Mărturia

Una dintre cele mai mari binecuvântări din viaţa mea de-a lungul multor ani a fost ocazia de a fi înconjurat şi de a lucra cu persoanele tinere din Biserică. Consider aceste asocieri şi prietenii printre cele mai scumpe şi mai preţioase lucruri din viaţa mea. Ele sunt, de asemenea, baza pentru optimismul pe care-l am în privinţa viitorului Bisericii, umanităţii şi omenirii.

În timpul interacţiunilor mele cu tinerii, am avut, de asemenea, privilegiul de a discuta cu unele persoane care aveau diferite îndoieli sau încercări în ceea ce priveşte mărturia lor. În timp ce problemele specifice erau variate şi uneori unice, multe dintre întrebările şi cauzele datorită cărora apărea confuzia erau extrem de asemănătoare. De asemenea, există probleme şi preocupări care nu se rezumă la o anumită parte a populaţiei sau la un grup de vârstă. Ele îi pot afecta pe cei care provin din familii care sunt de multe generaţii membri ai Bisericii, pe membrii care sunt relativ noi în Biserică şi, de asemenea, pe cei care abia se familiarizează cu Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Întrebările lor sunt, de obicei, rezultatul unei cercetări oneste sau al curiozităţii. Întrucât implicaţiile sunt atât de semnificative şi serioase pentru fiecare dintre noi, mi se pare potrivit să discut despre mărturiile noastre. În contextul nostru, ca sfinţi ai zilelor din urmă, ne referim la mărturiile noastre ca fiind dovada noastră sigură despre veridicitatea Evangheliei lui Isus Hristos, care este obţinută prin revelaţie prin intermediul Duhului Sfânt.

Chiar dacă o mărturie este simplă şi clar definită aici, ea dă naştere câtorva semne de întrebare, cum ar fi: cine este îndreptăţit să aibă o mărturie? În ce fel primeşte o persoană revelaţia necesară? Care sunt paşii pentru a obţine o mărturie? Dobândirea unei mărturii este un eveniment sau un proces în curs de desfăşurare? Fiecare dintre aceste întrebări şi altele au propriile lor substraturi, dar bazele obţinerii şi păstrării unei mărturii despre Evanghelia lui Isus Hristos sunt simple, clare şi la îndemâna fiecărei persoane.

Vă voi răspunde pe scurt la aceste posibile îndoieli şi, apoi, mă voi referi la unele impresii care au fost împărtăşite recent de către prieteni de încredere, tineri adulţi, care au avut o experienţă personală în dobândirea mărturiilor lor. Ei au avut, de asemenea, ocazia de a sluji altora care au trecut prin încercări sau greutăţi oarecum asemănătoare credinţei şi crezurilor lor.

În primul rând, cine este îndreptăţit să aibă o mărturie? Oricine este dornic să plătească preţul – adică să ţină poruncile – poate avea o mărturie. „De aceea, glasul Domnului se îndreaptă până la marginile pământului, pentru ca toţi care vor să audă să poată auzi” (D&L 1:11). Un motiv fundamental al restaurării Evangheliei este „ca fiecare om să poată vorbi în numele lui Dumnezeu, Domnul, chiar Salvatorul lumii; Pentru ca să poată creşte credinţa pe pământ” (D&L 1:20–21).

În al doilea rând, în ce fel primeşte o persoană revelaţia necesară şi care sunt paşii fundamentali pentru a o dobândi? Modelul a fost clar şi consecvent de-a lungul timpului. Promisiunea dată pentru obţinerea unei mărturii despre Cartea lui Mormon este valabilă, de asemenea, pentru a primi mărturie despre alte adevăruri.

„Iar atunci când voi veţi primi aceste lucruri” – adică aţi ascultat, aţi citit, aţi studiat şi aţi meditat la problema respectivă – „să-L întrebaţi pe Dumnezeu, Tatăl Veşnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri nu sunt adevărate” – adică vă veţi ruga cu atenţie pentru ceva anume, cu evlavie şi cu convingerea fermă de a urma răspunsul primit la rugăciunea dumneavoastră – „şi dacă voi veţi întreba cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos, El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt.

Şi prin puterea Duhului Sfânt veţi putea voi cunoaşte adevărul tuturor lucrurilor” (Moroni 10:4–5).

În al treilea rând, dobândirea unei mărturii este un eveniment întâmplător sau un proces în curs de desfăşurare? O mărturie este asemenea unui organism viu care creşte şi se dezvoltă când este tratat corespunzător. Acesta are nevoie de hrană constantă, de îngrijire şi protecţie pentru a creşte repede şi a prospera. De asemenea, dacă ne negăm mărturia sau deviem de la modelul pentru menţinerea unei mărturii puternice, mărturia noastră se va diminua sau se va pierde. Scripturile avertizează că păcătuirea sau încălcarea poruncilor lui Dumnezeu au ca rezultat pierderea Spiritului şi chiar negarea mărturiei pe care o persoană a avut-o cândva (vezi D&L 42:23).

Permiteţi-mi acum să vă împărtăşesc 10 dintre observaţiile şi sugestiile tinerilor mei prieteni valoroşi şi credincioşi. Ideile pe care le împărtăşesc ei au caracteristici comune ca mod de gândire şi experienţă; prin urmare, ele s-ar putea să nu fie surprinzătoare pentru unii dintre noi. Din nefericire, şi mai ales, în momentele noastre când ne străduim şi suferim, am putea să uităm temporar sau să dezaprobăm valabilitatea lor în cazul nostru.

