2010-2019
Un martor
Octombrie 2011


Un martor

Cartea lui Mormon este cel mai bun ghid pentru a afla cât de bine facem lucrurile şi cum să le facem mai bine.

Sunt recunoscător pentru această ocazie de a vă vorbi în această duminică la Conferinţa Generală a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Fiecare membru al Bisericii are aceeaşi responsabilitate sfântă. Am acceptat-o şi am promis să ne ridicăm la înălţimea ei atunci când am fost botezaţi. Aflăm din cuvintele lui Alma, marele profet din Cartea lui Mormon, cum I-am promis noi lui Dumnezeu că vom vrea să fim: „Dornici să jeliţi împreună cu cei care jelesc; da, şi să-i mângâiaţi pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi şi să fiţi martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile în care se întâmplă să vă aflaţi, chiar până la moarte, ca să puteţi fi mântuiţi de Dumnezeu şi să vă număraţi printre aceia de la învierea dintâi, pentru ca să puteţi avea viaţă veşnică”1.

Aceasta este o responsabilitate sacră şi o promisiune glorioasă de la Dumnezeu. Mesajul meu de astăzi este un mesaj de încurajare. La fel cum face ca responsabilitatea noastră să fie uşoară, Cartea lui Mormon ne şi îndrumă cum să înaintăm pe calea spre viaţa veşnică.

În primul rând, noi am promis să devenim caritabili. În al doilea rând, am promis să devenim martorii lui Dumnezeu. Şi, în al treilea rând, am promis să îndurăm. Cartea lui Mormon este cel mai bun ghid pentru a afla cât de bine facem lucrurile şi cum să le facem mai bine.

Să începem cu a deveni caritabili. Vă voi aminti experienţe recente. Mulţi dintre dumneavoastră aţi participat la o zi de slujire benevolă. Au fost mii de activităţi de slujire organizate pretutindeni în lume.

Un consiliu al colegilor dumneavoastră sfinţi s-a rugat pentru a şti ce slujire să planifice. Ei l-au rugat pe Dumnezeu pentru a şti pe cine ar trebui să slujească, ce slujire să ofere şi pe cine să invite să participe. Poate că s-au rugat şi să nu uite lopeţile sau apa de băut. Mai presus de toate, ei s-au rugat ca toţi cei care oferă slujire şi toţi cei care o primesc să simtă dragostea lui Dumnezeu.

Ştiu că cel puţin într-o episcopie s-a primit răspuns la aceste rugăciuni. Peste 120 de membri s-au oferit să ajute în mod voluntar. În trei ore au curăţat terenurile şi clădirile unei biserici din comunitatea noastră. A fost o muncă grea dar frumoasă. Preoţii Bisericii au fost recunoscători. Toţi cei care au lucrat împreună în acea zi au simţit unitate şi o dragoste mai mare. Unii chiar au spus că au fost bucuroşi în timp ce smulgeau buruienile şi tundeau boschetele.

Cuvintele din Cartea lui Mormon i-au ajutat să ştie de ce au simţit acea bucurie. Regele Beniamin a fost cel care a spus poporului său: „[Învăţaţi] că, atunci când sunteţi în slujba aproapelui, sunteţi… în slujba Dumnezeului vostru”2. Şi Mormon a fost cel care a propovăduit în cuvintele sale în Cartea lui Mormon: „Caritatea este dragostea pură a lui Hristos şi ea rabdă în vecii vecilor; şi acela care este găsit că o are în ziua din urmă bine va fi de el”3.

Domnul Îşi ţine promisiunile Sale faţă de dumneavoastră, atunci când şi dumneavoastră vi le ţineţi. Când le slujiţi altora în numele Lui, El vă face să simţiţi dragostea Sa. Şi, cu timpul, sentimentele de caritate devin o parte a firii dumneavoastră. Iar dumneavoastră veţi simţi asigurarea pe care a dat-o Mormon, că, atunci când continuaţi să le slujiţi altora în viaţă, va fi bine de dumneavoastră.

