• Print
• Listen
  • MP3
• Watch
  • MP4
  • Windows Media (WMV)
• E-mail

Rosemary M. Wixom,  “Să ajungem să cunoaştem,”  May 2011

Seară la gura sobei organizată de SEB • 1 mai 2011 • Universitatea statului Utah

Sunt recunoscătoare că sunt aici, în Logan, Utah, la Universitatea statului Utah. În timp ce soţul meu, Jack, şi cu mine mergeam cu maşina prin Canionul Sardine şi intram în această vale în această seară, am simţit că, într-un fel, mă întorceam acasă. Permiteţi-mi să vă spun de ce.

Aici este locul în care am început să cunosc singură

În urmă cu mulţi ani, într-o zi frumoasă de toamnă, am încărcat în maşina familiei toate bunurile noastre. Aceasta pentru că sora mea geamănă şi cu mine mergeam la facultate şi mama noastră ne ducea cu maşina până în Logan, pentru ca noi să putem merge aici, la Universitatea statului Utah. Noi văzuserăm poze cu acest campus frumos. În anumite poze, pomii erau înclinaţi. Ni s-a spus că în Logan nu bate vântul; pomii cresc pur şi simplu înclinaţi. Cu toate acestea, eram entuziasmate. Ne-am adus cu maşina toate hainele şi toţi pantofii pe care-i aveam, precum şi alimente pe care aveam să le depozităm în dulapurile noastre. Abia puteam să vedem pe geam. În timp ce intram cu maşina în această vale, am simţit un gol în stomac. Aşteptam cu nerăbdare aventura de care urma să am parte.

În campus, se putea simţi entuziasmul în timp ce studenţii îşi descărcau maşinile şi îşi duceau bunurile în camere şi în apartamente. Pentru sora mea şi pentru mine, era prima dată când locuiam departe de casă şi ne simţeam stăpânele lumii în timp ce ne aşezam hainele în dulap şi ne organizam camera. Ne adusesem două afişe pe care să le punem pe pereţi. Pe unul scria: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!” (Proverbele 3:5). Celălalt afiş ne-a fost dat de către fratele nostru mai mare. Pe el scria: „Buzele care ating alcoolul nu le vor atinge niciodată pe ale mele”.

După ce am golit maşina, am stat pe trotuarul din faţa Sălii Moen, ţinând în mâini ultimele lucruri care fuseseră pe bancheta din spate. Ne aflam acolo, având în braţe borcane cu compot de piersici şi făcându-i la revedere cu mâna mamei noastre. Apoi, după ce s-a îndepărtat, ne-am dat seama ce se întâmpla. Ne-am întors una către cealaltă şi, cu lacrimi în ochi, am spus: „Ce am făcut? La ce ne-am gândit? Cum se poate ca ceva despre care am crezut că va fi o aventură pare să fie acum atât de înspăimântător şi de intimidant?”. Nu ştiam atunci că, în zilele şi anii pe care aveam să-i petrec în acest campus, aveam să iau decizii care urmau să-mi definească restul vieţii. Acesta este locul în care mi-am dat seama că aveam propriile crezuri şi în care a trebuit să-mi apăr credinţa. Mi-am făcut prieteni pe viaţă. Rugăciunile mele au devenit mai sincere. Mărturia mea a început să crească. Am învăţat că alegerea de a-mi apăra standardele şi de a dori să mă dezvolt intelectual şi spiritual era una personală.

Cine eram cu adevărat? De-a lungul acelor ani, uneori m-am simţit învinsă şi slăbită – iar, uneori, am avut parte de speranţă şi de succes. A fost un proces de dezvoltare de la dorul de casă – chinuitorul dor de casă – la înviorătoarea independenţă. Eram ca Amon şi fraţii lui din Cartea lui Mormon, având parte de „[supărări]… [necazuri]… şi [bucurie] nespusă” (Alma 28:8) în acelaşi timp. Îmi dau seama acum că trebuia să-mi părăsesc casa confortabilă pentru a putea progresa şi învăţa aceste lecţii ale vieţii. Nu-i de mirare că această Vale Cache, că această universitate, că acest campus sunt atât de frumoase pentru mine. Căci acesta este locul în care am început să mă cunosc şi, în procesul de a-mi cunoaşte propria persoană, am început să ajung să-L cunosc pe Salvator. În viaţa voastră, ce aţi ajuns să cunoaşteţi şi unde aţi învăţat acest lucru?

