Întrebaţi-i pe misionari! Ei vă pot ajuta!

Vârstnicul Russell M. Nelson

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli


Toţi misionarii, tineri sau în vârstă, slujesc având ca unică speranţă faptul de a le face viaţa mai bună altor oameni.

Preaiubiţii mei fraţi, preaiubitele mele surori şi preaiubiţii mei prieteni, vă exprimăm dragostea şi dorinţele noastre de bine pentru fiecare dintre dumneavoastră. Suntem extrem de entuziasmaţi de anunţul făcut de către preşedintele Thomas S. Monson în această dimineaţă despre modificarea vârstei minime a misionarilor, 18 ani în cazul băieţilor, respectiv 19 ani în cazul fetelor. Datorită acestui lucru, şi mai mulţi dintre tinerii noştri se pot bucura de binecuvântările slujirii în misiune.

Preşedintele Monson a declarat în urmă cu doi ani şi a reafirmat cu multă putere în această dimineaţă că „fiecare tânăr băiat demn şi capabil trebuie să se pregătească să slujească în misiune. Slujirea misionară este o responsabilitate a preoţiei − o obligaţie pe care Domnul se aşteaptă s-o îndeplinim noi, cei cărora ni s-a dat atât de mult”1. De asemenea, dânsul a explicat că, în cazul tinerelor surori, misiunea este o opţiune binevenită, dar nu este o responsabilitate. Apoi, dânsul a reînnoit invitaţia ca un număr mai mare de cupluri în vârstă să slujească în misiune.

Pregătirea pentru misiune este importantă. Misiunea este un act voluntar de slujire în folosul lui Dumnezeu şi al oamenilor. Misionarii se susţin financiar în timpul îndeplinirii acestui privilegiu cu propriile lor economii. Părinţii, familiile şi prietenii, precum şi cei care fac donaţii în Fondul general pentru misionari pot şi dumnealor să-i sprijine financiar. Toţi misionarii, tineri sau în vârstă, slujesc având ca unică speranţă faptul de a le face viaţa mai bună altor oameni.

Hotărârea de a sluji în misiune va modela destinul spiritual al acelui misionar, al soţului ei sau soţiei lui şi al urmaşilor lor de-a lungul generaţiilor care vor urma. Dorinţa de a sluji este consecinţa firească a convertirii unui om, a demnităţii şi pregătirii acestuia.

În acest auditoriu minunat din întreaga lume, sunt mulţi care nu sunt membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi care ştiu foarte puţine lucruri despre noi şi despre misionarii noştri. Participaţi la această conferinţă pentru că doriţi să ştiţi mai multe despre mormoni şi despre ce propovăduiesc misionarii noştri. Când veţi afla mai multe despre noi, veţi descoperi că avem multe valori în comun. Vă încurajăm să păstraţi tot ce este bun şi adevărat, iar apoi, să vedeţi dacă noi putem să contribuim cu mai mult. În această lume plină de provocări, avem nevoie, uneori, de ajutor. Religia, adevărul etern şi misionarii noştri constituie aspecte vitale ale acelui ajutor.

Tinerii noştri misionari îşi amână dobândirea unei educaţii, îşi lasă deoparte cariera, renunţă pentru o perioadă să iasă la întâlniri şi la orice altceva ar face în mod obişnuit orice tânăr adult aflat la această vârstă. Pentru o perioadă cuprinsă între 18 şi 24 de luni, ei lasă deoparte toate aceste lucruri datorită dorinţei lor profunde de a-I sluji Domnului.2 Unii dintre misionarii noştri slujesc când sunt mult mai în vârstă. Eu ştiu că familiile lor sunt binecuvântate. În familia noastră, opt dintre membrii acesteia slujesc în prezent ca misionari cu timp deplin − trei fiice, soţii lor, o nepoată şi un nepot.

Unii dintre dumneavoastră poate că aveţi întrebări despre denumirea de mormon. Aceasta este o poreclă ce ne-a fost dată. Nu este denumirea noastră adevărată, deşi suntem cunoscuţi, de regulă, sub denumirea de mormoni. Termenul provine dintr-o scriptură sacră cunoscută sub denumirea de Cartea lui Mormon.

