Scripturi
Doctrină şi Legăminte 21


Secţiunea 21

Revelaţie dată lui Joseph Smith, profetul, la Fayette, New York, la 6 aprilie 1830 (History of the Church, 1:74–79). Această revelaţie a fost dată la organizarea Bisericii, la data menţionată, în casa lui Peter Whitmer, tatăl. Au participat şase bărbaţi care fuseseră anterior botezaţi. Prin vot unanim, aceste persoane şi-au exprimat dorinţa şi hotărârea să organizeze Biserica după porunca lui Dumnezeu (vezi secţiunea 20). Ei au votat, de asemenea, pentru acceptarea şi susţinerea lui Joseph Smith, fiul, şi a lui Oliver Cowdery ca oficianţi care prezidează în Biserică. Prin aşezarea mâinilor, Joseph l-a rânduit apoi pe Oliver ca vârstnic al Bisericii şi Oliver, similar, l-a rânduit pe Joseph. După administrarea împărtăşaniei, Joseph şi Oliver şi-au aşezat mâinile pe fiecare dintre participanţi pentru acordarea Duhului Sfânt şi pentru confirmarea fiecăruia ca membru al Bisericii.

1–3, Joseph Smith este chemat să fie văzător, traducător, profet, apostol şi vârstnic; 4–8, Cuvântul lui va îndruma cauza Sionului; 9–12, Sfinţii vor crede cuvintele lui când el va vorbi prin Mângâietor.

1 Iată, un registru va fi ţinut printre voi; şi în acest registru tu vei fi chemat văzător, traducător, profet, apostol al lui Isus Hristos, vârstnic al Bisericii, prin voinţa lui Dumnezeu Tatăl şi harul Domnului tău Isus Hristos,

2 Fiind inspirat de Duhul Sfânt pentru a aşeza temelia ei şi a o zidi pentru credinţa prea sfântă.

3 Care Biserică a fost organizată şi întemeiată în anul Domnului tău o mie opt sute treizeci, în luna a patra şi în ziua a şasea a lunii care este numită aprilie.

4 De aceea, voi, adică membrii Bisericii, trebuie să luaţi în seamă toate cuvintele şi poruncile lui pe care el vi le va da vouă pe măsură ce el le primeşte, umblând în toată sfinţenia în faţa Mea;

5 Deoarece, cuvântul lui îl veţi primi, ca şi cum ar fi din propria Mea gură, în toată răbdarea şi credinţa.

6 Pentru că, făcând aceste lucruri, porţile iadului nu vă vor birui; da, şi Domnul Dumnezeu va dispersa puterile întunericului din faţa voastră şi va clătina cerurile pentru binele vostru şi pentru slava numelui Său.

7 Pentru că aşa spune Domnul Dumnezeu: Pe el l-am inspirat să ducă înainte cauza Sionului cu mare putere pentru bine, şi sârguinţa lui o cunosc, şi rugăciunile lui le-am auzit.

8 Da, lacrimile lui pentru Sion le-am văzut şi voi face ca el să nu mai plângă pentru el; pentru că zilele lui de bucurie au sosit, deoarece păcatele lui au fost iertate şi binecuvântările Mele se manifestă asupra lucrărilor lui.

9 Pentru că, iată, Eu îi voi binecuvânta pe toţi aceia care lucrează în via Mea cu o binecuvântare puternică şi ei vor crede cuvintele lui, care îi sunt date lui prin intermediul Meu de către Mângâietorul, care arată că Isus a fost răstignit de oameni păcătoşi pentru păcatele lumii, da, pentru iertarea păcatelor inimii smerite.

10 De aceea, consider necesar ca el să fie rânduit de tine, Oliver Cowdery, apostolul Meu;

11 Aceasta fiind o rânduială pentru tine, care arată că tu eşti un vârstnic sub mâna lui, deoarece el este primul pentru tine, astfel încât tu să poţi fi un vârstnic al acestei Biserici a lui Hristos care poartă numele Meu—

12 Şi primul predicator al acestei Biserici pentru Biserică şi în faţa lumii, da, în faţa neamurilor; da, şi aşa spune Domnul Dumnezeu, iată, iată! şi la iudei, de asemenea. Amin.