Orice parte ai avea, îndeplineşte bine partea ta: evită să porţi măşti care ascund identitatea

Vârstnicul Quentin L. Cook

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Adunare de devoţiune pentru tinerii adulţi organizată de SEB • 4 martie 2012 • Universitatea Brigham Young − Idaho


Vârstnicul Quentin L. Cook

Mă bucur de ocazia de a mă adresa dumneavoastră, dragi tineri adulţi. Vă transmit dragostea şi urările de bine ale Primei Preşedinţii şi ale Cvorumului celor Doisprezece. Este incredibil să fiu aici, în Centrul de conferinţe al UBY-Idaho. Pot să mi vă imaginez în diferitele dumneavoastră locaţii din întreaga lume.

Când eram de vârsta dumneavoastră, profetul era preşedintele David O. McKay. Preşedintele McKay a slujit în calitate de preşedinte al Bisericii din anul 1951 până în anul 1970, anul în care eu am împlinit 30 de ani. Întotdeauna este ceva special legat de profetul care slujeşte atunci când tu eşti un tânăr adult. L-am iubit şi admirat pe preşedintele McKay. El a relatat, deseori, o întâmplare adevărată care a avut loc în timp ce slujea ca misionar în Scoţia. La scurt timp după ce îşi începuse misiunea, i se făcuse foarte dor de casă şi a petrecut câteva ore vizitând împrejurimile castelului Stirling. Când el şi colegul său se întorceau din vizita făcută la castel, au trecut pe lângă o clădire unde piatra de deasupra intrării avea inscripţionată pe ea un citat atribuit, de regulă, lui Shakespeare, care spunea: Orice parte ai avea, îndeplineşte bine partea ta.

Menţionând această experienţă într-o cuvântare rostită în anul 1957, preşedintele McKay a explicat: „Mi-am spus mie însumi, sau i-am spus Spiritului din mine: «Eşti membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Mai mult, te afli aici în calitate de reprezentant al Domnului Isus Hristos. Ai acceptat responsabilitatea de a fi un reprezentant al Bisericii». Apoi, m-am gândit la ceea ce noi făcusem în acea dimineaţă. Vizitasem locuri, dobândisem învăţături şi informaţii istorice, fără îndoială, iar eu eram foarte entuziasmat de acest lucru… Totuşi, aceasta nu era muncă misionară… Am acceptat mesajul care mi-a fost transmis prin intermediul acelei pietre şi, din acel moment, noi am încercat să ne facem partea în calitate de misionari în Scoţia”1.

Acest mesaj − Orice parte ai avea, îndeplineşte bine partea ta − a fost atât de important pentru vârstnicul McKay şi a avut un impact atât de puternic asupra lui încât l-a folosit ca sursă de inspiraţie pentru tot restul vieţii sale. El a luat decizia că, indiferent de responsabilitatea pe care o avea, va face tot ceea ce putea.

Când vârstnicul David B. Haight a fost preşedinte de misiune în Scoţia, el a găsit locul unde se afla piatra cu inscripţia şi a făcut un duplicat care se află astăzi în Centrul de pregătire a misionarilor din Provo. Mulţi dintre dumneavoastră aţi văzut citatul şi v-aţi gândit la semnificaţia mesajului acestuia. Vârstnicul Russell M. Nelson a retransmis nu de mult acest mesaj, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Centrului de pregătire a misionarilor din Provo.

În timp ce cugetam la cine sunteţi, am avut sentimentul că este posibil să nu apreciaţi în totalitate importanţa generaţiei dumneavoastră. În principiu, societatea a etichetat diferitele generaţii care trăiesc astăzi. Cei mai în vârstă dintre noi care trăiesc în Statele Unite şi alte ţări au fost etichetaţi „Cea mai măreaţă generaţie” pentru ceea ce au îndurat în timpul marii crize economice mondiale din anii 1930 şi, apoi, pentru ceea ce au realizat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi după el ajutând la clădirea unei lumi mai bune. Mai multe autorităţi generale în vârstă ale Bisericii au luat parte la aceste evenimente. Preşedintele Thomas S. Monson a slujit în marina Statelor Unite; preşedintele Boyd K. Packer a slujit în forţele aeriene ale Statelor Unite; vârstnicul L. Tom Perry a fost un infanterist marin al Statelor Unite. Vă voi împărtăşi mai târziu unele dintre experienţele pe care ei le-au avut şi lecţiile pe care le-au învăţat şi le-au predat.

Generaţia dumneavoastră, născută în anii 1980 şi de la începutul până la mijlocul anilor 1990, este numită în prezent „Generaţia milenară”. Unii comentatori sunt sceptici în privinţa a ceea ce va realiza generaţia dumneavoastră. Eu cred că aveţi trecutul şi temelia de a fi cea mai bună generaţie care a existat vreodată, în special în promovarea planului Tatălui nostru din Cer.

