Să evităm capcana păcatului

Într-o frumoasă dimineaţă însorită, am invitat-o pe nepoata mea, în vârstă de aproape opt ani, să se plimbe cu mine lângă un lac, care este de fapt rezervorul de apă al frumosului nostru oraş.

Ne plimbam fericiţi, ascultând susurul blând al pârâului clar ca şi cristalul curgând de-a lungul drumului nostru. De-a lungul cărării se aliniau copaci frumoşi, verzi şi flori cu un parfum dulce. Puteam auzi păsărelele cântând.

Am întrebat-o pe inocenta şi vesela mea nepoată cu ochi albaştri cum se pregătea pentru botez.

Mi-a răspuns cu o întrebare: „Bunicule, ce este păcatul?”.

M-am rugat în tăcere să am inspiraţie şi am încercat să răspund cât de simplu puteam: „Păcatul este nesupunerea intenţionată faţă de poruncile lui Dumnezeu. Păcatul Îl întristează pe Tatăl Ceresc, iar consecinţele lui sunt suferinţa şi tristeţea”.

Foarte vizibil preocupată, ea m-a întrebat: „Şi cum ne prinde pe noi în capcană?”.

Întrebarea dezvăluia în primul rând puritate, dar dezvăluia, de asemenea, o preocupare faţă de modul în care se poate evita comiterea unui păcat.

Pentru ca ea să înţeleagă mai clar, am folosit ca ilustrare elementele naturale pe care le aveam în jurul nostru. Continuându-ne drumul, am găsit alături de un gard de sârmă ghimpată un stâlp de piatră de mărime considerabilă; era o structură solidă cu flori, arbuşti şi pomi mici crescând în jur. Cu timpul, aceste plante urmau să crească mai mari decât stâlpul respectiv.

M-am gândit că, dacă ne continuam plimbarea pe cărare, aveam să găsim un alt stâlp care fusese deja complet acoperit, puţin câte puţin, aproape pe neobservate, de vegetaţia care creştea în jurul lui. Îmi imaginez că un stâlp nu ar înţelege că, în ciuda tăriei lui, ar putea fi înconjurat şi distrus de plante fragile. Stâlpul ar gândi: „Nicio problemă. Sunt puternic şi mare şi aceste plante mici nu-mi vor face niciun rău”.

Astfel, în timp ce un copac din apropiere creşte mai mare, stâlpul nu observă la început, apoi, stâlpul începe să se bucure de umbra pe care o asigură copacul. Dar copacul continuă să crească şi încercuieşte stâlpul cu două ramuri care, la început, par fragile dar care, cu timpul, se împletesc şi înconjoară stâlpul.

Stâlpul încă nu îşi dă seama ce se întâmplă.

Curând, în plimbarea noastră, am găsit stâlpul despre care vorbeam. Fusese smuls din pământ. Micuţa mea nepoată s-a uitat uimită şi m-a întrebat: „Bunicule, acesta este copacul păcatului?”.

Atunci, i-am explicat că era doar un simbol sau un exemplu despre cum suntem prinşi în capcană.

Nu ştiu care va fi efectul conversaţiei noastre asupra ei, dar această conversaţie m-a făcut să mă gândesc la multele forme ale păcatului şi la modul în care acesta se furişează în vieţile noastre, dacă îi permitem.

Trebuie să fim atenţi, deoarece micile alegeri, cum ar fi să mergem devreme la culcare şi să ne trezim devreme, au consecinţe mari. Doctrină şi legăminte 88:124 ne învaţă: „Sculaţi-vă devreme ca trupul şi mintea voastră să poată fi fortificate”. Cei care se culcă devreme se trezesc odihniţi, cu trupul şi mintea fortificate şi binecuvântate de Domnul, datorită supunerii.

Ceea ce pare a fi de mică importanţă, cum ar fi să ne culcăm târziu, să nu ne rugăm într-o zi, să sărim peste o zi de post sau să nu ţinem ziua de Sabat – astfel de mici scăpări – ne vor face ca, puţin câte puţin, să nu ne dăm seama de consecinţele păcatului şi să ne permitem să facem lucruri şi mai grave.

Când eram adolescent, ora la care trebuia să mă întorc acasă era 10 seara. Astăzi, aceasta este ora la care unii ies afară să se distreze. Şi totuşi, ştim că noaptea este timpul când se întâmplă unele dintre lucrurile cele mai rele. Noaptea este timpul când unii tineri merg în locuri necorespunzătoare, unde muzica şi versurile nu le permit să aibă tovărăşia Duhului Sfânt. Apoi, în aceste condiţii, ei devin o pradă uşoară pentru păcat.

