Pentru ca cei rătăciţi să poată fi găsiţi

Dragi fraţi şi surori, conform scripturilor, Liahona era „un glob rotund, făcut cu o măiestrie deosebită” înăuntrul căruia erau două săgeţi, una dintre ele arătând drumul pe care familia tatălui Lehi trebuia să meargă în pustiu (1 Nefi 16:10).

Cred că ştiu de ce Lehi a fost foarte uimit când a văzut-o pentru prima dată, deoarece îmi amintesc reacţia mea când am văzut pentru prima dată un dispozitiv GPS. În mintea mea, acesta era un dispozitiv al zilelor noastre „făcut cu o măiestrie deosebită”. Cumva, într-un anumit fel în care nici nu-mi pot imagina, acest dispozitiv mic existent în telefonul meu, îmi poate indica cu exactitate unde mă aflu şi-mi poate spune exact pe unde s-o iau pentru a ajunge acolo unde doresc.

Atât pentru soţia mea, Barbara, cât şi pentru mine, GPS-ul este o binecuvântare. Pentru Barbara înseamnă că ea nu mai trebuie să-mi spună să opresc şi să cer îndrumări; iar pentru mine înseamnă că am dreptate când spun: „Nu mai trebuie să întreb. Ştiu exact pe unde s-o iau”.

Dragi fraţi şi surori, avem la dispoziţie un instrument mult mai remarcabil decât cel mai bun GPS. Toată lumea se rătăceşte la un moment dat, într-o oarecare măsură. Îndemnurile Duhului Sfânt sunt cele prin care putem fi readuşi în siguranţă pe calea cea dreaptă şi sacrificiul ispăşitor al Salvatorului este acela care ne poate readuce acasă.

Faptul de a fi rătăcit poate fi valabil atât pentru societăţi întregi, cât şi pentru indivizi. Astăzi, trăim într-o perioadă în care cea mai mare parte a acestei lumi s-a rătăcit, în mod special de la valorile şi priorităţile din cadrul căminelor noastre.

În urmă cu o sută de ani, preşedintele Joseph F. Smith a pus fericirea în legătură directă cu familia şi ne-a îndemnat să ne concentrăm eforturile asupra ei. El a spus: „Nu poate exista fericire pură, independentă şi separată de cămin… Nu există fericire fără slujire şi nu există slujire mai măreaţă decât aceea care converteşte căminul într-o instituţie divină şi care încurajează şi protejează viaţa de familie… Căminul este cel care trebuie să fie reformat” (Teachings of Presidents of the Church: Joseph F. Smith [1998], p. 382, 384).

Căminele şi familiile noastre sunt cele care trebuie reformate în această lume din ce în ce mai materialistă şi laică. Un exemplu uluitor este indiferenţa crescândă faţă de căsătorie, aici în Statele Unite. La începutul acestui an, New York Times a raportat că „procentul copiilor născuţi de femei necăsătorite a depăşit un nou prag: peste jumătate dintre americancele sub 30 de ani nasc fără să fie căsătorite” (Jason DeParle şi Sabrina Tavernise, „Unwed Mothers Now a Majority Before Age of 30”, New York Times, 18 febr. 2012, p. A1).

Ştim, de asemenea, că dintre cuplurile din Statele Unite care se căsătoresc, aproape jumătate divorţează. Chiar şi cele care rămân căsătorite se rătăcesc adesea permiţând altor lucruri să se amestece în relaţiile lor de familie.

La fel de îngrijorătoare este şi separarea tot mai mare dintre cei bogaţi şi cei săraci, precum şi dintre cei care se străduiesc să protejeze angajamentele şi valorile familiale şi cei care au renunţat să mai facă acest lucru. Statistic, este foarte puţin probabil ca cei care au mai puţină educaţie şi, prin urmare, venituri mai mici să se căsătorească şi să se ducă la biserică şi mult mai probabil ca ei să fie implicaţi în infracţiuni şi să aibă copii fără a fi căsătoriţi. Şi aceste tendinţe sunt, de asemenea, îngrijorătoare în cea mai mare parte a restului lumii. (Vezi W. Bradford Wilcox şi alţii, „No Money, No Honey, No Church: The Deinstitutionalization of Religious Life among the White Working Class”, disponibil la www.virginia.edu/marriageproject/pdfs/Religion_WorkingPaper.pdf.)

Contrar mentalităţii multora, prosperitatea şi educaţia par să aibă legătură cu o probabilitate mai mare de a avea familii şi valori tradiţionale.

Desigur, adevărata întrebare se referă la cauză şi efect. Au anumite pături sociale valori şi familii mai puternice pentru că membrii lor sunt mai educaţi şi mai prosperi sau sunt ei mai educaţi şi mai prosperi pentru că au valori şi familii puternice? În această Biserică mondială, noi ştim că a doua variantă este cea corectă. Când oamenii acceptă angajamentele faţă de principiile Evangheliei privind familia şi religia, ei încep să fie mai bine din punct de vedere spiritual şi, deseori, chiar şi material.

