2010-2019
Ocazii de a face bine
Aprilie 2011


Ocazii de a face bine

Modalitatea Domnului de a-i ajuta pe cei care au nevoi materiale implică oameni care, din dragoste, s-au consacrat ei înşişi şi au consacrat ceea ce au lui Dumnezeu şi lucrării Sale.

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, scopul mesajului meu este de a onora şi celebra ceea ce Domnul a făcut şi face pentru a le sluji celor săraci şi nevoiaşi dintre copiii Săi de pe pământ. El îi iubeşte pe copiii Săi nevoiaşi, precum şi pe cei care doresc să ajute. Şi El a creat modalităţi de a-i binecuvânta atât pe cei care au nevoie de ajutor, cât şi pe cei care-l vor oferi.

Tatăl nostru Ceresc aude rugăciunile copiilor Săi de pe întreg pământul, care se roagă să aibă hrană să mănânce, haine cu care să se îmbrace şi pentru demnitatea ca ei să le dobândească prin propriile lor eforturi. El aude aceste rugăciuni încă de când a pus bărbatul şi femeia pe pământ.

Aflaţi că aceste nevoi există acolo unde trăiţi, precum şi în întreaga lume. Deseori, inima dumneavoastră este plină de compasiune. Când întâlniţi pe cineva care se chinuie să-şi găsească un loc de muncă, aveţi acea dorinţă de a ajuta. O aveţi atunci când mergeţi în casa unei văduve şi vedeţi că ea nu are hrană. O aveţi atunci când vedeţi poze cu copii care plâng stând în ruinele casei lor distruse de cutremur sau de foc.

Deoarece Domnul le aude plânsetele şi simte compasiunea dumneavoastră profundă faţă de ei, El a oferit, încă de la începuturile timpului, modalităţi prin care ucenicii Săi pot ajuta. El i-a invitat pe toţi copiii Săi să-şi consacre timpul, bunurile şi să se consacre ei înşişi pentru a I se alătura în slujirea altora.

Modalitatea Lui de a ajuta s-a numit, la un moment dat, viaţa trăită conform legii consacrării. Într-o altă perioadă, modalitatea Lui a fost numită Ordinul Unit. În timpul nostru, se numeşte programul de bunăstare desfăşurat de Biserică.

Numele şi detaliile operaţiunii sunt schimbate pentru a se potrivi nevoilor şi circumstanţelor în care se găsesc oamenii. Dar, întotdeauna, modalitatea Domnului de a-i ajuta pe cei care au nevoi materiale implică oameni care, din dragoste, s-au consacrat ei înşişi şi au consacrat ceea ce au lui Dumnezeu şi lucrării Sale.

El ne-a invitat şi ne-a poruncit să ne implicăm în lucrarea Sa pentru a-i înălţa pe cei nevoiaşi. În apele botezului şi în templele sfinte ale lui Dumnezeu, noi facem legământ să facem aceasta. Reînnoim acest legământ duminica, atunci când luăm din împărtăşanie.

Scopul meu, astăzi, este să descriu unele dintre ocaziile pe care El ni le-a pus la dispoziţie pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi. Nu voi putea vorbi despre toate în timpul scurt pe care-l am. Sper să vă reînnoiesc şi să vă întăresc angajamentul de a acţiona.

Există un imn despre invitaţia Domnului la această lucrare, pe care l-am cântat încă de când eram mic. În copilăria mea, am dat mai multă atenţie voioşiei melodiei decât puterii cuvintelor. Mă rog ca dumneavoastră să simţiţi, astăzi, versurile în inima dumneavoastră. Să ascultăm din nou cuvintele:

Am făcut eu un bine în lume azi,

Ajutând pe cel necăjit?

Oare l-am consolat, bucurie i-am dat?

De nu, nimic n-am reuşit.

Povara cuiva astăzi s-a uşurat,

Stând lângă el, la greu, şi eu?

De bolnavi şi de cei slabi m-am apropiat,

Ca să-i ajut eu pe ei mereu?

Slujeşte! Nu poţi visa

La casa ce sus vei avea.