Adevăratul nume al Bisericii este Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Ea este Biserica originală, restaurată a lui Isus Hristos. În timpul vieţii Sale pe pământ, El a organizat Biserica Sa. A chemat apostoli, pe cei şaptezeci şi alţi conducători cărora El le-a dat autoritatea preoţiei de a acţiona în numele Său.3 După ce Hristos şi apostolii Săi nu au mai fost prezenţi, oamenii au schimbat rânduielile şi doctrina. Biserica originală şi preoţia au fost pierdute. După Evul mediu şi sub îndrumarea Tatălui Ceresc, Isus Hristos a adus înapoi Biserica Sa. Acum, ea este din nou vie, este restaurată şi funcţionează sub îndrumarea Lui divină.4

Noi Îl urmăm pe Domnul Isus Hristos şi propovăduim despre El. Noi ştim că, după victoria Sa glorioasă asupra morţii, Domnul Înviat S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi. El a mâncat cu ei. El a mers cu ei. Înainte de înălţarea Sa finală, El i-a împuternicit să se „[ducă] şi [să facă] ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”5. Apostolii s-au supus acelei porunci. Ei, de asemenea, i-au chemat pe alţii care să-i ajute să îndeplinească porunca Domnului.

Astăzi, sub îndrumarea apostolilor şi profeţilor din zilele noastre, misionarilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă le-a fost dată aceeaşi poruncă. Aceşti misionari slujesc în peste 150 de ţări. În calitate de reprezentanţi ai Domnului Isus Hristos, ei fac tot ce le stă în putinţă să îndeplinească acea poruncă divină − reînnoită în zilele noastre de către Domnul Însuşi − de a duce plenitudinea Evangheliei în toată lumea şi de a binecuvânta viaţa oamenilor de pretutindeni.6

Misionarii care au vârste cuprinse între 19 şi 23 de ani sunt neexperimentaţi în ceea ce priveşte lucrurile lumeşti. Însă sunt binecuvântaţi cu daruri − cum ar fi puterea Spiritului Sfânt, dragostea lui Dumnezeu şi mărturiile despre adevăr − care-i fac ambasadori puternici ai Domnului. Ei împărtăşesc vestea bună a Evangheliei care va aduce bucurie adevărată şi fericire nepieritoare tuturor celor care dau ascultare mesajului lor. Şi, de multe ori, ei fac acest lucru într-o ţară şi într-o limbă care le sunt străine.

Misionarii fac tot ce pot pentru a-L urma pe Isus Hristos atât prin ceea ce spun, cât şi prin ceea ce fac. Ei propovăduiesc despre Isus Hristos şi despre ispăşirea Sa.7 Ei propovăduiesc despre restaurarea reală a Bisericii din vechime a lui Hristos prin intermediul lui Joseph Smith, primul profet al Domnului din zilele din urmă.

Poate că i-aţi întâlnit sau chiar ignorat înainte pe misionarii noştri. Eu sper ca dumneavoastră să nu vă temeţi de ei, ci să învăţaţi de la ei. Ei pot fi pentru dumneavoastră o resursă trimisă din cer.

Acest lucru i s-a întâmplat lui Jerry, un domn protestant trecut de vârsta de 60 de ani, care locuieşte în Mesa, Arizona. Tatăl lui Jerry era un predicator baptist, iar mama lui o predicatoare metodistă. Într-o zi, prietena cea mai apropiată a lui Jerry, i-a spus despre durerea psihică pe care o simţea din cauza decesului la naştere al copilului ei şi a divorţului amar care a urmat la scurt timp după aceea. Răzbind cu greu în calitatea ei de mamă singură, Pricilla are patru copii, trei fiice şi un fiu. Când şi-a deschis inima în faţa lui Jerry, ea i-a mărturisit că se gândea să-şi ia viaţa. Folosindu-şi toată puterea şi dragostea de care dispunea, Jerry a încercat s-o ajute să înţeleagă că viaţa ei era preţioasă. El a invitat-o să meargă la biserica lui, însă Pricilla i-a explicat că renunţase la Dumnezeu.

Jerry nu ştia ce să facă. Mai târziu, în timp ce-şi uda pomii din grădină, acest om credincios s-a rugat la Dumnezeu pentru a primi îndrumare. În timp ce se ruga, el a auzit un glas în mintea lui: „Opreşte-i pe băieţii de pe biciclete!”. Jerry, fiind puţin dezorientat, se întreba ce însemna aceasta. În timp ce cugeta la acel îndemn spiritual, el şi-a pironit privirea către stradă şi a văzut doi tineri care purtau cămăşi albe şi cravate mergând pe biciclete către casa lui. Uimit de această „coincidenţă”, el i-a privit trecând pe lângă el. Apoi, înţelegând că trebuia să facă ceva, a strigat după ei: „Hei, voi, vă rog să vă opriţi! Trebuie să vorbesc cu voi!”.

