Templul sfânt – un far pentru lume

Preaiubiţii mei fraţi şi surori, vă exprim dragostea şi salutările mele fiecăruia dintre dumneavoastră şi mă rog ca Tatăl nostru Ceresc să-mi îndrume gândurile şi să-mi inspire cuvintele în timp ce vă vorbesc astăzi.

Încep prin a face un comentariu sau două referitor la mesajele minunate pe care le-am auzit în această dimineaţă adresate de sora Allred, episcopul Burton şi alţii despre programul de bunăstare al Bisericii. Aşa cum s-a spus, acest an marchează cea de-a 75-a celebrare a acestui program inspirat care a binecuvântat viaţa multora. Este privilegiul meu să cunosc personal pe unele dintre acele persoane care au început acest măreţ efort – oameni miloşi şi cu viziune.

Aşa cum au menţionat episcopul Burton, sora Allred şi alţii, episcopului din episcopie îi este dată responsabilitatea de a se îngriji de cei nevoiaşi aflaţi între limitele episcopiei sale. Pentru mine a fost un privilegiu să prezidez, în calitate de episcop foarte tânăr, în oraşul Salt Lake asupra unei episcopii de 1.080 de membri, incluzând 84 de văduve. Erau mulţi cei care aveau nevoie de ajutor. Am fost foarte recunoscător pentru programul de bunăstare al Bisericii şi pentru ajutorul Societăţii de Alinare şi al cvorumurilor preoţiei.

Eu declar că programul de bunăstare al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este inspirat de Atotputernicul Dumnezeu.

Dragii mei fraţi şi surori, această conferinţă marchează trei ani de când am fost susţinut în calitate de preşedinte al Bisericii. Desigur, au fost ani aglomeraţi, plini cu multe încercări dar şi cu nenumărate binecuvântări. Ocazia pe care am avut-o de a dedica şi rededica temple a fost una dintre cele mai plăcute şi sacre dintre aceste binecuvântări, iar astăzi, doresc să vă vorbesc despre templu.

În timpul conferinţei generale din luna octombrie a anului 1902, preşedintele Bisericii, Joseph F. Smith, şi-a exprimat, în cuvântarea de deschidere, speranţa că într-o zi vom avem „temple construite în diferitele părţi ale [lumii] unde sunt necesare pentru a fi la îndemâna oamenilor”¹.

În primii 150 de ani după organizarea Bisericii, din 1830 până în 1980, au fost construite 21 de temple, inclusiv templele din Kirtland, Ohio şi Nauvoo, Illinois. Puneţi acest lucru în contrast cu cei 30 de ani, începând cu anul 1980, în care au fost construite şi dedicate 115 temple. Cu cele trei temple noi anunţate ieri, există un plus de 26 de temple care, fie se află în stadiu de construcţie, fie în stadiul de dinaintea construcţiei. Acest număr va continua să crească.

Ţelul la care a sperat preşedintele Joseph F. Smith în anul 1902 devine realitate. Noi dorim să facem ca templele să fie cât mai accesibile membrilor noştri.

Unul dintre templele aflate acum în construcţie se află în Manaus, Brazilia. Cu mulţi ani în urmă, am citit despre un grup de peste o sută de membri care a plecat din Manaus, aflat în inima pădurii amazoniene, ca să călătorească la cel mai apropiat templu de atunci, situat în Sao Paulo, Brazilia – la aproximativ 2.500 de mile (4.000 km) de Manaus. Acei sfinţi credincioşi au călătorit cu vaporul timp de patru zile pe fluviul Amazon şi pe afluenţii săi. După ce au încheiat această călătorie pe apă, s-au urcat în autobuze pentru încă trei zile de mers – pe şosele denivelate, având foarte puţină mâncare şi niciun loc confortabil pentru a dormi. După şapte zile şi şapte nopţi, ei au ajuns la templul din São Paulo, unde au înfăptuit personal rânduieli eterne. Desigur că drumul la întoarcere a fost la fel de greu. Totuşi, ei au primit rânduielile şi binecuvântările din templu şi, deşi nu mai aveau deloc bani, ei erau plini de spiritul din templu şi de recunoştinţă faţă de binecuvântările pe care le primiseră². Acum, după mulţi ani, membrii noştri din Manaus se bucură observând cum propriul lor templu prinde formă pe malul fluviului Rio Negro. Templele aduc bucurie membrilor noştri credincioşi, oriunde sunt construite.