Să faci bine-i plăcere, este mângâiere,

E binecuvântarea ta.1

Domnul ne trimite tuturor, în mod frecvent, mesaje de avertizare. Uneori poate fi un sentiment neaşteptat de compasiune faţă de cineva nevoiaş. Este posibil ca un tată să-l fi simţit când a văzut un copil căzând şi julindu-se la genunchi. Este posibil ca o mamă să-l fi simţit când şi-a auzit copilul plângând noaptea, fiind speriat. Este posibil ca un fiu sau o fiică să fi simţit compasiune faţă de cineva care era trist sau speriat la şcoală.

Noi toţi am avut sentimente de compasiune faţă de alţii pe care nici măcar nu-i cunoşteam. De exemplu, când aţi auzit rapoartele despre valurile care străbăteau Pacificul ca urmare a cutremurului din Japonia, v-aţi îngrijorat pentru cei care ar fi putut fi răniţi.

Mii dintre dumneavoastră aţi avut sentimente de compasiune atunci când aţi aflat despre inundaţiile din Queensland, Australia. Buletinele de ştiri, în cea mai mare parte a lor, prezentau estimări despre câţi oameni aveau nevoie de ajutor. Însă mulţi dintre dumneavoastră aţi simţit durerea oamenilor. Cererii de ajutor i-au răspuns peste 1.500 de voluntari, membri ai Bisericii, din Australia, care au venit să ajute şi să aline.

Ei şi-au transformat sentimentele de compasiune în decizia de a acţiona conform legămintelor pe care le-au făcut. Am văzut binecuvântările care vin la cel nevoiaş care primeşte ajutor şi la persoana care profită de ocazia de a-l oferi.

Părinţii înţelepţi văd în fiecare nevoie a celorlalţi o modalitate de a aduce binecuvântări în viaţa fiilor şi fiicelor lor. Trei copii ne-au adus recent recipiente în care se afla o cină delicioasă. Părinţii lor au ştiut că noi aveam nevoie de ajutor şi i-au inclus pe copiii lor în acea ocazie de a ne sluji.

Părinţii au binecuvântat familia noastră prin slujirea lor generoasă. Prin alegerea lor de a-şi lăsa copiii să ofere, ei au oferit binecuvântări nepoţilor lor. Zâmbetele pe care copiii le aveau atunci când au plecat de la noi m-au făcut să fiu sigur că nepoţii acelor părinţi vor fi binecuvântaţi. Ei le vor spune copiilor lor despre bucuria pe care au simţit-o slujind cu bunătate în numele Domnului. Îmi amintesc că am simţit acel sentiment de satisfacţie interioară în copilărie, atunci când am smuls buruieni pentru un vecin, la rugămintea tatălui meu. Oricând sunt rugat să ofer ceva, îmi amintesc şi cred în cuvintele imnului „Ce fericire să-Ţi slujim”2.

Ştiu că aceste versuri au fost scrise pentru a exprima bucuria pe care o aduce preaslăvirea Domnului în ziua de sabat. Dar acei copii care au venit la noi să ne aducă mâncare simţeau, în cursul unei zile a săptămânii, bucuria de a înfăptui lucrarea Domnului. Iar părinţii lor au sesizat ocazia de a face bine şi au făcut ca multe generaţii să simtă acea bucurie.

Modalitatea Domnului de a se îngriji de cei nevoiaşi le oferă părinţilor o altă ocazie de a-şi binecuvânta copiii. Eu am văzut-o într-o capelă, într-o duminică. Un copilaş i-a înmânat episcopului plicul cu donaţiile familie lui, în timp ce episcopul intra în capelă înainte de adunarea de împărtăşanie.

Cunoşteam familia şi băiatul respectiv. Familia tocmai aflase că cineva din episcopie avea nevoie de ajutor. În timp ce punea în plic o donaţie de post mai mare decât de obicei, tatăl i-a spus copilului ceva de genul: „Noi am postit şi ne-am rugat astăzi pentru cei nevoiaşi. Dă-i, te rog, episcopului acest plic în numele nostru. Eu ştiu că el îl va folosi pentru a-i ajuta pe cei care sunt mai nevoiaşi ca noi”.

