Cei milostivi obţin milă

Preşedintele Dieter F. Uchtdorf

al doilea consilier în Prima Preşedinţie


Când inima noastră este plină de dragostea lui Dumnezeu, noi devenim „buni unii cu alţii, miloşi şi [iertători unul cu altul]”.

Dragii mei fraţi şi surori, nu cu mult timp în urmă am primit o scrisoare de la o mamă îngrijorată care ne ruga să avem o cuvântare în cadrul conferinţei generale despre un subiect care i-ar ajuta în special pe cei doi copii ai ei. Se produsese o ruptură între ei şi încetaseră să-şi mai vorbească unul altuia. Mama avea inima frântă. În scrisoare, mă asigura că un mesaj în cadrul conferinţei generale despre acest subiect ar duce la împăcarea copiilor ei şi totul ar fi bine.

Această rugăminte sinceră şi profundă a acestei surori bune a fost numai unul dintre îndemnurile pe care le-am primit în ultimile luni de a spune azi câteva cuvinte despre un subiect care devine tot mai îngrijorător – nu numai pentru o mamă grijulie, ci şi pentru multe persoane din Biserică şi chiar din lume.

Sunt impresionat de credinţa acestei mame iubitoare că o cuvântare din cadrul conferinţei generale ar putea ajuta la îmbunătăţirea relaţiei dintre copiii săi. Sunt sigur că încrederea sa nu se bazează atât de mult pe abilităţile vorbitorilor, ci pe „virtutea cuvântului lui Dumnezeu” care are un „efect cu mult mai puternic asupra minţilor poporului, decât… orice altceva”1. Dragă soră, mă rog ca Spiritul să atingă inimile copiilor dumneavoastră.

Când relaţiile se înrăutăţesc

Relaţiile încordate şi destrămate sunt la fel de vechi ca şi omenirea însăşi. Cain din vechime a fost primul care a permis sentimentului amărăciunii şi răutăţii să-i atace inima. A cultivat în solul sufletului său invidie şi ură şi a permis acestor sentimente să-l sfâşie până când a făcut inimaginabilul – şi-a ucis propriul frate şi a devenit, astfel, tatăl minciunilor Satanei2.

Încă din acele zile, spiritul invidiei şi urii a dus la unele dintre cele mai tragice poveşti din istorie. L-a întors pe Saul împotriva lui David, pe fiii lui Iacov împotriva fratelui lor Iosif, pe Laman şi Lemuel împotriva lui Nefi şi pe Amalichia împotriva lui Moroni.

Îmi închipui că fiecare persoană de pe pământ a fost afectată în vreun fel de sentimentul destructiv al rivalităţii, ranchiunii şi răzbunării. Probabil că sunt chiar momente când vedem acest sentiment în noi înşine. Când ne simţim răniţi, mânioşi sau invidioşi este foarte uşor să judecăm pe alţii, adesea decidem că acţiunile lor au scopuri întunecate pentru a ne justifica propriile sentimente de ranchiună.

Doctrina

Desigur, ştim că acest lucru este greşit. Doctrina este clară. Cu toţii depindem de Salvator; niciunul dintre noi nu poate fi salvat fără El. Ispăşirea lui Hristos este infinită şi eternă. Iertarea păcatelor noastre este însoţită de condiţii. Trebuie să ne pocăim şi să avem dorinţa de a ierta pe alţii. Isus ne-a învăţat: „Iertaţi unul altuia; pentru că acela care nu iartă… este condamnat înaintea Domnului; pentru că rămâne în el păcatul mai mare”3 şi „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!”4.

Desigur, aceste cuvinte par a fi foarte chibzuite – când se referă la altcineva. Putem vedea foarte clar şi uşor rezultatele dăunătoare care apar când alţii judecă şi poartă pică. Şi, cu siguranţă, nu ne place când oamenii ne judecă.

Dar, când vine vorba de prejudecăţile şi doleanţele noastre, noi, de asemenea, ne justificăm des ura ca fiind îndreptăţită, iar judecata noastră o considerăm de încredere şi potrivită. Deşi nu ne putem uita în inima cuiva, presupunem că recunoaştem un motiv rău sau chiar o persoană rea când le vedem. Facem excepţie când vine vorba de cât de aspri suntem fiindcă noi credem că, în ceea ce ne priveşte, ştim tot ce ne interesează pentru a privi pe cineva cu dispreţ.

În epistola sa către romani, apostolul Pavel a spus că cei care judecă pe alţii nu se pot „dezvinovăţi”. În clipa în care judecăm pe alţii, a explicat el, ne condamnăm pe noi înşine, căci nu e nimeni fără păcat5. Să refuzi să ierţi este un păcat grav – despre care Salvatorul ne-a avertizat. Ucenicii lui Isus „căutau ocazii unii împotriva [celuilalt] şi nu se iertau unul pe altul în inima lor; şi pentru acest rău ei au fost năpăstuiţi şi pedepsiţi sever”6.

