• Print
• Listen
  • MP3
• Watch
  • Windows Media (WMV)
  • MP4
• E-mail

Vârstnicul D. Todd Christofferson,  “„Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”,”  Jan 2011

Seară la gura sobei organizată de SEB • 9 ianuarie 2011 • Universitatea Brigham Young

Noi, adulţii mai în vârstă, inclusiv părinţii, conducătorii din cadrul Bisericii, profesorii şi prietenii, vă povăţuim să planificaţi pentru viitor. Vă încurajăm să obţineţi educaţie şi instruire profesională ca pregătire pentru anii din viaţa voastră ce vor urma. Vă îndemnăm să stabiliţi un plan cu privire la căsătorie şi la întemeierea unei familii şi să acţionaţi conform acelui plan. Când luaţi decizii cu privire la ce veţi face azi (de exemplu, despre ce vizualizaţi pe Internet), vă prevenim să vă gândiţi la posibilele consecinţe ce vor avea loc mai târziu ca urmare a acelor decizii. Vă sfătuim să vă gândiţi la felul în care vă veţi măsura succesul în viaţa voastră şi, apoi, să stabiliţi tiparele şi obiceiurile care vor duce la acel succes.

Tot acest sfat vă va conduce spre un drum înţelept şi prudent în viaţă, iar lucrurile pe care le voi spune în seara aceasta nu vor minimaliza în niciun fel importanţa de a gândi şi de a planifica din timp. Planificarea şi pregătirea chibzuite sunt cheia spre un viitor plin de satisfacţii, însă noi nu trăim în viitor – trăim în prezent. Noi ne făurim planurile de viitor zi de zi; noi ne îndeplinim obiectivele zi de zi. Noi ne clădim şi ne îngrijim de familiile noastre zi de zi. Noi depăşim imperfecţiunile zi de zi. Noi rezistăm în credinţă până la capăt zi de zi. Ceea ce însumează o viaţă trăită din plin şi care ne fac persoane sfinte, este acumularea mai multor zile bine trăite. Aşadar, aş dori să vă vorbesc despre cum să trăim bine zi de zi.

Priviţi spre Dumnezeu pentru lucrurile de care este nevoie în fiecare zi

În Luca, este consemnat că unul dintre ucenicii lui Isus L-a rugat: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui” (Luca 11:1). Apoi, Isus a oferit un model de rugăciune care a devenit cunoscut sub numele de „rugăciunea Domnului”. Acelaşi model de rugăciune este consemnat în Matei ca parte din cuvântarea de pe munte (vezi Matei 6:9–13).

În rugăciunea Domnului este inclusă cererea „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11) sau „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă în fiecare zi” (Luca 11:3). Cu siguranţă că noi suntem de acord că avem în fiecare zi nevoi pentru care vrem ajutorul Tatăului Ceresc pentru a le rezolva. Pentru unii oameni, în anumite zile, acea nevoie este chiar pâinea – adică hrana necesară pentru a trăi în ziua respectivă. Ar putea fi, de asemenea, tăria spirituală şi fizică necesare pentru a rezista încă o zi de boală cronică sau de refacere dureros de lentă. În alte cazuri, ar putea fi vorba de nevoi mai puţin palpabile, cum ar fi lucrurile legate de obligaţiile sau activităţile unei persoane din ziua respectivă – de exemplu, predarea unei lecţii sau susţinerea unui examen.

Isus ne învaţă pe noi, ucenicii Săi, că ar trebui să privim către Dumnezeu în fiecare zi pentru pâinea – ajutorul şi susţinerea – pe care o cerem în ziua respectivă. Nefi ne-a sfătuit: „Dar iată, vă spun că voi trebuie întotdeauna să vă rugaţi şi să nu vă descurajaţi; că voi nu trebuie sa faceţi nimic pentru Domnul până când, în primul rând, nu vă rugaţi Tatălui în numele lui Hristos ca El să sfinţească fapta voastră pentru voi înşivă, pentru ca fapta voastră să fie pentru binele sufletului vostru”(2 Nefi 32:9).