În loc să se simtă înfometat în acea duminică, băiatul îşi va aminti de acea zi cu mare plăcere. Puteam să-mi dau seama după zâmbetul lui şi după felul în care ţinea plicul atât de strâns, că el a înţeles încrederea mare pe care tatăl lui i-a acordat-o de a duce donaţia familiei pentru cei săraci. El îşi va aminti de acea zi atunci când va fi diacon şi, probabil, îşi va aminti mereu de ea.

Am văzut aceeaşi fericire pe chipurile persoanelor care i-au ajutat pe oamenii din Idaho, în numele Domnului, cu mulţi ani în urmă. Barajul Teton a cedat în ziua de sâmbătă, 5 iunie 1976. Unsprezece oameni au fost ucişi. Alte mii au trebuit să-şi abandoneze casele în decurs de câteva ore. Unele case au fost luate de ape. Şi sute de locuinţe au devenit locuibile numai ca urmare a eforturilor fizice şi materiale care au depăşit cu mult posibilităţile proprietarilor.

Cei care au auzit de tragedia respectivă au avut sentimente de compasiune şi au simţit chemarea de a face bine. Vecinii, episcopii, preşedinta Societăţii de Alinare, conducătorii cvorumurilor, învăţătorii de acasă şi învăţătoarele vizitatoare şi-au părăsit casele şi locurile de muncă pentru a curăţa casele inundate ale altora.

Un cuplu s-a întors în Rexburg din vacanţă, imediat după inundaţie. Ei nu s-au dus să-şi vadă casa. În schimb, l-au căutat pe episcopul lor pentru a-l întreba cum puteau să ajute. El i-a trimis la o familie nevoiaşă.

După câteva zile, ei s-au dus să vadă ce-a mai rămas din casa lor. Dispăruse, fiind măturată de ape. Ei s-au întors la episcop şi l-au întrebat: „Acum, ce doriţi să facem?”.

Oriunde locuiţi, aţi văzut acel miracol al compasiunii transformată în fapte altruiste. Poate că nu a fost ca rezultat al vreunui mare dezastru natural. L-am văzut în cvorumul preoţiei, unde un frate s-a ridicat pentru a descrie nevoile unui bărbat sau ale unei femei care caută un loc de muncă pentru a se putea întreţine şi a-şi întreţine familia. Am putut simţi compasiune în acea încăpere, în timp ce unii sugerau nume de oameni care puteau să ofere un loc de muncă persoanei care avea nevoie de aşa ceva.

Ce s-a întâmplat în acel cvorum al preoţiei şi ce s-a întâmplat în casele inundate din Idaho este o manifestare a modalităţii Domnului de a-i ajuta pe cei foarte nevoiaşi să ajungă, din nou, să se bizuie pe forţele proprii. Noi avem sentimente de compasiune şi ştim cum să acţionăm în felul Domnului pentru a ajuta.

Anul acesta, sărbătorim 75 de ani de la înfiinţare programului de bunăstare desfăşurat de Biserică. A fost lansat pentru a îndeplini nevoile celor care şi-au pierdut locul de muncă, fermele şi chiar casele ca urmare a ceea ce a devenit cunoscut ca fiind „Marea criză economică”.

Marile nevoi materiale ale copiilor Tatălui Cresc au revenit în timpul nostru, la fel cum s-a întâmplat şi se va întâmpla întotdeauna. Principiile care stau la baza programului de bunăstare desfăşurat de Biserică nu sunt valabile doar pentru un anumit moment sau pentru un anumit loc. Ele sunt valabile pentru toate timpurile şi toate locurile.

Aceste principii sunt spirituale şi eterne. Din acest motiv, dacă le înţelegem şi le permitem să ne pătrundă adânc în inimă, vom putea sesiza şi profita de ocaziile de a ne oferi ajutorul oricând şi oriunde ne va cere Domnul.

Vă prezint unele dintre principiile care m-au îndrumat când am vrut să ajut în felul Domnului şi când am fost ajutat de alţii.

Primul, fiecare om este mai fericit şi are o părere mai bună despre sine atunci când poate să se întreţină şi să-şi întreţină familia şi când îşi întinde braţele, după aceea, pentru a avea grijă de ceilalţi. Le-am fost recunoscător celor care m-au ajutat să-mi asigur cele necesare. Şi, de-a lungul anilor, le-am fost şi mai recunoscător celor care m-au ajutat să ajung să mă bizui pe forţele proprii. Şi, apoi, le-am fost cel mai recunoscător celor care mi-au arătat cum să folosesc o parte din surplusul meu pentru a-i ajuta pe alţii.

