Angajaţi-vă cu sârguinţă într-o cauză bună

Vârstnicul  M.  Russell Ballard

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli


Lucruri mari sunt duse la îndeplinire şi poverile sunt uşurate ca urmare a eforturilor depuse de multe mâini „angajate cu sârguinţă într-o cauză bună”

Vârstnicule Perry! Cred că dumneavoastră sunteţi cel mai tânăr om dintre membri în vârstă de 90 de ani din toată Biserica. Aţi observat modul în care a sărit de pe scaun.

Dragii mei fraţi şi dragele mele surori, de fiecare dată când savurez o roşie coaptă şi proaspătă din vrej sau când mănânc o piersică zemoasă ruptă direct din pom, mă gândesc la un moment de acum 60 de ani, când tatăl meu avea o mică livadă de piersici în Holladay, Utah. El avea acolo stupi pentru a poleniza florile de piersic care, în cele din urmă, aveau să devină piersici mari şi delicioase.

Tata îşi îndrăgea albinele blânde şi era uimit de modul în care mii dintre ele, lucrând împreună, transformau nectarul adunat din florile piersicilor săi în miere dulce şi aurie − unul dintre cele mai benefice alimente oferite de natură. De fapt, nutriţioniştii ne spun că reprezintă unul dintre alimentele care are în compoziţia sa toate substanţele − enzime, vitamine, minerale şi apă − necesare pentru a susţine viaţa.

Tatăl meu a încercat mereu să mă implice în munca sa cu stupii săi, dar eu preferam să îl las pe el să aibă grijă de albinele sale. Cu toate acestea, de atunci, am învăţat multe despre modul excelent în care este organizat un stup − o colonie de aproximativ 60.000 de albine.

Albinele sunt puternic motivate să polenizeze, să adune nectar şi să transforme nectarul în miere. Această dorinţă uriaşă a lor le este întipărită în gene de către Creatorul nostru. Estimările arată că, pentru a produce 0,45 kg de miere, sunt necesare între 20.000 şi 60.000 de albine care trebuie, în mod colectiv, să polenizeze milioane de flori şi să zboare echivalentul a două călătorii în jurul lumii. De-a lungul scurtei sale vieţi ce durează de la doar câteva săptămâni până la aproximativ patru luni, contribuţia de miere a unei singure albine pentru stupul ei reprezintă aproximativ 42 de mililitri.

Deşi aparent nesemnificativ când este raportat la cantitatea finală, fiecare dintre cei 42 de mililitri de miere aduşi de fiecare albină sunt esenţiali pentru viaţa stupului. Albinele depind una de cealaltă. Munca ce ar putea fi copleşitoare pentru doar câteva albine devine mai uşoară ca urmare a faptului că toate albinele îşi îndeplinesc partea în mod sârguincios.

Stupul a fost întotdeauna un simbol important în istoria Bisericii noastre. Din Cartea lui Mormon, învăţăm că, în urmă cu mii de ani, iarediţii au luat cu ei albine (veziEter 2:3) când au călătorit spre continentul american. Brigham Young a ales stupul ca simbol pentru a încuraja şi inspira eforturile comune care trebuiau să fie depuse de către pionieri pentru a transforma deşertul arid din împrejurimile marelui Lac Sărat în văile fertile pe care le avem astăzi. Noi suntem beneficiarii viziunii şi hărniciei lor colective.

Simbolul stupului se găseşte atât în interiorul, cât şi în exteriorul multora dintre templele noastre. Pupitrul la care stau este făcut din lemnul unui nuc care a crescut în curtea din spatele casei preşedintelui Gordon B. Hinckley şi este decorat cu stupi de albine gravaţi.

Toată această simbolistică atestă un singur lucru: lucruri mari sunt duse la îndeplinire şi poverile sunt uşurate ca urmare a eforturilor depuse de multe mâini „angajate cu sârguinţă într-o cauză bună” (D&L 58:27). Imaginaţi-vă ce ar putea să îndeplinescă în lume milioanele de sfinţi din zilele din urmă dacă am acţiona asemenea albinelor dintr-un stup în ceea ce priveşte respectarea învăţăturilor Domnului Isus Hristos.

