Dorinţa

Am ales să vorbesc despre importanţa dorinţei. Sper ca fiecare dintre noi să-şi cerceteze inima pentru a hotărî ceea ce doreşte cu adevărat şi cum îşi clasifică cele mai importante dorinţe.

Dorinţa ne stabileşte priorităţile, priorităţile ne modelează alegerile, iar alegerile ne determină faptele. Dorinţele conform cărora acţionăm determină felul în care ne schimbăm, ceea ce realizăm şi ceea ce devenim.

În primul rând, voi vorbi despre câteva dorinţe comune. Ca fiinţe muritoare, avem câteva nevoi fizice. Dorinţa de a satisface aceste nevoi impune alegerile noastre şi determină faptele noastre. Trei exemple vor demonstra felul în care, uneori, acordăm prioritate unei dorinţe pe care o considerăm mai importantă decât alta.

În primul rând, mâncarea. Avem o dorinţă firească de a mânca, dar acea dorinţă poate fi depăşită, pentru un timp, de o dorinţă mai puternică de a posti.

În al doilea rând, adăpostul. Când eram în vârstă de 12 ani, am rezistat dorinţei de a avea adăpost datorită dorinţei mele mai mari de a îndeplini o cerinţă a Cercetaşilor de a petrece noaptea în pădure. Eu am fost unul dintr-un număr de băieţi care şi-au lăsat corturile confortabile şi au găsit un mod de a construi un adăpost şi de a face un pat rudimentar din materialele naturale pe care le-am putut găsi.

În al treilea rând, somnul. Chiar şi această dorinţă firească poate fi depăşită, temporar, de o dorinţă şi mai importantă. Ca tânăr soldat în Garda Naţională a statului Utah, un exemplu al acestui fapt mi-a fost oferit de un ofiţer care avusese experienţa luptei.

În primele luni ale războiului din Coreea, o baterie de artilerie de câmp a Gărzii Naţionale din Richfield, statul Utah, a fost chemată la datorie. Această baterie era condusă de căpitanul Ray Cox şi era formată din aproximativ 40 de bărbaţi mormoni. Antrenaţi şi întăriţi de rezervişti dintr-un alt loc, au fost trimişi, în scurt timp, în Coreea, unde au luat parte la unele dintre cele mai aprige lupte din război. Într-o bătălie, a trebuit ca aceştia să respingă un atac direct al câtorva sute de soldaţi de infanterie duşmani, acesta fiind genul de atac care invada şi distrugea alte baterii de artilerie de câmp.

Ce are acest fapt în comun cu depăşirea dorinţei de a dormi? Într-o noapte critică, în care infanteria duşmană se revărsase peste liniile frontului în zonele din spatele frontului ocupate de artilerie, căpitanul Cox a cerut ca liniile telefoanelor de campanie să fie conectate la cortul lui şi a ordonat numeroaselor sale gărzi din perimetru să-l sune personal din oră în oră, toată noaptea. Acest lucru a menţinut treze gărzile, dar a însemnat, de asemenea, zeci de întreruperi pentru somnul căpitanului Cox. „Cum ai reuşit să faci asta?”, l-am întrebat. Răspunsul său arată puterea de a depăşi o dorinţă.

„Ştiam că, dacă aveam să ne întoarcem acasă, urma să-i întâlnesc pe părinţii acelor băieţi pe străzile orăşelului nostru şi nu voiam să dau ochii cu niciunul dintre ei dacă fiii lor nu ajungeau acasă din cauza vreunui lucru pe care nu l-am făcut bine în calitate de comandant al acestora”¹.

Ce exemplu al puterii unei dorinţe care depăşeşte priorităţile şi faptele! Ce exemplu pentru fiecare dintre noi care este răspunzător de bunăstarea altora – părinţi, conducători şi învăţători din Biserică!

Drept concluzie la această ilustrare, dimineaţa devreme ce a urmat nopţii sale aproape albe, căpitanul Cox şi-a condus oamenii într-un contraatac asupra infanteriei inamice. Au luat peste 800 de prizonieri şi nu au avut decât doi răniţi. Cox a primit o decoraţie pentru curaj, iar bateria sa a primit ordinul Presidential Unit Citation pentru eroismul ei extraordinar. Şi, asemenea tinerilor din armata lui Helaman (vezi Alma 57:25–26), aceştia au ajuns, cu toţii, acasă².

Cartea lui Mormon conţine multe învăţături despre importanţa dorinţei.

După multe ore de implorare înaintea Domnului, lui Enos i s-a spus că păcatele sale erau iertate. Apoi, el a „început să [simtă] o dorinţă” pentru bunăstarea fraţilor săi (Enos 1:9). El a scris: „Şi… după ce m-am rugat şi am muncit cu toată sârguinţa, Domnul mi-a spus: Eu îţi voi da ţie după dorinţele tale datorită credinţei tale” (versetul 12). Observaţi cele trei elemente esenţiale care au precedat binecuvântarea promisă: dorinţa, munca şi credinţa.

