Puterea preoţiei

M-am rugat şi am studiat mult referitor la ceea ce aş putea spune în această seară. Nu vreau să ofensez pe nimeni. M-am gândit: „Care sunt încercările pe care le avem? Cu ce mă confrunt în fiecare zi, care mă face uneori să plâng noaptea târziu?”. M-am gândit că aş putea să încerc să vă vorbesc în această seară puţin despre acele încercări. Unele vor fi valabile în cazul tinerilor băieţi. Altele vor fi valabile în cazul celor de vârstă mijlocie. Iar altele vor fi valabile pentru cei care sunt puţin trecuţi de vârsta mijlocie. Nu vorbim despre vârsta foarte înaintată.

Astfel, vreau să încep pur şi simplu prin a declara că a fost plăcut ca noi să ne aflăm împreună în această seară. Am auzit mesaje minunate şi de actualitate referitoare la preoţia lui Dumnezeu. Și eu, și dumneavoastră, am fost înălţaţi şi inspiraţi.

În această seară, doresc să vă vorbesc despre aspecte care m-au preocupat mult în ultima vreme şi pe care am simţit că trebuie să vi le împărtăşesc. Într-un fel sau altul, ele, toate, se referă la demnitatea personală necesară pentru a primi şi a exercita puterea sacră a preoţiei pe care o deţinem.

Permiteţi-mi să încep recitându-vă două versete din secţiunea 121 din Doctrină şi legăminte:

„Drepturile preoţiei sunt legate inseparabil de puterile cerului şi… puterile cerului nu pot fi controlate şi folosite decât în acord cu principiile dreptăţii.

Este adevărat că ele ne pot fi conferite; dar când încercăm să ascundem păcatele noastre, sau să ne satisfacem mândria ori ambiţia inutilă, sau să exercităm nedrept controlul, sau stăpânirea sau constrângerea asupra sufletelor copiilor oamenilor în mod nedrept, iată, cerurile se retrag; Spiritul Domnului este întristat; şi când este retras, amin preoţiei sau autorităţii acelui om”¹.

Dragi fraţi, acesta este cuvântul categoric al Domnului în ceea ce priveşte autoritatea Sa divină. Nu ne putem îndoi de obligaţia pe care acesta o impune fiecăruia dintre noi, cei care deţinem preoţia lui Dumnezeu.

Noi am venit pe pământ în vremuri agitate. Busola morală a majorităţii oamenilor s-a mutat treptat în poziţia „pot face aproape orice”.

Am trăit îndeajuns de mult pentru a fi martorul multora dintre transformările standardelor morale ale societăţii. Dacă standardele Bisericii şi cele ale societăţii erau altădată în mare parte compatibile, acum există o mare prăpastie între noi, şi ea se adânceşte tot mai mult.

Multe filme şi spectacole de televiziune înfăţişează un comportament care este contrar legilor lui Dumnezeu. Nu vă lăsaţi momiţi de murdăriile indirecte şi explicite care se regăsesc în acestea atât de des. Versurile multor cântece din ziua de azi intră în aceeaşi categorie. Profanarea, atât de predominantă în jurul nostru astăzi, nu ar fi fost niciodată tolerată în trecutul nu prea îndepărtat. Din nefericire, numele Domnului este luat în deşert tot mai mult. Amintiţi-vă împreună cu mine porunca – una dintre cele zece – pe care Domnul i-a revelat-o lui Moise pe Muntele Sinai: „Să nu iei în deşert numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui”². Îmi pare rău dacă vreunul dintre noi a fost expus la limbajul profan şi vă rog să nu-l folosiţi. Vă implor să nu spuneţi şi să nu faceţi nimic de care nu puteţi fi mândri.

Staţi complet departe de pornografie. Să nu vă permiteţi să vizionaţi aşa ceva, niciodată. S-a dovedit că ea creează o dependenţă care este extrem de dificil de învins. Evitaţi alcoolul şi tutunul sau orice alte droguri şi vicii de care vă va fi greu să scăpaţi.

Ce vă va proteja de păcat şi de răul din jurul dumneavoastră? Eu susţin că o mărturie puternică despre Salvatorul nostru şi despre Evanghelia Sa vă va ajuta să fiţi în siguranţă. Dacă nu aţi citit Cartea lui Mormon, citiţi-o. Nu vă voi cere să ridicaţi mâna. Dacă faceţi aceasta rugându-vă şi cu dorinţa sinceră de a cunoaşte adevărul, Duhul Sfânt vă va arăta adevărul despre ea. Dacă este adevărată – şi este – atunci, Joseph Smith a fost un profet care I-a văzut pe Dumnezeu, Tatăl şi pe Fiul Său, Isus Hristos. Biserica este adevărată. Dacă nu aveţi încă o mărturie despre aceste lucruri, faceţi ceea ce este necesar pentru a obţine una. Este important ca dumneavoastră să aveţi propria mărturie, pentru că mărturiile celorlalţi vă vor ajuta doar până într-un anumit punct. Odată obţinută, o mărturie trebuie să fie păstrată arzătoare şi vie prin supunere faţă de poruncile lui Dumnezeu şi prin rugăciuni şi studiul scripturii cu regularitate. Fiţi prezenţi la Biserică. Voi, tineri băieţi, participaţi la seminar sau la institut, acolo unde acestea vă sunt puse la dispoziţie.

