2010-2019
Este mai bine să priveşti în sus
Octombrie 2011


Este mai bine să priveşti în sus

Dacă noi, precum președintele Monson, dăm dovadă de credință și privim spre Dumnezeu pentru ajutor, nu vom fi copleşiţi de greutățile vieții.

La sfârșitul unei zile deosebit de obositoare dinspre sfârșitul primei mele săptămâni ca autoritate generală, servieta mea era supraîncărcată și în mintea mea persista întrebarea: „Cum voi putea să fac aceasta?”. Am plecat din biroul Celor Șaptezeci și am intrat în liftul clădirii administrative a Bisericii. În timp ce liftul cobora, capul meu era plecat și priveam în gol la podea.

Ușa s-a deschis și cineva a intrat, dar nu am privit în sus. În timp ce ușa se închidea, am auzit pe cineva întrebând: „La ce te uiți acolo jos?”. Am recunoscut glasul – era preşedintele Thomas S. Monson.

Am privit repede în sus și am răspuns: „O, la nimic”. (Sunt sigur ca acel răspuns isteţ a inspirat încredere în abilitățile mele!)

Dar dânsul văzuse înfățișarea mea abătută și servieta mea grea. A zâmbit și a sugerat cu dragoste, arătând spre cer: „Este mai bine să priveşti în sus!”. În timp ce am coborât încă un etaj, dânsul mi-a explicat cu bucurie că era în drum spre templu. Când și-a luat rămas bun de la mine, m-a privit într-un mod care părea să-mi spună, din nou: „Acum, ține minte, este mai bine să priveşti în sus”.

În timp ce ne despărţeam, mi-au venit în minte cuvintele unei scripturi: „Credeți în Dumnezeu; credeți că El este… ; credeți că El are toată înțelepciunea și toată puterea, atât în cer, cât și pe pământ”.1 În timp ce mă gândeam la puterea Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos, inima mea a găsit alinarea pe care o căutasem în van în podeaua liftului care cobora.

De atunci am meditat la această experiență și la rolul profeților. Eram împovărat și capul îmi era plecat. Când profetul a vorbit, m-am uitat la el. El mi-a redirecționat atenția pentru a privi în sus, la Dumnezeu, unde eu aș putea fi vindecat și întărit prin ispăşirea lui Hristos. Aceasta este ceea ce fac profeții pentru noi. Ei ne conduc spre Dumnezeu.2

Eu mărturisesc că președintele Monson nu este doar profet, văzător și revelator; dânsul este și un exemplu minunat al trăirii în acord cu principiul de a privi în sus. Dintre toți oamenii, dânsul s-ar putea simți împovărat de responsabilitățile sale. În schimb, dânsul dă dovadă de o mare credință și este plin de optimism, înțelepciune și dragoste față de alții. Atitudinea sa este una de „pot face” și „voi face”. Dânsul are încredere în Domnul și se bazează pe El pentru a avea tărie, iar Domnul îl binecuvântează.

Experiența m-a învățat că, dacă noi, precum președintele Monson, dăm dovadă de credință și privim spre Dumnezeu pentru ajutor, nu vom fi copleşiţi de greutățile vieții. Noi nu ne vom simți incapabili să facem ceea ce am fost chemați să facem și ceea ce trebuie să facem. Noi vom fi întăriți și viețile noastre vor fi pline de pace și bucurie.3 Noi vom ajunge să înţelegem că majoritatea lucrurilor de care ne îngrijorăm nu sunt de importanță eternă – și, dacă sunt, Domnul ne va ajuta. Dar trebuie să avem credința să privim în sus și curajul să urmăm îndrumările Sale.

De ce este o provocare să privim în mod consecvent în sus în viețile noastre? Poate ne lipsește credința că un lucru atât de simplu ne poate rezolva problemele. De exemplu, când copiii lui Israel au fost mușcați de șerpi veninoși, lui Moise i s-a poruncit să ridice un șarpe de aramă pe o prăjină. Șarpele de aramă îl reprezenta pe Hristos. Aceia care au privit în sus la șarpe, așa cum au fost sfătuiți de profet, au fost vindecați.4 Dar mulți alții nu au privit în sus şi au pierit.5

Alma a înţeles că motivul pentru care israeliţii nu s-au uitat la şarpe a fost că ei nu credeau că făcând aceasta vor fi vindecaţi. Cuvintele lui Alma sunt relevante pentru noi astăzi:

„O, fraţii mei, dacă voi aţi putea fi vindecaţi numai prin aruncarea privirii ca să fiţi vindecaţi, nu v-aţi uita voi repede, sau v-aţi împietri voi mai degrabă inimile în necredinţă şi aţi fi voi leneşi… ?