Salvatorul ne-a învăţat că cea dintâi şi cea mai mare poruncă este:

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău…

Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi».

În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii” (Matei 22:37, 39–40).

Cuvintele Salvatorului sunt simple, totuşi înţelesul lor este profund şi sunt foarte importante. Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu şi să-i iubim şi să ne îngrijim de semenii noştri ca de noi înşine. Imaginaţi-vă cât bine am putea să facem în lume dacă noi toţi ne-am strânge la un loc, uniţi în calitate de ucenici ai lui Hristos, răspunzând nerăbdători şi prin fapte la nevoile celorlalţi şi slujindu-le celor din jurul nostru – familiilor noastre, prietenilor noştri, vecinilor noştri şi ceilorlalţi oameni.

Aşa cum este scris în epistola lui Iacov, slujirea este însăşi definiţia religiei curate (vezi Iacov 1:27).

Citim despre slujirea membrilor Bisericii oferită peste tot în lume şi, în special, despre serviciile umanitare oferite în vremuri de criză − incendii şi inundaţii şi uragane şi tornade. Aceste acţiuni în cazuri de urgenţă, atât de necesare şi atât de apreciate, trebuie cu certitudine să continue ca un mijloc prin care să ne purtăm poverile unii altora. Însă, ce credeţi despre viaţa noastră de zi cu zi? Care ar fi efectul cumulat a milioane de gesturi mici, de compasiune făcute zilnic de noi ca urmare a dragostei creştineşti sincere faţă de alţii? În timp, acest lucru ar avea un efect de schimbare asupra tuturor copiilor Tatălui nostru Ceresc ca urmare a faptului că El Îşi arată dragostea faţă de ei prin intermediul nostru. Lumea noastră agitată are nevoie, astăzi, de această dragoste a lui Hristos mai mult decât oricând şi va avea nevoie de ea tot mai mult în anii ce urmează.

Luate individual, aceste acte simple de slujire zilnică ar putea să nu reprezinte foarte mult însă, dacă le luăm în considerare în mod colectiv, ele devin la fel ca cei 42 de mililitri de miere cu care contribuie o singură albină în stup. Există putere în dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de copiii Săi şi, când acea dragoste este manifestată tangibil prin milioane de fapte de bunătate creştinească, va îndulci şi va hrăni lumea cu nectarul vital al credinţei, speranţei şi carităţii.

Ce trebuie să facem pentru a deveni precum albinele devotate şi pentru ca acel devotament să devină caracteristică a firii noastre? Mulţi dintre noi dau dovadă de supunere în ceea ce priveşte participarea la adunările Bisericii. Facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne îndeplini chemările, în special în zilele de duminica. Acest lucru este cu siguranţă de apreciat. Dar sunt minţile şi inimile noastre angajate cu tot la fel de multă sârguinţă în a face lucruri bune pe tot parcursul săptămânii? Ne îndeplinim chemările pur şi simplu în mod mecanic, sau suntem convertiţi cu adevărat la Evanghelia lui Isus Hristos? În ce mod luăm noi sămânţa credinţei care a încolţit în mintea noastră şi o plantăm adânc în solul fertil al sufletului nostru? În ce mod ducem la îndeplinire marea schimbare a inimii despre care Alma spune că este esenţială pentru fericirea şi pacea noastre veşnice? (VeziAlma 5:12–21.)

Amintiţi-vă, mierea conţine toate substanţele necesare susţinerii vieţii muritoare. Iar doctrina şi Evanghelia lui Hristos reprezintă singurul mod în care putem obţine viaţa veşnică. Doar în momentul în care mărturia noastră trece dincolo de ceea ce există în minţile noastre şi intră adânc în inimile noastre, motivaţia noastră de a iubi şi de a sluji va deveni la fel cu cea a Salvatorului. Atunci şi doar atunci vom deveni ucenici profund convertiţi ai lui Hristos, împuterniciţi de Spirit să avem o influenţă spirituală asupra inimilor semenilor noştri.

