Ce aţi făcut cu numele meu?

Când preşedintele George Albert Smith era tânăr, defunctul său bunic, George A. Smith, i-a apărut într-un vis şi a întrebat: „Vreau să ştiu ce ai făcut cu numele meu”. Preşedintele Smith a răspuns: „Eu nu am făcut niciodată nimic cu numele tău de care trebuie să fii ruşinat”.¹

În fiecare săptămână când luăm din împărtăşanie, noi facem legământ şi promitem că dorim să luăm asupra noastră numele lui Hristos, să ne amintim totdeauna de El şi să ţinem poruncile Lui. Dacă suntem doritori să facem acest lucru, ne este promisă acea binecuvântare minunată – că Spiritul Său va fi totdeauna cu noi.²

Aşa cum preşedintele George Albert Smith a trebuit să dea socoteală bunicului său cu privire la ce a făcut cu numele său, într-o zi, fiecare dintre noi va trebui să dea socoteală Salvatorului nostru, Isus Hristos, cu privire la ce am făcut cu numele Său.

Importanţa de a avea un nume bun este menţionată în Proverbe, unde citim: „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul”³ şi „pomenirea celui neprihănit este binecuvântată!”⁴

Reflectând asupra acestor scripturi şi a importanţei de a avea un nume bun, o avalanşă de amintiri, legată de numele bun şi moştenirea lăsate de părinţii mei celor patru fraţi, celor două surori şi mie, mi-a năvălit în minte. Părinţii mei nu aveau bogăţiile lumii, nici nu aveau aur şi argint. Fiind nouă persoane, am locuit într-o casă cu două dormitoare şi o baie, având în spate şi o verandă acoperită în care dormeau surorile mele. Când părinţii mei au decedat, eu, fraţii şi surorile mele ne-am adunat pentru a împărţi bunurile lor pământeşti care erau puţine la număr. Mama mea a lăsat câteva rochii, ceva mobilă folosită şi alte câteva lucruri personale. Tatăl meu a lăsat câteva unelte de tâmplar, câteva puşti vechi de vânătoare şi alte câteva lucruri. Singurele lucruri de valoare financiară erau casa modestă şi un cont mic de economii.

Împreună am plâns cu sinceritate, oferind mulţumiri, ştiind că ei ne-au lăsat ceva mult mai preţios decât aurul şi argintul. Ei ne-au oferit dragostea şi timpul lor. Ei şi-au depus deseori mărturia despre adevărul Evangheliei, despre care putem citi acum în jurnalele lor preţioase. Ei ne-au învăţat, nu atât de mult prin cuvinte, ci, mai mult, prin exemplul lor, ca să muncim din greu, să fim oneşti şi să plătim integral zeciuiala. Ei au declanşat în noi dorinţa de a ne continua educaţia, de a sluji într-o misiune şi, cel mai important, de a ne găsi un partener etern, cu care să ne căsătorim în templu şi să îndurăm până la sfârşit. Într-adevăr, ei ne-au lăsat moştenire un nume bun pentru care noi vom fi totdeauna recunoscători.

Când iubitul profet Helaman şi soţia sa au fost binecuvântaţi cu doi fii, ei le-au dat numele Lehi şi Nefi. Helaman le-a spus fiilor săi de ce ei aveau numele a doi strămoşi de-ai lor care trăiseră pe pământ cu aproape 600 de ani înainte ca ei să se nască. El a zis:

„Iată, fiii mei… v-am dat vouă numele primilor părinţi ai noştri [Lehi şi Nefi]… şi am făcut aceasta pentru ca atunci când voi vă veţi aduce aminte de numele voastre… voi vă aduceţi aminte de lucrările lor, şi atunci când vă aduceţi aminte de lucrările lor, atunci voi puteţi să ştiţi cum că a fost spus şi, de asemenea, scris că acestea erau bune.

De aceea, fiii mei, aş dori ca voi să faceţi ceea ce este bun pentru ca să poată să fie spus despre voi şi, de asemenea, scris despre voi, tot aşa cum a fost spus şi scris despre ei…

ca voi să puteţi avea acel dar preţios al vieţii veşnice.”⁵

Dragi fraţi şi surori, peste 600 de ani, cum vor fi amintite numele noastre?

Vorbind despre cum putem lua asupra noastră numele lui Hristos, şi astfel să protejăm bunul nostru nume, Moroni ne-a învăţat:

„Şi iarăşi, eu aş dori să vă sfătuiesc pe voi să veniţi la Hristos şi să puneţi mâna pe fiecare dar bun şi să nu atingeţi niciun dar rău şi niciun lucru necurat…

Da, veniţi la Hristos şi perfecţionaţi-vă pentru El şi lepădaţi-vă de orice necredinţă”.⁶

În inspirata broşură Pentru întărirea tineretului, citim că libertatea de a alege este un dar dat de Dumnezeu, un principiu etern care implică responsabilităţile morale ale alegerilor făcute „deşi [suntem] liberi să [alegem] pentru [noi], nu [suntem] liberi să [alegem] consecinţele acţiunilor [noastre]. Când [facem] o alegere, [vom suporta] consecinţele acelei alegeri”⁷

La scurt timp după ce eu şi draga inimii mele, Devonna, ne-am căsătorit, ea mi-a împărtăşit o poveste despre cum a învăţat ea în tinereţe această doctrină importantă că suntem liberi să alegem, dar nu suntem liberi să alegem consecinţele acţiunilor noastre. Cu ajutorul fiicei mele, Shelly, aş dori să relatez experienţa surorii Arnold:

„Când aveam 15 ani, deseori simţeam că sunt prea mult reguli şi porunci. Nu eram sigură că o adolescentă normală, căreia-i plăcea să se distreze, putea să se bucure de viaţă având atât de multe restricţii. Mai mult, orele multe petrecute lucrând la ferma tatălui meu îmi luau serios din timpul petrecut cu prietenii mei.

