteva clădiri ale acestora erau grav afectate. Unii dintre noi s-au oferit voluntar să repare şi să tencuiască din nou aceste capele în timpul nostru liber, astfel încât ele să fie disponibile din nou pentru susţinerea de slujbe creştine.
Nu cunoşteam limba deloc. Nu puteam îndeplini decât munca fizică a reparării clădirilor. I-am găsit pe preoţii care nu putuseră să slujească în timpul anilor de război şi i-am încurajat să se întoarcă la amvon. Am avut o experienţă extraordinară alături de aceşti oameni, în timp ce ei aveau, din nou, libertatea de a-şi exercita crezurile creştine.
Când plecam din Nagasaki pentru a ne întoarce acasă, a avut loc o întâmplare de care îmi voi aminti întotdeauna. În timp ce ne urcam în trenul care urma să ne ducă spre vapoare pentru a ne întoarce acasă, mulţi dintre ceilalţi soldaţi din infanteria marină ne tachinau. Ei le aveau alături pe prietenele care-şi luau rămas-bun de la ei. Râdeau de noi şi ne sugerau că am ratat toată distracţia faptului de a ne afla în Japonia. Noi doar ne irosisem timpul muncind din greu şi tencuind pereţi.
Chiar când aceştia se aflau la punctul culminant al tachinărilor, de pe un deal mic din apropierea gării au venit aproximativ 200 dintre aceşti creştini japonezi minunaţi de la bisericile pe care le reparaserăm, cântând «Înainte, voi creştini». Au venit la noi şi ne-au oferit multe daruri. Apoi, s-au aliniat cu toţii de-a lungul căii ferate. Şi, pe când trenul începuse să înainteze pe şine, noi am întins mâinile şi le-am atins degetele în timp ce plecam. Nu puteam vorbi; emoţiile noastre erau prea puternice. Dar eram recunoscători că am putut ajuta, într-o mică măsură, la restabilirea creştinismului într-o naţiune după război”.6
Să ne dedicăm atingerii unui nou standard
Ştiu că Dumnezeu trăieşte. Eu ştiu că noi, cu toţii, suntem copiii Săi şi că El ne iubeşte. Ştiu că El Şi-a trimis Fiul în lume pentru a face un sacrificiu ispăşitor pentru întreaga omenire, iar cei care acceptă Evanghelia Sa şi Îl urmează se vor bucura de viaţa veşnică, cel mai mare dintre toate darurile lui Dumnezeu. Ştiu că El a condus restaurarea Evangheliei aici, pe pământ, prin slujirea profetului Joseph Smith. Ştiu că bucuria şi fericirea de durată pe care le vom găsi vreodată în viaţa muritoare vor veni urmându-L pe Salvator, supunându-ne legilor Sale şi ţinând poruncile Sale.
Tinerii mei prieteni, în această seară vă provoc să vă dedicaţi atingerii unui nou standard. Vă provoc să deveniţi „cea mai măreaţă generaţie” prin a-i ajuta pe copiii Tatălui nostru Ceresc să se întoarcă la credinţa lor creştină şi la o temelie religioasă puternică, atât de necesară pentru a ne bucura de linişte sufletească şi de fericire adevărată în această perioadă de încercare care este viaţa muritoare.
Fie ca Domnul să vă binecuvânteze cu îndrăzneală, curaj, entuziasm şi dorinţa de a restaura credinţa prin Evanghelia lui Isus Hristos. El trăieşte! Aceasta este mărturia mea către voi, în numele Său sfânt. În numele lui Isus Hristos, amin.
© 2011 de Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 6/10. Aprobarea traducerii: 6/10. Titlul original We Were the Greatest Generation. Romanian. PD50029874 171
Notes
2. Noelle Knox, „Religion Takes a Back Seat in Western Europe”, USA Today, august 11, 2005, http://www.usatoday.com/news/world/2005-08-10-europe-religion-cover_x.htm.