Invitaţia Domnului de a obţine pâinea noastră cea de toate zilele din mâna Tatălui nostru Ceresc ne vorbeşte despre un Dumnezeu plin de iubire, conştient chiar de nevoile mici şi zilnice ale copiilor Săi şi nerăbdător să îi ajute pe rând. El ne spune că putem cere cu credinţă de la acea Fiinţă „care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi… [ne va fi dat]” (Iacov 1:5). Acest lucru ne oferă, bineînţeles, foarte multă linişte şi încredere, dar un principiu implicat în această învăţătură are mai multă însemnătate decât simpla primire de ajutor în trăirea vieţii de pe o zi pe alta. Pe măsură ce căutăm şi primim pâinea divină în fiecare zi, credinţa noastră şi încrederea în Dumnezeu şi în Fiul Său vor creşte.

Privind spre Dumnezeu zilnic pentru nevoile noastre, ne cultivăm credinţa

Vă amintiţi de marele exod al triburilor lui Israel din Egipt şi cei 40 de ani petrecuţi în pustiu înainte de intrarea în ţara făgăduită. Mulţimea numeroasă de peste un milion de oameni trebuia să primească hrană. Cu siguranţă, un asemenea număr aflat într-un singur loc nu putea supravieţui din vânatul animalelor, iar felul lor de viaţă în continuă mişcare nu le permitea creşterea de recolte sau de animale în cantităţi semnificative sau într-un număr mare. Iehova a rezolvat această provocare prin a le oferi, în mod miraculos, pâinea cea de toate zilele din ceruri – mana. Această substanţă de dimensiuni mici care apărea pe pământ în fiecare dimineaţă era ceva nou şi necunoscut. De fapt, numele de mană derivă din cuvintele care înseamnă „Ce este aceasta?”. Prin Moise, Domnul a instruit poporul să adune în fiecare zi suficientă mană pentru ziua respectivă, cu excepţia zilei dinaintea Sabatului, când trebuiau să strângă suficientă pentru două zile.

La început, în pofida instrucţiunilor precise ale lui Moise, unii au încercat să adune mai mult decât le era necesar pentru o zi şi să păstreze ceea ce rămânea.

„Moise le-a zis: «Nimeni să nu lase ceva din ea până a doua zi dimineaţă».

N-au ascultat de Moise, şi s-au găsit unii, care au lăsat ceva din ea până dimineaţa; dar a făcut viermi şi s-a împuţit” (Exodul 16:19–20).

Totuşi, după cum li se promisese, când au adunat cantitatea dublă de mană în ziua a şasea, aceasta nu s-a stricat:

„Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit, şi n-a făcut viermi.

Moise a zis: «Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.

Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi»” (Exodul 16:24–26).

Totuşi, din nou, unii dintre ei nu au putut crede fără să vadă şi au ieşit să strângă mană în ziua de Sabat.

„Atunci Domnul a zis lui Moise: «Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele?

Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte»” (Exodul 16:28–29).

Se pare că şi în vechime, la fel ca în zilele noastre, existau anumite persoane care nu puteau rezista tentaţiei de a merge la cumpărături în ziua de Sabat.

Oferindu-le zilnic hrană, câte o zi pe rând, Iehova încerca să înveţe să aibă credinţă o naţiune care îşi pierduse, într-o perioadă de aproximativ 400 de ani, mare parte din credinţa strămoşilor ei. El îi învăţa să aibă încrede în El, să se „[întoarcă] către [El] în fiecare gând; [să nu se îndoiască, să nu se teamă]” (D&L 6:36). El le oferea suficient pentru o zi, pe rând. Cu excepţia zilei a şasea, ei nu puteau păstra mana pentru a o folosi în ziua sau zilele următoare. În esenţă, copiii lui Israel trebuiau să meargă alături de El în ziua respectivă şi să aibă încredere că El le va oferi o cantitate suficientă de mâncare pentru următoarea zi în următoarea zi, şi aşa mai departe. Astfel, ei nu puteau să uite de El prea mult timp.