În această seară, doresc să vă vorbesc despre cum „să ajungem să cunoaştem”.

Găsiţi un loc unde puteţi ajunge să cunoaşteţi singuri

Când am plecat din prezenţa Tatălui nostru Ceresc şi ne-am părăsit confortabilul cămin din existenţa premuritoare pentru a veni pe acest pământ, am venit pregătiţi să învăţăm şi să fim puşi la încercare. Acum, fiind pe acest pământ, ne putem întreba: „Ce am făcut?”. Ne aflăm aici, mergând pe o cărare. Noi trăim conform planului Tatălui nostru Ceresc – planul salvării, plenitudinea acestei Evanghelii. Şi acesta este un plan al fericirii! Joseph Smith a spus că planul salvării este „unul dintre cele mai bune daruri ale cerului oferite omenirii”1.

Această experienţă a vieţii muritoare despre care am crezut, la un moment dat, că va fi o aventură atât de mare, poate fi din când în când înspăimântătoare şi intimidantă – pur şi simplu foarte dificilă! Vălul ne împiedică să ne amintim ceea ce am ştiut odată. Acum, păşim bazându-ne pe credinţă, însă păşim având cunoaşterea că, având ajutorul Domnului, putem ajunge să cunoaştem ceea ce am ştiut odată. Tatăl nostru Ceresc ne iubeşte foarte mult. Noi am fost creaţi cu scopul nu doar de a ne întoarce în prezenţa Lui, ci, de fapt, de a deveni ca El. Acum, învăţăm din nou cât de bine L-am cunoscut. Brigham Young a spus: „Îl cunoaşteţi bine pe Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc… căci nu există vreun suflet care să nu fi trăit în casa Lui şi care să nu fi trăit în prezenţa Lui an după an [în existenţa premuritoare]; cu toate acestea, sunteţi [acum pe acest pământ] căutând să ajungeţi să-L cunoaşteţi, când, de fapt, pur şi simplu aţi uitat ceea ce aţi ştiut”2.

L-am cunoscut atunci, iar aici vom ajunge să-L cunoaştem numai prin eforturile noastre. Nu suntem singuri în efortul nostru, căci El a spus: „Voi fi la dreapta voastră şi la stânga voastră şi Spiritul Meu va fi în inima voastră şi îngerii Mei în jurul vostru pentru a vă susţine” (D&L 84:88).

Alma a ajuns să-L cunoască pe Salvator iar, după aceea i-a învăţat pe oameni la apele lui Mormon. El „le-a predicat pocăinţă şi mântuire şi credinţă în Domnul” (Mosia 18:7). Acela a fost locul în care oamenii au făcut legământul botezului, acela de a „[fi] martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile … ca să [poată] avea viaţă veşnică” (Mosia 18:9). Ei au crescut în credinţă, au învăţat să ţină ziua de sabat, au învăţat să muncească pentru a se întreţine şi „au păşit drept înaintea lui Dumnezeu, împărţind unul cu altul, atât lucruri materiale, cât şi spirituale” (Mosia 18:29; vezi versetele 20–29).

Citim mai departe: „Şi acum s-a întâmplat că toate acestea s-au întâmplat în Mormon, da, lângă apele lui Mormon, în pădurea care era lângă apele lui Mormon; da, locul lui Mormon, apele lui Mormon, pădurea lui Mormon, [o] cât de frumoase sunt ele în ochii acelora care au ajuns acolo la cunoaşterea Mântuitorului lor” (Mosia 18:30).

De ce ni se prezintă în această scriptură apele lui Mormon prin intermediul peisajului înconjurător? Ce sentimente ne face pasajul din scripturi să avem faţă de acel loc – apele lui Mormon? Poate că ar trebui să ne gândim la peisajul care ne înconjoară şi la rolul pe care acesta îl are în efortul nostru de a ajunge să-L cunoaştem pe Mântuitorul nostru.

Acum este timpul. Dacă nu aţi făcut deja acest lucru, acum este timpul de a căuta locul în care puteţi ajunge să-L cunoaşteţi pe Mântuitorul vostru. Unde sunt apele voastre ale lui Mormon? Cât de frumos este acel loc în ochii voştri?

Pentru a găsi acel loc frumos, puteţi să vă adresaţi următoarele patru întrebări.

1. Ajungeţi să-L cunoaşteţi pe Duhul Sfânt

Întrebarea numărul 1: Cum voi ajunge să cunosc îndemnurile Duhului Sfânt?