Aşa cum i-aţi promis lui Dumnezeu să fiţi caritabili, I-aţi promis să fiţi martorii Săi oriunde v-aţi afla pe parcursul vieţii. Din nou, Cartea lui Mormon este cel mai bun ghid pe care-l cunosc care ne ajută să ne ţinem acea promisiune.

Am fost cândva invitat să vorbesc la o ceremonie de absolvire la o universitate. Preşedintele universităţii dorise ca preşedintele Gordon B. Hinckley să fie invitat, dar a aflat că dumnealui nu era disponibil. Aşa că, drept urmare, am primit eu invitaţia. Pe atunci, eram un membru nou în Cvorumul celor Doisprezece Apostoli.

Persoana care m-a invitat să vorbesc era neliniştită când a aflat mai multe despre chemarea mea în calitate de apostol. M-a apelat la telefon şi a spus că înţelegea că acum responsabilitatea mea era de a fi martor al lui Isus Hristos.

Pe un ton foarte apăsat, ea mi-a spus că nu voi putea face acest lucru când voi vorbi acolo. Ea mi-a explicat că universitatea respectă oamenii de toate credinţele religioase, inclusiv pe cei care neagă existenţa lui Dumnezeu. Ea a repetat: „Nu vă puteţi îndeplini îndatorirea dumneavoastră aici”.

Am încheiat apelul având o întrebare în gând. Trebuia să spun celor de la universitate că nu-mi voi ţine promisiunea de a vorbi la ceremonia de absolvire? Mai erau doar două săptămâni până la eveniment. Prezenţa mea acolo fusese anunţată. Ce efect avea să aibă asupra renumelui Bisericii nerespectarea promisiunii mele?

M-am rugat să ştiu ce ar fi vrut Dumnezeu să fac. Răspunsul a venit într-un mod surprinzător pentru mine. Am înţeles că exemplele lui Nefi, Abinadi, Alma, Amulec şi fiii lui Mosia m-au influenţat să fiu cine sunt. Ei au fost martori curajoşi ai lui Isus Hristos când s-au confruntat cu pericole de moarte.

Aşadar, nu era nicio alegere de făcut, decât modul în care mă pregăteam. Am cercetat tot ce am putut pentru a afla mai multe despre universitate. Întrucât ziua cuvântării se apropia, îngrijorarea mea creştea şi rugăciunile mele se intensificau.

Într-un mod miraculos, am găsit un articol de ştiri: Universitatea fusese recunoscută pentru că făcuse lucrurile pe care Biserica învăţase să le facă în cadrul acţiunilor noastre umanitare din toată lumea. Şi astfel, în cuvântarea mea am descris ceea ce noi şi ei făcusem pentru a ajuta oamenii aflaţi în mare nevoie. Am spus că ştiam că Isus Hristos era sursa binecuvântărilor care veniseră în viaţa celor cărora noi şi ei le slujisem.

După întrunire, auditoriul s-a ridicat să aplaude, ceea ce mi s-a părut puţin neobişnuit. Eram uluit dar încă puţin îngrijorat. Mi-am amintit ce i se întâmplase lui Abinadi. Numai Alma acceptase mărturia lui. Dar în acea seară, la un mare dineu oficial, l-am auzit pe preşedintele universităţii spunând că în acea cuvântare a auzit cuvintele lui Dumnezeu.

Asemenea deznodământ miraculos se întâmplă rar în experienţa mea ca martor al lui Hristos. Dar efectul Cărţii lui Mormon asupra caracterului, puterii şi curajului dumneavoastră de a fi martori ai lui Dumnezeu este sigur. Doctrina şi exemplele curajoase din acea carte vă vor ridica, vă vor îndruma şi vă vor încuraja.

Fiecare misionar care proclamă numele şi Evanghelia lui Isus Hristos va fi binecuvântat când se ospătează zilnic din Cartea lui Mormon. Părinţii care se străduiesc să aducă o mărturie despre Salvator în inima unui copil vor fi ajutaţi când caută o cale de a aduce cuvintele şi spiritul Cărţii lui Mormon în căminele şi în vieţile tuturor celor din familia lor. Acest lucru s-a dovedit a fi adevărat în cazul nostru.

