Odihnă pentru sufletele voastre

În centrul oraşului Göteborg, Suedia, există un bulevard frumos cu copaci mari de fiecare parte a sa. Într-o zi, am văzut o gaură în trunchiul unuia dintre aceşti copaci, aşa că am privit curios înăuntru şi am văzut că acest copac era complet găurit. Găurit da, dar nu gol! Era umplut cu tot felul de gunoaie.

Am fost surprins că acel copac era încă în picioare. Aşa că m-am uitat în sus şi am văzut o curea largă de oţel montată în jurul părţii de sus a trunchiului. De curea erau ataşate mai multe fire de oţel şi acestea, la rândul lor, erau fixate şi ancorate de clădirile din apropiere. De la distanţă arăta la fel ca ceilalţi copaci; numai când priveai în interior puteai descoperi că, în loc să aibă un trunchi solid, puternic, avea o gaură. Cu mulţi ani înainte ceva începuse procesul de slăbire a trunchiului puţin câte puţin. Nu s-a întâmplat peste noapte. Totuşi, exact aşa cum un copac tânăr creşte puţin câte puţin devenind un copac viguros, la fel noi ne putem dezvolta pas cu pas până când ajungem să fim puternici şi plini de Spirit.

Ispăşirea tămăduitoare a lui Isus Hristos este cea prin care putem avea tăria de a fi demni şi puternici şi de a avea sufletele pline – cu lumină, înţelegere, bucurie şi dragoste. El îi cheamă „pe ei toţi să vină la El şi să ia parte la bunătatea Sa; şi El nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El” (2 Nefi 26:33). Promisiunea Sa este:

„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28–29).

Despre această odihnă, Joseph F. Smith a spus: „Pentru mine, să intrăm în odihna Domnului înseamnă să-L cunoaştem şi să-L iubim pe Dumnezeu, să avem încredere în scopul Său şi în planul Său, atât de mult încât să ştim că avem dreptate şi că nu căutăm altceva, că nu suntem purtaţi de orice vânt de învăţătură sau de viclenia sau şiretenia oamenilor care mint pentru a înşela. Ştim că doctrina este de la Dumnezeu şi nu punem nimănui nicio întrebare despre ea; ei sunt liberi să aibă părerile lor, ideile lor şi noţiunile lor extravagante. Omul care a atins acel grad al credinţei în Dumnezeu încât a alungat toată îndoiala şi teama, a intrat în «odihna lui Dumnezeu»” (Teachings of Presidents of the Church: Joseph F. Smith [1998], p. 56).

A găsi odihnă pentru sufletele noastre include pacea minţii şi a inimii, care este rezultatul învăţării şi adoptării doctrinei lui Hristos, şi faptul de a deveni mâinile întinse ale lui Hristos pentru a-i sluji şi a-i ajuta pe ceilalţi. Credinţa în Isus Hristos şi aplicarea învăţăturilor Sale ne dau o speranţă fermă şi această speranţă devine o ancoră solidă pentru sufletele noastre. Putem deveni neclintiţi şi nemişcaţi. Putem avea pace interioară trainică; putem intra în odihna Domnului. Numai dacă ne îndepărtăm de lumină şi de adevăr, un sentiment de goliciune, ca cel a copacului, va ocupa încăperile interioare ale sufletelor noastre şi am putea chiar să încercăm să umplem acest vid cu lucruri lipsite de valoare.

Având în vedere existenţa noastră în calitate de copii de spirit înainte de a veni pe pământ şi nemurirea în viaţa care urmează, această viaţă pe pământ este, într-adevăr, doar un moment foarte scurt.

Este, totuşi, o perioadă de încercare, dar este şi o perioadă de oportunităţi, când alegem să urmăm invitaţia de a nu irosi zilele încercării noastre (vezi 2 Nefi 9:27). Gândurile pe care le găzduim în minţile noastre, sentimentele pe care le nutrim în inimile noastre şi faptele pe care alegem să le facem, toate vor avea un impact hotărâtor asupra vieţilor noastre, atât în această viaţă, cât şi după aceasta.