În acea vară, una dintre îndatoririle mele era să mă asigur că vacile care păşteau pe izlazul muntelui nu rupeau gardul să pătrundă pe câmpul cu grâu. O vacă ce paşte din grâul aflat în creştere poate să se umfle, ajungând să se sufoce şi să moară. Una dintre vaci încerca mereu să-şi bage capul prin gard. Într-o dimineaţă, călărind pe calul meu de-a lungul gardului pentru a verifica vitele, am observat că acea vacă rupsese gardul şi pătrunsese pe câmpul cu grâu. Spre consternarea mea, mi-am dat seama că mâncase grâu de ceva vreme, fiindcă era deja umflată şi arăta ca un balon. M-am gândit: «Vacă proastă ce eşti! Gardul era pus acolo să te protejeze, însă, tu l-ai rupt şi ai mâncat aşa de mult grâu că ţi-ai pus viaţa în primejdie».”

Am alergat înapoi acasă pentru a-l aduce pe tata. Totuşi, când ne-am întors, am găsit-o zăcând moartă pe pământ. M-am întristat din cauza pierderii acelei vaci. Îi oferisem un islaz de munte minunat să pască pe el şi un gard să o ţină departe de grâul periculos, însă, ea a rupt gardul prosteşte şi şi-a cauzat moartea.

Gândindu-mă la rolul jucat de gard, am realizat că era o protecţie, la fel cum poruncile şi regulile părinţilor mei erau o protecţie. Poruncile şi regulile erau spre binele meu. Am înţeles că supunerea faţă de porunci mă poate salva de moartea fizică şi spirituală. Acea cunoaştere a fost un moment crucial în viaţa mea”.

Sora Arnold a învăţat că bunul, înţeleptul şi iubitorul nostru Tată Ceresc ne-a dat porunci nu ca să ne restricţioneze, aşa cum vrea duşmanul să ne facă să credem, ci ca să ne binecuvânteze vieţile şi să protejeze bunul nostru nume şi moştenirea noastră pentru generaţiile viitoare – aşa cum a fost şi în cazul lui Lehi şi Nefi. La fel cum acel animal a suportat consecinţele alegerii sale, fiecare dintre noi trebuie să înveţe că iarba nu este niciodată mai verde de partea cealaltă a gardului – nici nu va fi vreodată, căci „ticăloşia niciodată nu a fost fericire”⁸. Fiecare dintre noi va suporta consecinţele alegerilor sale atunci când această viaţă se va sfârşi. Poruncile sunt clare, sunt protectoare – ele nu sunt restrictive – iar minunatele binecuvântări datorate supunerii sunt nenumărate!

Tatăl nostru Ceresc a ştiut că noi toţi vom face greşeli. Sunt aşa de recunoscător pentru ispăşire, căci ne permite fiecăruia dintre noi să ne pocăim, să facem corecturile necesare ca, încă o dată, să fim una cu Salvatorul nostru şi să simţim dulcea pace a iertării.

Salvatorul nostru ne invită zilnic să ne curăţim numele şi să ne întoarcem în prezenţa Lui. Încurajarea Lui este plină de iubire şi afecţiune. Imaginaţi-vă împreună cu mine îmbrăţişarea Salvatorului în timp ce citesc cuvintele Sale: „Nu vă veţi întoarce voi acum către Mine şi nu vă veţi pocăi voi de păcatele voastre şi nu vă veţi converti voi pentru ca eu să vă pot vindeca?”.⁹

Astăzi vreau să transmit fiecăruia dintre dumneavoastră aceeaşi provocare pe care părinţii mei, ce vor fi mereu amintiţi datorită bunului lor nume, mi-au transmis-o. Înainte de a acţiona, imaginaţi-vi-L pe Salvator stând lângă dumneavoastră şi întrebaţi-vă: „Mă voi gândi, voi spune sau voi face aceasta, ştiind că El este acolo?”. Cu certitudine că El este acolo. Iubitul nostru preşedinte Thomas S. Monson, despre care mărturisesc că este profet, citează deseori următorul verset din scriptură când vorbeşte despre Domnul şi Salvatorul nostru: „Pentru că Eu voi merge în faţa voastră. Voi fi la dreapta voastră, şi la stânga voastră şi Spiritul Meu va fi în inima voastră”.¹⁰

În acea zi glorioasă şi minunată când vom sta înaintea preaiubitului nostru Salvator să raportăm ce am făcut în numele Lui, fie ca noi să putem declara: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”¹¹. „Eu am cinstit numele Tău”. Eu mărturisesc că Isus este Hristosul. El chiar a murit ca noi să putem trăi. În numele lui Isus Hristos, amin.