Pot vedea că acest lucru se întâmplă la fiecare adunare de împărtăşanie şi la adunările Bisericii la care particip. Vorbitorii şi învăţătorii arată dragoste şi o înţelegere matură a scripturilor, mai ales a Cărţii lui Mormon. Iar mărturiile personale este evident că provin din adâncul inimilor lor. Ei predau cu o convingere tot mai mare şi îşi depun cu putere mărturia.

Văd şi dovada că ne descurcăm mai bine privitor la cea de-a treia promisiune pe care am făcut-o la botez. Am făcut legământ să îndurăm, să ţinem poruncile lui Dumnezeu atâta timp cât trăim.

Am vizitat-o în rezerva ei de la spital pe o veche prietenă care fusese diagnosticată cu cancer în ultima fază. Le-am luat cu mine pe cele două fiice mai mici. Nu mă aşteptam ca ea să le recunoască. Familia sa stătea în jurul patului când am intrat noi.

Ea s-a uitat în sus şi a zâmbit. Îmi voi aminti totdeauna privirea ei când a văzut că le luasem cu noi pe fiicele noastre. Le-a făcut semn să vină mai aproape de ea, pe pat. Ea s-a ridicat, le-a îmbrăţişat şi le-a prezentat familiei sale. A vorbit despre măreţia acestor două fetiţe. Era ca şi cum ar fi prezentat prinţese la o curte regală.

Mă aşteptam ca vizita noastră să se încheie repede. Cu siguranţă că e obosită, m-am gândit. Dar în timp ce o priveam, era ca şi cum au trecut ani în şir. Radia şi, în mod evident, avea multă dragoste pentru noi toţi.

Părea că savurează momentul, de parcă timpul s-ar fi oprit în loc. De dragul Domnului, ea îşi petrecuse majoritatea vieţii având grijă de copii. Ştia relatarea din Cartea lui Mormon când Salvatorul înviat a luat pruncii, unul câte unul, şi i-a binecuvântat şi, apoi, a plâns de bucurie4. Iar ea a simţit ea însăşi acea bucurie suficient de mult timp pentru a putea să îndure să-L slujească iubitoare până la sfârşit.

Am văzut acelaşi miracol în dormitorul unui bărbat care oferise suficientă slujire credincioasă, astfel ca eu să cred că făcuse îndeajuns şi merita să se odihnească.

Ştiam că trecuse printr-un tratament lung şi dureros pentru o boală despre care doctorii îi spuseseră că era în ultima fază. Ei nu i-au oferit tratament, nici speranţă.

Soţia lui m-a dus în dormitorul său. Acolo era el, lungit pe spate pe un pat aranjat cu grijă. Purta o cămaşă albă proaspăt călcată, o cravată şi pantofi noi.

El a văzut uimirea din ochii mei, a râs încet şi mi-a explicat: „După ce îmi dai o binecuvântare, vreau să fiu gata să răspund chemării de a-mi lua patul şi a pleca la muncă”. Era evident că era pregătit pentru interviul pe care avea să-l aibă curând cu Învăţătorul pentru care lucrase cu atâta credinţă.

El a fost un exemplu al sfinţilor din zilele din urmă convertiţi pe deplin, pe care i-am întâlnit deseori după ce oferiseră o viaţă de slujire cu devotament. Ei merg înainte.

Preşedintele Marion G. Romney a descris acest lucru în acest fel: „Pentru cineva care s-a convertit în întregime, o dorinţă a lucrurilor care sunt contrare Evangheliei lui Isus Hristos este efectiv moartă. Şi ea este substituită, de aceea, cu dragoste pentru Dumnezeu, cu o hotărâre fermă şi stăpânită de a ţine poruncile Lui”5.