Dacă ceva este greşit în viaţa voastră, există o cale de ieşire. Încetaţi să faceţi orice nedreptate. Vorbiţi cu episcopul vostru. Oricare ar fi problema, poate fi rezolvată prin pocăinţă adecvată. Puteţi deveni din nou curaţi. Vorbind despre cei care se pocăiesc, Domnul a spus: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada”³ „şi Eu, Domnul, nu-Mi mai amintesc de ele”⁴.

Salvatorul omenirii S-a autodescris ca fiind în lume, dar nu din lume⁵. Noi, de asemenea, putem fi în lume, dar nu din lume, dacă respingem conceptele false şi învăţăturile false şi rămânem fideli faţă de ceea ce a poruncit Dumnezeu.

În ultima vreme m-am gândit foarte mult la voi, bărbaţi tineri, care aveţi vârsta la care vă puteţi căsători, dar încă nu aţi simţit că ar trebui să faceţi acest lucru. Văd tinere domnişoare încântătoare, care doresc să se căsătorească şi să crească familii şi, totuşi, şansele lor sunt limitate deoarece foarte mulţi bărbaţi tineri amână să se căsătorească.

Această situaţie nu este nouă. Foştii preşedinţi ai Bisericii au vorbit mult referitor la această situaţie. Vă împărtăşesc doar unul sau două exemple dintre sfaturile lor.

Preşedintele Harold B. Lee a spus: „Nu ne facem datoria ca deţinători ai preoţiei când depăşim vârsta de a ne căsători şi ne sustragem de la a avea o căsnicie onorabilă cu aceste femei minunate”⁶.

Preşedintele Gordon B. Hinckley a spus următoarele: „Inima mea se îndreaptă către… surorile noastre necăsătorite, care tânjesc după căsătorie şi nu par să o găsească… Am mult mai puţină simpatie faţă de bărbaţii tineri, care sub influenţa societăţii noastre au privilegiul de a lua iniţiativa în această privinţă, dar în atât de multe cazuri, nu fac acest lucru”.⁷

Înţeleg că sunt multe motive din cauza cărora ezitaţi să faceţi acel pas de a vă căsători. Dacă sunteţi îngrijoraţi că trebuie să vă întreţineţi financiar soţia şi familia, vă asigur că nu este ruşinos ca un cuplu să fie cumpătat şi să economisească bani. În general, în timpul acestor perioade de încercare vă veţi apropia şi mai mult unul de celălalt, pe măsură ce învăţaţi să vă sacrificaţi şi să luaţi decizii grele. Probabil că vă este teamă să nu faceţi o alegere greşită. Referitor la acest lucru, vă spun că trebuie să vă exercitaţi credinţa. Găsiţi pe cineva cu care puteţi să fiţi compatibil. Înţelegeţi că nu veţi putea să anticipaţi fiecare încercare ce poate apărea, dar fiţi siguri că aproape orice poate fi rezolvat, dacă sunteţi plini de resurse şi sunteţi hotărâţi să faceţi căsnicia voastră să meargă.

Probabil că vă distraţi puţin prea mult fiind necăsătoriţi, mergând în vacanţe extravagante, cumpărând maşini şi jucării scumpe şi, în general, bucurându-vă de o viaţă lipsită de griji, împreună cu prietenii dumneavoastră. Am întâlnit grupuri de-ale dumneavoastră care merg împreună şi recunosc că m-am întrebat de ce nu ieşiţi cu tinere domnişoare.

Dragi fraţi, vine un moment când este timpul să vă gândiţi serios la căsătorie şi să căutaţi o tovarăşă alături de care să vreţi să vă petreceţi eternitatea. Dacă alegeţi cu înţelepciune, şi sunteţi decişi să aveţi o căsnicie reuşită, nu există nimic în această viaţă care să vă aducă fericire mai mare.

Dragi fraţi, când vă căsătoriţi, veţi dori să vă căsătoriţi în Casa Domnului. Pentru dumneavoastră, care deţineţi preoţia, nu trebuie să existe o altă opţiune. Aveţi grijă, ca nu cumva să vă distrugeţi şansa de a vă căsători în acest fel. Puteţi păstra limitele adecvate în timp ce curtaţi pe cineva şi, totuşi, să petreceţi un timp minunat.

