Părinţii au o datorie sacră BONNIE D. PARKIN preşedinta generală a Societăţii de Alinare Responsabilităţile familiei Dacă aş putea face să se întâmple un lucru părinţilor şi conducătorilor din această Biserică, acela ar fi ca ei să simtă dragostea Domnului în vieţile lor în fiecare zi în care se îngrijesc de copiii Tatălui Ceresc. Poate că inimile nu vă sunt sensibilizate de ceea ce vă spun eu, ci de ceea ce vă şopteşte Spiritul. Urmaţi acele îndemnuri blânde. Îmi amintesc foarte bine ziua în care a fost prezentată declaraţia oficială despre familie: 23 septembrie 1995. Mă aflam în Tabernacol la adunarea generală a Societăţii de Alinare. Preşedintele Hinckley era ultimul vorbitor. El a prezentat „Familia: o declaraţie oficială către lume“. Congregaţia era nemişcată dar, în acelaşi timp, emoţionată; o reacţie care spunea: „Da – familiile noastre au nevoie de ajutor!“. Îmi aduc aminte că sentimentul era atât de plăcut. Lacrimile îmi curgeau pe obraji. Privind la surorile care se aflau lângă mine, am văzut că trăiau sentimente similare. Erau atât de multe lucruri în declaraţia oficială, încât aşteptam cu nerăbdare să obţin un exemplar şi s-o studiez. În declaraţia oficială se afirmă demnitatea femeilor. Şi, gândindu-mă că a fost dată întâi femeilor din Biserică la adunarea generală a Societăţii de Alinare – eu ştiu că preşedintele Hinckley apreciază femeile. Noi, toţi, ne aflăm aici în calitate de conducători ai Bisericii. Suntem ocupaţi. Dar, trebuie să-mi amintesc – aşa cum faceţi şi dumneavoastră – că prima noastră responsabilitate este faţă de familia noastră. Nu uitaţi, membrii familiei reprezintă una dintre puţinele binecuvântări pe care le luăm cu noi în eternităţi!1 Newel K. Whitney a fost episcop în perioada de început a Bisericii, la Kirtland. Ca şi dumneavoastră, episcopii de astăzi, el trebuie să fi fost destul de ocupat, făcând o mulţime de lucruri bune. Dar, el a fost dojenit de Domnul şi i s-a poruncit „să facă ordine în familia sa“ (D&L 93:50; subliniere adăugată). Stimate surori şi stimaţi fraţi, acest sfat este valabil pentru noi, toţi. Mulţi dintre dumneavoastră sunteţi părinţi şi bunici sau veţi fi într-o zi. Dar, căsătoriţi sau nu, noi, toţi, suntem membri ai unei familii. Gândiţi-vă puţin la propria familie. Ce vă place la membrii ei? Un lucru care îmi place la familia mea şi de care mă bucur este că celor patru fii ai mei le place să fie împreună. Ce doctrină despre familie ne învaţă declaraţia oficială? Aş dori să vă atrag atenţia asupra unui paragraf. „Planul divin pentru taţi este de a conduce familiile lor cu dragoste şi dreptate, şi ei sunt răspunzători de satisfacerea nevoilor pentru viaţa şi protejarea familiilor lor. Mamele sunt în primul rând responsabile pentru hrănirea spirituală a copiilor. În aceste responsabilităţi sacre, taţii şi mamele sunt obligaţi să se ajute unul pe celălalt ca parteneri egali“.2 Îmi plac mult aceste cuvinte: „Planul divin“. Calitatea de părinte face parte din planul divin pe care Tatăl nostru Ceresc l-a întocmit pentru copiii Săi. Ca părinţi, noi avem responsabilitatea divină de a asigura cele necesare familiilor noastre, de a le proteja şi de a le hrăni spiritual. Cum ne pot ajuta aceste îndrumări – asigurarea celor necesare, protejarea şi hrănirea spirituală – să creştem copii neprihăniţi? Asigurarea celor necesare vieţii Declaraţia oficială spune că părinţii se îngrijesc de „nevoile pentru viaţă“. Dar care sunt acele nevoi? Da, ele sunt un acoperiş deasupra capului şi hrană pe masă. Dar, datorită planului Evangheliei, noi ştim că ele înseamnă mai mult decât atât. Ele înseamnă deprinderile dobândite în viaţă – lucrurile care clădesc caracterul. Să examinăm câteva dintre ele. Noi ne îngrijim de copiii noştri atunci când îi învăţăm cum să muncească. Permiteţi-mi să vă vorbesc despre nepotul