Spiritul revelaţiei

Revelaţia este calea de comunicare de la Dumnezeu către copiii Săi de pe pământ şi una dintre marile binecuvântări asociate cu darul şi constanta tovărăşie a Duhului Sfânt. Profetul Joseph Smith ne-a învăţat: „Duhul Sfânt este un revelator” şi „niciun om nu poate primi Duhul Sfânt fără a primi revelaţii” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 138).

Spiritul revelaţiei este disponibil fiecărei persoane care primeşte, prin autoritatea adecvată, rânduielile salvatoare ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor şi aşezarea mâinilor pentru conferirea darului Duhului Sfânt – şi care acţionează cu credinţă pentru îndeplinirea poruncii preoţiei de a „primi pe Duhul Sânt”. Această binecuvântare nu este restrânsă la autorităţile care prezidează ale Bisericii, ci ea aparţine şi trebuie să fie eficientă în viaţa oricărui bărbat, femeie şi copil care ajunge la vârsta responsabilităţii şi face legăminte sfinte. Dorinţa sinceră şi demnitatea invită spiritul revelaţiei în vieţile noastre.

Joseph Smith şi Oliver Cowdery au căpătat o experienţă valoroasă în privinţa spiritului revelaţiei atunci când au tradus Cartea lui Mormon. Aceşti fraţi au învăţat că puteau primi orice fel de cunoaştere care era necesară pentru îndeplinirea lucrării lor, dacă cereau cu credinţă, cu o inimă cinstită, crezând că vor primi. Şi, de-a lungul timpului, au înţeles tot mai mult că spiritul revelaţiei este primit sub formă de gânduri şi sentimente ce vin în inima şi mintea noastră prin puterea Duhului Sfânt (vezi D&L 8:1–2; 100:5–8). Aşa cum Domnul i-a instruit: „Acum, iată, acesta este spiritul revelaţiei; iată, acesta este spiritul prin care Moise i-a adus pe copiii lui Israel prin Marea Roşie pe pământ uscat. De aceea, acesta este darul tău; aplică-l” (D&L 8:3–4).

Subliniez cuvântul „aplică-l” în legătură cu spiritul revelaţiei. În scripturi, influenţa Duhului Sfânt este descrisă ca „un glas blând şi încet” (1 Regi 19:12; 1 Nefi 17:45; vezi, de asemenea, 3 Nefi 11:3) şi „un glas… de o blândeţe deplină” (Helaman 5:30). Deoarece Spiritul ne şopteşte cu blândeţe şi delicateţe este uşor să înţelegem de ce trebuie să evităm programele de mass-media nepotrivite, pornografia şi substanţele şi comportamentele dăunătoare care ne fac dependenţi. Aceste instrumente ale adversarului pot deteriora şi distruge, în cele din urmă, capacitatea noastră de a recunoaşte şi de a răspunde mesajelor subtile ce vin de la Dumnezeu şi sunt trimise prin puterea Spiritului Său. Fiecare dintre noi trebuie să ia serios în considerare şi să mediteze, rugându-se, la modul în care putem respinge ispitele diavolului şi să „[aplicăm]” spiritul revelaţiei în vieţile noastre personale şi în cadrul familiilor noastre.

Revelaţiile sunt transmise prin diverse căi, incluzând, de exemplu, visele, viziunile, conversaţiile cu mesageri cereşti şi inspiraţia. Unele revelaţii sunt primite imediat şi cu intensitate; altele sunt recunoscute treptat şi subtil. Cele două experienţe legate de lumină pe care le-am descris ne ajută să înţelegem mai bine aceste două modele de bază ale revelaţiei.

O lumină care este aprinsă într-o cameră întunecată este asemănătoare cu primirea unui mesaj rapid, complet şi pe de-a întregul de la Dumnezeu. Mulţi dintre noi am avut experienţa acestui model de revelaţie atunci când ni s-a dat un răspuns la o rugăciune sinceră sau ni s-a oferit îndrumarea sau protecţia necesară, în acord cu voinţa lui Dumnezeu şi în momentul ales de El. Descrieri ale unor asemenea manifestări imediate şi intense se găsesc în scripturi, sunt povestite în istoria Bisericii şi sunt evidenţiate în vieţile noastre proprii. Într-adevăr, aceste miracole puternice chiar se întâmplă. Totuşi, acest model de revelaţie tinde să fie mai degrabă rar decât obişnuit.