Ar trebui să observăm, în legătură cu acest lucru, că mana oferită timp de 40 de ani nu trebuia să fie considerată o pomană. Odată ce triburile lui Israel au fost capabile să se întreţină singure, li s-a cerut să facă acest lucru. După ce au traversat râul Iordan şi au fost pregătiţi să înceapă cucerirea Canaanului pornind de la Ierihon, scripturile relatează că „a doua zi de Paşte au mâncat din grâul ţării [din recolta anului precedent] …

Mana a încetat a doua zi de Paşte, când au mâncat din grâul ţării. Copiii lui Israel n-au mai avut mană, ci au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela” (Iosua 5:11–12).

În mod asemănător, în timp ce Îi cerem Domnului pâinea noastră de toate zilele – un ajutor în momentul în care nu putem să îl asigurăm noi înşine – noi trebuie să fim, încă, activi, făcând şi asigurând ceea ce ne stă în putere.

Încredeţi-vă în Domnul – soluţiile pot veni după un timp

Cu ceva timp înainte de a fi chemat să fiu Autoritate Generală, am avut de înfruntat o încercare economică personală care a durat mai mulţi ani. Aceasta nu apăruse drept consecinţă a greşelii sau reavoinţei vreunei persoane, ci a fost unul dintre acele probleme care au loc, uneori, în vieţile noastre. Situaţia a fluctuat în gravitate, dar nu a dispărut niciodată pe deplin. Uneori, această încercare ameninţa bunăstarea mea şi a familiei mele şi credeam că puteam ajunge să fim ruinaţi financiar. M-am rugat ca o intervenţie miraculoasă să ne salveze. Deşi am adresat acea rugăciune de multe ori cu mare sinceritate şi dorinţă adevărată, răspunsul final a fost „Nu”. În cele din urmă, am învăţat să mă rog asemenea Salvatorului: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42). Am căutat ajutorul Domnului în fiecare pas mic pe care îl făceam pe calea spre o rezolvare finală.

Au fost vremuri când îmi epuizasem toate resursele, când nu aveam încotro sau către cine să mă îndrept în acel moment, când pur şi simplu nu mai exista o persoană căreia să-i pot cere ajutorul pentru a mă ajuta să-mi îndeplinesc obligaţiile. Neavând niciun alt refugiu, de multe ori am îngenuncheat înaintea Tatălui meu Ceresc, implorându-L, în lacrimi, să mă ajute. Şi El m-a ajutat. Uneori, printr-un simplu sentiment de pace, o asigurare că lucrurile se vor rezolva. Poate că nu ştiam cum sau care avea să fie calea, dar El m-a făcut să ştiu că, direct sau indirect, El va oferi o cale. Împrejurările se schimbau, o idee nouă şi salutară îmi venea în gând, un venit neaşteptat sau alte resurse apăreau chiar la momentul potrivit. Cumva, a existat o rezolvare.

Deşi atunci am suferit, acum, cand privesc înapoi, sunt recunoscător că problema mea nu a avut o soluţie rapidă. Faptul că am fost nevoit să apelez la Dumnezeu pentru a primi ajutor aproape zilnic pe o perioadă lungă de ani m-a învăţat, cu adevărat, cum să mă rog şi să primesc răspunsuri la rugăciuni şi m-a învăţat într-un mod foarte practic să am credinţă în Dumnezeu. Am ajuns să-I cunosc pe Salvatorul meu şi pe Tatăl Ceresc într-un mod şi într-o măsură în care altfel nu I-aş fi putut cunoaşte sau la care mi-ar fi luat mult mai mult timp să ajung. Am învăţat că pâinea cea de toate zilele este un bun preţios. Am învăţat că mana din zilele noastre poate fi la fel de reală ca mana fizică din istoria biblică. Am învăţat să mă încred în Domnul cu toată inima mea. Am învăţat să merg alături de el în fiecare zi.