Acum, dragi fraţi, abordez un alt subiect despre care am simţit că trebuie să vă vorbesc. În cei trei ani de când am fost susţinut ca preşedinte al Bisericii, cred că cea mai tristă şi mai descurajantă responsabilitate pe care o am în fiecare săptămână este să mă ocup de anularea pecetluirilor. Fiecare a fost precedată de o căsătorie fericită în Casa Domnului, unde un cuplu iubitor începea o nouă viaţă împreună şi aştepta cu nerăbdare să petreacă restul eternităţii unul cu celălalt. Şi apoi, trec luni şi ani şi, dintr-un motiv sau altul, dragostea moare. Poate fi rezultatul problemelor financiare, al lipsei de comunicare, al temperamentului necontrolat, al amestecului socrilor, al faptului că s-a avut de-a face cu păcatul. Sunt multe motive posibile. În majoritatea cazurilor, nu divorţul trebuie să fie rezolvarea.

Majoritatea cererilor de anulare a pecetluirilor vine de la femei care au încercat cu disperare să facă să meargă căsnicia dar, care, într-un final, nu au putut depăşi problemele.

Alegeţi-vă cu grijă şi prin rugăciune o tovarăşă; iar când sunteţi căsătoriţi, fiţi înverşunaţi în a fi loiali unul altuia. Un sfat nepreţuit vine dintr-o mică placă înrămată pe care am văzut-o cândva în casa unui unchi şi a unei mătuşi. Pe ea scria: „Alege pe cine vei iubi; iubeşte persoana aleasă”. Există multă înţelepciune în acele câteva cuvinte. Angajamentul într-o căsnicie este absolut esenţial.

Soţia dumneavoastră vă este egală. În căsnicie niciun partener nu este superior sau inferior celuilalt. Trebuie să mergeţi umăr la umăr în calitate de fiu şi fiică a lui Dumnezeu. Ea nu trebuie să fie înjosită sau insultată, ci trebuie să fie respectată şi iubită. Preşedintele Gordon B. Hinckley a spus: „Orice bărbat din Biserică ce… exercită stăpânire nedreaptă asupra [soţiei sale], este nedemn să deţină preoţia. Deşi un om poate fi rânduit, cerurile se retrag, Spiritul Domnului este întristat şi va fi amin preoţiei acelui om”⁸.

Preşedintele Howard W. Hunter a spus următoarele despre căsătorie: „Fericirea şi succesul în căsnicie, în general, nu înseamnă atât de mult să te căsătoreşti cu persoana potrivită, ci să fii persoana potrivită”. Îmi place aceasta. „Efortul conştiincios de a-ţi face partea pe deplin este cel mai important element care contribuie la succes.”⁹

Cu mulţi ani în urmă, în episcopia pe care o prezidam ca episcop, locuia un cuplu care avea deseori neînţelegeri foarte grave, foarte pline de ură. Adică neînţelegeri reale. Fiecare dintre cei doi erau siguri de poziţia lor. Niciunul nu ceda în faţa celuilalt. Când nu se certau, menţineau ceea ce aş numi un armistiţiu incomod.

Într-o dimineaţă, la ora 2 a.m., am primit un apel de la acel cuplu. Voiau să vorbească cu mine şi voiau să vorbească chiar atunci. M-am chinuit să mă dau jos din pat, m-am îmbrăcat şi m-am dus la casa lor. Stăteau în colţuri opuse ale camerei, fără să vorbească unul cu celălalt. Soţia a comunicat cu soţul ei prin mine. El i-a răspuns ei, adresându-mi-se mie. M-am gândit: „Cum, oare, vom reuşi să împăcăm acest cuplu?”.

M-am rugat să am inspiraţie şi mi-a venit ideea să le adresez o întrebare. Am spus: „Cât timp a trecut de când aţi fost la templu şi aţi fost martori la o pecetluire în templu?”. Au recunoscut că trecuse mult timp de atunci. În alte privinţe, erau oameni demni care deţineau recomandări pentru templu şi mergeau la templu unde înfăptuiau rânduieli pentru alţii.

Le-am spus: „Veţi veni cu mine la templu miercuri dimineaţă la ora opt? Vom fi martori la o ceremonie de pecetluire de acolo”.

Au întrebat la unison: „A cui ceremonie?”.

Am răspuns: „Nu ştiu. Va fi ceremonia oricărui cuplu care se căsătoreşte în acea dimineaţă”.

