Staţi în locuri sfinte

Iubiţii mei fraţi şi surori, am auzit mesaje frumoase în această dimineaţă şi i-am felicitat pe fiecare dintre participanţi. Suntem bucuroşi, în mod special, să-l avem din nou printre noi pe vârstnicul Robert D. Hales şi să vedem că se simte mai bine. Te iubim, Bob.

În timp ce am reflectat la ce mi-ar plăcea să vă spun în această dimineaţă, am simţit că trebuie să vă împărtăşesc anumite gânduri şi sentimente pe care eu le consider a fi utile şi potrivite. Mă rog să pot fi îndrumat în timp ce vă vorbesc.

Am trăit pe acest pământ timp de 84 de ani până acum. Ca să vă faceţi o idee, m-am născut în acelaşi an în care Charles Lindberg a efectuat singur primul zbor fără oprire de la New York la Paris, într-un monoplan cu un singur motor şi având un singur loc. S-au schimbat multe în cei 84 de ani de atunci. A trecut mult timp de când omul a călătorit până la Lună şi înapoi. De fapt, lucruri care altă dată erau doar ştiinţifico-fantastice, astăzi sunt realitate. Iar acea realitate, mulţumită tehnologiei din vremurile noastre, se schimbă aşa de repede încât abia putem ţine pasul cu ea – dacă îl putem ţine. Pentru aceia dintre noi care îşi amintesc telefoanele cu disc şi maşinile de scris, tehnologia de azi este mai mult decât doar uimitoare.

Şi standardele morale ale societăţii s-au schimbat rapid. Comportamente care cândva erau considerate nepotrivite şi imorale, acum nu numai că sunt tolerate, ba sunt chiar considerate ca acceptabile de către mulţi.

Am citit de curând în Wall Street Journal un articol de Jonathan Sacks, rabinul şef al englezilor. Printre alte lucruri, el scrie: „Practic, în fiecare societate din vest în anii 1960 a existat o schimbare bruscă în standardele morale, o abandonare a întregului set tradiţional de reguli cărora oamenii trebuiau să li se supună. Tot ce-ţi trebuie, cânta trupa Beatles, e dragostea. Codul moral al iudaismului şi creştinismului a fost abandonat. În locul lui a apărut [o vorbă din popor]: [Să faci]orice îţi aduce beneficii. Cele zece porunci au fost rescrise ca fiind cele zece sugestii creative”.

Rabinul Sacks continuă, spunând cu regret:

„Ne-am abandonat principiile morale cu aceeaşi nepăsare cu care ne-am irosit resursele financiare…

În multe locuri din [lume] religia este un lucru aparţinând trecutului şi nu există nicio voce care să echilibreze tendinţa de a cumpăra lucruri, de a cheltui bani, de a purta haine sclipitoare, de a face paradă cu ele, pentru că le merităm. Mesajul care se transmite arată că moralitatea este demodată, conştiinţa este pentru oameni slabi şi cea mai importantă poruncă este: «Să nu fi prins”¹.

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, acest lucru – din păcate – descrie în mare parte lumea din jurul nostru. Ne frecăm mâinile de disperare şi ne întrebăm cum oare vom supravieţui într-o astfel de lume? Nu. Într-adevăr, avem în vieţile noastre Evanghelia lui Isus Hristos şi ştim că moralitatea nu este demodată, că există conştiinţa noastră care ne îndrumă şi că suntem responsabili pentru faptele noastre.

Deşi lumea s-a schimbat, legile lui Dumnezeu rămân constante. Ele nu s-au schimbat; ele nu se vor schimba. Cele zece porunci sunt exact acest lucru – porunci. Ele nu sunt sugestii. Ele sunt, în întregime, la fel de necesare azi, precum au fost atunci când Dumnezeu le-a dat copiilor lui Israel. Dacă doar ascultăm, auzim ecoul glasului lui Dumnezeu, vorbindu-ne aici şi acum:

„Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

Să nu-ţi faci chip cioplit…

Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului Tău…

Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-osfinţeşti…

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta …

Să nu ucizi.

Să nu comiţi adulter.

Să nu furi.

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău …

Să nu pofteşti”².