De asemenea, societăţile la scară largă sunt întărite atunci când familiile devin mai puternice. Angajamentele faţă de familie şi valorile constituie cauza fundamentală. Aproape orice altceva constituie efectul. Când cuplurile se căsătoresc şi-şi iau angajamente unul faţă de celălalt, îşi măresc considerabil şansele bunăstării economice. Când copiii se nasc în cadrul unei familii şi au atât o mamă, cât şi un tată, oportunităţile şi şansele lor de a reuşi în carieră cresc foarte mult. Şi, când familiile lucrează şi se joacă împreună, cartierele şi comunităţile prosperă, economiile se dezvoltă şi sunt necesare mai puţine ajutoare sociale şi „plase de siguranţă”.

Aşadar, vestea rea este că destrămarea familiei provoacă numeroase probleme sociale şi economice. Dar vestea bună este că, asemenea oricărei situaţii de genul cauză-efect, aceste probleme pot fi rezolvate dacă se schimbă ceea ce le provoacă. Diferenţele dispar dacă trăim conform principiilor şi valorilor corecte. Dragi fraţi şi surori, cea mai importantă cauză a vieţii noastre este familia noastră. Dacă ne vom dedica acestei cauze, vom îmbunătăţi fiecare celălalt aspect al vieţii noastre şi vom deveni, ca popor şi ca Biserică, un exemplu şi un far de lumină pentru toate popoarele pământului.

Dar acest lucru nu este uşor într-o lume unde inimile sunt îndreptate în multe direcţii şi unde întreaga planetă pare să se mişte constant şi să se schimbe într-un ritm neimaginat vreodată. Nimic nu rămâne la fel mult timp. Stilurile, tendinţele, curentele, corectitudinea politică şi chiar percepţiile asupra binelui şi răului se schimbă. Aşa cum a prezis profetul Isaia, răul este prezentat ca fiind bine şi binele ca fiind rău (vezi Isaia 5:20).

Separarea spirituală devine şi mai mare pe măsură ce răul devine şi mai înşelător şi mai subtil şi îi atrage pe oameni către el asemenea unui magnet ascuns − la fel cum Evanghelia adevărului şi luminii îi atrage pe cei cu inima sinceră şi pe oamenii onorabili ai pământului care caută ceea ce este moral şi bun.

Poate că noi suntem relativ puţini, însă în calitate de membri ai acestei Biserici putem să ajungem dincolo de aceste separări tot mai mari. Cunoaştem puterea slujirii după exemplul lui Hristos care îi uneşte pe copiii lui Dumnezeu indiferent de starea lor spirituală sau economică. În urmă cu un an, Prima Preşedinţie ne-a invitat să participăm la o zi de slujire pentru a sărbători 75 de ani de la înfiinţarea programului de bunăstare, care-i ajută pe oameni să ajungă să se bizuie mai mult pe forţele proprii. Milioane de ore au fost oferite de către membrii noştri din întreaga lume.

Biserica este o parâmă de siguranţă în această mare agitată, o ancoră în aceste ape înspumate ale schimbării şi divizării şi un far de lumină pentru cei care preţuiesc şi caută neprihănirea. Domnul foloseşte Biserica aceasta ca pe o unealtă cu care îi trage pe copiii Săi din întreaga lume către protecţia oferită de Evanghelia Sa.

Duhul lui Ilie, care nu are limite, este, de asemenea, o mare putere în ceea ce priveşte scopurile Domnului cu privire la destinul etern al copiilor Săi. Folosind cuvintele lui Maleahi, Spiritul Duhului Sfânt „întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor” (Maleahi 4:6).

Biserica este un exemplu în ceea ce priveşte întoarcerea inimii şi un catalizator al binelui în lume. Printre membrii Bisericii care sunt căsătoriţi în templu şi care participă cu regularitate la adunările de duminica, rata divorţului este cu mult mai mică decât cea din lume, iar familiile rămân mai apropiate şi comunică mult mai des. Starea sănătăţii în rândul familiilor noastre este mai bună şi noi trăim cu câţiva ani mai mult decât media populaţiei. În ansamblu, noi contribuim cu mai multe resurse financiare şi slujim mai mult în folosul celor nevoiaşi, iar şansele noastre de a dobândi o educaţie superioară sunt mult mai mari. Spun aceste lucruri nu pentru a ne lăuda, ci pentru a mărturisi că viaţa este mai bună (şi mult mai fericită) când inimile se întorc către familie şi când familia trăieşte în lumina Evangheliei lui Hristos.

Deci ce putem să facem pentru a nu ne rătăci? În primul rând, permiteţi-mi să sugerez să dăm atenţie lucrurilor importante. Faceţi ca tot ce realizaţi în afara căminului să depindă şi să sprijine ceea ce se întâmplă în interiorul căminului dumneavoastră. Amintiţi-vă sfatul preşedintelui Harold B. Lee, anume că „cea mai importantă lucrare… pe care o veţi face vreodată va fi cea între pereţii propriilor dumneavoastră cămine” (Teachings of Presidents of the Church: Harold B. Lee [2000], p. 134) şi de cel nepieritor al preşedintelui David O. McKay: „Nici un alt succes nu poate compensa eşecul în cadrul căminului” (citat din J. E. McCulloch, Home: The Savior of Civilization [1924], p. 42; în Conference Report, apr. 1935, p. 116).