Salvatorul nostru a vorbit atât de clar despre acest subiect încât este puţin probabil să lase loc interpretărilor. „Eu, Domnul, voi ierta pe cine vreau Eu să iert”, a spus El, „dar vouă vi se cere să-i iertaţi pe toţi oamenii”7.

Pot adăuga o explicaţie aici? Când Domnul ne cere să iertăm pe toţi oamenii, acest lucru include şi a ne ierta pe noi înşine. Uneori, dintre toţi oamenii din lume, persoana care este cel mai greu de iertat – probabil că şi cea care are cea mai mare nevoie să fie iertată de noi – este persoana care priveşte spre noi din oglindă.

Punctul esenţial

Acest subiect de a-i judeca pe alţii poate fi realmente predat printr-o lecţie din două cuvinte. Când vine vorba de a urî, a bârfi, a ignora, a ridiculiza, a purta pică sau a dori a face rău, vă rog să faceţi următorul lucru:

opriţi-vă!

Este atât de simplu. Tot ce trebuie să facem este să încetăm să îi judecăm pe alţii şi să înlocuim gândurile şi sentimentele critice având o inimă plină de iubire faţă de Dumnezeu şi copiii Lui. Dumnezeu este Tatăl nostru. Suntem copiii Lui. Suntem toţi fraţi şi surori. Nu ştiu exact cum să exprim suficient de clar acest punct de a nu judeca pe alţii, cu entuziasm şi convingere ca să vă rămână întipărit în minte. Pot cita din scriptură, pot explica doctrina şi pot chiar cita ce scria pe un autocolant pe care l-am văzut de curând. Era lipit pe spatele unei maşini al cărui şofer părea puţin arţăgos, însă cuvintele de pe autocolant te învăţau o lecţie pătrunzătoare. Scria aşa: „Nu mă judeca fiindcă păcătuiesc altfel decât tine”.

Trebuie să recunoaştem că suntem cu toţii imperfecţi – că suntem cerşetori în faţa lui Dumnezeu. Oare, nu ne-am apropiat noi toţi, la un moment sau altul, cu smerenie de scaunul milei şi am cerut îndurare? Oare, nu ne-am dorit milă din toată puterea sufletului – să fim iertaţi pentru greşelile pe care le-am făcut şi pentru păcatele pe care le-am comis?

Deoarece depindem cu toţii de mila lui Dumnezeu, cum, oare, putem nega altora o parte din îndurarea pe care ne-o dorim cu disperare pentru noi înşine? Iubiţii mei fraţi şi surori, nu trebuie să iertăm tot aşa cum dorim să fim iertaţi?

Dragostea lui Dumnezeu

Este greu de făcut?

Da, desigur.

Să ne iertăm pe noi înşine şi pe alţii nu este uşor. De fapt, pentru mulţi dintre noi este nevoie de o schimbare majoră a atitudinii şi modului de a gândi – chiar o schimbare în inimă. Dar sunt veşti bune. Această „schimbare mare”8 a inimii este exact ceea ce Evanghelia lui Isus Hristos trebuie să realizeze.

Cum are loc? Prin intermediul dragostei lui Dumnezeu.

Când inima noastră este plină de dragostea lui Dumnezeu, ceva bun şi pur ni se întâmplă. Noi „[păzim poruncile] Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea”9.

Cu cât permitem mai mult ca dragostea lui Dumnezeu să ne influenţeze mintea şi sentimentele – cu cât permitem mai mult ca dragostea noastră faţă de Tatăl nostru Ceresc să crească în inima noastră – cu atât mai uşor este să iubim pe alţii cu dragostea pură a lui Hristos. Când ne deschidem inima către căldura aurorei dragostei lui Dumnezeu, întunericul şi frigul duşmăniei şi urii vor păli, în cele din urmă.

Ca întotdeauna, Hristos este exemplul nostru. În învăţăturile Sale, ca şi în viaţa Sa, El ne-a arătat calea. El a iertat pe cei răi, pe vulgari şi pe cei care doreau să-I facă rău şi să-L rănească.

Isus a spus că este uşor să iubeşti pe cei ce te iubesc; chiar şi cei răi pot face aceasta. Dar Isus Hristos ne-a învăţat o lege mai mare. Cuvintele Sale răsună peste secole iar astăzi sunt valabile nouă. Ele sunt valabile tuturor celor care doresc să fie ucenicii Lui. Ele sunt valabile pentru dumneavoastră şi pentru mine: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc”10.

Când inima noastră este plină de dragostea lui Dumnezeu, noi devenim „buni unii cu alţii, miloşi şi [iertători unul cu altul], cum [ne iartă] şi Dumnezeu pe [noi] în Hristos”11.