meu, Jacob. El nu voia să meargă la şcoală. Mama lui a încercat mai multe metode. În cele din urmă, ea l-a aşezat pe scaun şi i-a spus: „Responsabilitatea tatălui tău este să meargă la muncă şi să câştige bani. Responsabilitatea mea este să stau acasă şi să mă îngrijesc de tine, de fraţii tăi şi de surorile tale. Iar responsabilitatea ta, Jacob, este să mergi la şcoală“. Când Jacob a înţeles principiul, el l-a acceptat şi a mers la şcoală. Noi îi învăţăm, de asemenea, pe copiii noştri să muncească, aşteptându-ne să ajute la treburile gospodăriei şi, când este cazul, să muncească în afara căminului. Noi îi ajutăm pe copiii noştri să-şi asigure cele necesare existenţei, învăţându-i valoarea muncii. Începeţi devreme! Soţul meu spune că cel mai mare dar pe care tatăl lui i l-a făcut a fost independenţa – pentru că el l-a învăţat să muncească. Gestionarea finanţelor noastre ne ajută, de asemenea, să ne îngrijim bine de familiile noastre. Ca părinţi, trebuie să planificaţi împreună să trăiţi respectând un buget. Învăţaţi-vă copiii care este diferenţa între dorinţe şi necesităţi. Nu plasaţi poveri financiare inutile asupra soţului(soţiei) dumneavoastră. Când preşedintele Hinckley ne-a sfătuit să scăpăm de datorii, un tată pe care îl cunosc i-a chemat pe copiii lui căsătoriţi şi i-a întrebat care le era situaţia financiară. A fost surprins să afle că doi dintre ei aveau datorii mari. El i-a întrebat apoi, dacă îi putea ajuta să facă un plan. Educaţia şi instruirea le dau părinţilor posibilitatea să asigure cele necesare. Încurajaţi-vă copiii să-şi completeze studiile cât de mult este posibil . În unele ţări, tinerii nu îndeplinesc condiţiile pentru a obţine împrumuturi din Fondul permanent pentru educaţie pentru că nu au terminat şcoala generală. În lumea de astăzi, este foarte important ca părinţii să continue să înveţe. Protejarea Al doilea principiu îndrumător despre care aş vrea să vorbesc este asigurarea protecţiei. Protecţie împotriva a ce? Împotriva rănirii – atât fizice, cât şi spirituale. Noi îi protejăm pe copiii noştri când îi învăţăm că ei au valoare divină, când mergem la biserică împreună, ca familie, când ţinem seri de familie, când rostim rugăciuni în familie, când studiem scripturile împreună. Acestea toate sunt uşor de făcut, dar eu depun mărturie în faţa dumneavoastră că ele asigură o protecţie puternică. Declaraţia oficială ne învaţă că părinţii au datoria sacră de a-şi proteja copiii. Comportamentul abuziv poate fi emoţional, ca atunci când i se vorbeşte urât unei soţii sau unui copil, când sunt trataţi cu dispreţ, când nu li se arată dragoste şi afecţiune. Taţii nu îşi protejează familiile când îşi bat sau lovesc soţiile sau copiii. O soră din Africa de Vest a spus că, înainte de a se alătura Bisericii, tatăl ei o bătea pe mama ei şi pe copii. „Acum“, a spus ea, „el ne tratează cu respect şi tandreţe pentru că el înţelege că noi suntem copii ai lui Dumnezeu“. Părinţii îşi protejează copiii cunoscând alegerile pe care le fac cu privire la prieteni. O adolescentă s-a enervat când tatăl ei a întrebat-o ce activităţi avea seara. Tatăl i-a explicat că, în declaraţia oficială, s-a spus că el trebuie să fie protectorul familiei sale şi că el îşi iubea fiica şi de aceea dorea să se asigure că ea îşi petrecea seara în siguranţă. Noi trebuie să ne protejăm copiii şi împotriva influenţelor mass-media. Trebuie să ştiţi ce privesc copiii dumneavoastră la televizor, la teatru şi în casele prietenilor lor. Dacă aveţi computer acasă, asiguraţi-vă că este un instrument pentru acel lucru care este „virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputaţie sau este demn de laudă“ (Articolele de credinţă 1:13). Noi suntem protejaţi când îl urmăm pe profetul în viaţă. În ce fel aţi fost protejaţi ca familie când aţi urmat sfatul preşedintelui Hinckley