În miercurea următoare, la ora stabilită, ne-am întâlnit la Templul Salt Lake. Toţi trei am mers într-una dintre frumoasele camere de pecetluire, necunoscând nicio persoană din cameră, cu excepţia vârstnicului ElRay L. Christiansen, pe atunci asistent al Cvorumului celor Doisprezece, o chemare de autoritate generală care exista la acea vreme. Vârstnicul Christiansen era desemnat să îndeplinească o ceremonie de pecetluire pentru o mireasă şi un mire chiar în acea cameră în acea dimineaţă. Sunt convins că mireasa şi familia ei s-au gândit: „Aceştia trebuie să fie prieteni de-ai mirelui”, iar familia mirelui gândea: „Aceştia trebuie să fie prieteni de-ai miresei”. Cuplul meu era aşezat pe o banchetă mică la aproximativ 60 cm depărtare unul de celălalt.

Vârstnicul Christiansen a început prin a oferi sfaturi cuplului care se căsătorea şi a făcut aceasta într-un stil minunat. El a menţionat în ce fel trebuie un soţ să-şi iubească soţia, cum trebuie s-o trateze cu respect şi curtoazie, s-o onoreze ca fiind inima căminului. Apoi, el s-a adresat miresei despre modul în care ea trebuie să-şi cinstească soţul ca fiind capul căminului şi să-i fie sprijin în orice fel.

Am observat că, în timp ce vârstnicul Christiansen le vorbea miresei şi mirelui, cuplul meu se mutase puţin mai aproape unul de celălalt. La scurt timp, ei stăteau unul lângă celălalt. Ceea ce mi-a plăcut este că amândoi se mutaseră în aproximativ acelaşi timp. La sfârşitul ceremoniei, cuplul meu era aşezat atât de aproape unul de celălalt de parcă ei ar fi fost noii însurăţei. Fiecare zâmbea.

Am plecat de la templu în acea zi şi nimeni nu a ştiut vreodată cine eram sau de ce veniserăm, dar prietenii mei se ţineau de mână în timp ce au ieşit pe uşa din faţă. Disputele lor fuseseră lăsate deoparte. Nu a trebuit să spun niciun cuvânt. Vedeţi, şi-au amintit de propria lor zi de căsătorie şi de legămintele pe care le-au făcut în Casa Domnului. Ei erau decişi să înceapă din nou şi să încerce din greu de data aceasta.

Dacă oricare dintre dumneavoastră are probleme în căsnicie, vă îndemn să faceţi tot ce puteţi pentru a îndrepta tot ce este necesar, astfel încât să puteţi fi la fel de fericiţi cum aţi fost când v-aţi căsătorit. Noi, cei care suntem căsătoriţi în Casa Domnului, suntem căsătoriţi pentru timp şi toată eternitatea şi apoi trebuie să depunem tot efortul necesar pentru a avea o căsnicie eternă. Înţeleg că sunt situaţii în care căsnicia nu poate fi salvată, dar am un sentiment puternic că cele mai multe pot fi salvate şi trebuie salvate. Nu lăsaţi căsnicia dumneavoastră să ajungă în punctul în care este în pericol.

Preşedintele Hinckley ne-a învăţat că depinde de fiecare dintre noi, cei care deţinem preoţia lui Dumnezeu, să ne autodisciplinăm, astfel încât să trăim în acord cu standarde mai înalte decât cele lumeşti. Este esenţial să fim bărbaţi cinstiţi şi decenţi. Faptele noastre trebuie să fie fără cusur.

Cuvintele pe care le rostim, modul în care îi tratăm pe alţii şi felul în care ne trăim vieţile, toate ne influenţează eficienţa ca bărbaţi şi băieţi care deţin preoţia.

Darul preoţiei este nepreţuit. Poartă cu sine autoritatea de a acţiona în calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, de a-i binecuvânta pe cei bolnavi, de a binecuvânta familiile noastre şi de a-i binecuvânta şi pe alţii. Autoritatea sa se întinde dincolo de vălul morţii, către eternităţile ce ne stau în faţă. În lume nu există nimic care să se poată compara cu acest dar. Păstraţi-l, îndrăgiţi-l, trăiţi demni de el¹⁰.

Preaiubiţii mei fraţi, fie ca neprihănirea să ne îndrume fiecare pas în timp ce călătorim prin viaţă. Astăzi şi întotdeauna, să fim purtători demni ai puterii divine a preoţiei pe care o deţinem. Fie ca ea să ne binecuvânteze vieţile şi noi să o folosim pentru a binecuvânta vieţile celorlalţi, aşa cum a făcut El, care a trăit şi a murit pentru noi – chiar Isus Hristos, Domnul şi Salvatorul nostru. Aceasta este rugăciunea mea, în numele Său sacru, numele Său sfânt, amin.