Rezolvaţi problemele majore cu paşi mici, făcuţi zilnic

Cerându-i lui Dumnezeu pâinea noastră cea de toate zilele în loc să cerem pâinea noastră cea de toate săptămânile, lunile, sau de toţi anii, reprezintă, de asemenea, un mod de a ne concentra asupra părţilor unei probleme care sunt mai uşor de realizat. Pentru a putea rezolva ceva foarte mare, s-ar putea să fie nevoie să lucrăm pentru aceasta în porţiuni mici, zilnice. Uneori, nu putem face faţă decât unei zile (sau poate numai unei părţi ale zilei) pe rând. Permiteţi-mi să vă ofer un exemplu din afara scripturilor.

O carte pe care am citit-o recent, intitulată Lone Survivor, povesteşte istoria unei echipe de patru bărbaţi, membri ai forţelor speciale din Marina militară a Statelor Unite, aflată într-o misiune secretă într-un sector îndepărtat din Afganistan, în urmă cu cinci ani şi jumătate. Când au fost descoperiţi, din neatenţie, de către doi păstori – un bărbat şi un băiat – aceşti militari special antrenaţi ai Marinei au avut de ales dacă să-i ucidă pe cei doi sau să-i lase să plece, ştiind că dacă aveau să-i lase în viaţă, cei doi aveau să dezvăluie localizarea echipei şi că urmau să fie atacaţi imediat de forţele talibane şi Al Qaida. Totuşi, ei i-au lăsat să plece pe păstorii nevinovaţi şi, în schimbul de focuri care a urmat, numai autorul, Marcus Luttrell, a supravieţuit unui număr de peste 100 de atacatori.

În cartea sa, Luttrell povesteşte despre instruirea extrem de riguroasă şi rezistenţa necesare pentru ca o persoană să fie aptă pentru a fi membră a forţelor speciale în Marina militară a Statelor Unite. În grupul de antrenament al lui Luttrell, de exemplu, din cei 164 de bărbaţi care au început cursul, numai 32 au putut să-l încheie. Aceştia au îndurat săptămâni de efort fizic aproape constant, în apa rece a oceanului şi în afara acesteia, înotând, vâslind şi cărând bărci pneumatice, alergând pe nisip, făcând sute de flotări pe zi, cărând buşteni prin curse cu obstacole etc. Ei se aflau într-o stare de epuizare aproape continuă.

Am rămas impresionat de ceea ce a spus un ofiţer senior membrilor grupului, când aceştia începeau faza finală şi cea mai solicitantă a instruirii lor.

„În primul rând”, a spus acesta, „nu vreau să cedaţi presiunii de moment. Când suferiţi tare, continuaţi să rezistaţi. Terminaţi ziua respectivă. Apoi, dacă încă vă simţiţi rău, gândiţi-vă bine şi îndelung la aceasta înainte de a hotărî să renunţaţi. În al doilea rând, luaţi zilele câte una, pe rând. Câte o [fază] pe rând.

Nu lăsaţi gândurile să v-o ia pe dinainte, nu începeţi să vă gândiţi la a renunţa doar pentru că sunteţi îngrijoraţi cu privire la viitor sau la cât de mult puteţi rezista. Nu vă gândiţi la durerea care va urma. Pur şi simplu treceţi de ziua respectivă, şi vă aşteaptă o carieră minunată” 1.

În general, este bine să încercăm să anticipăm ceea ce va veni şi să ne pregătim să-i facem faţă. Totuşi, uneori, sfatul acestui căpitan este înţelept: „Luaţi zilele câte una, pe rând… Nu vă gândiţi la durerea care va urma. Pur şi simplu treceţi de ziua respectivă”. Dacă ne îngrijorăm cu privire la ce se întâmplă sau la ce va urma, acest lucru poate să ne slăbească. Ne poate paraliza şi ne poate face să renunţăm.