De ce spun acest lucru? Generaţia dumneavoastră a beneficiat de învăţăturile de la seminar şi institut mai mult decât orice generaţie anterioară şi, dintre toate generaţiile, dumneavoastră aţi avut cea mai bună instruire în cadrul Societăţii Primare, al preoţiei şi al Tinerelor Fete. Mai mult, aproximativ 375.000 dintre dumneavoastră au slujit sau slujesc în calitate de misionari. Dumneavoastră reprezentaţi mai mult de o treime dintre toţi misionarii care au slujit în această dispensaţie. Samuel Smith, primul misionar din această dispensaţie, a fost rânduit vârstnic şi pus deoparte ca misionar la data de 6 aprilie 1830, ziua în care Biserica a fost organizată. Când te gândeşti la toţi misionarii care au slujit de atunci, este uimitor că o treime se încadrează în grupa dumneavoastră de vârstă. Prin comparaţie, doar 76.000 de misionari sau mai puţin de 8% au slujit în intervalul de 12 ani când eu am avut între 18 şi 30 de ani. Aceia dintre dumneavoastră care nu au avut ocazia de a sluji în misiune trebuie să ştie că ajutorul lor poate fi, totuşi, important. Aproape jumătate dintre membrii Primei Preşedinţii şi Celor Doisprezece nu au avut ocazia de a sluji în misiune.

Evitaţi să nu fiţi dumneavoastră înşivă prin purtarea unei măşti

Luând în considerare uriaşul potenţial de a face bine pe care-l aveţi, care sunt preocupările mele legate de viitorul dumneavoastră? Ce sfat vă pot oferi? Primul, se va pune o mare presiune pe fiecare dintre dumneavoastră să nu fiţi dumneavoastră înşivă − chiar să purtaţi o mască − şi să deveniţi cineva care nu reprezintă cu adevărat cine sunteţi sau ceea ce doriţi să fiţi.

Vara trecută, vârstnicul L. Tom Perry şi cu mine, alături de Michael Otterson2, în responsabilităţile noastre în cadrul Relaţiilor cu publicul, ne-am întâlnit cu Abraham Foxman în biroul său din New York. Domnul Foxman este directorul naţional al Ligii Anti-Defăimare. Misiunea acesteia este de a opri defăimarea evreilor. Dânsul este implicat în această lucrare de aproape 40 de ani. Întâmplarea din viaţa sa care l-a dus către această poziţie este una foarte impresionantă. El s-a născut la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Părinţii săi, Joseph şi Helen Foxman, înfruntând decrete date împotriva evreilor, l-au dat pe Abraham în grija unei tinere poloneze, catolică chiar înainte ca ei să intre într-un ghetou evreiesc din Vilnius, Lituania în luna septembrie a anului 1941. Abraham era în vârstă de 13 luni. Părinţii lui au supravieţuit războiului şi holocaustului, însă nu au fost din nou împreună cu Abraham până când el nu a avut patru ani. Se estimează că un milion şi jumătate de copii evrei au pierit în infernul nazist. Abraham a fost protejat de acea fată catolică; aceasta l-a dus în fiecare duminică la biserică şi i-a ţinut ascunsă identitatea de evreu.3 Nu este de mirare că Abraham Foxman şi-a dedicat viaţa luptei împotriva antisemitismului, urii, fanatismului şi discriminării.

Am lucrat alături de domnul Foxman în diverse ocazii şi-i admir curajul şi angajamentul. În cadrul întâlnirii avute cu dânsul la New York, l-am întrebat ce sfat ne-ar da cu privire la responsabilităţile noastre legate de Relaţiile cu publicul din cadrul Bisericii. Dânsul s-a gândit o clipă şi, apoi, a explicat importanţa de a încuraja oamenii să nu poarte măşti. Dânsul a descris Ku Klux Klanul. Aceasta a fost o organizaţie foarte influentă şi destul de înspăimântătoare pentru majoritatea americanilor în prima parte a secolului trecut. Purtând robe şi măşti identice care făceau imposibilă identificarea participanţilor, ei ardeau cruci pe peluzele celor pe care-i atacau şi se autointitulau păzitorii moralităţii. Printre cei mai atacaţi erau afroamericanii, precum şi catolicii, evreii şi emigranţii. Militanţii cei mai înverşunaţi dintre aceştia erau implicaţi în biciuiri, abuzuri fizice şi chiar crime. Domnul Foxman a indicat că o mică parte dintre membrii Ku Klux Klanului ar fi fost militanţi ai „Cămăşilor brune” în perioada dictaturilor din Europa anilor 1930, însă cei mai mulţi dintre ei, când nu purtau măştile, erau, de obicei, oameni obişnuiţi, printre care se numărau oameni de afaceri şi oameni care se duceau la biserică. Dânsul a indicat faptul că ascunderea identităţii lor şi purtarea unei măşti le-a permis participarea în activităţi pe care în mod normal le-ar fi evitat.4 Comportamentul lor a avut un impact teribil asupra societăţii americane.