Un tânăr adolescent a relatat o experienţă pe care a avut-o pe când era copil, un copil foarte mic ce încă nu împlinise trei ani. El fusese adoptat de o familie de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Mediul lui s-a schimbat radical. El şi-a părăsit casa din Europa de Est şi a venit să locuiască în estul Statelor Unite – într-o ţară în care avea o familie nouă, în care se vorbea o limbă nouă şi în care avea parte de altfel de sentimente. Duminica, noua lui familie îl ducea la creşă. În Biserică, în capătul holului, în acea încăpere a creşei a fost locul în care el a avut acel sentiment – în care a ajuns să cunoască siguranţa şi dragostea pe care nu le simţise niciodată înainte. A fost prima lui experienţă prin care a recunoscut cu adevărat Spiritul. Acum, ca adolescent, el merge din când în când până la capătul holului la acea încăpere a creşei pentru a auzi sunetele, pentru a se uita înăuntru şi pentru a simţi Spiritul pe care L-a simţit odată acolo. Cât de frumoasă este acea creşă în ochii acelui copil, care a ajuns acolo la cunoaşterea îndemnurilor Duhului Sfânt!

Mormon ne spune: „Datorită umilinţei şi a smereniei inimii vine vizitarea de către Duhul Sfânt, care Mângâietor umple cu nădejde şi cu iubire perfectă” (Moroni 8:26).

Mormon a descris ceea ce Salvatorul avea să descrie: „Vei primi Spiritul Meu, Duhul Sfânt, chiar Mângâietorul, care te va învăţa lucrurile paşnice ale împărăţiei” (D&L 36:2).

În cartea lui Alma, învăţăm cum au ajuns fiii lui Mosia să cunoască îndemnurile Duhului Sfânt. Se spune:

„Cercetaseră scripturile cu sârguinţă pentru ca să poată cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu.

Dar aceasta nu este totul; ei se dedaseră la multă rugăciune şi post” (Alma 17:2–3).

După aceea, ei s-au dus să propovăduiască. Ei erau tineri obişnuiţi care au avut un curaj remarcabil datorită Duhului Sfânt şi o dorinţă de a cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu.

Amon a spus: „Iar o parte din acel Spirit trăieşte în mine, care îmi dă mie cunoaştere şi, de asemenea, putere potrivit credinţei şi dorinţelor mele care sunt în Dumnezeu” (Alma 18:35).

Tatăl lui Lamoni a simţit Spiritul datorită învăţăturilor lui Aaron şi a spus: „Voi renunţa la toate averile mele, da, îmi voi părăsi împărăţia pentru ca să pot primi această mare bucurie” (Alma 22:15).

Atât Lamoni, cât şi tatăl lui au simţit îndemnurile Duhului Sfânt în timp ce erau învăţaţi planul salvării. Misionari de astăzi, simţind din abundenţă îndemnurile Duhului Sfânt, propovăduiesc acelaşi mesaj în întreaga lume. Aceia dintre voi care aţi slujit în misiune, vă amintiţi să fi simţit puterea Spiritului atunci când aţi stat şi aţi mărturisit despre adevărul Evangheliei lui Isus Hristos?

O misionară care se afla în drum spre aeroport, a spus: „Mi-e teamă să mă duc acasă. Dacă după misiune nu voi mai simţi Spiritul la fel de puternic?”.

I-am spus: „Când inviţi îndemnurile Duhului Sfânt în viaţa ta şi când eşti demnă de ele, vei avea parte întotdeauna de ele”.

2. Ajungeţi să cunoaşteţi adevărul Cărţii lui Mormon

Întrebarea numărul 2: Cum voi ajunge să cunosc că este adevărată Cartea lui Mormon?