Deseori, slăbiciunea în faţa păcatului începe cu cineva care caută prieteni ale căror standarde nu sunt în conformitate cu Evanghelia şi, pentru a fi popular sau acceptat de prieteni, persoana compromite atunci principiile şi legile Evangheliei, mergând pe un drum care va aduce numai suferinţă şi tristeţe acestei persoane şi celor pe care ea îi iubeşte.

Noi trebuie să fim atenţi să nu lăsăm păcatul să crească în jurul nostru. Formele păcatului există pretutindeni – chiar, de exemplu, într-un calculator sau într-un telefon mobil. Aceste tehnologii sunt folositoare şi ne pot aduce mari beneficii. Dar folosirea lor necorespunzătoare – cum ar fi implicarea în jocuri care irosesc timpul, programe care vă vor conduce la plăceri trupeşti sau lucruri mult mai rele, cum ar fi pornografia – este distrugătoare.Pornografia distruge caracterul şi îl face pe cel care o foloseşte să se scufunde în nisipurile mişcătoare ale murdăriei, de unde persoana poate să scape numai cu mult ajutor.

Acest monstru teribil produce suferinţă şi durere, atât persoanei care îl foloseşte, cât şi copiilor săi inocenţi, soţiei sau soţului, tatălui, mamei şi celorlalte persoane dragi. Rezultatul plăcerii trupeşti este amărăciune şi tristeţe. Rezultatul supunerii şi al sacrificiului este armonie şi bucurie nepieritoare.

Deciziile privind standardele de urmat trebuie luate dinainte, nu când apare ispita. Principiile noastre călăuzitoare trebuie să fie:

• voi face acest lucru deoarece este drept, vine de Domnul şi îmi va aduce fericire;

• nu voi face acest lucru deoarece mă va îndepărta de adevăr, de Domnul şi de fericirea eternă pe care El o promite credincioşilor şi celor care se supun.

Deoarece Tatăl ştia că urma să facem alegeri greşite, El, în planul Său minunat de dragoste, a asigurat lumii un Salvator care să ispăşească pentru păcatele tuturor acelora care se pocăiesc, care vin la El căutând ajutor, consolare şi iertare şi care sunt dornici să ia asupra lor numele Său, Isus Hristos.

Dacă păcătuim, noi trebuie să căutăm repede ajutor, pentru că singuri nu putem scăpa din capcana păcatului, exact cum stâlpul de gard despre care am vorbit nu se poate elibera singur. Cineva trebuie să ne ajute să scăpăm din îmbrăţişarea ucigătoare.

Părinţii pot ajuta şi episcopul este chemat de Dumnezeu să ne ajute. El este persoana la care trebuie să mergem şi în faţa căruia trebuie să ne deschidem inima.

Doctrină şi legăminte 58:42–43 explică:

„Iată, acela care s-a pocăit de păcatele lui este iertat şi Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele.

În acest mod veţi cunoaşte dacă un om se pocăieşte de păcatele lui – iată, el le va mărturisi şi le va abandona”.

La câteva luni după plimbarea noastră pe lângă lac, nepoata mea a fost intervievată de către episcopul ei – tatăl ei – în vederea botezului. După interviu, am întrebat-o cum a fost. Mi-a răspuns, aproape mustrându-mă: „Bunicule, un interviu este confidenţial. Tu ştii acest lucru”.

Dragi episcopi, sper că luaţi în serios acest răspuns. Mi se pare că nepoata mea a înţeles multe într-un timp foarte scurt.

Exact aşa cum copacul pe care l-am descris a produs tristeţe, durere, suferinţă şi a căzut în capcană, un alt copac poate produce contrariul. În 1 Nefi 8:10–12 se menţionează:

„Şi s-a întâmplat că am văzut un pom al cărui fruct era vrednic de dorit pentru a face pe cineva fericit.

Şi s-a întâmplat că am mers şi am luat din fructul acela; şi am văzut că era mai dulce decât orice gustasem eu vreodată. Da, şi am văzut că fructul acela era alb, mai alb decât orice alt lucru alb am văzut vreodată.

Şi cum gustam din fructul acela, el îmi umplea sufletul de o bucurie foarte mare”.

Dragi fraţi şi surori, rămâneţi puternici şi faceţi alegeri bune care vă vor permite să mâncaţi fructul pomului vieţii. Dacă, din orice motiv, aţi greşit sau aţi părăsit cărarea, mâna noastră este întinsă şi vă spunem: „Veniţi. Există speranţă. Vă iubim şi dorim să vă ajutăm să fiţi fericiţi”.

Tatăl Ceresc ne iubeşte atât de mult, încât El a dat pe Singurul Său Fiu, Isus Hristos.

Isus Hristos ne iubeşte atât de mult, încât Şi-a dat viaţa, ispăşind pentru păcatele noastre!

Ce suntem noi dornici să oferim pentru a fi curaţi şi a primi acea bucurie?

Despre aceste adevăruri, îmi depun mărturia, în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.