2010-2019
Acum, când ne despărţim
Aprilie 2011


Acum, când ne despărţim

Niciunul dintre noi nu poate înţelege importanţa deplină a ceea ce a făcut Hristos pentru noi în Ghetsimani, dar sunt recunoscător în fiecare zi din viaţa mea pentru sacrificiul Său ispăşitor pe care l-a înfăptuit pentru noi.

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, inima mea este plină de recunoştinţă acum, când ne apropiem de sfârşitul acestei conferinţei. Am simţit Spiritul Domnului din abundenţă. Exprim mulţumirile mele şi ale membrilor Bisericii de pretutindeni fiecărei persoane care a participat, inclusiv celor care au rostit rugăciuni. Fie ca noi să ne amintim pentru multă vreme mesajele pe care le-am auzit. Să citim şi să studiem aceste mesaje care vor apărea în numerele revistelor Ensign şi Liahona.

Încă o dată spun că muzica din cadrul fiecărei sesiuni a fost minunată. Îmi exprim recunoştinţa faţă de toţi cei care au dorit să ne împărtăşească din talentele lor, impresionându-ne şi inspirându-ne de-a lungul acestei conferinţe.

Am susţinut în timpul acestei conferinţe, prin ridicarea mâinii drepte, fraţi care au primit noi chemări. Dorim ca dânşii să ştie că suntem nerăbdători să lucrăm împreună în munca Domnului.

Îmi exprim dragostea şi aprecierea faţă de consilierii mei devotaţi, preşedintele Henry B. Eyring şi preşedintele Dieter F. Uchtdorf. Ei sunt bărbaţi înţelepţi şi pricepuţi. Slujirea lor este nepreţuită. Îi iubesc şi îi susţin pe fraţii mei din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Ei slujesc cu eficienţă şi sunt complet dedicaţi lucrării. De asemenea, îmi exprim dragostea faţă de membrii Cvorumurilor celor Şaptezeci şi ai Episcopatului care prezidează.

Ne confruntăm cu multe probleme în lume în aceste zile, dar vă asigur că Tatăl nostru Ceresc Îşi aminteşte de noi. El ne iubeşte pe fiecare în parte şi ne va binecuvânta pe măsură ce Îl căutăm prin rugăciune şi ne străduim să ţinem poruncile Sale.

Suntem o Biserică internaţională. Membrii Biserici se găsesc în întreaga lume. Să fim cetăţeni buni ai naţiunilor în care trăim şi vecini buni în comunităţile noastre, întinzând o mână de ajutor celor de alte religii şi celor de credinţa noastră. Să fim exemple de cinste şi integritate oriunde mergem şi în orice facem.

Vă mulţumesc pentru rugăciunile dumneavoastră pe care le rostiţi în numele meu şi al tuturor autorităţilor generale ale Bisericii, dragii mei fraţi şi dragile mele surori. Suntem profund recunoscători pentru dumneavoastră şi pentru tot ceea ce faceţi pentru ca lucrarea Domnului să înainteze.

În timp ce vă întoarceţi la căminele dumeavoastră, să faceţi acest lucru în siguranţă. Mă rog ca binecuvântările cerului să se reverse asupra dumneavoastră.

Acum, înainte de a ne despărţi, permiteţi-mi să vă împărtăşesc dragostea mea pentru Salvator şi pentru măreţul Său sacrificiu ispăşitor pe care l-a înfăptuit pentru noi. În trei săptămâni, întreaga lume creştină va sărbători Paştele. Cred că niciunul dintre noi nu poate înţelege importanţa deplină a ceea ce a făcut Hristos pentru noi în Ghetsimani, dar sunt recunoscător în fiecare zi din viaţa mea pentru sacrificiul Său ispăşitor pe care l-a înfăptuit pentru noi.

El ar fi putut să Se răzgândească în ultimul moment. Dar nu a făcut-o. El a coborât sub toate lucrurile pentru a putea salva toate lucrurile. Făcând astfel, El ne-a dat viaţă dincolo de această viaţă muritoare. El ne-a salvat de la căderea lui Adam.

Îi sunt recunoscător din adâncul sufletului meu. El ne-a învăţat cum să trăim. El ne-a învăţat cum să murim. El a făcut ca salvarea noastră să fie sigură.

În încheiere, permiteţi-mi să vă împărtăşesc cuvintele emoţionante scrise de Emily Harris care a descris atât de bine sentimente pe care le am în apropierea Paştelui:

Pânza ce L-a înfăşurat e goală.

Se află acolo,

Albă şi curată.

Uşa rămâne deschisă.

Stânca la o parte-i dată

Şi parc-aud îngerii cum laude-I cântă.

Pânza nu-L poate ţine.

Stânca nu-L poate ţine.

Cuvintele răsună în mormântul gol de piatră,

„Nu este aici”.

Pânza ce L-a înfăşurat e goală.

Se află acolo,

Albă şi curată.

Şi, o, aleluia, mormântul este gol! 1

Să fiţi binecuvântaţi, dragii mei fraţi şi dragile mele surori! În numele lui Isus Hristos, Salvatorul nostru, amin.

  1. Emily Harris, „Empty Linen”, New Era, aprilie 2011, p. 49.