Sfatul domnului Foxman a fost ca noi să accentuăm importanţa ca oamenii să evite măştile care le ascund adevărata identitate.

În istoria începuturilor Bisericii noastre este consemnat că profetul Joseph, Emma şi gemenii lor în vârstă de 11 luni, Joseph şi Julia se aflau în Hiram, Ohio, la ferma Johnson. Ambii copii aveau pojar. Joseph şi băieţelul lui dormeau pe un pat pentru oaspeţi, lângă uşa de la intrare.

Fratele Mark L. Staker a relatat ce s-a întâmplat:

În timpul nopţii, un grup de bărbaţi cu feţele vopsite în negru au dat năvală pe uşă şi l-au târât pe profet afară, unde l-au bătut şi i-au uns cu smoală pe el şi pe Sidney Rigdon.

„Când Emma l-a văzut pe Joseph bătut şi uns cu smoală, a leşinat…

Deşi profetul şi-a pierdut un dinte, a fost rănit destul de grav la coaste, i s-a smuls un smoc de păr de pe cap şi avea arsuri de acid azotic, el a rostit o cuvântare în timpul adunării obişnuite de preaslăvire de duminica. Printre sfinţii adunaţi acolo, se aflau cel puţin patru membri ai gloatei”5.

Cea mai tragică parte a acestei acţiuni a gloatei a fost că micuţul Joseph a fost expus aerului nopţii atunci când tatăl lui a fost târât afară şi a răcit foarte rău, murind câteva zile mai târziu.

Este, de asemenea, interesant faptul că cei care au luat parte la martiriul profetului Joseph şi al fratelui său, Hyrum, şi-au vopsit feţele pentru a-şi ascunde adevăratele identităţi.6 Cei care-şi camuflează identitatea şi intră în combinaţii secrete constituie o grijă demnă de luat în seamă. Învăţăm din Cartea lui Mormon că Lucifer „îi stârneşte pe copiii oamenilor în combinaţii secrete ale omorului şi tot felul de lucrări secrete ale întunericului” (2 Nefi 9:9; vezi, de asemenea, 3 Nefi 6:27–30).

Eu nu sugerez că vreunul dintre dumneavoastră ar fi implicat în genul de evenimente teribile pe care tocmai le-am descris. Eu cred că, în zilele noastre, când a fi anonim este mai uşor decât a fost vreodată, faptul de a nu purta o mască şi de a fi „fideli credinţei pentru care martirii toţi au pierit”7 implică principii importante.

Una dintre cele mai mari protecţii ale noastre împotriva faptului de a face alegeri greşite este de a nu ne pune nicio mască a anonimatului. Dacă veţi simţi vreodată că aţi dori să faceţi acest lucru, vă rog să conştientizaţi că este un semn serios al pericolului şi una dintre uneltele duşmanului de a vă determina să faceţi ceva ce nu ar trebui să faceţi. Unul dintre motivele pentru care îi sfătuim pe misionari să se îmbrace în mod conservator şi pe vârstnici să fie proaspăt bărbieriţi este pentru ca să nu existe vreo îndoială despre cine sunt şi cum ar trebui să se poarte. Unii vor întreba: Nu este aceasta doar ceva superficial? Nu cred. Gândiţi-vă cum sunt descrise hainele şi podoabele în Cartea lui Mormon de către profetul Moroni, care a echivalat trufia cu purtarea de „veşminte foarte fine”. El a asociat manifestarea trufiei prin purtarea de „veşminte foarte fine” cu „[lupte] şi… răutate şi persecuţii şi tot felul de nedreptăţi” (Mormon 8:36). Pe mine mă îngrijorează în mod deosebit faptul că, în zilele noastre, modul nostru de a ne îmbrăca şi de a ne pune podoabe poate fi un indiciu al rebeliunii sau al lipsei de aderenţă la standardele morale şi poate avea un impact negativ asupra standardelor morale ale altora.

Acţionaţi conform adevăratelor dumneavoastră crezuri

Al doilea sfat pe care vi l-aş oferi este: acţionaţi conform adevăratelor dumneavoastră crezuri petrecându-vă timpul cu acele lucruri care vă vor clădi şi dezvolta caracterul şi care vă vor ajuta să deveniţi mai asemănători lui Hristos. Sper că niciunul dintre dumneavoastră nu percepe viaţa ca fiind, în primul rând, distracţie şi jocuri, ci ca fiind un timp „în care să se pregătească să-L întâlnească pe Dumnezeu” (Alma 34:32).