de a citi Cartea lui Mormon? De curând, am primit o scrisoare de la o soră din Anglia. Ea a scris: „Familia mea a luptat în ultimul an cu un tată care a ales să nu mai meargă la biserică. El a fost activ toată viaţa şi a făcut parte din episcopate. Inima mea a plâns în faţa Domnului, întrebând ce pot face pentru a nu avea resentimente şi a nu simţi amărăciune. Desfăşor seri de familie şi rostim rugăciuni doar eu cu copiii. În timp ce mă aflam în templu, am simţit un îndemn, datorat provocării de a citi Cartea lui Mormon, de a nu citi scripturile doar eu cu copiii, ci de a merge împreună cu scripturile şi copiii la soţul meu, oriunde s-ar fi aflat el în casă. Aşa încât, în fiecare seară la ora 9:00 p.m., porneam în căutarea lui. El citeşte împreună cu noi – la început nu a vrut, dar acum citeşte. Vine la Biserică, participând alături de noi la serile de familie şi conducând discuţiile despre Evanghelie. Copiii mei au acţionat în numele Domnului şi i-au dus soţului meu cuvintele dragostei mântuitoare. Aceasta a fost o mare binecuvântare pentru familia mea“. Hrănirea spirituală Al treilea şi ultimul principiu îndrumător este hrănirea spirituală. Cu ce se aseamănă hrănirea spirituală? Ce sentimente aduce ea? Ce sunete aduce ea? Hrana spirituală arată, aduce sentimente şi sunete ca această scriptură: „Prin convingere, prin răbdare îndelungată, prin bunătate şi blândeţe şi prin dragoste sinceră“ (D&L 121:41–42). Vă voi împărtăşi câteva exemple. Eu cred că hrănirea spirituală se aseamănă cu disciplinarea cu dragoste. O mamă tânără îşi opreşte copilul când el nu este ascultător. Îi cuprinde faţa în palme şi, privindu-l în ochi, spune: „Ascultă ce-ţi spun“. Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri să facă alegeri înţelepte, dar nu putem îndepărta consecinţele faptelor lor. Nu uitaţi, la baza planului Tatălui nostru Ceresc se află libertatea de a alege. Ce sentimente aduce hrănirea spirituală? Învăţătura şi clădirea relaţiilor în familii au loc, în cea mai mare parte, în acele momente scurte, neplanificate, din viaţa de zi cu zi. Masa în jurul căreia ne adunăm pentru a cina este un loc în care între noi se creează legături; ne împărtăşim activităţile de peste zi, ne ascultăm şi ne încurajăm unii pe alţii şi chiar râdem împreună. Ştiu că râsul face ca poverile să pară mai uşoare. Dragi mame şi taţi, stabiliţi o oră a mesei pentru cei pe care îi iubiţi. V-aţi încheiat misiunea de părinte când copiii dumneavoastră au crescut şi sunt independenţi? Nu, această misiune nu o veţi încheia niciodată. Noi participăm la misiunea de a crea familii eterne. În timp ce soţul meu şi cu mine slujeam în misiune în Anglia, am fost vizitaţi de unul dintre fiii noştri şi familia lui. Îmi amintesc că a spus: „Am venit pentru că aveam nevoie să fim hrăniţi spiritual“. O dată ce devii părinte, rămâi mereu părinte. Nu este cel mai bine aşa?! În luna decembrie, în timp ce terminam de citit Cartea lui Mormon, am înţeles dintr-o dată că Mormon însuşi şi-a sfătuit fiul adult, pe Moroni: „Fiul meu, fii credincios în Hristos... fie ca Hristos să te înalţe pe tine... şi îndurarea Lui şi suferinţa Lui îndelungată şi nădejdea slavei Lui şi aceea a vieţii veşnice să trăiască în mintea ta pentru totdeauna“ (Moroni 9:25). Ce sunete aduce hrănirea spirituală? Uneori este greu să obţii de la un adolescent un răspuns mai lung decât un singur cuvânt. Iată o întrebare care, am constatat, este extrem de utilă în a schimba această situaţie: „Care este cea mai mare provocare sau problemă cu care te confrunţi acum?