Adunări de devoțiune cu prilejul Crăciunului
Slavă lui Dumnezeu


Slavă lui Dumnezeu

Crăciun Fericit, dragi fraţi şi surori. Mulţumesc Primei Preşedinţii pentru că mi-a oferit această ocazie specială de a-mi împărtăşi sentimentele despre perioada sacră a Crăciunului şi naşterea Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos.

Aştept întotdeauna cu nerăbdare mesajele de Crăciun care au început odată cu naşterea bebeluşului Isus în Betleemul din Iudea.

Isaia a vorbit despre acest eveniment cu peste 700 de ani înainte să aibă loc: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I va pune numele Emanuel”1.

Regele Beniamin a profeţit: „El se va numi Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Tatăl cerului şi al pământului, Creatorul tuturor lucrurilor de la început; iar mama Lui se va numi Maria”2.

Profetul Nefi a auzit un glas spunând: „Mâine, Eu voi veni în lume”3.

În ziua următoare peste oceane, copilul Hristos S-a născut. Fără îndoială, mama Sa, Maria, L-a privit cu uimire pe noul ei născut, Singurul Fiu Născut în trup al Tatălui.

Luca ne spune că, pe dealurile din Iudea care înconjurau Betleemul, erau nişte păstori care stăteau afară în câmp.4 Nu erau păstori obişnuiţi, ci „[oameni] drepţi şi sfinţi” care aveau să depună mărturie despre copilul Hristos.5

„Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înainte lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.

Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:

astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul».

Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând:

«Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui».”6

Imaginaţi-vă această scenă în Iudea – cerul s-a umplut de strălucirea unei stele magnifice şi glasurile corurilor cereşti au marcat acest eveniment unic. Apoi, păstorii s-au dus „în grabă”7 să vadă pruncul culcat într-o iesle. Mai târziu, ei „au istorisit”8 ce au văzut.

În fiecare an, la Crăciun, noi adăugăm mărturia noastră la cea a păstorilor că Isus Hristos, Fiul Dumnezeului cel Viu, a venit într-o regiune a pământului pe care noi o numim Ţara Sfântă.

Păstorii s-au apropiat cu pioşenie de staul pentru a-L preaslăvi pe Împăratul împăraţilor. Cum Îl vom preaslăvi în această perioadă? Făcând cumpărături la nesfârşit? Agitându-ne şi decorându-ne casele? Va fi acesta omagiul pe care îl vom aduce Salvatorului nostru? Sau vom aduce pace inimilor întristate, vom arăta bunătate celor care au nevoie de influenţa Sa divină, vom da slavă lui Dumnezeu făcând ceea ce El ne-a cerut să facem? Isus a spus simplu: „Vino şi urmează-Mă”9.

Evanghelia lui Isus Hristos, restaurată prin profetul Joseph Smith, a avut efect pozitiv asupra credincioşilor din întreaga lume. Am văzut cu ochii proprii fervoarea acelora care au acceptat cuvântul Său sacru, de la insuliţele mării la imensitatea Rusiei.

Unii dintre strămoşii noştri s-au aflat printre primii sfinţi care s-au adunat în Sion. O femeie, Hannah Last Cornaby, s-a stabilit în Spanish Fork, Utah. În acele timpuri grele, Crăciunul era sărbătorit uneori cu o portocală nepreţuită sau o jucărie făcută manual din lemn sau poate doar o păpuşă din cârpe ‒ dar nu întotdeauna. Hannah a scris despre ziua de 25 decembrie a anului 1856:

„Ajunul Crăciunului a venit şi copilaşii mei iubiţi, cu acea credinţă pe care numai copiii o au, şi-au atârnat ciorapii deasupra sobei, întrebându-se dacă aveau [să fie umpluţi]. Cu tristeţe, pe care am ascuns-o faţă de ei, i-am asigurat că nu vor fi uitaţi; au adormit gândindu-se cu bucurie la dimineaţa următoare.