Un exemplu minunat referitor la faptul de a vă face partea şi de a folosi timpul în mod corespunzător este dat de o întâmplare din viaţa vârstnicului L. Tom Perry când, fiind infanterist marin, a făcut parte din trupele de ocupaţie ale Statelor Unite în Japonia la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Vârstnicul Perry a împărtăşit această întâmplare atunci când şi-a înregistrat mărturia specială despre Salvator care este prezentată în Centrul nostru pentru vizitatori.

Relatarea vârstnicului Perry:

„Am avut la un moment dat o experienţă care mi-a amintit adesea de bucuria care rezultă din a ne adresa întrebarea: «Ce ar face Salvatorul în această situaţie?».

Am făcut parte din primul grup de soldaţi din infanteria marină care au intrat în Japonia după semnarea tratatului de pace de după cel de-al Doilea Război Mondial. Intrarea în oraşul Nagasaki, care era devastat, a fost una dintre cele mai triste experienţe din viaţa mea. O mare parte din oraş fusese distrusă complet. Unii dintre cei decedaţi nu fuseseră încă îngropaţi. Ca trupe de ocupaţie, ne-am stabilit sediul central şi am început lucrul.

Situaţia era foarte deprimantă, iar unii dintre noi voiau să ofere mai mult. Am mers la preotul militar al diviziei noastre şi am cerut permisiunea de a ajuta la reconstruirea bisericilor creştine. Din cauza restricţiilor guvernamentale din timpul războiului, aceste biserici aproape că încetaseră să mai funcţioneze. Cele câteva clădiri ale acestora erau grav afectate. Unii dintre noi s-au oferit voluntar să repare şi să tencuiască din nou aceste capele în timpul nostru liber, astfel încât ele să fie disponibile din nou pentru susţinerea de slujbe creştine.

Nu cunoşteam limba deloc. Nu puteam îndeplini decât munca fizică a reparării clădirilor. I-am găsit pe preoţii care nu putuseră să slujească în timpul anilor de război şi i-am încurajat să se întoarcă la amvon. Am avut o experienţă extraordinară alături de aceşti oameni, în timp ce ei aveau, din nou, libertatea de a-şi exercita crezurile creştine.

Când plecam din Nagasaki pentru a ne întoarce acasă, a avut loc o întâmplare de care îmi voi aminti întotdeauna. În timp ce ne urcam în trenul care urma să ne ducă spre vapoare pentru a ne întoarce acasă, mulţi dintre ceilalţi soldaţi din infanteria marină ne tachinau. Ei le aveau alături pe prietenele care-şi luau rămas-bun de la ei. Râdeau de noi şi ne sugerau că am ratat toată distracţia faptului de a ne afla în Japonia. Noi doar ne irosisem timpul muncind din greu şi tencuind pereţi.

Chiar când aceştia se aflau la punctul culminant al tachinărilor, de pe un deal mic din apropierea gării au venit aproximativ 200 dintre aceşti creştini japonezi minunaţi de la bisericile pe care le reparaserăm, cântând «Înainte, voi creştini». Au venit la noi şi ne-au oferit multe daruri. Apoi, s-au aliniat cu toţii de-a lungul căii ferate. Şi, pe când trenul începuse să înainteze pe şine, noi am întins mâinile şi le-am atins degetele în timp ce plecam. Nu puteam vorbi; emoţiile noastre erau prea puternice. Dar eram recunoscători că am putut ajuta, într-o mică măsură, la restabilirea creştinismului într-o naţiune după război.

Ştiu că Dumnezeu trăieşte. Eu ştiu că noi, cu toţii, suntem copiii Săi şi că El ne iubeşte. Ştiu că El Şi-a trimis Fiul în lume pentru a face un sacrificiu ispăşitor pentru întreaga omenire. Iar cei care acceptă Evanghelia Sa şi Îl urmează se vor bucura de viaţa veşnică, cel mai mare dintre toate darurile lui Dumnezeu. Ştiu că El a condus restaurarea Evangheliei aici, pe pământ, prin slujirea profetului Joseph Smith. Ştiu că bucuria şi fericirea de durată pe care le vom găsi vreodată în viaţa muritoare vor veni urmându-L pe Salvator, supunându-ne legilor Sale şi ţinând poruncile Sale. El trăieşte! Aceasta este mărturia mea către voi, în numele Său sfânt. În numele lui Isus Hristos, amin”8.

Gândiţi-vă la însemnătatea faptului că acei câţiva soldaţi şi-au petrecut timpul restaurând bisericile creştine în comparaţie cu acela că ceilalţi soldaţi s-au implicat în activităţi frivole, nesăbuite sau malefice. Vă rog să cugetaţi şi să alegeţi cu mare atenţie modul în care alegeţi să vă petreceţi timpul.