În anii ’50, mama mea a supravieţuit unei operaţii radicale de extirpare a cancerului, dar oricât de grea ar fi fost aceasta, operaţia a fost urmată de zeci de tratamente dureroase cu radiaţii în condiţii medicale care, în zilele noastre, ar fi considerate oarecum primitive. Ea îşi aminteşte că mama ei a învăţat-o, în acea perioadă, ceva care a ajutat-o mereu din acel moment. „Eram atât de bolnavă şi de slăbită şi, într-o zi, i-am spus: «O, mamă, nu mai suport să urmez încă şaisprezece tratamente de acest gen». Ea a spus: «Dar astăzi poţi suporta?». «Da». «Ei bine, draga mea, asta e tot ce trebuie să faci astăzi». M-a ajutat de multe ori, amintindu-mi să iau lucrurile pe rând sau zi de zi”.

Spiritul ne poate îndruma când să privim spre viitor şi când să ne ocupăm de această zi anume, de acest moment. Dacă Îi cerem, Domnul ne va spune, prin Duhul Sfânt, când ar fi potrivit să punem în practică în vieţile noastre porunca pe care El le-a dat-o apostolilor Săi din vechime: „De aceea, nu fiţi îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine va avea singură grijă de aceste lucruri. Îi ajunge zilei necazul ei” (3 Nefi 13:34; vezi, de asemenea Matei 6:34).

„Pâinea cea de toate zilele” pe care ne-o oferă Dumnezeu este necesară pentru a ne atinge potenţialul

Am sugerat că a cere şi a primi pâinea de toate zilele din mâna lui Dumnezeu joacă un rol esenţial în a învăţa să avem încredere în Dumnezeu şi a îndura încercările vieţii. Avem, de asemenea, nevoie de o porţie zilnică de pâine divină pentru a deveni ceea ce trebuie să devenim. Pocăirea, perfecţionarea şi ajungerea, în cele din urmă, „la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:13), după cum a exprimat Pavel acest lucru, este un proces care se îndeplineşte pas cu pas. Adaptarea de obiceiuri noi şi sănătoase la caracterul nostru sau depăşirea obiceiurilor rele sau a dependenţelor înseamnă, cel mai adesea, un efort făcut astăzi şi urmat de un alt efort mâine, apoi încă unul, poate vreme de multe zile, chiar luni şi ani, până când se ajunge la victorie. Dar noi putem reuşi, deoarece putem apela la Dumnezeu pentru pâinea noastră cea de toate zilele, pentru ajutorul de care avem nevoie în fiecare zi.

Aceasta este perioada în care oamenii îşi stabilesc obiective pentru noul an, şi aş dori să vă citez din cuvintele preşedintelui N. Eldon Tanner, fost consilier în Prima Preşedinţie: „Pe măsură ce reflectăm la valoarea ţelului de a fi mai buni, să luăm hotărârea de a ne disciplina pe noi înşine pentru a alege cu grijă ţelurile pe care ni le stabilim, să ne gândim la scopul pentru care le stabilim şi, în cele din urmă, să ne luăm angajamentul de a le păstra şi de a nu lăsa niciun obstacol să ne oprească. Să ne reamintim, la începutul fiecărei zile, că putem să păstrăm un ţel numai pentru ziua respectivă. Pe măsură ce facem aceasta, ne este din ce în ce mai uşor, până când devine un obicei”2.

