Libertatea de a alege: esenţială pentru planul vieţii

Recent, am primit o scrisoare de la un prieten în vârstă de peste 50 de ani, care nu este membru al Bisericii noastre. Îi trimisesem câteva lucruri de citit cu privire la Evanghelie, la care el mi-a răspuns: „Iniţial, mi-a fost greu să înţeleg semnificaţia exprimării specifice, cum ar fi libertatea de a alege. Poate că o pagină scurtă de vocabular ar fi folositoare”.

Am fost surprins de faptul că el nu a înţeles ce vrem noi să spunem prin expresia libertatea de a alege. Am căutat într-un dicţionar on-line. Dintre cele 10 definiţii şi moduri de folosire a expresiei libertatea de a alege, niciuna nu exprima ideea de a face alegeri pentru a acţiona. Noi predăm că libertatea de a alege este abilitatea şi privilegiul pe care Dumnezeu îl dă oamenilor de a alege şi de „a acţiona pentru [noi înşine], şi nu pentru a se acţiona asupra [noastră]”¹. Libertatea de a alege înseamnă să acţionăm cu răspundere şi responsabilitate pentru acţiunile noastre. Libertatea noastră de a alege este esenţială în cadrul planului salvării. Având libertatea de a alege, suntem „liberi să [alegem] libertatea şi viaţa veşnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor, sau să [alegem] robia şi moartea, potrivit robiei şi puterii diavolului”².

Cuvintele unui cunoscut imn ne învaţă acest principiu în mod foarte clar:

Pentru a răspunde întrebării adresate de prietenul meu şi întrebărilor oamenilor buni de pretutindeni, permiteţi-mi să împărtăşesc cu dumneavoastră mai mult din ceea ce cunoaştem noi despre această semnificaţie a libertăţii de a alege.

Înainte de a veni pe acest pământ, Tatăl Ceresc a prezentat un plan al salvării – un plan de a veni pe pământ şi de a primi un trup, de a alege să acţionăm între bine şi rău, de a progresa pentru a deveni asemănători Lui şi de a trăi pentru totdeauna în prezenţa Lui.

Libertatea noastră de alegere – abilitatea noastră de a alege şi de acţiona pentru noi înşine – a fost un element esenţial al acestui plan. Fără libertatea de a alege, nu puteam să facem alegeri corecte şi să progresăm. Totuşi, având libertatea de a alege noi puteam face alegeri greşite, puteam păcătui şi puteam pierde ocazia de a fi, din nou, alături de Tatăl Ceresc. Din acest motiv, un Salvator urma să fie oferit ca să sufere pentru păcatele noastre şi să ne mântuiască, dacă noi aveam să ne pocăim. Prin ispăşirea Sa infinită, El a înfăptuit „planul milei, ca să satisfacă cerinţele dreptăţii”⁴.

După ce Tatăl Ceresc a prezentat planul Său, Lucifer a ieşit în faţă, spunând: „Trimite-mă… şi eu voi mântui întreaga omenire, ca nici [măcar] un suflet să nu fie pierdut… de aceea, dă-mi onoarea Ta”⁵. Acest plan a fost respins de către Tatăl nostru, deoarece el urma să nege libertatea noastră de a alege. Într-adevăr era un plan de revoltă.

Apoi, Isus Hristos, „care a fost de la început Preaiubitul şi Alesul [Fiu al Tatălui Ceresc]”, Şi-a exercitat dreptul de a spune: „Tată, facă-se voinţa Ta şi slava să fie a Ta în veci”⁶. El avea să fie Salvatorul nostru – Salvatorul lumii.

Din cauza revoltei lui Lucifer, a rezultat un mare conflict spiritual. Fiecare dintre copiii Tatălui Ceresc a avut ocazia să-şi exercite libertatea de a alege pe care Tatăl Ceresc le-o dăduse. Noi am ales să avem credinţă în Salvatorul Isus Hristos – să venim la El, să-L urmăm şi să acceptăm planul pe care Tatăl Ceresc l-a prezentat pentru binele nostru. Dar o treime dintre copiii Tatălui nostru Ceresc nu au avut credinţa de a-L urma pe Salvator şi au ales, în schimb, să-l urmeze pe Lucifer, sau Satana⁷.

Şi Dumnezeu a spus: „De aceea, pentru că Satana s-a revoltat împotriva Mea şi a căutat să distrugă libertatea de a alege a omului, pe care Eu, Domnul Dumnezeu, i-o dădusem…am făcut ca el să fie alungat”⁸. Cei care l-au urmat pe Satana au pierdut ocazia de a primi un trup muritor, de a trăi pe pământ şi de a progresa. Din cauza modului în care şi-au folosit libertatea de a alege, ei şi-au pierdut-o.

Astăzi, singura putere pe care Satana şi ucenicii lui o au este puterea de a ne ispiti şi de a ne pune la încercare. Singura lor bucurie este să ne facă „nenorociţi la fel ca şi [ei]”⁹. Singura lor fericire vine atunci când noi nu suntem supuşi faţă de poruncile Domnului.