Dragostea pură a lui Hristos poate înlătura amalgamul de ranchiună şi mânie din ochii noştri, premiţându-ne să vedem pe ceilalţi aşa cum ne vede Tatăl nostru Ceresc pe noi: ca oameni muritori cu vicii şi imperfecţiuni ce au potenţial şi însemnătate dincolo de capacitatea noastră de a înţelege. Fiindcă Dumnezeu ne iubeşte atât mult, şi noi trebuie să ne iubim şi să ne iertăm unul pe altul.

Calea ucenicului

Dragii mei fraţi şi surori, gândiţi-vă la următoarele întrebări ca la un test personal:

Purtaţi pică pe vreo persoană?

Bârfiţi, chiar şi când ce spuneţi poate fi adevărat?

Îi înlăturaţi, îndepărtaţi sau pedepsiţi pe alţii fiindcă au făcut ceva?

Invidiaţi pe cineva în secret?

Doriţi să faceţi rău cuiva?

Dacă răspundeţi cu da la vreuna dintre aceste întrebări, veţi dori să puneţi în practică lecţia din două cuvinte de mai devreme: opriţi-vă!

Într-o lume de acuze şi lipsită de prietenie, este uşor să strângi pietre şi să arunci cu ele. Însă, înainte de a proceda astfel, să ne amintim cuvintele Aceluia care este Stăpânul şi modelul nostru: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra”12.

Stimaţi fraţi şi surori, haideţi să punem jos pietrele noastre.

Să fim buni.

Să fim iertători.

Să vorbim calm unii cu ceilalţi.

Lăsaţi dragostea lui Dumnezeu să vă umple inima.

„Să facem bine tuturor.”13

Salvatorul a promis: „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi [folosi], cu aceea vi se va măsura”14.

Nu ar trebui să fie această afirmaţie îndeajuns încât să ne axăm mereu eforturile pe fapte de bunătate, iertare şi caritate, în loc să avem un comportament negativ?

Haideţi, în calitate de ucenici ai lui Isus Hristos, să răsplătim răul cu bine15. Să nu căutăm răzbunare sau să permitem mâniei să ne biruiască.

„Căci este scris: «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul.

Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea…

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine”16.

Ţineţi minte: la urma urmei, cel milostiv va avea parte de milă17!

În calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, oriunde ne-am afla, haideţi să fim recunoscuţi ca oameni care „[au] dragoste unii pentru alţii”18.

Iubiţi-vă unul pe altul

Stimaţi fraţi şi surori, este destulă durere şi tristeţe în această viaţă fără să adăugăm noi la ea prin încăpăţânarea, amărăciunea şi ranchiuna noastră nechibzuită.

Nu suntem perfecţi.

Nimeni din jurul nostru nu este perfect19. Oamenii fac lucruri care supără, dezamăgesc şi înfurie. În această viaţă pământeană va fi mereu aşa.

Totuşi, trebuie să dăm deoparte doleanţele noastre. O parte a scopului vieţii pe pământ este de a învăţa cum să ne debarasăm de asemenea lucruri. Aceasta este calea Domnului.

Ţineţi minte, cerul este plin cu cei care au acest lucru în comun: sunt iertaţi. Şi ei iartă.

Aşterneţi-vă poverile la picioarele Salvatorului. Nu mai judecaţi. Permiteţi ispăşirii lui Hristos să vă schimbe şi să vă vindece inima. Iubiţi-vă unul pe altul. Iertaţi-vă unul pe altul.

Cei milostivi vor obţine milă!

Despre acestea vă mărturisesc în numele Aceluia care a iubit aşa de mult şi desăvârşit încât Şi-a dat viaţa pentru noi, prietenii Săi – în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.

Exibir Referências

  1.  

    1.  Alma 31:5.

  2.  

    2. Vezi Moise 5:16–32.

  3.  

    3.  Doctrină şi legăminte 64:9.

  4.  

    4.  Matei 5:7.

  5.  

    5. Vezi Romani 2:1.

  6.  

    6.  Doctrină şi legăminte 64:8.

  7.  

    7.  Doctrină şi legăminte 64:10; subliniere adăugată.

  8.  

    8.  Mosia 5:2.

  9.  

    9.  1 Ioan 5:3–4.

  10.  

    10.  Matei 5:44; vezi, de asemenea, versetele 45–47.

  11.  

    11.  Efeseni 4:32.

  12.  

    12.  Ioan 8:7.

  13.  

    13.  Galateni 6:10.

  14.  

    14.  Luca 6:38.

  15.  

    15. Vezi Matei 5:39–41.

  16.  

    16.  Romani 12:19–21.

  17.  

    17. Vezi Matei 5:7.

  18.  

    18.  Ioan 13:35.

  19.  

    19. Vezi Romani 3:23.