În urmă cu un an şi ceva, vârstnicul David A. Bednar a vorbit despre consecvenţa în obiceiuri zilnice precum rugăciunea, studiul scripturilor şi serile în familie ca fiind esenţiale în clădirea unor familii de succes. Efortul consecvent în paşi aparent mici, zilnici, este un principiu-cheie în realizarea oricărei lucrări măreţe, inclusiv în progresul pe calea uceniciei. Drept comparaţie ilustrată, vârstnicul Bednar a asemănat faptele zilnice cu liniile singulare trasate cu pensula, care, cu timpul, creează o operă de artă. El a spus:

„În biroul meu, este un tablou frumos a unui câmp cu grâu. Tabloul este o vastă culegere de linii singulare trasate cu pensula – niciuna dintre ele, în mod izolat, nu este interesantă sau impresionantă. De fapt, dacă stai aproape de tablou, tot ceea ce poţi vedea este o masă de linii, aparent fără legătură şi neatractive, de vopsea galbenă, aurie şi maro. Totuşi, dacă te îndepărtezi, treptat, de pânză, toate liniile singulare trasate de pensulă se combină împreună şi formează un peisaj minunat al unui câmp cu grâu …

 La fel cum liniile galbene şi aurii şi maro ale picturii se completează una pe alta şi produc o capodoperă impresionantă, tot aşa consecvenţa noastră în realizarea unor lucruri mici, fără legătură, poate conduce la rezultate spirituale importante. „De aceea, nu obosiţi de a face bine, deoarece voi puneţi temelia unei mari lucrări.„Şi din lucrurile mici iese ceea ce este mare” (D&L 64:33)3.

Vorbind despre pocăinţă, preşedintele Ezra Taft Benson a oferit următorul sfat:

„Trebuie să avem grijă, pe măsură ce căutăm să devenim din ce în ce mai [asemănători lui Hristos], să nu ne descurajăm şi să nu ne pierdem speranţa. A deveni asemănător lui Hristos este un ţel care durează o viaţă şi implică, foarte adesea, o creştere şi o schimbare care sunt încete, aproape imperceptibile. Scripturile consemnează istorisiri remarcabile ale unor bărbaţi ale căror vieţi s-au schimbat în mod dramatic, aparent într-o clipă: Alma cel Tânăr, Pavel pe drumul spre Damasc, Enos rugându-se până noaptea târziu, regele Lamoni. Astfel de exemple uimitoare despre puterea de a se schimba chiar şi a celor cufundaţi în păcat ne oferă încredere că ispăşirea poate avea efect chiar şi pentru cei aflaţi în cea mai profundă disperare.

Dar trebuie să discutăm cu grijă despre aceste exemple remarcabile. Deşi acestea sunt reale şi puternice, ele reprezintă mai degrabă excepţia decât regula. Pentru fiecare Pavel, pentru fiecare Enos, pentru fiecare rege Lamoni există sute şi mii de oameni care găsesc procesul pocăinţei ca fiind mult mai subtil, mult mai imperceptibil. În fiecare zi, ei se apropie mai mult de Domnul, nedându-şi seama că ei clădesc o viaţă asemănătoare lui Dumnezeu. Ei trăiesc vieţi liniştite, pline de bunătate, slujire şi angajament …

Noi nu trebuie să ne pierdem speranţa. Speranţa este o ancoră pentru sufletele oamenilor. Satana vrea ca noi să dăm la o parte acea ancoră. Astfel, el ne poate aduce descurajare şi ne poate face să capitulăm. Dar noi nu trebuie să ne pierdem speranţa. Domnul este mulţumit de orice efort, chiar şi de cele mici, zilnice, în care ne străduim să devenim mai asemănători Lui”4.

Căutaţi ajutorul Domnului în a-i sluji pe alţii

Şi amintiţi-vă că nu trebuie să privim numai spre noi înşine atunci când căutăm o cantitate zilnică de pâine divină. Dacă vrem să devenim mai asemănători cu Învăţătorul, Cel care „n-a venit să I se slujească, ci El să slujească” (Marcu 10:45), noi vom căuta ajutorul Său în a ne sluji semenii în fiecare zi.