Fiind puţin confuzi, dar totuşi entuziasmaţi, tinerii s-au oprit. În timp ce se apropiau, Jerry a remarcat că purtau ecusoane care-i identificau ca fiind misionari ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Jerry s-a uitat la ei şi a spus: „Poate că vă va părea puţin ciudat, însă mă rugam şi mi s-a spus: «Opreşte-i pe băieţii de pe biciclete!». M-am uitat pe stradă şi iată-vă! Mă puteţi ajuta?”.

Misionarii au zâmbit şi unul dintre ai a spus: „Da, suntem siguri că putem”.

Jerry le-a explicat îngrijorarea sa cu privire la Pricilla. Nu după mult timp, misionarii se întâlneau cu Pricilla, copiii ei şi cu Jerry. Ei au discutat despre scopul vieţii şi despre planul etern al lui Dumnezeu pentru ei. Jerry, Pricilla şi copiii ei au crescut în credinţă prin intermediul rugăciunii sincere, al studiului Cărţii lui Mormon şi al înfrăţirii plină de dragoste cu membrii Bisericii. Credinţa deja puternică în Isus Hristos a lui Jerry s-a întărit şi mai mult. Îndoielile şi gândurile de suicid ale Pricillei s-au transformat în speranţă şi fericire. Ei au fost botezaţi şi au devenit membri ai Bisericii restaurate a lui Hristos.8

Da, misionarii pot ajuta în multe feluri. De exemplu, poate că unii dintre dumneavoastră doresc să ştie mai multe despre strămoşii dumnealor. Poate că ştiţi numele părinţilor şi pe cele ale celor patru bunici ai dumneavoastră, dar în ceea ce-i priveşte pe cei opt străbunici? Le ştiţi numele? Aţi dori să ştiţi mai multe despre ei? Întrebaţi-i pe misionari! Ei vă pot ajuta!9 Ei au acces rapid la vastele înregistrări privind istoria familiei ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Unii dintre dumneavoastră sunteţi membri, însă, în prezent, nu sunteţi activi. Îl iubiţi pe Domnul şi vă gândiţi des să reveniţi în turma Sa. Dar nu ştiţi cum să începeţi. Vă recomand să-i întrebaţi pe misionari!10 Ei vă pot ajuta! Ei vă pot ajuta, de asemenea, propovăduindu-le celor dragi ai dumneavoastră. Noi şi misionarii vă iubim şi dorim să readucem bucuria şi lumina Evangheliei în viaţa dumneavoastră.

Poate că unii dintre dumneavoastră doresc să ştie cum să învingă o dependenţă sau cum să trăiască mai mult şi să se bucure de o sănătate mai bună. Întrebaţi-i pe misionari! Ei vă pot ajuta! Studiile independente de Biserică au arătat că, luaţi ca grup, membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă sunt un grup de oameni sănătoşi. Rata mortalităţii în rândurile lor se numără printre cele mai joase, iar longevitatea lor este mai mare decât oricare altele raportate până acum despre toate grupurile bine definite studiate de-a lungul unei lungi perioade de timp în Statele Unite.11

Unii dintre dumneavoastră pot simţi că viaţa dumnealor este frenetică şi plină de evenimente, însă în adâncul inimii lor, simt un gol chinuitor, neavând în viaţă o direcţie sau un scop. Întrebaţi-i pe misionari! Ei vă pot ajuta! Ei vă pot ajuta să învăţaţi mai multe despre adevăratul scop al vieţii − de ce ne aflăm aici pe pământ şi unde ne vom duce după moarte. Puteţi afla modul în care Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos vă va binecuvânta viaţa mai presus decât vă puteţi imagina în acest moment.

Dacă aveţi îngrijorări cu privire la familia dumneavoastră, întrebaţi-i pe misionari! Ei vă pot ajuta! Întărirea căsniciilor şi a familiilor este unul dintre cele mai importante obiective ale sfinţilor din zilele din urmă. Familiile pot fi împreună pentru totdeauna. Rugaţi-i pe misionari să vă înveţe cum este posibil acest lucru pentru familia dumneavoastră.