Alma ne învaţă în cuvântarea sa despre credinţă, că aceasta poate începe cu „nimic mai mult decât [o dorinţă de a crede]”, dacă vom „[lăsa] această dorinţă să lucreze în [noi]” (Alma 32:27).

O altă învăţătură extraordinară despre dorinţă, în special despre cea care ar trebui să fie cea mai mare dorinţă a noastră, ne este oferită de experienţa regelui lamanit căruia îi preda misionarul Aaron. Când învăţăturile lui Aaron i-au captat interesul, regele a întrebat: „Ce trebuie să fac eu ca să pot fi născut din Dumnezeu” şi „să pot avea această viaţă veşnică?” Alma 42:15. „Dacă tu doreşti acest lucru… dacă te vei pocăi de toate păcatele tale şi te vei pleca adânc în faţa lui Dumnezeu şi vei striga numele Lui în credinţă, crezând că vei primi, atunci tu vei primi nădejdea pe care o doreşti” (versetul 16).

Regele a făcut acest lucru şi, în rugăciune măreaţă, a declarat: „Voi abandona toate păcatele mele pentru ca să Te pot cunoaşte… şi să fiu salvat în ultima zi” (versetul 18). Având acest angajament şi această identificare a celei mai mari dorinţe ale sale, rugăciunea sa a primit răspuns într-un mod miraculos.

Profetul Alma a avut o mare dorinţă de a striga pocăinţă către toţi oamenii, dar a ajuns să înţeleagă că el nu ar trebui să dorească puterea de constrângere pe care ar necesita-o acest lucru căci, a încheiat el, un „Dumnezeu drept… le dă oamenilor după dorinţa lor, fie că aceasta va fi pentru moarte, fie pentru viaţă” (Alma 29:4). În mod asemănător, Domnul declară, în revelaţia modernă, că El îi va „judeca pe toţi oamenii după faptele lor, potrivit dorinţei inimii lor” (D&L 137:9).

Suntem noi cu adevărat pregătiţi ca Judecătorul nostru Etern să dea o asemenea însemnătate enormă lucrurilor pe care le dorim noi cu adevărat?

Multe pasaje din scripturi vorbesc despre ceea ce dorim ca fiind ceea ce căutăm. „Acela care Mă caută cu nerăbdare Mă va găsi şi nu va fi abandonat” (D&L 88:83). „Căutaţi cu sinceritate darurile cele mai bune” (D&L 46:8). „Cel care caută cu sârguinţă va găsi” (1 Nefi 10:19). „Apropiaţi-vă de Mine şi am să Mă apropii de voi; căutaţi-Mă cu toată sârguinţa şi Mă veţi găsi; cereţi şi veţi primi; bateţi şi vi se va deschide” (D&L 88:63).

Nu este uşor să ne reorganizăm dorinţele pentru a oferi cea mai mare prioritate lucrurilor care ţin de eternitate. Cu toţii suntem tentaţi să dorim cele patru lucruri lumeşti: proprietatea, poziţia socială, mândria şi puterea. Am putea dori aceste lucruri, dar nu trebuie să le stabilim drept cele mai înalte priorităţi ale noastre.

Cei a căror dorinţă principală este de a dobândi bunuri cad în capcana materialismului. „Nu căuta bogăţii sau lucruri deşarte de-ale acestei lumi” (Alma 39:14; vezi, de asemenea, Iacov 2:18).

Cei care doresc putere sau poziţie socială ar trebui să urmeze exemplul curajosului căpitan Moroni, a cărui slujire nu a fost făcută pentru „putere” sau pentru „onoarea lumii” (Alma 60:36).

Cum ne dezvoltăm dorinţele? Puţini oameni vor trăi genul de criză care l-a motivat pe Aron Ralston³, dar experienţa sa ne oferă o lecţie valoroasă despre dorinţă. În timp ce Ralston era într-o drumeţie într-un canion îndepărtat din sudul statului Utah, o stâncă de 800 de livre (360 de kilograme) s-a deplasat brusc şi i-a prins mâna dreaptă. Vreme de cinci zile petrecute în singurătate, s-a zbătut să se elibereze. Când era pe cale să renunţe şi să accepte moartea, a avut viziunea unui băiat în vârstă de trei ani care alerga către el şi pe care îl ridica cu mâna lui stângă. Înţelegând acest lucru ca pe o viziune a viitorului său fiu şi ca pe o asigurare că încă putea supravieţui, Ralston şi-a adunat curajul de care avea nevoie pentru a începe acţiunile drastice necesare pentru a-şi salva viaţa înainte ca puterile să-l lase de tot. Şi-a rupt cele două oase din braţul care îi era prins şi, apoi, a folosit cuţitul de la briceagul său multifuncţional pentru a-şi tăia mâna dreaptă. Apoi, şi-a adunat tăria necesară de a parcurge cinci mile (opt kilometri) pe jos pentru a căuta ajutor⁴. Ce exemplu al puterii unei dorinţe copleşitoare! Când avem o viziune a ceea ce putem deveni, dorinţa şi puterea noastră de a acţiona cresc enorm de mult.