Preşedintele Thomas S. Monson trăieşte conform acestui principiu mai bine decât orice altă persoană pe care o cunosc. În inima sa, este prezentă mereu o rugăciune ca Dumnezeu să-i arate nevoile celor din jurul său şi mijloacele pentru ca el să-i ajute pe aceştia în orice zi sau în orice moment al zilei. Un exemplu de pe vremea când era episcop ilustrează faptul că, uneori, chiar şi un efort mic poate avea rezultate remarcabile, prin lucrările Spiritului. Citez din biografia preşedintelui Monson, To the Rescue, scrisă de Heidi Swinton:

„O persoană pe care [preşedintele Monson] a ajutat-o a fost Harold Gallacher. Copiii şi soţia lui erau activi în Biserică, dar nu şi Harold. Fiica sa, Sharon, îl întrebase pe episcopul Monson dacă dorea să «facă ceva» pentru a-l face pe tatăl ei să fie din nou activ în Biserică. În calitate de episcop, el s-a simţit îndemnat să-i facă într-o zi o vizită lui Harold. Era o zi călduroasă de vară când a ciocănit la uşa din plasă împotriva insectelor a lui Harold. Episcopul putea vedea că Harold stătea pe scaun, fumând o ţigară şi citind ziarul. «Cine e?», a întrebat ursuz Harold, fără să se uite în sus.

«Episcopul tău», a răspuns Tom. «Am venit să te cunosc şi să te îndemn să participi alături de familia ta la întrunirile noastre» .

«Nu, sunt prea ocupat», a venit şi răspunsul dispreţuitor. Nu s-a uitat niciun moment în sus. Tom i-a mulţumit pentru că l-a ascultat şi a plecat de pe trepte. Familia s-a mutat fără ca Harold să participe vreodată la slujbe.

Câţiva ani mai târziu, un frate pe nume Gallacher a telefonat la biroul vârstnicului Thomas S. Monson şi a cerut o întrevedere cu acesta.

«Întreabă-l dacă numele lui e Harold G. Gallacher», i-a spus vârstnicul Monson secretarei sale, «şi dacă a locuit pe Vissing Place, nr. 55 şi are o fiică pe nume Sharon». Când secretara a adresat aceste întrebări, Harold a fost surprins că vârstnicul Monson îşi amintea asemenea detalii. Când cei doi s-au întâlnit ceva mai târziu, s-au îmbrăţişat. Harold a spus: «Am venit să-mi cer iertare pentru că nu m-am ridicat din scaunul meu să vă dau drumul la uşă în ziua aceea de vară de acum mulţi ani». Vârstnicul Monson l-a întrebat dacă era activ în Biserică. Cu un zâmbet crispat, Harold a răspuns: «Acum sunt al doilea consilier în episcopatul meu. Invitaţia dumneavoastră de a veni la biserică şi răspunsul meu negativ m-au bântuit atât de tare încât m-am hotărât să fac ceva cu privire la acest lucru» ”5.

Alegerile zilnice au consecinţe eterne

Faptul de a ne gândi la pâinea noastră de toate zilele ne păstrează conştienţi de detaliile vieţilor noastre, de însemnătatea lucrurilor mici care ne ocupă zilele. Din experienţă învăţăm că în căsătorie, de exemplu, un şir constant de fapte simple de bunătate, ajutor şi atenţie ajută mult mai mult a păstra dragostea vie şi a hrăni relaţia decât un gest impresionant sau scump ocazional. Aceasta nu înseamnă, dragi fraţi – cei care sunteţi căsătoriţi – că soţia dumneavoastră nu ar aprecia ceva nou şi drăguţ de îmbrăcat sau, ocazional, un alt dar care să exprime, cu un gest îndrăzneţ, sentimentele dumneavoastră faţă de ea (desigur, în limitele bugetului dumneavoastră sărăcăcios). Vreau doar să spun că o exprimare constantă, zilnică a afecţiunii, atât în cuvinte cât şi în fapte, înseamnă mult mai mult pe termen lung.