Dacă aşa este cazul, atunci nenorocire va veni peste voi; dar, dacă nu este aşa, atunci aruncaţi-vă privirile şi începeţi să credeţi în Fiul lui Dumnezeu, în faptul că El va veni ca să mântuiască poporul Său şi că El va suferi şi va muri ca să ispăşească păcatele [noastre]; şi că El se va ridica iarăşi din morţi”.6

Încurajarea preşedintelui Monson de a privi în sus este o metaforă pentru a ne aminti de Hristos. Atunci când ne amintim de El şi ne încredem în puterea Sa, noi suntem întăriţi prin Ispăşirea Sa. Este modalitatea prin care noi putem fi uşuraţi de neliniştile noastre, de poverile noastre şi de suferinţele noastre. Este modalitatea prin care noi putem fi iertaţi şi vindecaţi de durerea păcatelor noastre. Este modalitatea prin care noi putem dobândi credinţă şi putere să îndurăm toate lucrurile.7

De curând, eu şi sora Cook am participat la o conferinţă a surorilor în Africa de Sud. După ce am ascultat câteva mesaje inspirate despre punerea în practică a ispăşirii în vieţile noastre, preşedinta Societăţii de Alinare din ţăruş a invitat toată lumea afară. Fiecăruia ne-a fost dat un balon cu heliu. Ea ne-a explicat că baloanele noastre reprezentau orice povară, încercare sau greutate care ne trăgea în jos în vieţile noastre. După ce s-a numărat până la trei, am dat drumul baloanelor sau „poverilor” noastre. În timp ce priveam în sus şi vedeam cum poverile noastre plutesc departe, s-a auzit un „Ahhhh”. Acel simplu fapt de a da drumul balonelor noastre ne-a reamintit, într-un mod minunat, de bucuria de nedescris care vine atunci când privim în sus şi ne gândim la Hristos.

Spre deosebire de a da drumul balonului cu heliu, a privi în sus din punct de vedere spiritual nu este o experienţă singulară. Noi învăţăm din rugăciunea de împărtăşanie că trebuie întotdeauna să ne amintim de El şi să ţinem poruncile Sale, pentru ca noi să putem avea Spiritul Său cu noi în fiecare zi să ne îndrume.8

Când copiii lui Israel rătăceau în pustiu, Domnul le-a îndrumat călătoria în fiecare zi, atunci când au privit la El pentru îndrumare. În Exodul citim: „Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum; iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze”.9 Îndrumarea sa a fost permanentă şi vă depun mărturia mea umilă că Domnul poate face la fel pentru noi.

Deci, cum ne va îndruma El astăzi? Prin profeţi, apostoli şi conducători ai preoţiei şi prin sentimentele pe care le avem atunci când ne deschidem inimile şi sufletele Tatălui Ceresc în rugăciune. El ne îndrumă atunci când noi uităm de lucrurile lumii, ne pocăim şi ne schimbăm. El ne îndrumă atunci când ţinem poruncile Sale şi încercăm să fim mai asemănători Lui. Şi El ne îndrumă prin Duhul Sfânt.10

Pentru a fi ghidaţi în călătoria vieţii şi a avea tovărăşia permanentă a Duhului Sfânt, noi trebuie să avem o „ureche care aude” şi un „ochi care vede”, ambele îndreptate în sus.11 Noi trebuie să acţionăm în conformitate cu îndrumările primite. Noi trebuie să privim în sus şi să păşim înainte. Şi, când facem aceasta, eu ştiu că noi ne vom bucura, pentru că Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiţi.

Noi suntem copiii Tatălui Ceresc. El vrea să facă parte din viaţa noastră, să ne binecuvânteze şi să ne ajute. El ne va vindeca rănile, ne va şterge lacrimile şi ne va ajuta pe calea noastră de întoarcere în prezenţa Sa. Când privim la El, ne va conduce.

Domnul mi-e lumina; frică nu îmi e.

Mereu, zi şi noapte, Îl simt aproape…

Cântecul meu, bucuria.

Mereu, zi şi noapte, El îmi conduce calea.12

Depun mărturie că păcatele sunt iertate şi greutăţile sunt uşurate când privim spre Hristos. „Să ne aducem aminte de El… şi să nu ne plecăm capul”13 pentru că, aşa cum preşedintele Monson a spus, „este mai bine să privim în sus”.

Eu mărturisesc că Isus este Salvatorul şi Mântuitorul nostru, în numele lui Isus Hristos, amin.