Majoritatea dintre noi nu se va confrunta niciodată cu o asemenea situaţie extremă, dar cu toţii suntem puşi în faţa unor provocări decisive care ne pot împiedica progresul către destinul nostru etern. Dacă dorinţele noastre drepte sunt suficient de puternice, acestea ne vor motiva să ne detaşăm şi să ne eliberăm de dependenţe şi de celelalte presiuni pline de păcat şi priorităţi greşite care ne împiedică progresul etern.

Trebuie să ne amintim că dorinţele drepte nu pot fi superficiale, impulsive sau temporare. Acestea trebuie să vină din inimă, să fie neclintite şi permanente. Fiind astfel motivaţi, vom căuta să obţinem acea stare de spirit descrisă de profetul Joseph Smith, cu care să „biruim răul din vieţile noastre şi să ne pierdem orice dorinţă de a păcătui”⁵. Aceasta este o dorinţă personală. După cum a spus vârstnicul Neal A. Maxwell:

„Când se spune despre oameni că «şi-au pierdut dorinţa de a păcătui», ei înşişi şi numai ei sunt cei care au ales în mod deliberat să piardă acele dorinţe greşite fiind dornici de a «abandona toate păcatele [lor]» pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Aşadar, ceea ce dorim cu insistenţă reprezintă, cu timpul, ceea ce vom deveni în cele din urmă şi ceea ce vom primi în eternitate”⁶.

Oricât de importantă este pierderea oricărei dorinţe de a păcătui, viaţa eternă necesită mai mult de atât. Pentru a ne îndeplini destinul etern, noi vom dori şi vom lucra pentru a dobândi calităţile necesare pentru a deveni o fiinţă eternă. De exemplu, fiinţele eterne îi iartă pe toţi cei care le-au făcut rău. Ele pun bunăstarea altora mai presus de a lor. Şi ele îi iubesc pe toţi copiii lui Dumnezeu. Dacă acest lucru pare prea dificil – şi, cu siguranţă, nu este uşor pentru niciunul dintre noi – atunci trebuie să începem prin a ne dori aceste calităţi şi să-I cerem Tatălui nostru Ceresc iubitor ajutor cu privire la sentimentele noastre. Cartea lui Mormon ne învaţă că trebuie să ne „[rugăm] la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca [noi] să [fim] plini de dragostea Lui pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos” (Moroni 7:48).

Închei cu un ultim exemplu al unei dorinţe care ar trebui să fie de maximă importanţă pentru toţi bărbaţii şi toate femeile – cei care sunt căsătoriţi şi cei care sunt singuri. Cu toţii trebuie să dorim şi să lucrăm cu seriozitate pentru a ne asigura căsătoria pentru eternitate. Cei care sunt deja căsătoriţi în templu trebuie să facă tot ce pot pentru a proteja această căsătorie. Cei care sunt necăsătoriţi trebuie să-şi dorească să se căsătorească în templu şi să facă o prioritate din eforturile pentru obţinerea căsătoriei în templu. Adolescenţii şi tinerii necăsătoriţi trebuie să reziste conceptului corect din punct de vedere politic, dar fals din punct de vedere etern care desconsideră importanţa căsătoriei şi aducerii de copii pe lume.⁷

Dragi bărbaţi necăsătoriţi, vă rog să vă gândiţi la provocarea din această scrisoare scrisă de o soră necăsătorită. Ea a pledat pentru „fiicele neprihănite ale lui Dumnezeu care caută cu sinceritate un tovarăş de viaţă demn, deşi bărbaţii par să fie orbiţi şi să nu ştie exact dacă este sau nu responsabilitatea lor să caute aceste fiice alese şi minunate ale Tatălui nostru Ceresc, să le curteze şi să fie dornici să facă şi să respecte legăminte sacre în casa Domnului”. A încheiat, scriind: „Sunt mulţi bărbaţi SZU necăsătoriţi care acceptă cu bucurie să iasă în oraş şi să se distreze, să meargă la întâlniri şi să petreacă timp împreună, dar nu au absolut nicio dorinţă de a-şi lua vreodată vreun angajament faţă de o femeie”⁸.

Sunt sigur că unii tineri bărbaţi care caută cu nerăbdare ar vrea să adaug că există anumite tinere ale căror dorinţe de a se căsători în mod demn şi de a avea copii se situează cu mult sub dorinţele de a avea o carieră şi de a primi alte distincţii lumeşti. Atât bărbaţii, cât şi femeile au nevoie de dorinţe neprihănite care să-i conducă spre viaţa veşnică.

Să ne amintim că dorinţele ne stabilesc priorităţile, priorităţile ne modelează alegerile, iar alegerile ne determină faptele. Pe lângă aceasta, faptele şi dorinţele noastre ne fac să devenim ceva, fie un prieten adevărat, un învăţător priceput sau o persoană care se califică pentru viaţa eternă.

Depun mărturie despre Isus Hristos, a cărui dragoste, ale cărui învăţături şi a cărui ispăşire fac ca toate acestea să fie posibile. Mă rog ca, mai presus de toate, noi să dorim să devenim asemănători Lui ca, într-o zi, să ne putem întoarce în prezenţa Sa pentru a primi bucuria Sa deplină. În numele lui Isus Hristos, amin.