Un obicei care poate ajuta este acela de a ne dezvolta viziunea zilnică pentru a menţine o perspectivă eternă a lucrurilor pe care le planificăm şi le facem, mai ales dacă observăm o tendinţă de a aştepta ziua de mâine ca să facem ceea ce ştim că ar trebui făcut în timp ce avem ziua de azi.

De-a lungul drumului nostru suntem ajutaţi în alegerile noastre prin influenţa îndrumătoare a Spiritului. Dar, dacă alegem să acţionăm contra luminii şi înţelegerii pe care o avem, vom avea o conştiinţă încărcată, care, desigur, ne va face să nu ne simţim bine. O conştiinţă încărcată este însă o binecuvântare care ne aminteşte imediat că este timpul să ne pocăim. Când suntem umili şi dorim să facem ceea ce este drept, vom fi nerăbdători să acţionăm imediat pentru a ne schimba căile, în vreme ce aceia care sunt mândri şi care caută „să facă propria lege” (D&L 88:35) îi vor permite Satanei să-i conducă „cu o funie de in în jurul gâtului până când îi leagă cu frânghii groase pentru totdeauna” (2 Nefi 26:22), dacă spiritul pocăinţei nu intră în inimile lor. Acceptarea influenţelor rele nu va avea niciodată ca rezultat un sentiment de pace, pur şi simplu pentru că pacea este un dar de la Dumnezeu şi vine numai prin Spiritul lui Dumnezeu. „Ticăloşia niciodată nu a fost fericire” (Alma 41:10).

În faptele noastre de zi cu zi, deseori lucrurile mici şi simple sunt cele care au un impact de lungă durată (vezi Alma 37:6–7). Ceea ce spunem, felul în care acţionăm şi felul în care alegem să reacţionăm ne vor influenţa, nu numai pe noi înşine, dar şi pe cei din jurul nostru. Putem clădi, sau putem demola. Un exemplu simplu şi pozitiv este o povestire spusă despre bunica mea după tată. Ea şi-a trimis unul dintre copiii mai mici să cumpere nişte ouă. Copilul, mândru de încrederea ce i s-a acordat, a fost, probabil, foarte bucuros mergând pe drum spre casă, dar majoritatea ouălelor erau sparte când a ajuns acasă. Un prieten al familiei era acolo şi a sfătuit-o pe bunica mea să-l certe pe copil pentru că s-a comportat atât de rău. Bunica, dimpotrivă, calmă şi înţeleaptă a spus: „Nu, aceasta nu va face din nou ouăle întregi. Vom folosi doar ceea ce putem şi vom face nişte clătite ca să ne putem bucura împreună”.

Când învăţăm să tratăm lucrurile zilnice mici şi simple într-un mod înţelept şi inspirat, rezultatul este o influenţă pozitivă care va întări armonia în sufletele noastre, îi va înălţa şi îi va întări pe cei din jurul nostru. Aceasta este aşa, deoarece fiecare lucru care ne invită să facem bine „este trimis de către puterea şi darul lui Hristos; prin urmare, [noi vom] putea cunoaşte cu o cunoaştere perfectă că aceasta este de la Dumnezeu” (Moroni 7:16).

Acum, copacul găunos despre care v-am povestit nu mai există. Nişte tineri au pus pocnitori în spaţiul gol, ceea ce a făcut ca pomul să ia foc. Nu a putut fi salvat şi a trebuit să fie dat jos. Fiţi atenţi la lucrurile care vor distruge începând din interior spre afară, indiferent că sunt mari sau mici! Ele pot avea un efect exploziv şi pot provoca moartea spirituală.

Mai bine să ne concentrăm asupra lucrurilor care vor aduce o pace trainică a minţii şi inimii. Atunci, „încrederea [noastră] va creşte puternic în prezenţa lui Dumnezeu” (D&L 121:45). Promisiunea de a intra în odihna Domnului, de a primi darul păcii, este cu mult mai mult decât satisfacţia temporară, lumească. Este, cu adevărat, un dar ceresc: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). El are puterea de a vindeca şi de a întări sufletul. El este Isus Hristos, despre Care mărturisesc în numele lui Isus Hristos, amin.