Prima observaţie: fiecare este demn, deoarece noi, toţi, suntem copii ai lui Dumnezeu. El ne cunoaşte, ne iubeşte şi vrea ca noi să reuşim şi să ne întoarcem la El. Trebuie să învăţăm să ne încredem în dragostea Sa şi în momentele alese de El, şi nu în propriile noastre dorinţe nerăbdătoare şi imperfecte.

A doua observaţie: în timp ce credem pe deplin în schimbarea în inimă descrisă în scripturi (vezi Mosia 5:2; Alma 5:12–14, 26), trebuie să înţelegem că ea apare deseori treptat şi nu instantaneu sau oriunde, şi vine ca răspuns la anumite întrebări, experienţe şi preocupări, precum şi prin studiul şi rugăciunile noastre.

A treia observaţie: trebuie să ne amintim că scopul fundamental al vieţii este să fim testaţi şi încercaţi şi, ca rezultat, noi trebuie să învăţăm să creştem datorită încercărilor noastre şi să fim recunoscători pentru cunoştinţele învăţate pe care nu le puteam dobândi într-un mod mai uşor.

A patra observaţie: trebuie să învăţăm să ne încredem în lucrurile în care credem sau ştim că ne ajută în vremuri nesigure sau în cazul problemelor cu care ne confruntăm.

A cincea observaţie: aşa cum ne-a învăţat Alma, dobândirea unei mărturii este, de obicei, un progres de-a lungul unui spectru de speranţă, încredere şi, în final, cunoaştere a adevărului unui principiu anume, a unei doctrine sau a Evangheliei însăşi (vezi Alma 32).

A şasea observaţie: învăţând pe altcineva ceea ce ştim, ne întărim propria noastră mărturie în timp ce o clădim pe-a altcuiva. Când oferiţi cuiva bani sau mâncare, dumneavoastră veţi avea mai puţin. Totuşi, când vă împărtăşiţi mărturia, atât mărturia celui care predică, cât şi a celui care primeşte se vor întări şi vor creşte.

A şaptea observaţie: trebuie să facem zilnic şi cu regularitate lucruri mici dar necesare. Rugăciunile, studiul scripturii şi al Evangheliei, prezenţa la adunările Bisericii, slăvirea în templu, îndeplinirea vizitelor de acasă, a învăţământului de acasă şi a altor sarcini, toate ne întăresc credinţa şi invită Spiritul în vieţile noastre. Când neglijăm oricare dintre aceste privilegii, mărturiile noastre sunt în pericol.

A opta observaţie: nu trebuie să avem pentru ceilalţi standarde mai înalte decât avem pentru noi înşine. Prea des, noi lăsăm greşelile sau eşecurile altora, în special ale conducătorilor sau membrilor Bisericii, să influenţeze ceea ce simţim despre noi înşine sau despre mărturiile noastre. Greutăţile altor oameni nu sunt o scuză pentru propriile noastre lipsuri.

A noua observaţie: este bine de amintit că a fi prea aspru cu tine însuţi când faci o greşeală poate fi la fel de periculos ca atunci când eşti prea blând în cazul în care este nevoie de pocăinţă adevărată.

A zecea observaţie: trebuie să ne fie clar totdeauna că ispăşirea lui Hristos este valabilă pe deplin şi în mod continuu pentru fiecare dintre noi, atunci când permitem acest lucru. Atunci, celelalte lucruri se vor aşeza de la sine, chiar dacă noi continuăm să ne confruntăm cu anumite detalii, obiceiuri sau părţi care par să lipsească din credinţa noastră.

Sunt recunoscător pentru înţelegerea, tăria şi mărturiile atât de multor tineri prieteni şi asociaţi exemplari ai mei. Când sunt cu ei, sunt întărit şi când ştiu că ei sunt cu alţi oameni sunt încurajat de cunoaşterea că ei fac bine şi de slujirea oferită de ei în numele Învăţătorului, pe care Îl slăvesc şi se străduiesc să I se supună.

Oamenii fac lucruri bune şi importante deoarece ei au mărturii. Aceasta este adevărat şi noi, de asemenea, obţinem mărturii datorită lucrurilor pe care le facem. Isus a spus:

„Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine.

Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine” (Ioan 7:16–17).

„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).

La fel ca Nefi şi Mormon din vechime, „nu cunosc înţelesul tuturor lucrurilor” (1 Nefi 11:17; vezi, de asemenea, Cuvintele lui Mormon 1:7), însă permiteţi-mi să vă spun ceea ce ştiu eu.

Ştiu că Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc, trăieşte şi ne iubeşte. Ştiu că Fiul Său special şi unic, Isus Hristos, este Salvatorul şi Mântuitorul nostru şi conducătorul Bisericii care Îi poartă numele. Ştiu că Joseph Smith a trăit tot ceea ce a comunicat şi ne-a învăţat cu privire la restaurarea Evangheliei în zilele noastre. Ştiu că suntem conduşi de apostoli şi profeţi în aceste zile şi că preşedintele Thomas S. Monson deţine toate cheile preoţiei necesare pentru a ne binecuvânta vieţile şi a înainta lucrarea Domnului. Ştiu că suntem cu toţii îndreptăţiţi să avem această cunoaştere şi, dacă vă străduiţi, vă puteţi baza pe sinceritatea mărturiilor pe care le auziţi de la acest pupitru la această conferinţă. Ştiu aceste lucruri şi depun mărturie despre ele în numele lui Isus Hristos, amin.