“. Această întrebare îi face pe tineri să-şi împărtăşească gândurile. Şi când o fac, ascultaţi-i! Nu judecaţi, nu oferiţi sfaturi, nu faceţi nimic altceva. Doar ascultaţi. Veţi fi uimiţi de relaţiile şi legăturile care se vor forma. Stimaţi episcopi şi consilieri, aceeaşi întrebare poate avea un efect puternic atunci când îi intervievaţi pe tinerii din episcopiile dumneavoastră. Hrănirea spirituală aduce sunete ca cele ale rugăciunii în familie. Una dintre cele mai clare amintiri despre tatăl meu este aceea în care eu şi fraţii mei şi surorile mele îngenunchem lângă patul părinţilor mei în mica lor cameră şi îl auzeam pe tata rugându-l pe Tatăl Ceresc s-o binecuvânteze pe mama care era în spital. Faptul că îl auzeam pe tata cum îşi descărca inima m-a ajutat să ştiu că exista un Dumnezeu în cer care ascultă. Rugaţi-vă pentru copiii voştri şi activitatea lor şcolară şi pentru a fi protejaţi pe parcursul zilei. Copiii noştri ne cunosc dragostea şi speranţele când ne aud rugându-ne pentru ei. Întărirea familiilor În calitate de conducător, cum întăriţi şi sprijiniţi familiile celor pe care îi slujiţi? Puteţi folosi aceleaşi principii îndrumătoare – asigurarea celor necesare, protecţie, hrănire spirituală – pentru a întări familiile din episcopie. Conducătorii îi sprijină pe părinţi comportându-se cu respect faţă de ei şi nu luând locul părinţilor în viaţa unui copil. Puteţi fi mentor, puteţi împărtăşi preocupări asemănătoare, dar respectaţi hotărârile părinţilor. O mamă mi-a spus: „Am avut deseori impresia că ultimii oameni pe care fiii noştri adolescenţi ar fi vrut să-i asculte eram eu şi soţul meu. Uneori, fiii mei, cedând presiunilor prietenilor, nu ne ascultau. Sunt recunoscătoare conducătorilor înţelepţi ai Bisericii, care ne-au sfătuit fiii. Ei nu au preluat niciodată rolul nostru de părinţi. Ei au ascultat, dar au susţinut îndrumarea pe care o dădeam noi şi i-au îndrumat din nou spre noi“. Ca familii, noi toţi avem nevoi. Voi adăuga doar câteva cuvinte, spuse din inimă, despre mamele care îşi cresc copiii singure. Daţi-mi voie să vă împărtăşesc povestea unei mame a cinci copii, al cărei soţ a fost trimis în misiune. Ea relatează: „Când soţul meu a plecat, la începutul lunii februarie, aveam trei vehicule în bună stare. Dar, până în luna noiembrie, toate maşinile se stricaseră şi nu le-am putut repara. În acelaşi timp, fiul meu de 17 ani m-a anunţat că nu intenţiona să slujească în misiune pentru că nu era sigur că Evanghelia era adevărată. Dacă a existat vreun moment în viaţa mea în care să am nevoie de binecuvântările preoţiei, acela a fost. Nu îmi aduc aminte toate detaliile referitoare la momentul şi locul binecuvântărilor, dar îmi aduc bine aminte că am primit mai multe binecuvântări de la deţinători ai preoţiei plini de grijă. Am ştiut întotdeauna că îmi puteam chema învăţătorii de acasă şi ei ar fi venit. Nici unul nu mi-a putut repara microbuzul, dar ei mi-au putut da mult doritele binecuvântări ale preoţiei şi au găsit pe cineva care putea să repare maşina“. Învăţători de acasă devotaţi au avut influenţă asupra acestei familii şi ei pot avea influenţă asupra tuturor familiilor în care există un singur părinte, pe măsură ce ei ajung să le cunoască, să le câştige încrederea şi să le dea binecuvântările preoţiei. Stimaţi episcopi, conducători de grup de înalţi preoţi şi preşedinţi de cvorumuri de vârstnici, aceste mame au nevoie de binecuvântările preoţiei în căminele lor, ca de altfel şi remarcabilele noastre surori necăsătorite. Preşedintele Hinckley a avertizat asupra „păcatelor lumii“ cu zece ani în urmă, când a fost emisă declaraţia oficială. Această declaraţie profetică reafirmă „standardele, doctrinele şi practicile referitoare la familie“ stabilite de Domnul.3 În schimb, lumea încearcă să impună anumite roluri femeilor şi maternităţii. Femeilor de astăzi li se spune că ele au nevoie de cariere prospere, de organizaţii din care să facă parte şi, dacă mai pot, de copii. Înaltul rol de mamă nu mai este la modă. Daţi-mi voie să vă spun că noi nu trebuie să permitem lumii să compromită ceea ce ştim că ni