În cadrul adunării de devoţiune desfăşurată la UBY–Idaho, în luna iunie a anului 2004, vârstnicul Clayton M. Christensen, profesor la Harvard, a vorbit despre decizia pe care dânsul a luat-o de a afla dacă este adevărată Cartea lui Mormon. După ce a absolvit UBY, a primit o bursă de studii la Universitatea Oxford din Anglia. Acela a fost momentul când dânsul a ajuns la concluzia că „ nici măcar nu [ştia] dacă era adevărată Cartea lui Mormon. [Citise] Cartea lui Mormon, [până la] acel moment, de şapte ori în viaţa [sa] şi, de fiecare dată, [ajunsese] la sfârşitul cărţii, [îngenunchease şi Îl rugase] pe Dumnezeu [să-i] spună dacă era adevărată, dar nu [primise] niciun răspuns. [Şi-a] dat seama, în timp ce [se gândea] la motivul pentru care nu [primise] niciun răspuns, de fiecare dată dintre cele şapte ori, că o [citise] pentru că primise această însărcinare din partea părinţilor [săi], din parte vreunui profesor de la UBY, din partea preşedintelui [său] de misiune sau din partea vreunui învăţător de la seminar, iar obiectivul [său] era de a termina de citit cartea. De data aceasta însă [el] trebuia neapărat să ştie dacă era adevărată Cartea lui Mormon. Până la acel moment al vieţii [sale], [se sprijinise] pe o credinţă în cele mai multe dintre doctrinele Bisericii şi pe încrederea în părinţii [săi], deoarece [ştia] că ei ştiau că era adevărată şi prin urmare [a avut încredere] în părinţii [lui]. Dar, în cele din urmă, când [a ajuns] la Oxford, pentru prima dată în viaţa [sa], [trebuia să ştie] neapărat dacă era adevărată”.

Oxford este una dintre cele mai vechi universităţi din lume. Dânsul a locuit într-o clădire care a fost construită în anul 1410. Dânsul a spus că era „frumoasă dacă o priveai, [dar] groaznică dacă locuiai în ea. Exista un [loc mic unde] ei săpaseră [o gaură] în piatra din perete pentru a pune [un radiator termic] acolo. [Dânsul] şi-a luat angajamentul că [va] citi în fiecare seară, de la ora 11 la 12, din Cartea lui Mormon, pentru a afla dacă era adevărată”. Se întreba dacă „[îşi permitea] să [petreacă] atâta timp citind, deoarece [avea] un program universitar foarte solicitant, studiind econometria aplicată şi [încerca] să [termine] cursul în doi ani, în timp ce majoritatea celor înscrişi la acest curs îl încheiau în trei ani, iar [dânsul nu ştia] dacă [îşi putea] permite să aloce o oră pe zi pentru a citi. Dar [a făcut-o]”. Dânsul „începea la ora 11:00 seara îngenunchind în rugăciune lângă scaunul de lângă acel radiator şi [se ruga] cu voce tare. [I-a] spus lui Dumnezeu cât de mult [dorea să ştie] dacă aceasta era o carte adevărată şi [I-a] spus că, dacă [îi] va spune că era adevărată, [îşi va dedica] viaţa pentru a clădi împărăţia Sa. [I-a mai spus Domnului] că, dacă nu era adevărată, [el trebuia] să ştie sigur şi acest lucru, deoarece [îşi va dedica] viaţa pentru a afla ce era adevărat. [Şi] apoi, [s-a aşezat] pe scaun şi [a citit] prima pagină din Cartea lui Mormon şi, când [a ajuns] în partea de jos a paginii, [s-a oprit şi s-a gândit] la ceea ce a citit în acea pagină, după care [s-a întrebat]: „Ar fi putut fi scrisă aceasta de către un şarlatan care încerca să înşele oamenii sau chiar a fost scrisă de către un profet al lui Dumnezeu? Şi ce rol are ea pentru mine, în viaţa mea?”. Apoi, [a pus] cartea jos şi [a îngenuncheat] în rugăciune şi [L-a rugat] din nou, cu voce tare, pe Dumnezeu: „Te rog, spune-mi dacă această carte este adevărată”. După aceea, [s-a aşezat] pe scaun, [a luat] cartea, [a dat] pagina şi [a citit] următoarea pagină, [s-a oprit] când [a terminat-o] şi a făcut acelaşi lucru. [A făcut] acest lucru timp de o oră în fiecare noapte, în acea cameră friguroasă, umedă a Universităţii Oxford.