Organizaţi-vă viaţa personală astfel încât să aveţi timp pentru rugăciune, studiul scripturilor şi activităţi cu familia. Daţi-le copiilor dumneavoastră responsabilităţi în cadrul căminului care-i vor învăţa cum să muncească. Învăţaţi-i că viaţa trăită conform Evangheliei îi va proteja împotriva obscenităţii, promiscuităţii şi violenţei oferite de către Internet, media şi jocurile video. Ei nu se vor rătăci şi vor fi pregătiţi să fie responsabili atunci când vor fi nevoiţi.

În al doilea rând, trebuie să facem lucrurile în ordinea corectă! Mai întâi ne căsătorim şi apoi avem copii. Prea mulţi oameni din lume au uitat această ordine firească a lucrurilor şi cred că ei o pot schimba sau chiar inversa. Îndepărtaţi-vă cu credinţă orice teamă aţi avea. Permiteţi-i puterii lui Dumnezeu să vă îndrume.

Pe cei care încă nu sunteţi căsătoriţi, vă rog să acordaţi suficientă atenţie găsirii partenerei eterne sau partenerului etern. Dragi tineri băieţi, amintiţi-vă un alt lucru spus de preşedintele Joseph F. Smith: „Burlăcia… îi transmite minţii superficiale ideea că este de dorit, deoarece aduce cu sine minimum de responsabilitate… Greşeala principală le aparţine bărbaţilor tineri. Libertăţile vârstei îi îndepărtează de căile datoriei şi responsabilităţii… Victimele sunt surorile lor în Domnul… [iar] ele s-ar căsători dacă ar putea şi ar accepta cu bucurie responsabilităţile vieţii de familie” (Gospel Doctrine, a cincea ediţie, [1939], p. 281).

Iar tinerelor fete vreau să le mai spun să nu piardă nici ele din vedere această responsabilitate. Nicio carieră nu vă poate aduce atâta împlinire ca întemeierea unei familii. Şi, când veţi ajunge la vârsta mea, veţi înţelege şi mai bine acest lucru.

În al treilea rând, dragi soţi şi soţii, trebuie să fiţi parteneri egali în căsnicia dumneavoastră. Citiţi des şi înţelegeţi declaraţia despre familie şi trăiţi conform ei. Evitaţi sub orice formă exercitarea nedreaptă a autorităţii. Soţul, soţia sau copiii nu sunt bunul nimănui; Dumnezeu este Tatăl nostru, al tuturor şi ne-a acordat privilegiul de a avea propria familie, privilegiu care fusese anterior doar al Său, pentru a ne ajuta să devenim mai asemănători Lui. În calitate de copii ai Săi, trebuie să învăţăm acasă să-L iubim pe Dumnezeu şi că putem să-I cerem ajutorul atunci când avem nevoie. Toţi, indiferent dacă sunteţi sau nu căsătoriţi, puteţi fi fericiţi şi utili în cadrul familiei pe care o aveţi.

Şi, în cele din urmă, folosiţi resursele pentru familie ale Bisericii. Pentru creşterea copiilor, familiile pot apela la ajutorul episcopiei. Sprijiniţi-i pe conducătorii preoţiei şi ai organizaţiilor auxiliare şi conlucraţi cu ei şi profitaţi din plin de programele pentru tineri şi pentru familie ale Bisericii. Amintiţi-vă o altă frază plină de învăţăminte a preşedintelui Lee − anume că Biserica este schelăria cu care noi clădim familii eterne (vezi Teachings of Presidents of the Church: Harold B. Lee [2000], p. 148).

Acum, dacă, indiferent de motiv, dumneavoastră ca individ sau ca familie v-aţi rătăcit, nu trebuie decât să puneţi în practică învăţăturile Salvatorului din capitolul 15 al Evangheliei după Luca pentru a reveni pe calea cea dreaptă. Aici, Salvatorul ne vorbeşte despre efortul făcut de către un păstor pentru a-şi căuta oaia rătăcită, despre o femeia care-şi căuta argintul pierdut şi de buna primire de care a avut parte fiul risipitor când s-a întors acasă. De ce a predat Isus aceste pilde? El a dorit ca noi să ştim că niciunul dintre noi nu va fi atât de rătăcit încât să nu-şi poată regăsi calea prin intermediul ispăşirii şi învăţăturilor Sale.

Când căutaţi să trăiţi conform Evangheliei şi doctrinei lui Hristos, Duhul Sfânt vă va binecuvânta pe dumneavoastră şi pe membrii familiei dumneavoastră. Veţi avea un GPS spiritual care vă va spune mereu unde vă aflaţi şi încotro vă îndreptaţi. Eu depun mărturie că Mântuitorul înviat al omenirii ne iubeşte pe toţi şi că El a promis că dacă Îl vom urma, El ne va conduce în siguranţă înapoi în prezenţa Tatălui nostru Ceresc, despre care eu depun mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.