Dar, gândiţi-vă la următorul lucru: în viaţa noastră pre-muritoare, noi am ales să-L urmăm pe Salvator, pe Isus Hristos! Şi pentru că am făcut aceasta, ni s-a permis să venim pe pământ. Mărturisesc că, făcând aceeaşi alegere de a-L urma pe Salvator acum, în timp ce suntem aici pe pământ, vom obţine o binecuvântare chiar mai mare în eternitate. Dar, să ştiţi: trebuie să continuăm să alegem să-L urmăm pe Salvator. În joc este modul în care ne vom petrece eternitatea, iar folosirea înţeleaptă a libertăţii noastre de a alege şi a acţiunilor noastre sunt esenţiale în vederea obţinerii vieţii eterne.

De-a lungul vieţii Sale, Salvatorul nostru ne-a arătat cum să ne folosim libertatea de a alege. Băiat fiind, în Ierusalim, El a ales în mod deliberat să „[fie] în casa Tatălui [Său]”¹⁰. În timpul slujirii Sale, El a ales fără ezitare „să [îndeplinească] voinţa Tatălui [Său]”¹¹. În Ghetsimani, El a ales să sufere toate lucrurile, spunând: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta. Atunci I S-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească”¹². Pe cruce, El a ales să-i iubească pe duşmanii Săi, rugându-Se: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”¹³. Şi apoi, astfel încât să poată alege, cu adevărat, pentru El Însuşi, El a fost lăsat singur. „[Tată,] pentru ce M-ai părăsit?”. A întrebat El¹⁴. La sfârşit, El Şi-a exercitat libertatea de a alege să acţioneze, îndurând până la sfârşit, până când a putut să spună: „S-a isprăvit”¹⁵.

Cu toate că El „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi”¹⁶, cu fiecare alegere şi fiecare acţiune El Şi-a exercitat libertatea de a alege să fie Salvatorul nostru – de a rupe lanţurile păcatului şi ale morţii pentru noi. Şi, prin viaţa Sa perfectă, El ne-a învăţat că atunci când alegem să facem voinţa Tatălui nostru Ceresc, libertatea noastră de a alege este apărată, ocaziile noastre cresc şi noi progresăm.

Evidenţa acestui adevăr se găseşte peste tot în scripturi. Iov a pierdut totul şi totuşi a ales să rămână credincios şi a câştigat binecuvântările veşnice ale lui Dumnezeu. Maria şi Iosif au ales să urmeze avertizarea unui înger de a fugi în Egipt şi viaţa Salvatorului a fost apărată. Joseph Smith a ales să urmeze instrucţiunile lui Moroni şi Restaurarea s-a desfăşurat aşa cum a fost profeţit. Ori de câte ori alegem să venim la Hristos, să luăm numele Lui asupra noastră şi să-i urmăm pe slujitorii Săi, noi progresăm pe cărarea spre viaţa eternă.

În călătoria noastră muritoare, este folositor să ne amintim că şi contrariul este adevărat: când nu respectăm poruncile sau nu urmăm îndemnurile Duhului Sfânt, ocaziile noastre sunt reduse; abilităţile noastre de a acţiona şi de a progresa sunt diminuate. Când Cain a luat viaţa fratelui său pentru că îl iubea pe Satana mai mult decât pe Dumnezeu, progresul lui spiritual a fost oprit.

În tinereţea mea am învăţat o lecţie importantă despre modul în care acţiunile noastre pot limita libertatea noastră. Într-o zi, tatăl meu mi-a dat sarcina de a lăcui o podea de lemn. Am făcut alegerea de a începe de la uşă şi să lucrez înaintând în interiorul camerei. Când eram aproape de sfârşit, mi-am dat seama că nu-mi lăsasem niciun loc de ieşire. Nu era nicio fereastră sau uşă pe partea cealaltă. Literalmente, mă izolasem într-un colţ. Nu aveam niciun loc pe unde să merg. Eram blocat.

Ori de câte ori nu ne supunem, noi ne blocăm spiritual într-un colţ şi suntem captivi alegerilor noastre. Deşi suntem blocaţi spiritual, există totdeauna o cale de întoarcere. La fel ca şi pocăinţa, întoarcerea şi mersul de-a lungul unei podele proaspăt lăcuită necesită multă muncă – o nouă curăţire şi o nouă lăcuire! Întoarcerea la Domnul nu este uşoară, dar este un lucru care merită.

Când înţelegem provocarea pocăinţei, noi apreciem binecuvântările Duhului Sfânt de a ne îndruma libertatea şi ale Tatălui Ceresc, care ne dă porunci şi ne întăreşte şi ne ajută să le respectăm. De asemenea, noi înţelegem în ce fel supunerea faţă de porunci ne protejează, de fapt, libertatea de a alege.