Codul nostru de conduită are caracter obligatoriu; nu este negociabil. El se găseşte nu numai în cele zece porunci, ci şi în predica de pe munte pe care ne-a dat-o Salvatorul la vremea când El a umblat pe pământ. Se găseşte pretutindeni în învăţăturile Sale. Se găseşte în cuvintele revelaţiei moderne.

Tatăl nostru din Cer este acelaşi ieri, astăzi şi întotdeauna. Profetul Mormon ne spune că Dumnezeu este „neschimbător în vecii vecilor”³. În această lume în care mai totul pare să se schimbe, statornicia Sa este ceva pe care ne putem baza, o ancoră de care ne putem ţine bine şi putem fi în siguranţă, ca să nu fim duşi departe în ape periculoase.

Vi se poate părea uneori că cei din lumea de afară se distrează mult mai bine decât dumneavoastră. Unii dintre dumneavoastră se pot simţi îngrădiţi de codul de conduită la care noi am aderat în Biserică. Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, vă declar că, totuşi, nu există nimic care să poată aduce mai multă bucurie în vieţile noastre sau mai multă pace în sufletele noastre decât Spiritul care poate veni la noi atunci când Îl urmăm pe Salvator şi ţinem poruncile. Spiritul nu poate fi prezent la acele genuri de activităţi la care participă aşa de multă lume. Apostolul Pavel a spus adevărul: „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte”⁴. Termenul omul firesc se poate referi la oricare dintre noi, dacă noi ne permitem să fim astfel.

Trebuie să fim vigilenţi într-o lume care s-a îndepărtat foarte mult de tot ce este spiritual. Este important să respingem orice nu este conform standardelor noastre, refuzând să renunţăm la ceea ce ne dorim mai mult: viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu. Furtunile vieţii vor mai bate la uşile noastre din când în când, căci ele sunt o parte inevitabilă din existenţa noastră în viaţa muritoare. Totuşi, noi vom fi mult mai bine pregătiţi să le înfruntăm, să învăţăm din ele şi să le învingem dacă avem Evanghelia la temelia vieţilor noastre şi dragostea Salvatorului în inimile noastre. Profetul Isaia a declarat: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie”⁵.

Ca o posibilitate de a fi în lume dar de a nu fi din lume, este necesar ca noi să comunicăm cu Tatăl nostru Ceresc prin rugăciune. El vrea ca noi să facem aşa; El va răspunde rugăciunilor noastre. Salvatorul ne avertizează, aşa cum este consemnat în 3 Nefi 18: „Să vă rugaţi întotdeauna, ca să nu fiţi duşi în ispită; căci Satana doreşte să vă aibă …

De aceea, voi trebuie întotdeauna să vă rugaţi la Tatăl în numele Meu.

Şi orice veţi cere voi de la Tatăl în numele Meu, care este drept, crezând că voi veţi primi, iată, lucrul acesta vă va fi dat vouă”⁶.

Mi-am dobândit mărturia despre puterea rugăciunii când aveam vreo 12 ani. Lucrasem din greu să câştig nişte bani şi reuşisem să economisesc cinci dolari. Se întâmpla în timpul Marii crize economice, când cinci dolari era o sumă substanţială de bani – în special pentru un băiat de 12 ani. Toate monedele mele, care însumau cinci dolari, le-am dat tatălui meu, iar el mi-a dat în schimb o bancnotă de cinci dolari. Ştiu că planificasem să cumpăr ceva special cu cei cinci dolari, deşi acum, după atât de mulţi ani, nu-mi pot aminti ce era. Îmi amintesc doar cât de importanţi au fost pentru mine acei bani.

Pe atunci, noi nu aveam maşină de spălat, aşa că mama trimitea săptămânal la spălătorie rufele noastre care trebuiau spălate. După câteva zile, o grămadă căreia îi ziceam „rufe ude” avea să ne fie returnată, iar mama atârna lucrurile pe sfoara din spatele casei să se usuce.