Această hotărâre fermă am văzut-o tot mai mult la ucenicii experimentaţi ai lui Isus Hristos. Precum sora care mi-a salutat fiicele şi bărbatul cu pantofi noi pregătit să se ridice şi să mărşăluiască, ei urmează poruncile Salvatorului până la sfârşit. Dumneavoastră, toţi, aţi văzut acest lucru.

Îl puteţi vedea din nou dacă vă întoarceţi la Cartea lui Mormon. Încă simt admiraţie în inima mea când citesc aceste cuvinte ale unui slujitor în vârstă şi decis al lui Dumnezeu: „Căci chiar la timpul acesta, întregul meu trup tremură extrem de tare încercând să vă vorbesc; dar Domnul… mă sprijină şi mi-a permis să vă vorbesc”6.

Presupun că, la fel ca mine, veţi avea curaj prin exemplul de a îndura pe care ni l-a dat Moroni. El era singur în slujirea sa. Ştia că sfârşitul era aproape pentru el. Şi totuşi, ascultaţi ce a scris de dragul oamenilor încă nenăscuţi şi al urmaşilor duşmanilor săi de moarte: „Da, veniţi la Hristos şi perfecţionaţi-vă pentru El şi lepădaţi-vă de orice necredinţă; şi dacă voi vă veţi lepăda de orice necredinţă şi-L veţi iubi pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea şi tăria voastră, atunci harul Lui este destul pentru voi pentru ca prin harul Lui voi să puteţi să fiţi perfecţi în Hristos”7.

Moroni a dat acea mărturie ca fiind cuvântarea de adio a slujirii sale. El a îndemnat la caritate, aşa cum au făcut toţi profeţii din Cartea lui Mormon. El şi-a adăugat mărturia despre Salvator când s-a apropiat de moarte. El era un copil cu adevărat convertit al lui Dumnezeu, aşa cum putem fi şi noi: plini de caritate, constanţi şi lipsiţi de teamă, stând ca martori ai Salvatorului şi Evangheliei Sale şi decişi să îndurăm până la capăt.

Moroni ne-a spus ce presupune acest lucru din partea noastră. El a spus că primul pas ce ne conduce la convertirea deplină este credinţa. Studiul evlavios din Cartea lui Mormon va clădi credinţă în Dumnezeu Tatăl, în Fiul Său Preaiubit şi în Evanghelia Sa. Va clădi credinţa dumneavoastră în profeţii lui Dumnezeu, din vechime şi de azi.

Vă poate apropia mai mult de Dumnezeu decât orice altă carte. Poate schimba o viaţă în bine. Vâ îndemn să faceţi ceea ce a făcut un coleg de-al meu misionar. Când a fugit de acasă, adolescent fiind, cineva i-a pus Cartea lui Mormon într-o cutie pe care o avea cu el când era în căutare de mai multă fericire.

Anii au trecut. El s-a mutat din loc în loc colindând lumea. Era singur şi nefericit, într-o zi, când a văzut cutia. Cutia era plină cu lucrurile pe care le cărase după el. La fundul cutiei a găsit Cartea lui Mormon. A citit promisiunea din ea şi a încercat-o. A ştiut că era adevărată. Acea mărturie i-a schimbat viaţa. A găsit fericire mai mare decât în cele frumoase visuri.

Poate că nu citiţi din Cartea lui Mormon atât de mult cât ar trebui din cauza responsabilităţilor şi activităţilor zilnice. Vă rog să vă adăpaţi pe îndestulate şi deseori din paginile sale. Ea conţine plinătatea Evangheliei lui Isus Hristos, care este singura cale ce duce acasă la Dumnezeu.

Vă las mărturia mea sigură că Dumnezeu trăieşte şi va răspunde tuturor rugăciunilor dumneavoastră. Isus Hristos este Salvatorul acestei lumi. Cartea lui Mormon este o mărturie adevărată că El trăieşte şi că El este Salvatorul nostru înviat şi viu.

Cartea lui Mormon este un martor preţios. Vă las acum mărturia mea în numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.