Vizionând această prezentare video, mi-am amintit de una dintre cele mai vechi amintiri ale mele, de când aveam numai cinci ani. Preşedintele nostru de ţăruş era tatăl vârstnicului Perry. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, el le-a cerut tuturor soldaţilor întorşi de pe front să se aşeze pe scaunele din faţa congregaţiei, în capelă, în timpul adunării de împărtăşanie. Ei au venit îmbrăcaţi în uniformele lor militare cele mai bune şi fiecare a depus o mărturie scurtă. Preşedintele Perry a plâns în timp ce cei doi fii ai săi, vârstnicul Perry şi fratele său mai mic, Ted, şi-au depus mărturiile. Fiind doar un băieţel, pentru mine a fost o experienţă impresionantă care m-a inspirat. Nu-mi amintesc ce au spus, dar cu siguranţă îmi amintesc cum m-am simţit.

După cum puteţi observa din exemplul vârstnicului Perry din această prezentare video, nu vorbesc despre etalarea religiei pe mâneci sau despre o credinţă doar de suprafaţă. Aceste lucruri pot fi stânjenitoare pentru dumneavoastră şi pentru Biserică. Vorbesc despre faptul ca dumneavoastră să deveniţi ceea ce trebuie să fiţi. Atunci când am lucrat la ghidul pentru munca misionară Predicaţi Evanghelia Mea, am simţit că acesta ar putea fi un ghid util de-a lungul vieţii pentru misionarii şi membrii noştri, în mod deosebit capitolul 6, „Cum să dezvolt însuşiri asemănătoare cu cele ale lui Hristos?”. Pe măsură ce încercaţi să vă îndepliniţi partea şi să identificaţi însuşirile pe care doriţi să le dezvoltaţi, veţi dori să „scrieţi şi să studiaţi… pasajele din scriptură care propovăduiesc despre [acele însuşiri]”, să „stabiliţi obiective şi întocmiţi planuri pentru a aplica [însuşirile] în viaţa dumneavoastră” şi să „[vă rugaţi] Domnului pentru a vă ajuta să vă dezvoltaţi [acele însuşiri]”9. Făcând astfel, trebuie să nu vă puneţi o mască şi să nu vă ascundeţi adevărata identitate.

Unii dintre dumneavoastră şi-au format obiceiuri care depăşesc cu mult faza de simple distracţii şi jocuri. Cei implicaţi în pornografie sau în orice altă formă de imoralitate interpretează un rol diferit de ceea ce ei doresc să fie cu adevărat sau de ceea ce ar trebui să fie. Este interesant că aproape toţi cei implicaţi în pornografie îşi asumă o identitate falsă şi-şi ascund participarea. Ei îşi ascund conduita care ştiu că este condamnabilă şi nocivă pentru toţi cei la care ţin. Pornografia este o molimă care este dăunătoare nu doar pentru moralitatea unei persoane în faţa lui Dumnezeu, ci şi care poate distruge căsnicii şi familii şi care are un impact nefavorabil asupra societăţii. Dependenţa de Internet şi pornografia dăunează amândouă căsniciei.10 Când doriţi să vă căsătoriţi, trebuie să nu purtaţi nicio mască ce ascunde o conduită necorespunzătoare care va fi dăunătoare persoanei dumneavoastră sau căsniciei dumneavoastră.

Pe cei care aţi căzut în acest obicei nociv, vă rog să fiţi siguri că vă puteţi pocăi şi că puteţi fi vindecaţi. Pocăinţa va trebui să preceadă vindecarea. Vindecarea poate fi un proces lung. Episcopul dumneavoastră vă poate sfătui despre cum puteţi primi ajutorul de care aveţi nevoie pentru a fi vindecat. Noi i-am rugat pe episcopi să vă trimită la cei care vă pot ajuta cel mai bine.

Pe lângă pornografie şi imoralitatea sexuală, există alte comportamente perfide care otrăvesc societatea şi subminează moralitatea primară. Este un lucru obişnuit în zilele noastre ca cineva să-şi ascundă identitatea atunci când scrie pe Internet mesaje răuvoitoare, critice, fanatice sub anonimat. Unii se referă la aceasta ca fiind înflăcărare. Unele instituţii încearcă să filtreze comentariile. De exemplu, New York Times nu tolerează comentarii care reprezintă „atacuri la persoană, obscenităţi, vulgarităţi, indecenţă, identităţi false, incoerenţă şi ŢIPETE… ”.

The Times încurajează, de asemenea, utilizarea numelor reale, deoarece: „Am observat că persoanele care-şi folosesc numele real poartă discuţii mai captivante, decente”11.

Apostolul Pavel a scris:

„Nu vă înşelaţi: «Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune».

Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii, care nu cunosc pe Dumnezeu” (1 Corinteni 15:33–34).

Este limpede că tovărăşiile rele nu sunt doar o problemă legată de obiceiurile rele, ci, dacă sunt puse în practică de către cei care sunt sfinţi din zilele din urmă, îi pot influenţa în mod negativ pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau care nu au o mărturie despre Salvator.

Orice utilizare a Internetului cu scopul de a intimida, de a distruge o reputaţie sau de a pune o persoană într-o lumină defavorabilă este condamnabilă. Vedem în societate că atunci când oamenii poartă masca anonimatului, şansele sunt mult mai mari ca ei să aibă o astfel de conduită care este atât de nocivă discuţiilor civilizate. Încalcă, de asemenea, principiile de bază predicate de Salvator.

Unul dintre mesajele de bază ale Evangheliei lui Isus Hristos pe care l-aţi învăţat încă din tinereţea dumneavoastră este: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16; vezi, de asemenea, D&L 34:3). Salvatorul a explicat că El nu a venit să judece lumea, ci să mântuiască lumea. Apoi, El a descris ce înseamnă judecata:

„Odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.

Căci oricine face răul, urăşte lumina, şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu” (Ioan 3:19–21; vezi versetele 17–21).

Cei neprihăniţi nu trebuie să poarte măşti pentru a-şi ascunde identitatea. Îmi place foarte mult această întâmplare adevărată din viaţa preşedintelui Thomas S. Monson. Dânsul a împlinit 18 ani aproape de sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. De fapt, războiul din Europa se terminase, dar războiul din Pacific continua.

Dânsul s-a înrolat în marina Statelor Unite şi a fost trimis în San Diego, California. Vă veţi aminti relatarea sa din cadrul ultimei conferinţe generale. În prima sa duminică, subofiţerul a aliniat pe toată lumea pentru a-i trimite la biserică. El i-a trimis pe catolici într-un anumit loc, pe evrei într-un alt loc şi a încercat să-i trimită pe ceilalţi la o adunare a protestanţilor. Preşedintele Monson a spus că ştia că el nu era catolic, nici evreu şi nici protestant; el era mormon. Dânsul a avut curajul de a rămâne pe loc şi a fost bucuros să vadă că erau şi alţi membri credincioşi care stăteau în spatele său. Ar fi fost uşor să meargă alături de grupul acela mare la adunarea protestanţilor. Dânsul a fost hotărât să i se cunoască adevărata identitate şi să-şi îndeplinească partea în mod corespunzător.12

Stabiliţi obiective corespunzătoare

Al treilea sfat al meu are legătură cu anumite obiective pe care ar trebui să le luaţi în considerare. În aproximativ aceeaşi perioadă în care vârstnicul Perry era în Japonia cu infanteria marină, preşedintele Boyd K. Packer slujea în Japonia în cadrul forţelor aeriene la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

În cuvântarea sa adresată cu ocazia aniversării celor 100 de ani de la înfiinţarea seminarului, în data de 22 ianuarie a anului curent, dânsul a explicat că acesta a fost un timp de formare în viaţa sa.13 În anul 2004, i-am însoţit pe preşedintele Packer şi pe alţii în Japonia. Dânsul a avut ocazia de a merge în unele locuri unde fusese şi să se gândească la unele dintre experienţele pe care le-a avut şi la deciziile pe care le-a luat în acea perioadă. Dânsul a menţionat câteva dintre acestea în timpul cuvântării sale rostită cu ocazia aniversării seminarului. Având permisiunea dânsului, vă împărtăşesc alte gânduri şi sentimente.

Preşedintele Packer a descris experienţele avute pe o insulă din largul coastei regiunii Okinawa. Dânsul consideră această insulă ca fiind muntele său în pustiu. Pregătirea sa personală şi întâlnirea cu alţi membri i-au aprofundat credinţa în învăţăturile Evangheliei. Ceea ce-i lipsea încă era confirmarea − cunoaşterea sigură a ceea ce dânsul ajunsese să simtă că este adevărat.

Biografa preşedintelui Packer descrie ceea ce s-a întâmplat: „Contrar liniştii confirmării pe care el o căuta, a dat nas în nas cu iadul războiului împotriva celor nevinovaţi. Căutând să fie singur pentru a putea cugeta, el s-a urcat, într-o zi, pe o colină deasupra oceanului. Acolo, a găsit ruinele părăsite ale unui sat de ţărani, precum şi câmpul nelucrat de cartofi dulci. Şi, a văzut zăcând în mijlocul plantelor uscate trupurile măcelărite ale unei mame şi ale celor doi copii ai ei. Priveliştea l-a umplut de o amărăciune profundă amestecată cu sentimentele de dragoste pentru familia lui şi pentru toate familiile”14.