Am învăţat că, pentru a avea un surplus, trebuie să cheltuiesc mai puţin decât câştig. Cu acel surplus, am putut să învăţ, că într-adevăr este mai bine să oferi decât să primeşti. În parte, aceasta este aşa, deoarece atunci când ajutăm în felul Domnului, El ne binecuvântează.

Preşedintele Marion G. Romney a spus despre lucrarea de bunăstare: „În această lucrare, indiferent cât oferi, nu poţi ajunge sărac”. Iar după aceea, dânsul l-a citat pe preşedintele său de misiune, Melvin J. Ballard, după cum urmează: „O persoană nu-i poate oferi Domnului o coajă de pâine fără să primească, în schimb, o pâine întreagă”3.

De-a lungul vieţii mele, am văzut că acest lucru este adevărat. Când sunt generos faţă de copiii nevoiaşi ai Tatălui Ceresc, El este generos cu mine.

Un al doilea principiu al Evangheliei care a fost un ghid pentru mine în lucrarea de bunăstare este puterea şi binecuvântarea unităţii. Când ne unim forţele pentru a le sluji celor nevoiaşi, Domnul ne uneşte inimile. Preşedintele J. Reuben Clark jr., a enunţat acest principiu astfel: „Slujirea… a contribuit… la aducerea acelui sentiment comun de frăţie, deoarece bărbaţii, indiferent de pregătirea sau ocupaţia lor, au lucrat împreună într-o grădină care aparţine programului de bunăstare sau într-un alt proiect”4.

Sentimentul puternic de frăţie este valabil atât pentru cel care primeşte, cât şi pentru cel care oferă. Chiar şi astăzi, un bărbat, alături de care eu am scos cu lopata noroiul din casa lui inundată din Rexburg, simte că suntem uniţi. Şi el simte că demnitatea personală i-a fost întărită pentru că a făcut tot ce a putut pentru el şi familia lui. Dacă am fi lucrat singuri, amândoi am fi pierdut o binecuvântare spirituală.

Acest lucru ne duce la al treilea meu principiu de acţiune în lucrarea de bunăstare: implicaţi-i, alături de dumneavoastră, pe membrii familiei, pentru ca ei să poată învăţa cum să aibă grijă unul de celălalt, în acelaşi fel în care au grijă de alţii. Fiilor şi fiicelor dumneavoastră, care lucrează alături de dumneavoastră pentru a le sluji celor nevoiaşi, le va fi mult mai uşor să se ajute unul pe celălalt atunci când vor avea nevoie.

Al patrulea principiu preţios al bunăstării în cadrul Bisericii l-am învăţat când am fost episcop. A rezultat din ţinerea poruncii din scripturi de a-i căuta pe cei săraci. Este responsabilitatea episcopului de a căuta şi oferi ajutor celor care încă au nevoie de ajutor după ce ei şi membrii familiei lor au făcut tot ce au putut. Am învăţat că Domnul trimite Duhul Sfânt pentru a face posibilă „[căutarea şi găsirea]”5 celor care au nevoie de ajutor, aşa cum o face şi pentru găsirea adevărului. Eu am învăţat că trebuie s-o implic în această căutare pe preşedinta Societăţii de Alinare. Ea poate primi revelaţie înaintea dumneavoastră.

Unii dintre dumneavoastră veţi avea nevoie de acea inspiraţie în lunile care vor urma. Pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare a programului de bunăstare desfăşurat de Biserică, membrii din întreaga lume vor fi invitaţi să participe la o zi de slujire. Conducătorii şi membrii vor trebui să caute revelaţia atunci când vor stabili proiectele de slujire.

Vă voi oferi trei sugestii de care să ţineţi cont atunci când vă veţi planifica proiectul de slujire.

Prima, pregătiţi-vă spiritual, dumneavoastră şi cei pe care-i conduceţi. Numai dacă inimile sunt înduioşate de ispăşirea Salvatorului veţi putea vedea în mod clar că scopul proiectului este de a binecuvânta atât spiritual, cât şi material viaţa copiilor Tatălui Ceresc.