Creşterea treptată a luminii care radiază de la soarele ce răsare este la fel ca primirea unui mesaj de la Dumnezeu „rând după rând, precept după precept” (2 Nefi 28:30). Mult mai frecvent, revelaţia vine în cantităţi mici de-a lungul timpului şi este acordată în conformitate cu dorinţa, demnitatea şi pregătirea noastră. Asemenea comunicări blânde şi în mod treptat de la Tatăl Ceresc „[cad deasupra sufletelor noastre] ca roua din cer” (D&L 121:45). Acest model de revelaţie tinde să fie mai degrabă obişnuit decât rar şi este evident în experienţele lui Nefi, în timp ce încerca mai multe abordări diferite înainte de a obţine cu succes plăcile de aramă de la Laban (vezi 1 Nefi 3–4). În cele din urmă, el a fost condus de Spirit la Ierusalim „neştiind dinainte lucrurile pe care trebuia să le [facă]” (1 Nefi 4:6). Şi el nu a învăţat cum să construiască dintr-o dată o navă cu o iscusinţă neobişnuită; ci, lui Nefi i-a fost arătat de către Domnul „din când în când în ce fel trebuia să [lucreze] lemnul corabiei” (1 Nefi 18:1).

Atât istoria Bisericii, cât şi vieţile noastre personale sunt pline de exemple de modele ale Domnului de a primi revelaţia „rând după rând, precept după precept”. De exemplu, adevărurile fundamentale ale Evangheliei restaurate nu i-au fost date profetului Joseph Smith toate deodată în dumbrava sfântă. Aceste comori nepreţuite au fost revelate în circumstanţe justificate şi la momente potrivite.

Preşedintele Joseph F. Smith a explicat în ce mod a apărut în viaţa sa acest model de revelaţie: „Fiind băiat… în mod frecvent… I-am cerut Domnului să-mi arate câteva lucruri minunate, astfel încât să pot primi o mărturie. Dar Domnul a ascuns minunile faţă de mine şi mi-a arătat adevărul, rând după rând … când m-a făcut să cunosc adevărul din creştetul capului până în tălpile picioarelor şi până când îndoiala şi frica mi-au dispărut. Nu a fost nevoie să trimită un înger din ceruri pentru a face aceasta, nici nu a trebuit să sune cu trâmbiţa unui arhanghel. Prin şoaptele glasului blând şi încet al Spiritului Dumnezeului cel Viu, El mi-a dat mărturia pe care o deţin. Şi, prin acest principiu şi prin această putere, El va da tuturor copiilor oamenilor o cunoaştere a adevărului care le va rămâne şi îi va face să cunoască adevărul, aşa cum îl cunoaşte Dumnezeu, şi să facă voia Tatălui, aşa cum o face Hristos. Şi nicio multitudine de manifestări miraculoase nu va îndeplini vreodată aceasta” (în Conference Report, apr. 1900, p. 40–41).

Noi, ca membri ai Bisericii, tindem să subliniem minunile şi manifestările spirituale dramatice atât de mult, încât nu putem aprecia şi putem chiar să trecem cu vederea modelul tipic prin care Duhul Sfânt îşi îndeplineşte lucrarea Sa. Tocmai „[simplitatea] acestei căi” (1 Nefi 17:41) de a primi impresii spirituale mici şi sporite, care peste timp şi laolaltă constituie un răspuns dorit sau îndrumarea de care avem nevoie, poate să ne facă să privim „dincolo de limite” (Iacov 4:14).

Am discutat cu multe persoane care pun la îndoială tăria mărturiei lor personale şi îşi subestimează capacitatea spirituală din cauză că nu au primit manifestări frecvente, miraculoase sau puternice. Probabil că, dacă luăm în considerare experienţa lui Joseph din dumbrava sfântă, a lui Pavel pe drumul către Damasc şi a lui Alma cel Tânăr, vom ajunge să credem că ceva este în neregulă cu noi sau că ne lipseşte ceva dacă nu avem experienţe similare cu aceste exemple bine cunoscute şi impresionante din punct de vedere spiritual. Dacă aţi avut asemenea gânduri sau îndoieli, vă rog să conştientizaţi că sunteţi foarte normali. Trebuie doar să mergeţi înainte cu supunere şi cu credinţă în Salvator. Dacă faceţi astfel, „nu puteţi greşi” (D&L 80:3).