Relatările despre sacrificiile făcute pentru a putea primi binecuvântările care se găsesc numai în templele lui Dumnezeu nu încetează niciodată să-mi înduioşeze inima şi să-mi inspire un sentiment reînnoit de recunoştinţă pentru temple.

Permiteţi-mă să vă împărtăşesc relatarea despre Tihi şi Tararaina Mou Tham şi cei 10 copii ai lor. Întreaga familie, cu excepţia unei fiice, s-a alăturat Bisericii la începutul anilor ’60, atunci când misionarii au ajuns pe insula lor, situată la aproximativ 100 de mile (160 km) sud de Tahiti. La scurt timp, au dorit să aibă binecuvântările unei familii eterne pecetluită în templu.

La acea vreme, cel mai apropiat templu de familia Mou Tham era templul Hamilton, Noua Zeelandă, aflat la peste 2.500 de mile (4.000 km) sud-vest, fiind accesibil numai prin călătorii scumpe cu avionul. Numeroasa familie Mou Tham, care îşi câştiga din greu traiul zilnic pe o mică plantaţie, nu avea bani pentru bilete de avion şi nici nu exista vreo şansă de a se angaja pe insula lor din Pacific. Astfel că, fratele Mou Tham şi fiul său Gerard au luat decizia grea de a se alătura altui fiu care lucra la minele de nichel din Noua Caledonie, la 3.000 de mile (4.800 km) spre vest. Angajatorul le asigura angajaţilor săi transportul până la mine, dar nu şi transportul înapoi acasă.

Cei trei bărbaţi ai familiei Mou Tham au muncit timp de patru ani. În tot acest timp, doar fratele Mou Tham s-a întors acasă o singură dată pentru căsătoria uneia dintre fiice.

După patru ani, fratele Mou Tham şi fiii săi au economisit destui bani pentru a-şi duce familia la Templul Noua Zeelandă. Au mers cu toţii, cu excepţia unei fiice care aștepta un copil. Ei au fost pecetluiţi pentru timp şi eternitate, aceasta fiind o experienţă fericită şi greu de descris.

Fratele Mou Tham s-a întors de la templu direct în Noua Caledonie şi a muncit încă doi ani pentru a plăti drumul acelei fiice care nu fusese la templu cu ei – pentru fiica lui măritată, pentru copilul şi soţul ei.

În anii bătrâneţii, fratele şi sora Mou Tham au dorit să slujească în templu. Până la acea dată, templul Papeete, Tahiti, fusese construit şi dedicat, iar ei au slujit patru misiuni acolo³.

Dragii mei fraţi şi surori, templele înseamnă mai mult decât pietre şi mortar. Ele sunt pline de oameni care au credinţă şi care au postit. Ele sunt construite din încercări şi mărturii. Ele sunt sfinţite prin sacrificiu şi slujire.

Primul templu care a fost construit în această dispensaţie a fost templul Kirtland, Ohio. Sfinţii din acea vreme erau săraci şi, totuşi, Domnul a poruncit ca să fie construit un templu, iar ei l-au construit. Vârstnicul Heber C. Kimball a scris despre această experienţă: „Doar Domnul ştie scenele de sărăcie, durere şi necaz prin care am trecut pentru a realiza acest lucru”⁴. Şi, apoi, după ce totul a fost terminat cu conştiinciozitate, sfinţii au fost obligaţi să părăsească Ohio şi templul lor drag. În cele din urmă, ei şi-au găsit refugiul – deşi avea să fie temporar – pe malurile fluviului Mississippi din statul Illinois. Ei au numit aşezarea Nauvoo şi, dorind să dea din nou tot ce aveau şi având credinţa intactă, ei au ridicat un alt templu Dumnezeului lor. Cu toate acestea, când templul Nauvoo abia fusese finalizat, persecuţia s-a dezlănţuit şi au fost, din nou, izgoniţi din casele lor, căutând refugiu într-un loc pustiu.

Lupta şi sacrificiul au început încă o dată în timp ce au muncit 40 de ani pentru a ridica Templul Salt Lake care stă maiestuos puţin mai la sud de noi, cei care suntem azi aici, în Centrul de conferinţe.