După aceea, dânsul s-a dus într-un buncăr improvizat unde a contemplat, a cugetat şi s-a rugat. Gândindu-se la această întâmplare, preşedintele Packer a descris ceea ce eu aş numi o experienţă de confirmare spirituală. A simţit că a primit inspiraţie despre ceea ce trebuia să facă în privinţa vieţii sale. Desigur, dânsul habar nu avea că avea să fie chemat în chemarea măreaţă şi sfântă în care slujeşte acum. Viziunea sa a fost aceea că dorea să fie un învăţător care să accentueze învăţăturile Salvatorului. Dânsul şi-a stabilit obiectivul de a trăi o viaţă neprihănită.

A înţeles într-un mod profund că trebuia să-şi găsească o soţie neprihănită şi că împreună aveau să întemeieze o familie numeroasă. Acest tânăr soldat a înţeles că profesia pe care şi-a ales-o avea să-i ofere o remuneraţie modestă şi că iubita lui parteneră va trebui să împărtăşească aceleaşi priorităţi şi să dorească să trăiască fără anumite lucruri materiale. Cei care aţi ajuns să o cunoaşteţi pe sora Donna Packer ştiţi că dânsa a fost şi este, pentru preşedintele Packer, partenera perfectă. Nu au avut niciodată prea mulţi bani, însă dânşii nu au avut niciodată sentimentul că le-ar lipsi ceva. Au crescut 10 copii şi au fost nevoiţi să facă sacrificii. Dânşii au acum 60 de nepoţi şi 79 de strănepoţi.

Îmi pot aminti sentimentele de tandreţe pe care le-am avut atunci când am aflat că dânsului i-a fost ruşine, în calitatea sa de nouă autoritate generală, să meargă alături de unul dintre fraţii mai vechi în chemarea de autoritate generală la o adunare a conducătorilor Bisericii, deoarece nu avea o cămaşă albă.

Vă împărtăşesc această întâmplare adevărată, deoarece de prea multe ori obiectivele noastre se bazează pe ceea ce preţuieşte lumea. Elementele esenţiale sunt destul de simple pentru membrii care au primit rânduielile necesare salvării. Fiţi neprihăniţi. Întemeiaţi o familie. Găsiţi o modalitate corespunzătoare pentru a vă asigura traiul. Slujiţi în chemările dumneavoastră. Pregătiţi-vă să-L întâlniţi pe Dumnezeu.

Salvatorul ne-a învăţat că „… viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui” (Luca 12:15). Apoi, El a folosit o pildă:

„Ţarina unui om bogat rodise mult.

Şi el se gândea în sine, şi zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele».

«Iată», a zis el, «ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele;

şi voi zice sufletului meu: ʻSuflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!’».

Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?».

Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu” (Luca 12:16–21).

Clădiţi-vă ţara şi comunitatea în care trăiţi

Pe lângă însuşirile, calităţile şi deciziile personale, dacă doriţi să fiţi generaţia care trebuie să fiţi, vă veţi clădi ţara şi comunitatea în care trăiţi. Generaţia dumneavoastră, asemenea „Celei mai măreţe generaţii”, va trebui să protejeze neprihănirea şi libertatea religioasă. Moştenirea iudaico-creştină pe care am moştenit-o nu este doar preţioasă, ci şi esenţială planului Tatălui nostru din Cer. Trebuie s-o protejăm pentru generaţiile viitoare. Trebuie să ne alăturăm oamenilor buni, incluzându-i pe aceia de toate credinţele, în special celor care se simt responsabili în faţa lui Dumnezeu pentru conduita lor. Aceştia sunt oameni care vor înţelege de ce vorbim în această seară despre „orice parte ai avea, îndeplineşte bine partea ta”. Intensificarea cu succes a valorilor iudaico-creştine şi a libertăţii religioase vor face din generaţia dumneavoastră generaţia măreaţă care trebuie să fie.

Având în vedere provocările care există în lumea de astăzi, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece se preocupă în mod deosebit ca dumneavoastră să vă implicaţi în mod potrivit în procesul politic din ţara în care trăiţi. Biserica este neutră în disputele politice şi nu sprijină candidaţi sau partide. Totuşi, ne aşteptăm ca membrii noştri să se implice în totalitate în sprijinirea candidaţilor şi partidelor conform alegerii lor bazată pe principii care vor asigura o conducere bună. Doctrina noastră este limpede: cei care sunt „cinstiţi” şi „înţelepţi… [trebuie căutaţi cu sârguinţă]” (D&L 98:10). „Când răul stăpâneşte, poporul geme” (D&L 98:9). Aceasta înseamnă că toată lumea ar trebui să se simtă obligată să voteze.