Misionarii vă pot ajuta şi să aveţi dorinţa de a dobândi o cunoaştere mai mare. Spiritul omului tânjeşte după cunoaştere. Noi căutăm adevărul, indiferent dacă el vine dintr-un laborator ştiinţific sau prin revelaţie de la Dumnezeu! Cu siguranţă, slava lui Dumnezeu este inteligenţa.12

Progresul privind învăţarea include atât dobândirea cunoaşterii spirituale, cât şi a celei temporale. Noi accentuăm importanţa înţelegerii scripturilor sacre. Un studiu independent de Biserică, a arătat recent că sfinţii din zilele din urmă au cele mai bune cunoştinţe despre creştinism şi despre Biblie.13 Dacă doriţi să înţelegeţi Biblia mai bine, să înţelegeţi Cartea lui Mormon mai bine şi să dobândiţi o înţelegere mai profundă despre relaţia de fraţi şi surori dintre oameni şi despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu, întrebaţi-i pe misionari! Ei vă pot ajuta!

Mulţi dintre dumneavoastră au o dorinţă puternică de a-i ajuta pe cei nevoiaşi. Deoarece noi Îl urmăm pe Isus Hristos, sfinţii din zilele din urmă sunt, de asemenea, conduşi de acea dorinţă puternică.14 Ni se poate alătura oricine în eforturile noastre de a-i ajuta pe cei nevoiaşi şi de a oferi mângâiere victimelor dezastrelor din întreaga lume. Dacă doriţi să participaţi, vorbiţi cu misionarii! Ei vă pot ajuta!

Şi, dacă doriţi să ştiţi mai multe despre viaţa de după moarte, despre rai, despre planul lui Dumnezeu pentru dumneavoastră; dacă doriţi să ştiţi mai multe despre Domnul Isus Hristos, despre ispăşirea Sa şi despre restaurarea Bisericii Sale aşa cum a fost ea întemeiată la început, întrebaţi-i pe misionari! Ei vă pot ajuta!

Ştiu că Dumnezeu trăieşte. Isus este Hristosul. Biserica Sa a fost restaurată. Mă rog cu ardoare ca Dumnezeu să vă poată binecuvânta pe fiecare în parte şi pe fiecare dintre misionarii noştri. În numele lui Isus Hristos, amin.

Show References

  1.  

    1. Thomas S. Monson, „Acum când ne întâlnim din nou”, Liahona şi Ensign, nov. 2010, p. 5–6.

  2.  

    2. Vezi Doctrină şi legăminte 4:3.

  3.  

    3. Vezi Matei 10:1; Luca 6:13; 10:1; Efeseni 4:11–12.

  4.  

    4. Vezi Doctrină şi legăminte 1:30.

  5.  

    5.  Matei 28:19.

  6.  

    6. Vezi Doctrină şi legăminte 68:8; 84:62; 112:28.

  7.  

    7. Vezi 1 Corinteni 2:2; 2 Nefi 25:26.

  8.  

    8. Corespondenţă personală cu W. Tracy Watson, fost preşedinte al Misiunii Mesa, Arizona.

  9.  

    9. Acolo unde am oferit invitaţia: „Întrebaţi-i pe misionari”, puteţi, de asemenea, să cereţi ajutorul unui prieten care este membru al Bisericii.

  10.  

    10. Rudele active, prietenii şi conducătorii Bisericii ar fi, de asemenea, bucuroşi să vă ajute.

  11.  

    11. Vezi James E. Enstrom şi Lester Breslow, „Lifestyle and Reduced Mortality among Active California Mormons, 1980–2004”, Preventive Medicine, vol. 46 (2008), p. 135.

  12.  

    12. Vezi Doctrină şi legăminte 93:36.

  13.  

    13. Vezi U.S. Religious Knowledge Survey (Pew Forum on Religion and Public Life, 28 sept. 2010), p. 7.

  14.  

    14. Vezi Ram Cnaan, Van Evans şi Daniel W. Curtis, Called to Serve: The Prosocial Behavior of Active Latter-day Saints (University of Pennsylvania School of Social Policy and Practice, 2012); „Mormon Volunteerism Highlighted in New Study” (16 mart. 2012), http://www.mormonnewsroom.org/article/mormon-volunteerism-report; Mormons in America: Certain in Their Beliefs, Uncertain of Their Place in Society (Pew Forum on Religion and Public Life, 12 ian. 2012), p. 43; Robert D. Putnam şi David E. Campbell, American Grace: How Religion Divides and Unites Us (2010), p. 444–454.