Unele forme de sacrificiu au fost mereu asociate cu construirea de temple şi cu mersul la templu. Nenumăraţi sunt cei care au muncit şi s-au străduit pentru a obţine pentru ei şi familiile lor binecuvântările care se găsesc în templele lui Dumnezeu.

De ce sunt atât de mulţi oameni dornici de a oferi aşa de mult pentru a primi binecuvântările din templu? Cei care înţeleg binecuvântările eterne care vin datorită templului ştiu că niciun sacrificiu nu este prea mare, niciun preţ nu este prea exagerat, niciun efort nu este prea greu pentru a primi acele binecuvântări. Ei vor călători oricât de mult, vor birui toate obstacolele şi vor îndura orice disconfort. Ei înţeleg faptul că rânduielile necesare salvării primite în templu, care ne permit să ne întoarcem într-o zi la Tatăl nostru Ceresc în calitate de familii eterne şi să fim înzestraţi cu binecuvântările şi puterea din cer, merită fiecare sacrificiu şi fiecare efort.

Astăzi, majoritatea dintre noi nu trebuie să sufere încercări grele pentru a merge la templu. Optzeci şi cinci la sută dintre membrii Bisericii locuiesc acum la o distanţă de maxim 200 de mile (320 km) de un templu, iar pentru majoritatea dintre noi, distanţa respectivă este mult mai mică.

Dacă aţi fost la templu pentru dumneavoastră înşivă şi dacă locuiţi relativ aproape de un templu, sacrificiul dumneavoastră poate fi alocarea de timp în cadrul vieţii dumneavoastră ocupate pentru a merge la templu cu regularitate. Mai sunt multe de făcut în templele noastre în numele celor care aşteaptă dincolo de văl. Când facem lucrarea în numele lor, vom şti că am realizat ceea ce ei înşişi nu puteau realiza. Preşedintele Joseph F. Smith, a afirmat în cadrul unei măreţe declaraţii: „Datorită efortului nostru în numele lor, lanţurile sclaviei lor vor cădea de pe ei, iar întunericul din jurul lor se va disipa, acea lumină va străluci asupra lor şi ei vor auzi în lumea spiritelor despre lucrarea care a fost făcută pentru ei de către copiii lor de aici, iar ei se vor bucura alături de dumneavoastră pentru că aţi înfăptuit aceste îndatoriri”⁵. Dragii mei fraţi şi surori, noi trebuie să înfăptuim lucrarea.

În familia mea, unele dintre cele mai sacre şi preţioase experienţe au avut loc când ne-am adunat laolaltă în templu pentru a înfăptui rânduielile de pecetluire pentru strămoşii noştri decedaţi.

Dacă n-aţi fost până acum la templu, sau dacă aţi fost, dar momentan nu sunteţi demni pentru a deţine o recomandare, atunci nu există ţel mai mare spre care să ţintiţi decât acela de a fi demni de a merge la templu. Sacrificiul dumneavoastră poate fi acela de a face ca viaţa dumneavoastră să fie în acord cu ceea ce se cere pentru a primi o recomandare, abandonând, probabil, unele obiceiuri de demult care nu vă fac demni. Poate fi acela de a avea credinţa şi disciplina de a vă plăti zeciuiala. Oricare ar fi problema, fiţi demni să intraţi în templul lui Dumnezeu. Obţineţi o recomandare pentru templu şi priviţi-o ca pe un bun preţios, căci asta şi este.

Până ce n-aţi intrat în casa Domnului şi n-aţi primit toate binecuvântările care vă aşteaptă acolo, nu aţi obţinut tot ceea ce are Biserica să ofere. Binecuvântările cele mai importante şi mai măreţe pentru calitatea de membri ai Bisericii sunt acele binecuvântări pe care le primim în templele lui Dumnezeu.

Dragii mei tineri prieteni care sunteţi la vârsta adolescenţei, să aveţi mereu ca ţel templul. Să nu faceţi nimic care să vă împiedice să intraţi pe uşile lui şi să beneficiaţi de binecuvântările sacre şi eterne de acolo. Vă felicit pe aceia dintre dumneavoastră care mergeţi deja la templu cu regularitate pentru a înfăptui botezuri pentru cei morţi, trezindu-vă dimineaţa foarte devreme ca să puteţi participa la astfel de botezuri înainte de a merge la şcoală. Nu mă pot gândi la un mod mai bun de a începe o zi.