Când [a ajuns] la capitolele din 2 Nefi, într-o seară când [şi-a spus] rugăciunea şi [s-a aşezat] pe scaunul său şi [a deschis] cartea, în camera [sa] a intrat pe neaşteptate un spirit minunat, cald, iubitor care [l-a] înconjurat şi care [i-a] pătruns în suflet şi [l-a] înfăşurat într-un sentiment de dragoste pe care nu [şi-a] imaginat că [ar putea să-l simtă] vreodată. [A început să plângă] şi [nu s-a oprit] din plâns, deoarece când [citea] printre lacrimi cuvintele din Cartea lui Mormon, [putea să vadă] în acele cuvinte adevărul pe care nu [şi-a] imaginat vreodată că [l-ar] fi putut înţelege. [Putea să vadă] gloriile eternităţii şi ceea ce Dumnezeu avea pus deoparte pentru [el], unul dintre fiii Săi. Nu [dorea să se oprească] din plâns. Acel spirit a rămas cu [el] toată ora, iar după aceea, în fiecare seară, când [se ruga şi stătea] cu Cartea lui Mormon în camera [sa], lângă radiator, acelaşi spirit revenea, iar acest lucru [i-a] schimbat inima şi viaţa pentru totdeauna”.

Acum, spune dânsul, priveşte înapoi la acel moment de cumpănă de care a avut parte „când se întreba dacă [îşi putea permite să petreacă] o oră în fiecare zi departe de studiul cursului [său] de la facultate, pentru a afla dacă este adevărată Cartea lui Mormon”. Dânsul a spus că „din toată educaţia pe care [a dobândit-o], aceea este cea mai utilă cunoaştere pe care [a dobândit-o] vreodată”.

Acum, îi place să se întoarcă la Oxford. Dânsul spune: „Cei mai mulţi oameni de acolo sunt fie studenţi, fie turişti care au venit să vadă o universitate minunată”. Însă dânsului îi place „să se întoarcă acolo, deoarece acela este un loc sacru şi [se poate] uita la ferestrele camerei în care [a locuit]” şi se poate gândi: „Acela este locul în care am învăţat că Isus este Hristosul, că El este Mântuitorul meu Viu şi că Joseph Smith a fost profetul restaurării Bisericii adevărate”.

Vârstnicul Christensen le-a spus acelor studenţi de la UBY-Idaho: „Probabil că unii dintre voi aţi venit aici, la Rexburg, ştiind deja că aceasta este Biserica lui Dumnezeu. Dar pe aceia dintre voi care încă vă bazaţi pe mărturia altora, vă invit să alocaţi o oră pe zi şi să aflaţi singuri că acest lucru este adevărat, deoarece vă va schimba inima, aşa cum a schimbat-o şi pe a mea”3.

În Ioan 5:39, citim: „Cercetaţi scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”.

Vârstnicul Bruce C. Hafen a spus: „Putem să avem viaţă eternă dacă dorim, însă numai dacă nu există nimic altceva pe care să-l dorim mai mult”4.

Pentru a ajunge să cunoaştem adevărul trebuie să depunem efort. Şi, cu cât depunem mai mult efort, cu atât mai mare este răsplata. Moroni a spus: „ Iar atunci când voi veţi primi aceste lucruri, eu vă îndemn pe voi să-L întrebaţi pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri sunt adevărate; şi dacă voi veţi întreba cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt” (Moroni 10:4).

3. Ajungeţi să cunoaşteţi planul Tatălui Ceresc

Întrebarea numărul 3: Cum voi ajunge să cunosc planul pe care Tatăl Ceresc îl are pentru mine?

Fiecare dintre noi face alegeri pe drumul său înapoi la Tatăl Ceresc. Planul Său pentru noi este un plan al fericirii. Joseph Smith a spus: „Fericirea este obiectivul şi menirea existenţei noastre”5. Tatăl nostru Ceresc doreşte ca noi să fim bucuroşi. Fiecare dintre noi îşi trasează propria rută. Suntem diferiţi. Personalitatea, talentele şi atributele noastre fizice şi psihice diferă. Unele sunt date de Dumnezeu. O mare parte dintre ele rezultă din autocontrol. Dorinţele noastre ne pot învinge slăbiciunile.

Iată un exemplu: Unei fetiţe de clasa a doua i s-a pus diagnosticul de incapacitate de a învăţa prin memoria vizuală. Psihologul şcolii a spus: „Din cauza incapacităţii de a-şi aminti şi de a memora, ea va fi mereu ultima din clasă”. Părinţii ei au decis să nu-i spună despre dizabilitatea ei specială. În încercarea ei de a învăţa bine la şcoală, ea a trebuit să lucreze asiduu pentru a realiza ceea ce mulţi realizau cu uşurinţă. Ea a fost înconjurată de prieteni buni care învăţau bine la şcoală. Acel lucru a ajutat-o în eforturile ei. A avut nevoie de mai mult timp pentru a învăţa tabla înmulţirii în clasa a treia şi capitalele statelor din Statele Unite în clasa a cincea. La liceu, ea s-a înscris la cursurile pentru copii avansaţi, iar progresul ei a continuat. Nenumăratele ore pe care le petrecea studiind erau dovezi ale devotamentului ei. Astăzi, ea este asistentă medicală la cardiologie, la terapie intensivă. Şi încă una bună! Ea şi Tatăl ei Ceresc au avut un plan.