În acele state din Statele Unite care au întruniri în care se decide ce candidat vor susţine, dumneavoastră ar trebui să vă familiarizaţi cu subiectele şi cu candidaţii şi să vă implicaţi în totalitate. De exemplu, în Utah şi Idaho aceste întruniri vor începe în această săptămână şi vor ţine până la mijlocul lunii aprilie. Dacă sunteţi prezenţi, vi se va permite să participaţi. Sperăm ca dumneavoastră să verificaţi programul întrunirii partidului pe care-l doriţi şi să simţiţi obligaţia morală de a participa. Sperăm ca acest lucru să fie valabil pentru toţi cetăţenii, membrii sau nemembrii ai Bisericii deopotrivă, din toate statele şi din toate ţările unde vor avea loc alegeri. Preţul libertăţii a fost prea mare şi consecinţele neparticipării sunt prea mari pentru orice cetăţean pentru a putea crede că-şi poate ignora responsabilitatea.

Vă rog să ştiţi că noi avem mare încredere în dumneavoastră. Conducerea Bisericii crede în mod sincer că dumneavoastră puteţi clădi Împărăţia aşa cum nu a făcut-o nicio generaţia anterioară. Aveţi de partea dumneavoastră nu doar dragostea şi încrederea noastră, ci şi rugăciunile şi binecuvântările noastre. Noi ştim că succesul generaţiei dumneavoastră este esenţial pentru stabilirea continuă a Bisericii şi pentru creşterea Împărăţiei. Ne rugăm ca dumneavoastră să vă îndepliniţi bine partea evitând să purtaţi mască, să acţionaţi conform adevăratei dumneavoastră identităţi, să stabiliţi obiective corespunzătoare şi să clădiţi ţara şi comunitatea în care trăiţi.

Închei cu mărturia mea personală despre restaurarea Evangheliei prin intermediul profetului Joseph Smith. Joseph Smith I-a văzut cu adevărat pe Dumnezeu Tatăl şi pe Isus Hristos. Tatăl nostru din Cer este un Tată Iubitor, care are un plan care îi binecuvântează pe fiecare dintre copiii Săi. Isus Hristos este Salvatorul nostru şi ispăşirea Sa este evenimentul suprem din întreaga istorie. Duhul Sfânt ne slujeşte şi depune mărturie despre Tatăl şi despre Fiul. Despre aceste lucruri depun mărturie în calitate de unul dintre martorii Salvatorului, în numele lui Isus Hristos, amin.

© 2012 by Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved. English approval: 2/12. Translation approval: 2/12. Translation of What E’er Thou Art, Act Well Thy Part: Avoid Wearing Masks That Hide Identity. Language. PD50039044 xxx

Show References

    Note

  1.  

    1. David O. McKay, în Francis M. Gibbons, David O. McKay: Apostle to the World, Prophet of God (1986), p. 45; vezi, de asemenea, „Pres. McKay Speaks to Pioneer Stake Youth”, Church News, 21 sept. 1957, p. 4.

  2.  

    2. Michael Otterson este directorul managerial al Departamentului de Relaţii cu publicul al Bisericii.

  3.  

    3. Vezi Joseph Foxman, In the Shadow of Death (2011), p. 10.

  4.  

    4. Întâlnire cu Abraham Foxman în biroul său din oraşul New York la data de 14 iunie 2011.

  5.  

    5. Mark L. Staker, „Remembering Hiram, Ohio”, Ensign, oct. 2002, p. 35, 37.

  6.  

    6. Vezi Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 24.

  7.  

    7. „Fideli credinţei”, Imnuri, nr. 163.

  8.  

    8. L. Tom Perry, transcriere din Martori speciali ai lui Hristos (DVD, 2003).

  9.  

    9.  Predicaţi Evanghelia Mea: un ghid pentru slujirea misionară [2004], p. 129; vezi paginile 121–134.

  10.  

    10. Vezi Elizabeth Stuart, „Internet Addiction Harming Marriage”, Deseret News, 20 iulie 2011, http://www.deseretnews.com/article/700164510/Internet-addiction-harming-marriage.html.

  11.  

    11. Mark Brent, în „The Public Forum”, The Salt Lake Tribune, 27 iulie 2011, p. A16.

  12.  

    12. Vezi Thomas S. Monson, „Îndrăzniţi să fiţi singurul”, Ensign, nov. 2011, p. 61; vezi, de asemenea, Heidi Swinton, To the Rescue: The Biography of Thomas S. Monson (2010), p. 96–97.

  13.  

    13. Vezi Boyd K. Packer, „Cum să supravieţuieşti pe teritoriul inamic”, Aniversarea a 100 de ani de seminar transmisiune, 22 ian. 2012, http://seminary.lds.org/history/centennial/eng/how-to-survive-in-enemy-territory/.

  14.  

    14. Lucile C. Tate, Boyd K. Packer: A Watchman on the Tower (1995), p. 58–59.