s-a dat prin plan divin Stimate surori, permiteţi-mi să mă adresez direct dumneavoastră doar câteva minute. Este binecuvântarea şi responsabilitatea noastră de membre ale Societăţii de Alinare a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă să hrănim spiritual şi să susţinem unitatea familiei. Fiecare persoană aparţine unei familii şi fiecare familie are nevoie să fie întărită şi protejată. Cel mai mare ajutor pe care l-am primit pentru a putea deveni o bună gospodină a fost de la mama şi bunica mea şi, apoi, de la surorile din Societatea de Alinare, indiferent de episcopiile în care am trăit. Am învăţat deprinderi şi am văzut bucuria care rezultă din crearea unui cămin în care alţii îşi doresc să se afle. Din luna ianuarie 2006 sunt aplicate noile îndrumări pentru adunările şi activităţile de îmbunătăţire personală, a familiei şi a căminului ale Societăţii de Alinare. Ele asigură flexibilitate sporită pentru a permite participarea tuturor surorilor la activităţile şi adunările Societăţii de Alinare. Stimate conducătoare ale Societăţii de Alinare, asiguraţi-vă că adunările şi activităţile pe care le planificaţi vor întări căminele tuturor surorilor dumneavoastră. Învăţământul prin vizite reprezintă un alt mijloc de a sprijini familia. Sper că toate aveţi prilejul de a fi învăţătoare vizitatoare. Învăţătoarele vizitatoare nu numai că le întăresc spiritual pe surori, dar au şi ocazia unică de a hrăni spiritual şi a evalua nevoile. Stimate conducătoare ale Societăţii de Alinare, fiţi active în adunările Comitetului de bunăstare şi prezentaţi rapoarte asupra nevoilor spirituale şi temporale identificate de învăţătoarele vizitatoare. Dragostea pură a lui Hristos Cele care sunteţi căsătorite, gândiţi-vă la perioada de dinaintea căsătoriei. Ce v-a făcut să vă îndrăgostiţi de soţul dumneavoastră? Amintirea acestui fapt ar putea să vă facă să fiţi mai iertătoare. Exprimaţi-vă dragostea unul faţă de celălalt. O soţie poate aduce o schimbare în viaţa soţului întărindu-i încrederea în sine. Un soţ poate face să strălucească chiar şi cele mai întunecate zile rostind doar două cuvinte: „Te iubesc“. Unul dintre cele mai mari daruri pe care părinţii le pot da copiilor lor este să le arate că se iubesc unul pe altul. Ca părinţi, rolul nostru este să ne creştem copiii în dreptate, să-i protejăm şi să-i hrănim spiritual şi aceste lucruri trebuie să le facem ca parteneri egali. În acelaşi fel trebuie să procedăm în calitate de conducătoare. Să fii conducătoare este o muncă grea. Să fii părinte este o muncă grea. Ne descurajăm uneori, dar continuăm. Cred că am învăţat multe despre dragostea pură a lui Hristos în familiile noastre şi prin slujirea în Biserică. În calitate de părinţi şi conducătoare, noi trebuie să le oferim copiilor noştri dragostea pe care Tatăl nostru Ceresc ne-o dă nouă. În Moroni 8:17, citim: „Eu sunt plin de caritate, care este iubire veşnică“. Adăugaţi la aceasta cuvintele Domnului: „Îmbrăcaţi-vă, precum cu o mantie, cu legătura carităţii, care este legătura perfecţiunii şi a păcii“ (D&L 88:125). Vă invit ca, în toate acţiunile dumneavoastră, să vă puneţi mantia carităţii, să vă învăluiţi familia în dragostea pură a lui Hristos. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze, ca familii şi conducătoare, cu puterea de a-i înconjura pe cei pe care îi iubiţi cu mantia carităţii, pentru ca noi, toţi, să ne putem întoarce în prezenţa Tatălui nostru din Cer şi să trăim alături de El pentru totdeauna. În numele lui Isus Hristos, amin. Note 1. Vezi Gordon B. Hinckley, „Să ne bucurăm de prilejul de a sluji“, Adunarea de pregătire a conducătorilor din întreaga lume, 21 iunie 2003 pag. 22. 2. „Familia: o declaraţie oficială către lume“, Liahona, oct. 2004, pag. 49. 3. „Stand Strong against the Wiles of the World“, Ensign, nov. 1995, pag. 100.