2010-2019
Legăminte
Octombrie 2011


Legăminte

Când înţelegem că suntem copii ai legământului, ştim cine suntem şi ce vrea Dumnezeu de la noi.

La o săptămână după ce primisem însărcinarea recentă de a crea primul ţăruş în Moscova, Rusia1, am participat la o conferinţă de district în St. Petersburg. În timp ce vorbeam despre recunoştinţa mea faţă de primii misionari şi conducătorii locali care au întărit Biserica în Rusia, am menţionat numele Vyacheslav Efimov. El a fost primul membru rus convertit care a slujit ca preşedinte de misiune. Dânsul şi soţia dânsului au slujit foarte bine în acea chemare. La puţin timp după ce şi-au încheiat misiunea, spre regretul nostru, preşedintele Efimov a murit pe neaşteptate2. Avea doar 52 de ani.

În timp ce vorbeam despre acest cuplu de pionieri, am simţit îndemnul să întreb congregaţia dacă sora Efimov era prezentă. Departe, în capătul sălii, s-a ridicat o femeie. Am invitat-o să vină la microfon. Da, era sora Galina Efimov. Dânsa a vorbit cu convingere şi a depus o mărturie puternică despre Domnul, despre Evanghelia Sa şi despre Biserica Sa restaurată. Dânsa şi soţul dânsei fuseseră pecetluiţi în templul sfânt. A spus că ei erau uniţi pentru totdeauna. Încă erau un cuplu de misionari, dânsa era de partea aceasta a vălului şi dânsul era de partea cealaltă a vălului3. Cu lacrimi de bucurie, dânsa i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru legămintele sacre din templu. Am plâns şi eu, înţelegând pe deplin că unitatea eternă a acestui cuplu credincios a fost rezultatul firesc al facerii, respectării şi cinstirii în dreptate a legămintelor sacre.

Unul dintre cele mai importante concepte ale religiei revelate este acela al legământului sacru. În termeni legali, un legământ este, în general, o înţelegere între două sau mai multe părţi. Dar, în context religios, un legământ are o însemnătate mult mai mare. Este o promisiune sacră făcută lui Dumnezeu. El stabileşte condiţiile. Fiecare persoană este liberă să accepte aceşti termeni. Dacă o persoană acceptă condiţiile legământului şi se supune legii lui Dumnezeu, aceasta primeşte binecuvântările asociate legământului. Ştim că atunci „când obţinem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunere faţă de acea lege pe care este bazată binecuvântarea”4.

De-a lungul timpului, Dumnezeu a făcut legăminte cu copiii Săi5. Legămintele Sale se regăsesc de-a lungul întregului plan al salvării şi, de aceea, sunt o parte a plenitudinii Evangheliei Sale6. De exemplu, Dumnezeu a promis să trimită un Salvator pentru copiii Săi7, cerând, în schimb, supunerea lor faţă de legea Sa8.

În Biblie, citim despre bărbaţi şi femei din Lumea Veche care au fost cunoscuţi ca fiind copii ai legământului. Ce legământ? „[Legământul] pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii [lor], când a zis lui Avraam: «Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta»”9.

În Cartea lui Mormon, citim despre oameni din Lumea Nouă care au fost, de asemenea, cunoscuţi sub numele de copii ai legământului10. Domnul înviat le-a spus acest lucru: „Iată, voi sunteţi copiii profeţilor; şi voi sunteţi din casa lui Israel; şi voi sunteţi aceia pentru care Tatăl a făcut un legământ cu părinţii voştri, zicând către Avraam: Şi în seminţia ta vor fi toate neamurile pământului binecuvântate”11.

Salvatorul a explicat importanţa identităţii lor, aceea de copii ai legământului. El a spus: „Tatăl înălţându-Mă pe Mine în primul rând pentru voi… M-a trimis pe Mine ca să vă binecuvântez pe voi, aducând înapoi pe fiecare dintre voi care a pornit pe drumul nedreptăţilor; şi aceasta pentru că voi sunteţi copiii legământului”12.

Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam13 şi pe care l-a reafirmat mai târziu lui Isaac14 şi Iacov15 este de o importanţă extraordinară. Acesta conţinea mai multe promisiuni, inclusiv că:

  • Isus Hristos avea să Se nască din urmaşii lui Avraam;

  • urmaşii lui Avraam urmau să fie numeroşi, primind dreptul de a se înmulţi etern, precum şi acela de a deţine preoţia;

  • Avraam avea să devină părintele multor naţiuni;

  • anumite pământuri urmau să fie moştenite de urmaşii lui;

  • toate neamurile pământului vor fi binecuvântate prin seminţia sa16;

  • iar legământul va fi nepieritor – chiar până la „al miilea neam”17.

Unele dintre aceste promisiuni au fost îndeplinite; altele încă aşteaptă să fie îndeplinite. Citez din una dintre primele profeţii făcute în Cartea lui Mormon: „Tatăl nostru [Lehi] nu a vorbit numai despre seminţia noastră, ci şi despre toată casa lui Israel, arătând legământul care va trebui să fie împlinit în zilele din urmă; legământ pe care Domnul l-a făcut cu tatăl nostru, Avraam”18. Nu este acest lucru minunat? Cu aproximativ 600 de ani înainte ca Isus să Se nască în Betleem, profeţii au ştiut că legământul avraamic se va îndeplini în întregime doar în zilele din urmă.

Pentru a ajuta la îndeplinirea acelei promisiuni, Domnul a apărut în aceste zile din urmă pentru a reînnoi legământul avraamic. Învăţătorul i-a declarat profetului Joseph Smith:

„Avraam a primit promisiuni cu privire la seminţia lui şi a urmaşilor săi – al cărui urmaş eşti tu, slujitorul Meu Joseph …

Această promisiune este, de asemenea, şi pentru voi, deoarece voi sunteţi din Avraam”19.

Odată cu reînnoirea acestei promisiuni, noi am primit, ca şi cei din vechime, preoţia sfântă şi Evanghelia nepieritoare. Avem dreptul să primim plenitudinea Evangheliei, să ne bucurăm de binecuvântările preoţiei şi să devenim demni de cea mai mare binecuvântare oferită de Dumnezeu – aceea a vieţii veşnice20.

Unii dintre noi sunt descendenţii direcţi ai lui Avraam; alţii sunt adunaţi în familia sa prin adopţie. Domnul nu face nicio diferenţă21. Împreună primim aceste binecuvântări promise – dacă Îl căutăm pe Domnul şi ne supunem poruncilor Sale22. Dar dacă nu, pierdem binecuvântările legământului23. Pentru a ne ajuta, Biserica Sa acordă binecuvântări patriarhale pentru a oferi persoanei care o primeşte atât o înţelegere cu privire la viitorul ei, cât şi o legătură cu trecutul, chiar o declaraţie a descendenţei sale prin Avraam, Isaac şi Iacov24.

Fraţii care fac parte din legământ au dreptul să devină demni de jurământul şi legământul preoţiei25. Dacă sunteţi „credincioşi astfel încât să [obţineţi] aceste două preoţii… şi [vă îndepliniţi] cu credinţă şi sârguinţă chemările [voastre, sunteţi] sfinţiţi prin Spirit pentru înnoirea trupurilor [voastre]”26. Aceasta nu este totul. Bărbaţii care sunt demni şi primesc preoţia, Îl primesc pe Domnul Isus Hristos, iar aceia care Îl primesc pe Domnul, Îl primesc pe Dumnezeu Tatăl27. Iar cei care Îl primesc pe Tatăl, primesc tot ceea ce are El28. Binecuvântări minunate le revin bărbaţilor, femeilor şi copiilor demni din întreaga lume ca urmare a acestui jurământ şi legământ al preoţiei.