A doua mea sugestie este să-i alegeţi ca beneficiari ai slujirii dumneavoastră pe oamenii din cadrul împărăţiei sau ai comunităţii ale căror nevoi vor atinge inima celor care vor sluji. Oamenii cărora le vor sluji vor simţi dragostea lor. Acea dragoste le-ar putea aduce mai multă bucurie, aşa cum se promite în imn, decât ar putea s-o facă satisfacerea nevoilor lor materiale.

Ultima mea sugestie este aceea de a planifica să folosiţi puterea legăturilor din cadrul familiilor, cvorumurilor, organizaţiilor auxiliare şi dintre oamenii pe care-i cunoaşteţi din comunităţile dumneavoastră. Sentimentele de unitate vor înmulţi efectele bune ale slujirii pe care o oferiţi. Şi aceste sentimente de unitate în cadrul familiilor, Bisericii şi comunităţilor se dezvoltă şi vor deveni o moştenire care va dura mult timp după încheierea proiectului.

Aceasta este ocazia mea de a vă spune cât de mult vă apreciez. Datorită slujirii pline de dragoste pe care dumneavoastră aţi oferit-o în numele Domnului, oamenii din întreaga lume pe care i-aţi ajutat mi-au mulţumit mie atunci când i-am întâlnit.

Atunci când aţi ajutat în felul Domnului, dumneavoastră aţi găsit o modalitate de a-i face să se simtă mai fericiţi. Dumneavoastră şi alţi ucenici umili ai Salvatorului asemenea dumneavoastră aţi aruncat bucăţi de pâine pe ape prin slujire, iar oamenii pe care i-aţi ajutat au încercat să-mi înapoieze o pâine întreagă a recunoştinţei.

Primesc aceeaşi exprimare de recunoştinţă de la oameni care au lucrat cu dumneavoastră. Îmi amintesc de un moment când stăteam lângă preşedintele Ezra Taft Benson. Noi vorbeam despre slujirea în domeniul bunăstării din cadrul Bisericii Domnului. M-a surprins cu vigoarea sa tinerească atunci când mi-a spus, încordându-şi braţul: „Îndrăgesc această muncă, şi chiar este de muncă!”.

În numele Învăţătorului, eu vă mulţumesc pentru munca dumneavoastră de a le sluji copiilor Tatălui nostru Ceresc. El vă cunoaşte şi vede efortul, sârguinţa şi sacrificiul dumneavoastră. Mă rog ca El să vă binecuvânteze să vedeţi rodul muncii dumneavoastră în fericirea celor pe care i-aţi ajutat şi a celor alături de care aţi oferit ajutor în numele Domnului.

Eu ştiu că Dumnezeu, Tatăl trăieşte şi ne aude rugăciunile. Eu ştiu că Isus este Hristosul. Dumneavoastră şi cei cărora le slujiţi puteţi fi purificaţi şi întăriţi slujindu-I şi ţinând poruncile Sale. Puteţi şti, aşa cum ştiu şi eu, prin puterea Duhului Sfânt, că Joseph Smith a fost profetul lui Dumnezeu prin care a fost restaurată Biserica adevărată şi vie, care este aceasta. Mărturisesc că preşedintele Thomas S. Monson este profetul în viaţă al lui Dumnezeu. El este un exemplu foarte bun a ceea ce Domnul a făcut: umbla din loc în loc, făcea bine. Mă rog ca noi să folosim ocaziile pe care le avem de a „[înălţa] mâinile obosite şi [întări] genunchii care se clatină”6. În numele lui Isus Hristos, amin.

  1. „Am făcut eu un bine?”, Imnuri, nr. 140.

  2. „Ce fericire să-Ţi slujim”, Imnuri, nr. 95.

  3. Marion G. Romney, „Welfare Services: The Savior’s Program”, Ensign, noiembrie 1980, p. 93.

  4. J. Reuben Clark jr., în Conference Report, octombrie 1943, p. 13.

  5. Vezi Matei 7:7–8; Luca 11:9–10; 3 Nefi 14:7–8.

  6. Doctrină şi legăminte 81:5.