Îmi pusesem bancnota de cinci dolari în buzunarul de la blugi. Aşa cum probabil aţi ghicit, blugii mei au fost trimişi la spălătorie cu banii încă în buzunar. Când mi-am dat seama ce se întâmplase, m-am îngrijorat rău de tot. Ştiam că buzunarele erau verificate de obicei la spălătorie, înainte de spălare. Dacă banii nu ar fi fost găsiţi şi luaţi atunci, ştiam că mai mult ca sigur banii ar fi căzut din buzunar în timpul spălării şi ar fi fost luaţi de către un angajat de la spălătorie, care habar nu ar fi avut cui trebuiau returnaţi, chiar dacă ar fi vrut s-o facă. Şansele de a-mi vedea cei cinci dolari înapoi erau extrem de mici – fapt ce mi-a fost confirmat de scumpa mea mamă când i-am spus că lăsasem banii în buzunar.

Voiam acei bani; aveam nevoie de acei bani; lucrasem din greu pentru a câştiga acei bani. Mi-am dat seama că era un singur lucru de făcut. În disperarea mea, m-am îndreptat către Tatăl meu din Ceruri şi L-am implorat să păstreze banii oarecum în siguranţă în acel buzunar până ce primeam înapoi rufele spălate.

Peste două zile foarte lungi, când ştiam că era vremea să vină camionul care livra rufele spălate, m-am aşezat la fereastră, aşteptând. Când camionul a apărut la curbă, inima îmi bătea tare. Imediat ce rufele spălate au fost în casă, mi-am luat blugii şi am fugit în dormitorul meu. Am băgat mâinile tremurânde în buzunar. Negăsind nimic imediat, am crezut că totul era pierdut. Şi, apoi, degetele au atins acea bancnotă udă de cinci dolari. În timp ce am scos-o din buzunar, am simţit un sentiment de uşurare. I-am oferit Tatălui meu din Ceruri o rugăciune cu inima plină de recunoştinţă, căci ştiam că El răspunsese rugăciunii mele.

Din acel moment de demult, am primit nenumărate răspunsuri la rugăciunile mele. Nicio zi nu a trecut fără să comunic prin rugăciune cu Tatăl meu din Ceruri. Este o relaţie pe care o preţuiesc – una fără de care aş fi, literalmente, pierdut. Dacă nu aveţi acum o asemenea relaţie cu Tatăl dumneavoastră din Ceruri, vă îndemn să vă străduiţi să îndepliniţi acest ţel. Dacă faceţi acest lucru, veţi fi îndreptăţiţi să primiţi în viaţa dumneavoastră inspiraţie şi îndrumare de la El – lucruri necesare fiecăruia dintre noi dacă vrem să supravieţuim spiritual în timpul vieţii noastre, aici, pe pământ. Asemenea inspiraţie şi îndrumare sunt daruri pe care El ni le oferă gratuit, numai dacă noi le dorim. Ce comori măreţe sunt ele!

Sunt întotdeauna umil şi recunoscător când Tatăl meu Ceresc vorbeşte cu mine prin inspiraţia Sa. Am învăţat să o recunosc, să mă încred în ea şi să o urmez. De nenumărate ori am primit o astfel de inspiraţie. O experienţă mai impresionantă a avut loc în august 1987, în timpul dedicării Templului Frankfurt, Germania. Preşedintele Ezra Taft Benson fusese cu noi în prima şi poate şi în a doua zi a dedicării, dar a trebuit să se întoarcă acasă şi, astfel, am avut ocazia să conduc sesiunile rămase.

Sâmbătă am avut o sesiune pentru membrii noştri olandezi care erau în districtul Templului Frankfurt. Mă cunoşteam bine cu unul dintre conducătorii noştri remarcabili din Olanda, fratele Peter Mourik. Exact înainte de sesiune, am avut sentimentul clar că fratelui Mourik trebuia să i se ceară să vorbească membrilor, fraţilor săi olandezi, în timpul sesiunii şi că, de fapt, el trebuia să fie primul vorbitor. Nevăzându-l în templu în acea dimineaţă, i-am dat un bileţel vârstnicului Carlos E. Asay, preşedintele nostru de zonă, întrebând dacă Peter Mourik era prezent la sesiune. Chiar înainte de a mă ridica pentru a începe sesiunea, am primit înapoi un bileţel de la vârstnicul Asay, spunând că fratele Mourik nu era, de fapt, prezent, căci era ocupat în altă parte şi că avea de gând să participe la sesiunea de dedicare din templu în ziua următoare, cu ţăruşul militarilor.