Avem responsabilitatea de a ajuta la îndeplinirea legământului avraamic. Urmaşii noştri sunt cei care au fost cunoscuţi dinainte de întemeierea lumii şi pregătiţi pentru a binecuvânta toţi oamenii din lume29. De aceea, responsabilitatea preoţiei include munca misionară. După aproximativ 4.000 de ani de anticipare şi pregătire, acesta este timpul stabilit în care Evanghelia trebuie să fie dusă naţiunilor de pe întreg pământul. Acesta este timpul adunării promise a lui Israel. Iar noi putem participa! Nu este acesta un lucru minunat? Domnul se bazează pe noi şi pe fiii noştri – şi El este profund recunoscător pentru fiicele noastre – care slujesc cu demnitate ca misionari în această perioadă a adunării Israelului.

Cartea lui Mormon este o dovadă tangibilă că Domnul a început să adune Israelul, pe copiii Săi de legământ30. Unul dintre scopurile acestei cărţi, scrisă pentru zilele noastre, este ca „voi [să puteţi afla] că legământul, pe care Tatăl l-a făcut cu copiii lui Israel… a început deja să se înfăptuiască… căci iată, Domnul Îşi va aduce aminte de legământul pe care l-a făcut cu poporul Său din casa lui Israel”31.

Într-adevăr, Domnul nu a uitat! El ne-a binecuvântat pe noi şi i-a binecuvântat pe alţii din întreaga lume prin Cartea lui Mormon. Unul dintre scopurile ei este „pentru convingerea iudeilor şi a neamurilor că Isus este Hristosul”32. Ea ne ajută să facem legăminte cu Dumnezeu. Ne invită să ne amintim de El şi să Îl cunoaştem pe Fiul Său Preaiubit. Este un alt testament al lui Isus Hristos.

Copiii legământului au dreptul să primească doctrina Sa şi să cunoască planul salvării. Ei revendică acest drept făcând legăminte de o însemnătate sacră. Brigham Young a spus: „Toţi sfinţii din zilele din urmă intră în noul şi nepieritorul legământ atunci când devin membri ai acestei Biserici… Ei intră în noul şi nepieritorul legământ pentru a susţine şi a întări împărăţia lui Dumnezeu”33. Ei ţin legământul, supunându-se poruncilor Sale.

La botez, facem legământ să Îl slujim pe Domnul şi să ţinem poruncile Sale34. Când luăm din împărtăşanie, reînnoim acel legământ şi ne declarăm dorinţa de a lua asupra noastră numele lui Isus Hristos. În acest fel, noi suntem adoptaţi ca fii şi fiice ale Sale şi devenim fraţi şi surori. El este Tatăl noii noastre vieţi35. În final, în templul sfânt, putem deveni moştenitori ai binecuvântărilor de a avea o familie eternă, tot aşa cum li s-a promis odată lui Avraam, Isaac şi Iacov şi urmaşilor lor36. În acest fel, căsătoria celestă este legământul exaltării.

Când înţelegem că suntem copii ai legământului, ştim cine suntem şi ce vrea Dumnezeu de la noi37. Legea Sa este întipărită în inimile noastre38. El este Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Său39. Copiii legământului care şi-au luat asupra lor angajamentul rămân credincioşi chiar şi în momente de încercare. Când doctrina este întipărită adânc în inimile noastre, chiar şi înţepătura morţii devine mai uşor de suportat, iar energia noastră spirituală este reîmprospătată.

Cel mai mare compliment care poate fi primit în această viaţă este să fim cunoscuţi drept persoane care ţin legăminte. Răsplata ţinerii legămintelor o vom primi atât în această viaţă, cât şi în viaţa următoare. Un verset din scripturi ne învaţă ca „[noi] să [ne gândim] la starea binecuvântată şi fericită a acelora care ţin poruncile lui Dumnezeu. Căci iată, ei sunt binecuvântaţi în toate lucrurile… şi dacă ei se menţin cu credinţă până la sfârşit, atunci sunt primiţi în cer pentru ca să poată locui cu Dumnezeu într-o stare de fericire fără de sfârşit”40.

Dumnezeu trăieşte. Isus este Hristosul. Biserica Sa a fost restaurată pentru a-i binecuvânta pe toţi oamenii. Preşedintele Thomas S. Monson este profetul lui Dumnezeu în aceste zile. Iar noi, fiind copii credincioşi ai legământului, vom fi binecuvântaţi acum şi întotdeauna. Eu mărturisesc astfel în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.