Scripturi
3 Nefi 25


Capitolul 25

La cea de-a Doua Venire, cei mândri şi cei răi vor fi arşi ca miriştea—Ilie se va reîntoarce înainte de acea zi mare şi înfricoşătoare—Compară cu Maleahi 4. Circa 34 d.H.

1 Căci iată, ziua aceea vine, care va arde ca un cuptor; şi toţi cei mândri, da, şi toţi cei care fac ticăloşii vor fi ca miriştea; iar ziua care va veni îi va arde pe ei, a spus Domnul oştirilor, ca să nu mai rămână din ei nici rădăcina şi nici ramura.

2 Dar pentru voi, cei care vă temeţi de numele Meu, Fiul Dreptăţii se va înălţa cu tămăduire în aripile Sale, iar voi veţi ieşi şi veţi creşte ca viţeii din grajd.

3 Şi voi îi veţi călca în picioare pe cei răi; căci ei vor fi cenuşă sub tălpile picioarelor voastre în ziua când Eu voi face aceasta, spune Domnul oştirilor.

4 Aduceţi-vă aminte de legea lui Moise, slujitorul Meu, căruia Eu i-am poruncit în Horeb pentru întregul Israel, cu rânduieli şi judecăţi.

5 Iată, Eu îl voi trimite la voi pe profetul Ilie înaintea venirii zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului;

6 Iar el va aîntoarce inima strămoşilor înspre copii, iar inima copiilor înspre strămoşii lor, ca nu cumva Eu să vin şi să lovesc pământul cu un blestem.