O altă povestire: În urmă cu aproximativ un an, am vizitat o clasă de Tinere Fete. Învăţătoarea ne-a rugat să scriem cele zece priorităţi ale noastre. Eu am început să scriu repede. Trebuie să recunosc, primul meu gând a fost: „Numărul 1: fă curăţenie în dulapul cu creioane din bucătărie”. Când listele noastre au fost complete, conducătoarea Tinerelor Fete ne-a rugat pe toate să împărtăşim ceea ce am scris. Abby, care împlinise recent 12 ani, stătea lângă mine. Iată lista lui Abby:

• 1. Să merg la Universitatea statului Utah.

• 2. Să devin un designer de interior.

• 3. Să slujesc în misiune în India.

• 4. Să mă căsătoresc în templu cu un băiat care a slujit în misiune.

• 5. Să am cinci copii şi o casă.

• 6. Să-mi trimit copiii în misiune şi la facultate.

• 7. Să devin o bunică „dătătoare de prăjituri”.

• 8. Să-mi răsfăţ nepoţii.

• 9. Să învăţ mai multe despre Evanghelie şi să mă bucur de viaţă.

• 10. Să mă întorc la Tatăl din Cer şi să trăiesc în prezenţa Lui.

Vă vine să credeţi? Eu spun: „Îţi mulţumesc, Abby, pentru că m-ai învăţat să am o viziune a planului pe care Tatăl Ceresc îl are pentru fiecare dintre noi”. Întocmiţi un plan şi trăiţi cât puteţi de bine conform lui. Vor exista ocoluri. Poate că un anumit pod s-a dărâmat, poate că veţi avea parte de drumuri blocate sau vă veţi rătăci sau pierde, însă vă veţi putea întoarce pe cărare.

Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Dacă faceţi ceva care nu are rezultatul pe care l-aţi planificat, aproape de fiecare dată îl puteţi îndrepta. Depăşiţi-l şi învăţaţi din acea experienţă”6. Aţi putea crede că nu există cale de întoarcere. Duşmanul zâmbeşte când gândiţi în acest mod. Permiteţi-mi să vă asigur, există cale de întoarcere. Salvatorul a spus: „Braţul Meu este întins cât este ziua de lungă” (2 Nefi 28:32). El a spus: „Aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea – să realizez nemurirea şi viaţa veşnică a omului” (Moise 1:39). Îmi place să cred că Dumnezeu munceşte mai asiduu decât o facem noi pentru a ne aduce înapoi.

În primul rând, El se aşteaptă de la noi să ne găsim locul în planul Său şi să facem tot ce putem pentru a-l pune în practică, supunându-ne poruncilor şi stând în locuri sfinte. Dacă obiectivul nostru suprem este exaltarea, atunci planul nostru de a ajunge acolo va începe să îndrepte în acea direcţie fiecare decizie pe care o luăm. Nu mergem singuri. El ne iubeşte şi ne cunoaşte personal. El este implicat în fiecare detaliu al vieţii noastre şi, din când în când, Îi putem simţi mâinile pe spatele nostru atunci când mergem pe cărare.

4. Ajungeţi să-I cunoaşteţi pe Tatăl şi pe Fiul

Întrebarea numărul 4: Cum voi ajunge să-I cunosc pe Tatăl şi pe Preaiubitul Său Fiu?

Scopul existenţei noastre este acela de a ajunge să-I cunoaştem pe Tatăl şi pe Fiul Său.

Când S-a rugat Tatălui, Salvatorul a spus: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

Laman şi Lemuel „n-au cunoscut lucrările Dumnezeului care i-a făcut” (1 Nefi 2:12). C. S. Lewis a spus: „Atâta timp cât eşti mândru, nu-L poţi cunoaşte pe Dumnezeu”7. Duşmanul doreşte ca noi să nu ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu. El doreşte, de asemenea, ca noi să ne pierdem orice pic de simţire, să fim confuzi, înconjuraţi de zgomot, de perturbări şi de tot ceea ce vor împiedica acele momente de linişte în care noi Îl căutăm personal pe Domnul. Implicarea extremă în orice lucru este o altă unealtă a lui Satana. Numai noi ne putem aloca suficient timp pentru a-L cunoaşte pe Domnul.