În timp ce stăteam la pupitru pentru a ura bun venit oamenilor şi a prezenta programul, am primit din nou inspiraţia de neconfundat că trebuia să-l anunţ pe Peter Mourik ca prim vorbitor. Aceasta era în contradicţie cu toate instinctele mele, căci tocmai citisem de la vârstnicul Asay că fratele Mourik nu era în mod categoric în templu. Încrezându-mă în inspiraţie, am prezentat totuşi corul, rugăciunea şi, apoi, am menţionat că primul nostru vorbitor va fi fratele Peter Mourik.

Când m-am întors la locul meu, am aruncat o privire spre vârstnicul Asay şi am văzut pe faţa sa o expresie de îngrijorare. Mai târziu mi-a spus că atunci când l-am anunţat pe fratele Mourik ca prim vorbitor, nu i-a venit a crede urechilor. A spus că ştia că primisem biletul său şi că l-am citit într-adevăr, şi atunci nu şi-a putut imagina de ce l-am anunţat pe fratele Mourik ca vorbitor, ştiind că nu era nicăieri în templu.

În timp ce se întâmplau toate acestea, Peter Mourik era la o adunare la biroul zonei în Porthstrasse. În timp ce adunarea sa se desfăşura, el s-a întors brusc spre vârstnicul Thomas A. Hawkes Jr., care era pe atunci reprezentantul regional, şi l-a întrebat: „Cât de repede mă poţi duce la templu?”.

Vârstnicul Hawkes, care era cunoscut pentru cât de repede conducea micuţul său automobil sport, i-a răspuns: „Te pot duce acolo în zece minute! Dar de ce trebuie să mergi la templu?”.

Fratele Mourik a admis că nu ştia de ce trebuia să meargă la templu, dar că ştia că trebuie să ajungă acolo. Amândoi au plecat imediat la templu.

În timpul minunatei interpretări a corului, am privit în jur, gândindu-mă că în orice moment îl voi vedea pe Peter Mourik. Nu l-am văzut. Totuşi, remarcabil era că nu mă simţeam alarmat. Aveam o asigurare plăcută, de netăgăduit, că totul va fi bine.

Fratele Mourik a intrat pe uşa din faţă a templului chiar în momentul în care se încheia rugăciunea de deschidere, neştiind încă de ce era acolo. În timp ce se grăbea pe hol, a văzut chipul meu pe monitor şi mi-a auzit anunţul: „Îl vom asculta acum pe fratele Peter Mourik”.

Spre uimirea vârstnicului Assay, Peter Mourik a intrat imediat în încăpere şi a luat loc la podium.

După sesiune, fratele Mourik şi cu mine am discutat despre ce se întâmplase înainte ca dumnealui să aibă ocazia să vorbească. Am reflectat la inspiraţia pe care am avut-o în acea zi, nu numai eu, ci şi Peter Mourik. Acea remarcabilă experienţă mi-a oferit o mărturie de netăgăduit despre importanţa de a fi demn de a primi o asemenea inspiraţie şi, apoi, de a te încrede în ea – şi de a o urma – când vine. Ştiu, fără îndoială, că Domnul a vrut ca cei care erau prezenţi la acea sesiune a dedicării Templului Frankfurt să audă puternica şi impresionanta mărturie a slujitorului Său, fratele Peter Mourik.

Iubiţii mei fraţi şi surori, comunicarea cu Tatăl nostru din Ceruri – incluzând rugăciunile noastre adresate Lui şi inspiraţia Sa pentru noi – este necesară pentru ca noi să înfruntăm furtunile şi încercările vieţii. Domnul ne invită: „Apropiaţi-vă de Mine şi am să Mă apropii de voi; căutaţi-Mă cu toată sârguinţa şi Mă veţi găsi”⁷. Când facem aşa, vom simţi Spiritul Său în vieţile noastre, insuflându-ne dorinţa şi curajul de a fi tari şi puternici în neprihănire – de a „[sta] în locuri sfinte şi [a nu ne clinti]”⁸.

Când vântul schimbării se învolbură în jurul nostru şi principiile morale ale societăţii continuă să se dezintegreze chiar în faţa ochilor noştri, să ne amintim preţioasa promisiune a Domnului către cei care se încred în El: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare”⁹.

Ce promisiune minunată! Fie ca aceasta să fie binecuvântarea noastră, mă rog cu sinceritate în numele sfânt al Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos, amin.