În mod asemănător, în alegerile noastre zilnice putem împiedica anumite influenţe să intre în vieţile noastre şi să devină parte din caracterul nostru. Într-o discuţie neoficială pe care am avut-o alături de vârstnicul Neal A. Maxwell acum câţiva ani cu un conducător al preoţiei în cadrul unei conferinţe de ţăruş, noi am constatat că o persoană poate evita, în majoritate, pornografia şi imaginile pornografice doar prin a lua decizii drepte. În cea mai mare parte, ţine pur şi simplu de autodisciplină să nu ne aflăm unde probabil se găseşte pornografie – real sau pe Internet. Noi am recunoscut, totuşi, că deoarece pornografia pătrunde, în mod tragic, peste tot, o persoană care face alegeri drepte poate să o întâlnească din greşeală. „Da”, a remarcat vârstnicul Maxwell, „dar poate să o respingă imediat. Nu este nevoit să o invite în mintea lui sau să-i acorde atenţie”. La fel este şi cu alte influenţe şi obiceiuri – înfăţişarea neîngrijită, comportamentul nepăsător, limbajul abuziv şi vulgar, critica lipsită de bunătate, amânarea şi aşa mai departe – dacă suntem atenţi să evităm chiar şi începuturile acestor lucruri, putem evita să ne trezim în viitor şi să realizăm că, din cauza lipsei atenţiei, un rău sau o slăbiciune s-a înrădăcinat în sufletul nostru.

În realitate, nu există multe lucruri care să fie total lipsite de însemnătate într-o zi. Până şi lucrurile lumeşti şi repetitive pot reprezenta elemente mici, dar semnificative care să clădească, în cele din urmă, disciplina, caracterul şi ordinea necesare pentru a ne îndeplini planurile şi visurile. Aşadar, când cereţi pâinea cea de toate zilele în rugăciune, gândiţi-vă cu atenţie la nevoile dumneavoastră – atât la ce vă lipseşte cât şi la lucrurile împotriva cărora trebuie să vă protejaţi. Când mergeţi la culcare, gândiţi-vă la succesele şi eşecurile din ziua respectivă şi la ce va face ca următoarea zi să fie puţin mai bună. Şi mulţumiţi-I Tatălui Ceresc pentru mana pe care v-a aşezat-o în cale şi care v-a oferit hrană în timpul zilei. Gândurile dumneavoastră vă vor spori credinţa în El pe măsură ce vedeţi că mâna Sa vă ajută să înduraţi anumite lucruri şi să le schimbaţi pe altele. Veţi reuşi să vă bucuraţi de încă o zi, încă un pas către viaţa veşnică.

Isus Hristos este Pâinea vieţii

Mai presus de toate, amintiţi-vă că Îl avem pe El, mana fiind un exemplu şi un simbol al Său, însăşi pâinea vieţii, Mântuitorul.

„Isus le-a zis: «Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine, nu va înseta niciodată …

Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, are viaţa veşnică.

Eu sunt Pâinea vieţii.

Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit.

Pâinea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară.

Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii»” (Ioan 6:35, 47–51).

Vă depun mărturia mea despre realitatea vie a Pâinii vieţii, Isus Hristos, şi despre puterea şi extinderea infinite ale ispăşirii Sale. Mai presus de toate, ispăşirea Sa, harul Său, reprezintă pâinea noastră cea de toate zilele. Ar trebui să Îl căutăm zilnic, să facem voia Sa în fiecare zi, să devenim una cu El la fel cum El este una cu Tatăl (vezi Ioan 17:20–23). Vă binecuvântez ca Tatăl vostru Ceresc să vă ofere pâinea voastră cea de toate zilele pe măsură ce o cereţi de la El, în numele lui Isus Hristos, amin.

© 2011 de Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 10/10.Aprobarea traducerii: 10/10.Titlul original Give Us This Day Our Daily Bread. Romanian. PD50028437 171

^ Back to top