Când suntem umili, ascultători sau blânzi, ne apropiem de El. Francis Webster, care a parcurs drumul pustiu din Wyoming alături de compania de cărucioare a lui Martin în anul 1856, a spus în apărarea grupului: „Fiecare dintre noi a obţinut ca rezultat al acestei experienţe cunoaşterea absolută că Dumnezeu trăieşte, deoarece noi L-am cunoscut în timpul greutăţilor noastre extreme”8.

Ajungem să-L cunoaştem pe Salvator atunci când Îl acceptăm în viaţa noastră. Suntem mult mai dornici să iertăm şi să slujim atunci când El face parte din viaţa noastră. Când inima noastră este deschisă şi receptivă, noi devenim mai asemănători Lui. Acela este momentul în care ne dăm seama că El a fost tot timpul cu noi. Suntem liniştiţi. Încercările noastre nu mai sunt deloc poveri, ci binecuvântări, deoarece ele au netezit calea care ne duce la El.

„Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre”, a spus Pavel, „căci ştim că necazul aduce răbdare,

răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.

Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani 5:3–5).

C. S. Lewis îi numeşte pe cei care au ajuns să-L cunoască pe Hristos „oameni noi”. El a spus: „Oamenii noi se găsesc aici şi acolo, pe tot pământul… Din când în când aceştia pot fi întâlniţi. Chipurile şi glasurile lor diferă de ale noastre, sunt mai puternice, mai calme, mai fericite şi mai strălucitoare. Ei încep acolo unde cei mai mulţi dintre noi se opresc… Ei nu ies în evidenţă. Tinzi să crezi că eşti amabil cu ei atunci când ei chiar sunt amabili cu tine. Ei te iubesc mai mult decât o fac alţi oameni, însă ei au mai puţin nevoie de tine… În principiu, ei par să aibă mult timp la dispoziţie: te vei întreba cum se poate…

Să devii un om nou, înseamnă să renunţăm la ceea ce noi numim acum «noi înşine». Noi trebuie să ieşim din noi înşine şi să ne îndreptăm spre Hristos. Voia Lui trebuie să devină a noastră şi trebuie să gândim ca El”9.

Procesul de a ajunge să cunoaştem singuri

Să ajungem să-L cunoaştem pe Duhul Sfânt, să ajungem să cunoaştem adevărul Cărţii lui Mormon, să ajungem să cunoaştem planul pe care Tatăl Ceresc îl are pentru fiecare dintre noi şi să ajungem să-I cunoaştem pe Tatăl şi pe Fiul este un proces minunat.

Există un tipar pentru fiecare dorinţă de a ajunge să cunoşti. Îl puteţi vedea?

Nefi a definit acel tipar atunci când a spus: „Nu vă aduceţi aminte de lucrurile pe care Domnul le-a spus? – Dacă nu vă veţi împietri inimile şi cu credinţă Mă veţi întreba pe Mine, crezând că le veţi căpăta, şi cu sârguinţă în ţinerea poruncilor Mele, atunci cu siguranţă aceste lucruri vă vor fi făcute cunoscute” (1 Nefi 15:11).

Puteţi vedea procesul?

Nefi ne spune că procesul include:

• • să ai o inimă umilă;

• • să ceri cu credinţă; să ceri ajutorul Domnului prin intermediul rugăciunii;

• • să acţionezi cu sârguinţă pentru a ţine poruncile şi pentru a face voia Domnului;

• • să recunoşti implicarea Domnului. Acesta este modul în care vă va fi făcut cunoscut. Când vedeţi implicarea Lui în viaţa voastră, aceasta este o confirmare a dragostei Sale. Cu cât recunoaşteţi mai mult implicarea Lui în viaţa dumneavoastră, cu atât El se va implica mai mult în aceasta. Acesta este modul în care veţi ajunge să-L cunoaşteţi pe Salvatorul pe care L-aţi cunoscut odată.