De exemplu, când trăim conform Cuvântului de înţelepciune, noi scăpăm de captivitatea unei sănătăţi precare şi a unei dependenţe de substanţe care, literalmente, ne jefuiesc de abilitatea de a alege pentru noi înşine.

Când ascultăm de sfatul de a evita datoriile sau de a scăpa, acum, de ele, noi ne folosim libertatea de a alege şi obţinem libertatea de a ne folosi venitul alocat cheltuielilor pentru a-i ajuta şi a-i binecuvânta pe alţii.

Când urmăm sfatul profeţilor de a ţine serile în familie, de a ne ruga şi de a studia scripturile în familie, căminele noastre devin un incubator pentru creşterea spirituală a copiilor noştri. Acolo, noi îi învăţăm Evanghelia, ne depunem mărturiile, ne exprimăm dragostea şi îi ascultăm când ei îşi împărtăşesc sentimentele şi experienţele. Prin alegerile noastre neprihănite şi prin acţiunile noastre, noi îi eliberăm de întuneric prin sporirea libertăţii lor de a alege să meargă în lumină.

Lumea lansează multe neadevăruri despre libertatea de a alege. Mulţi gândesc că noi ar trebui „[să mâncăm, să bem şi să fim fericiţi]… şi dacă va fi aşa, că noi suntem vinovaţi, Dumnezeu ne va da câteva lovituri de bici şi până la urmă noi vom fi salvaţi”¹⁷. Alţii îmbrăţişează deşertăciunile lumeşti şi Îl neagă pe Dumnezeu. Ei se conving singuri că nu este nicio „opoziţie în toate lucrurile”¹⁸ şi, prin urmare, ,orice [face] un om… nu este nicio crimă” ¹⁹. Acest lucru „distruge înţelepciunea lui Dumnezeu şi scopurile Sale veşnice”²⁰.

Contrar învăţăturii lumeşti, scripturile ne învaţă că noi trebuie să avem libertatea de a alege şi că exercitarea în neprihănire a libertăţii de a alege aduce totdeauna o schimbare în ocaziile pe care le avem şi în abilitatea noastră de a acţiona asupra lor şi de a progresa veşnic.

De exemplu, prin intermediul profetului Samuel, Domnul a dat împăratului Saul o poruncă clară:

„Pe mine m-a trimis Domnul să te ung împărat… ascultă dar ce zice Domnul…

Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui”²¹.

Dar Saul nu a urmat porunca Domnului. El a pus în practică ceea ce eu numesc „supunere selectivă”. Bazându-se pe propria lui înţelepciune, el a cruţat viaţa împăratului Agag şi a adus înapoi cele mai bune oi, boii cei mai buni şi alte animale.

Domnul a revelat aceste lucruri profetului Samuel şi l-a trimis să-l îndepărteze pe Saul din poziţia sa de împărat. Când profetul a ajuns, Saul a spus: „Am păzit cuvântul Domnului”²². Dar profetul, ştiind contrariul, a spus: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”²³ .

Saul s-a dezvinovăţit aruncând vina pe alţii, spunând că poporul luase animalele ca să le jertfească Domnului. Răspunsul profetului a fost clar: „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor”²⁴.

În final, Saul a mărturisit, spunând: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul”²⁵ . Pentru că Saul nu a ascultat cu exactitate – deoarece el a ales să se supună în mod selectiv – el a pierdut ocazia şi libertatea de a alege să fie împărat.

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, dăm noi ascultare cu exactitate glasului Domnului şi al profeţilor Săi? Ori, asemenea lui Saul, punem în practică supunerea selectivă şi ne temem de judecata oamenilor?

Eu recunosc că noi, toţi, facem greşeli. Scripturile ne învaţă: „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”²⁶. Celor care se simt captivi în trecut, care au făcut alegeri greşite, care se simt blocaţi într-un colţ întunecat, fără a avea toate binecuvântările libertăţii lor de a alege, le spunem: vă iubim. Veniţi înapoi! Ieşiţi din colţul întunecat şi veniţi în lumină. Chiar dacă trebuie să umblaţi pe o podea umedă şi lipicioasă, merită. Aveţi încredere că „prin Ispăşirea lui Hristos, toţi oamenii (inclusiv dumneavoastră şi cu mine) pot fi salvaţi supunându-se legilor şi rânduielilor Evangheliei”²⁷.

Chiar înainte de a înfăptui ispăşirea, Salvatorul a rostit minunata Sa rugăciune şi a vorbit despre fiecare dintre noi spunând: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu.²⁸ „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”²⁹.

Îmi depun mărturia mea specială că Ei trăiesc. Când ne exercităm libertate de a alege în neprihănire, ajungem să-I cunoaştem pe Ei, devenim mai asemănători Lor şi ne pregătim pentru acea zi în care „fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi” că Isus este Salvatorul nostru.³⁰ Mă rog să continuăm să-I urmăm, pe El şi pe Tatăl nostru etern, aşa cum am făcut la început, în numele lui Isus Hristos, amin.