Preşedintele Joseph F. Smith ne-a sfătuit: „Arătaţi-mi sfinţi din zilele din urmă care trebuie să se bazeze pe miracole, semne şi viziuni pentru a rămâne statornici în Biserică şi eu vă voi arăta membri… care nu sunt demni înaintea lui Dumnezeu şi care merg pe căi alunecoase. Nu prin manifestări miraculoase trebuie să fim convinşi de adevăr, ci prin umilinţă şi supunere credincioasă faţă de poruncile şi legile lui Dumnezeu” (în Conference Report, apr. 1900, p. 40).

O altă experienţă obişnuită legată de lumină ne ajută să învăţăm un adevăr suplimentar despre modelul de revelaţie „rând după rând, precept după precept”. Uneori, soarele răsare într-o dimineaţă care este înnorată sau ceţoasă. Din cauza condiţiilor meteorologice, percepţia luminii este mai dificilă şi aflarea momentului exact când răsare soarele la orizont nu este posibilă. Cu toate acestea, într-o astfel de dimineaţă, avem suficientă lumină pentru a recunoaşte o nouă zi şi pentru a ne rezolva problemele.

În mod asemănător, primim de multe ori revelaţie fără a recunoaşte exact în ce fel sau când primim revelaţia. Un episod important din istoria Bisericii ilustrează acest principiu.

În primăvara anului 1829, Oliver Cowdery era învăţător la o şcoală în Palmyra, New York. Când a auzit despre Joseph Smith şi lucrarea de a traduce Cartea lui Mormon, Oliver a simţit că trebuia să-i ofere ajutorul tânărului profet. Prin urmare, a călătorit la Harmony, Pennsylvania şi a devenit scribul lui Joseph. Momentul sosirii lui şi ajutorul oferit de el erau vitale pentru apariţia Cărţii lui Mormon.

Ulterior, Salvatorul i-a revelat lui Oliver că, pe cât de des se rugase să primească îndrumare, pe atât de des primise îndrumare de la Spiritul Domnului. „Dacă nu ar fi fost aşa”, a declarat Domnul, „tu nu ai fi fost unde te găseşti acum. Iată, tu ştii că tu M-ai întrebat şi că Eu ţi-am luminat mintea; şi acum, Eu îţi spun aceste lucruri ca tu să ştii că ai fost luminat de Spiritul adevărului” (D&L 6:14–15).

Astfel, Oliver a primit o revelaţie prin intermediul profetului Joseph Smith care-l informa că el primise revelaţie. Aparent, Oliver nu recunoscuse în ce fel şi când primise îndrumare de la Dumnezeu şi avea nevoie de această instruire pentru a-şi spori înţelegerea despre spiritul revelaţiei. La modul figurat, Oliver umblase în lumină, când soarele răsărise într-o dimineaţă înnorată.

În timpul multora dintre incertitudinile şi provocările pe care le întâlnim în vieţile noastre, Dumnezeu ne cere să facem tot ce putem şi să acţionăm, nu să lăsăm să se acţioneze asupra noastră (vezi 2 Nefi 2:26) şi să ne încredem în El. Poate că nu vedem îngeri, nu auzim glasuri cereşti şi nu primim impresii spirituale copleşitoare. Poate că înaintăm deseori sperând şi rugându-ne – dar fără să avem siguranţa absolută – că acţionăm în acord cu voinţa lui Dumnezeu. Dar, pe măsură ce ne respectăm legămintele şi ţinem poruncile, pe măsură ce ne străduim din ce în ce mai consecvent să facem ce este bine şi să devenim mai buni, putem umbla având încrederea că Dumnezeu ne va îndruma paşii. Şi putem vorbi având siguranţa că Dumnezeu ne va inspira vorbele. Acesta este, în parte, înţelesul scripturii în care se declară: „Atunci, încrederea ta va creşte puternic în prezenţa lui Dumnezeu” (D&L 121:45).

Atunci când căutaţi în mod potrivit şi aplicaţi spiritul revelaţiei, vă promit că veţi „[merge] în lumina Domnului” (Isaia 2:5; 2 Nefi 12:5). Uneori, spiritul revelaţiei va acţiona imediat şi cu intensitate, alteori cu subtilitate şi în mod treptat, iar de cele mai multe ori cu o asemenea delicateţe încât nu-l veţi putea conştientiza şi recunoaşte. Dar, indiferent de tiparul prin care va veni această binecuvântare, lumina pe care o aduce va ilumina şi vă va lărgi sufletul, vă va lumina înţelegerea (vezi Alma 5:7; 32:28) şi vă va îndruma şi proteja pe dumneavoastră şi familia dumneavoastră.