Oamenii de la apele lui Mormon au crescut în credinţă prin intermediul rugăciunii. Prin sârguinţă, ei au acţionat şi au învăţat să ţină ziua de sabat. Ei au învăţat să muncească cu propriile mâini şi să slujească împărţind cu alţii lucruri spirituale şi materiale. Fiii lui Mosia au cercetat scripturile şi s-au dedat la multă rugăciune şi la mult post. Ei au plătit preţul pentru a ajunge să cunoască.

Am fost impresionată că vârstnicul Christensen s-a rugat cu voce tare şi I-a promis Domnului că, dacă El îi revela adevărul Cărţii lui Mormon, dânsul îşi va dedica viaţa pentru a clădi împărăţia. Dânsul a fost sârguincios şi, datorită sacrificiului său nocturn, a ajuns să cunoască.

Abby a întocmit un plan şi trăieşte, cu sârguinţă, conform acestuia. Obiectivul ei de a se întoarce acasă la Tatăl ei Ceresc va veni în sprijinul deciziilor ei zilnice. Ea va ajunge să cunoască faptul că Domnul are un plan pentru ea.

Să ajungem să cunoaştem singuri este un lucru foarte personal. Şi putem să avem parte de multe ori în viaţă de experienţa de a „ajunge să cunoaştem”. Acesta este procesul prin care ne amintim ceea ce am ştiut odată. Să fiţi siguri: dumneavoastră chiar Îl cunoaşteţi şi, dacă aveţi vreodată îndoieli că El vă cunoaşte, pur şi simplu întrebaţi. Cântecul Societăţii Primare, „A Child’s Prayer”, începe: „Tată Ceresc, exişti într-adevăr? Şi auzi şi răspunzi la rugăciunea fiecărui copil?”10. Eu mărturisesc: Da! El face aceste lucruri! Domnul ne poate învăţa atunci când Îi cerem acest lucru. Îngenuncheaţi în rugăciune şi întrebaţi cu glas tare: „Sunt eu într-adevăr fiul sau fiica Ta? Mă iubeşti?”. Şi, apoi, ascultaţi. Atunci când întrebăm sau cerem, trebuie să fim foarte umili. Să ceri sau să întrebi este un act de credinţă.

Joseph Smith, la vârsta de 14 ani, într-un loc frumos din New York, în Palmyra, într-o dumbravă sacră, a întrebat cu credinţă pentru a ajunge să cunoască. El a spus: „Am văzut două Personaje şi Ele au vorbit într-adevăr cu mine… Avusesem o viziune; ştiam aceasta şi ştiam că Dumnezeu ştie aceasta şi n-am putut să o neg” (Joseph Smith — Istorie 1:25). „Şi acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte!” (D&L 76:22).

În Ierusalim, la mormânt, la sfârşitul sabatului, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au fost salutate de către doi îngeri într-un loc frumos din grădină. Îngerii au spus:

„Nu vă temeţi; căci ştim că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit.

Nu este aici; a înviat” (vezi Matei 28:1–6).

Când ajungem să-L cunoaştem pe Salvatorul înviat, Isus Hristos, ajungem să cunoaştem că, prin ispăşirea Sa, El va alina toate durerile. El aduce mângâiere şi consolare pentru fiecare grijă. El ne poate purta poverile şi poate alina orice sentiment de nepotrivire şi fiecare dorinţă de schimbare.

Preşedintele Ezra Taft Benson a spus: „Nimic nu ne va surprinde mai mult, atunci când vom trece de cealaltă parte a vălului, ca faptul că ne vom da seama cât de bine Îl cunoaştem pe Tatăl nostru şi cât de familiar ne este chipul Său”11. Îl cunoaştem!

Aici, la Universitatea statului Utah, sunt apele mele ale lui Mormon. Acest campus este frumos în ochii mei, căci aici este locul în care am început să ajung să-L cunosc pe Mântuitorul meu. Stau mândră ca martoră a Tatălui Ceresc şi a Salvatorului. Prin puterea Duhului Sfânt, eu ştiu că Ei trăiesc. Ei vă cunosc personal şi sunteţi preţioşi pentru Ei. I-aţi cunoscut bine înainte să veniţi pe acest pământ. Ţineţi-vă bine, în timp ce mergeţi pe cărare. Vă aşteaptă îmbrăţişarea Tatălui Ceresc. Vă iubesc. Mă rog pentru voi, copiii Săi. În numele lui Isus Hristos, amin.

© 2011 Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 2/11. Aprobarea traducerii: 2/11. Titlul original: Coming to Know. Romanian. PD50031652 171

^ Back to top