Pentru că nu aveam niciun pic de zahăr, nu am ştiut ce să fac. Dar, totuşi, nu puteam să las să fie dezamăgiţi. M-am gândit apoi la nişte dovleci pe care îi aveam şi pe care i-am fiert; am stors lichidul din ei şi, după ce l-am fiert câteva ore, am obţinut un sirop dulce. Cu acesta şi câteva mirodenii am făcut un aluat de turtă dulce şi l-am tăiat într-o varietate de forme pe care le-am copt într-o tigaie (pentru că nu aveam cuptor); le-am umplut ciorapii şi le-am adus tot atâta bucurie cât le-ar fi adus cele mai scumpe dulciuri”10.

Printre rândurile acestei relatări, putem citi povestea unei mame care a muncit o noapte întreagă fără a avea măcar un cuptor care să-i uşureze eforturile. Totuşi, ea a fost hotărâtă să aducă bucurie copiilor ei, să le întărească credinţa, să afirme în căminul ei: „Bucuroşi noi vom fi!”11. Nu este acesta mesajul Crăciunului?

Preşedintele Monson ne învaţă: „Prilejurile de a da din timpul şi talentele noastre sunt cu adevărat nelimitate, dar ele sunt în acelaşi timp trecătoare. Sunt inimi cărora le poţi aduce bucurie. Sunt cuvinte de alinare pe care le poţi rosti. Sunt daruri pe care le poţi face”12.

Ori de câte ori acţionăm împreună cu Domnul ‒ făcând ce ne porunceşte El şi inspirându-i pe cei din jurul nostru ‒ noi depunem mărturie că El trăieşte şi că El ne iubeşte, indiferent de încercările noastre din această viaţă.

Un alt suflet nobil din istoria Bisericii este convertitul scoţian John Menzies Macfarlane. El, mama sa văduvă şi fratele său s-au alăturat Bisericii şi, în anul 1852, au plecat spre Salt Lake. El avea 18 ani. În viaţa sa, a fost topograf, constructor şi chiar judecător, dar muzica a fost ceea ce l-a făcut cunoscut.

A organizat primul său cor în Cedar City şi a călătorit cu ansamblul său în tot sudul Utahului. După un spectacol în St. George, vârstnicul Erastus Snow, apostol şi conducător al coloniei, l-a încurajat să se mute în St. George şi să-şi aducă familia şi muzica sa cu el.

Timpurile fuseseră foarte grele în anul 1869 şi vârstnicul Snow l-a rugat pe fratele Macfarlane să organizeze un program de Crăciun care să înalţe spiritele oamenilor. Fratele Macfarlane a dorit o piesă muzicală nouă şi interesantă pentru eveniment. A încercat din greu să compună ceva, dar nu a reuşit să facă nimic. S-a rugat pentru a primi inspiraţie şi s-a rugat din nou. Apoi, într-o noapte, şi-a trezit soţia şi a exclamat: „Am cuvintele pentru un cântec şi cred că am şi muzica!”. S-a grăbit spre orga din mica lor sufragerie şi a cântat melodia, scriind notele în timp ce soţia ţinea în faţa lui o lumină firavă dată de o bucată de postav care plutea în grăsimea dintr-un castron. Cuvintele şi melodia i-au venit uşor în minte:

În depărtări pe câmpul Iudeii,

Se-nălţau strune de bucurii.

Spre slava Lui,

Spre slava Lui,

Spre slava Lui, în vecie.

Pace vouă pe pământ.

Pacea cu voi să fie.13

Fratele Macfarlane nu fusese niciodată în Iudea pentru a vedea că acele câmpii erau mai degrabă pante pietroase de deal, dar mesajul inspirat al muzicii sale s-a revărsat din sufletul său ca o mărturie despre naşterea Salvatorului în Betleemul Iudeii, un început care avea să schimbe lumea pentru totdeauna.14

Îmi depun mărturia că Tatăl nostru Veşnic trăieşte. Planul fericirii întocmit de El binecuvântează profund viaţa fiecăruia dintre copiii Săi din toate generaţiile. Ştiu că Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos, pruncul născut în Betleem, este Salvatorul şi Mântuitorul lumii şi că preşedintele Thomas S. Monson este profetul Său pe pământ astăzi. Aceste cuvinte de laudă spun adevărul: „Spre slava Lui în vecie. Pacea cu voi să fie”15.

În numele lui Isus Hristos, amin.