Dumneavoastră, dragi părinţi care aveţi copii mici, permiteţi-mi să vă împărtăşesc un sfat înţelept din partea preşedintelui Spencer W. Kimball. El a spus: „Ar fi un lucru grozav dacă… părinţii ar avea în fiecare cameră din căminul lor o poză cu un templu ca, astfel, [copiii lor], încă [de când sunt] bebeluş[i], să poată privi poza în fiecare zi [până când] el devine o parte din [viaţa lor]. Când [ei ajung] la vârsta la care [ei trebuie] să ia decizia [cea mai] importantă [în privinţa mersului la templu], ea va fi deja luată”⁶.

Copiii noştri intonează la Societatea Primară:

Vă implor să îi învăţaţi pe copiii dumneavoastră despre importanţa templului.

Lumea poate fi un loc plin de încercări şi dificil în care să trăim. Deseori suntem înconjuraţi de ceea ce ne poate trage în jos. Când dumneavoastră şi cu mine mergem la casele sfinte ale lui Dumnezeu, când ne amintim de legămintele pe care le facem acolo, vom fi mult mai capabili să suportăm fiecare încercare şi să biruim fiecare ispită. În aceste sanctuare sacre noi vom găsi pace; vom fi reînnoiţi şi întăriţi.

Dragii mei fraţi şi surori, permiteţi-mi să menţionez încă un templu înainte de a încheia. În viitorul nu prea îndepărtat, când temple noi vor prinde formă în jurul lumii, unul se va ridica într-un oraş care a luat fiinţă în urmă cu 2.500 de ani. Vorbesc despre templul care se construieşte acum la Roma, în Italia.

Fiecare templu este o casă a lui Dumnezeu, îndeplinind aceleaşi funcţii şi având aceleaşi binecuvântări şi rânduieli. Templul Roma, Italia, în mod unic, este construit într-unul dintre locurile cele mai pline de istorie din lume, un oraş în care apostolii Petru şi Pavel din vechime au predicat Evanghelia lui Hristos şi în care ambii au fost martirizaţi.

În luna octombrie a anului trecut, când ne-am adunat pe un frumos teren rural în partea de nord-est a Romei, am avut ocazia de a oferi o rugăciune de dedicare când ne pregăteam pentru săpăturile de inaugurare. Am simţit îndemnul de a-i ruga pe senatorul italian Lucio Malan şi pe viceprimarul Romei, Giuseppe Ciardi, să fie printre primii care fac primele săpături. Ambii au avut un rol în decizia de a ne permite să construim un templu în oraşul lor.

Vremea a fost posomorâtă dar caldă şi, deşi ne ameninţa ploaia, au căzut doar câteva picături. Când minunatul cor a cântat în limba italiană frumoasele acorduri din „Spiritul lui Dumnezeu”, toţi am simţit de parcă cerul şi pământul se uniseră în imnul glorios de slăvire şi recunoştinţă faţă de Atotputernicul Dumnezeu. Lacrimile nu au putut fi stăpânite.

Într-o zi care va veni, cei credincioşi vor primi personal, în Cetatea Eternă, rânduielile veşnice într-o casă sfântă a lui Dumnezeu.

Îmi exprim recunoştinţa veşnică faţă de Tatăl meu Ceresc pentru templul care se află acum în construcţie la Roma şi pentru toate templele noastre, indiferent unde se află. Fiecare este un far pentru lume, o exprimare a mărturiei noastre că Dumnezeu, Tatăl nostru Veşnic, trăieşte şi că El doreşte să ne binecuvânteze şi, cu siguranţă, să-Şi binecuvânteze fiii şi fiicele din toate generaţiile. Fiecare dintre templele noastre este o expresie a mărturiei noastre că viaţa dincolo de moarte există cu adevărat şi este la fel de sigură precum este viaţa noastră aici pe pământ. Depun mărturie despre aceasta.

Dragii mei fraţi şi surori, fie ca noi să facem orice sacrificiu este necesar pentru a merge la templu şi pentru a avea spiritul templului în inimile şi în căminele noastre. Fie ca noi să păşim pe urmele Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos, Cel care a făcut sacrificiul suprem pentru noi, ca să avem viaţă veşnică şi să putem fi exaltaţi în împărăţia Tatălui nostru Ceresc. Aceasta este rugăciunea mea sinceră, şi o ofer în numele Salvatorului nostru, Domnul Isus Hristos, amin.