Când inimile noastre nu vor mai fi deloc îndreptate către lucrurile acestei lumi, nu vom mai aspira la onorurile oamenilor şi nu vom mai căuta doar să ne satisfacem orgoliul (vezi D&L 121:35–37). În schimb, ne vom însuşi calităţile creştineşti despre care ne-a învăţat Isus:

  1. suntem buni şi blânzi şi avem îndelungă răbdare (veziD&L 121:41).
  2. suntem blânzi, fără ipocrizie sau fără înşelăciune (veziD&L 121:42).
  3. avem caritate faţă de toţi oamenii (vezi D&L 121:45).
  4. virtutea trebuie să ne înfrumuseţeze, fără încetare, gândurile (vezi D&C 121:45);
  5. nu mai avem înclinare să facem rău (vezi Mosia 5:2).
  6. Duhul Sfânt este tovarăşul nostru permanent şi doctrinele preoţiei cad deasupra sufletelor noastre ca roua din cer (vezi D&L 121:45–46).

Acum, fraţi şi surori, vreau să ştiţi că eu nu încurajez fanatismul religios. Dimpotrivă! Pur şi simplu sugerez să facem următorul pas logic în convertirea noastră completă la Evanghelia lui Isus Hristos, asimilând doctrinele ei profund în inimile şi sufletele noastre, astfel încât să trăim mereu − şi cu integritate − în acord cu ceea ce spunem că credem.

Această integritate ne simplifică viaţa şi ne amplifică sensibilitatea faţă de Spirit şi faţă de nevoile altora. Aduce bucurie în vieţile noastre şi pace sufletelor noastre − acel fel de bucurie şi pace de care avem parte atunci când ne pocăim de păcatele noastre şi când Îl urmăm pe Salvator ţinând poruncile Sale.

Cum producem această schimbare? Cum înrădăcinăm această dragoste a Salvatorului în inimile noastre? Există un singur lucru simplu care trebuie făcut zilnic şi care poate influenţa în bine viaţa fiecărui membru al Bisericii, inclusiv pe a voastră, băieţi şi fete, pe a voastră, tineri băieţi şi tinere fete, pe a voastră, adulţi necăsătoriţi şi pe a dumneavoastră, taţi şi mame.

Acest lucru simplu este: în rugăciunea dumneavoastră de dimineaţa, în fiecare nouă zi, rugaţi-L pe Tatăl Ceresc să vă îndrume pentru a recunoaşte o ocazie de a-i sluji unuia dintre copiii Săi preţioşi. Apoi, de-a lungul zilei, menţineţi-vă inima plină de credinţă şi dragoste, căutând pe cineva căruia să-i oferiţi ajutor. Concentraţi-vă, la fel cum albinele se concentrează asupra florilor din care să culeagă nectar şi polen. Dacă faceţi aceasta, sensibilităţile dumneavoastră spirituale vor creşte şi veţi descoperi ocazii de a sluji despre care nu aţi crezut niciodată că ar fi posibile.

Preşedintele Thomas  S. Monson ne-a învăţat că, în multe cazuri, Tatăl Ceresc răspunde rugăciunilor altei persoane prin noi − prin mine şi prin dumneavoastră − prin vorbele şi faptele noastre bune, prin faptele noastre simple de slujire şi dragoste

Iar preşedintele Spencer  W. Kimball a spus: ,,Dumnezeu ne observă şi veghează asupra noastră. Dar, de obicei, ne îndeplineşte nevoile prin intermediul unei alte persoane. Aşadar, este esenţial să slujim unul altuia” (Teachings of Presidents of the Church : Spencer  W. Kimball [2006], p. 82).

Ştiu că, dacă veţi face acest lucru − acasă, la şcoală, la locul de muncă şi la Biserică − Spiritul vă va îndruma şi veţi putea discerne cine are nevoie de o anumită slujire pe care doar dumneavoastră o puteţi oferi. Veţi fi îndrumaţi de Spirit şi motivaţi într-un mod măreţ să polenizaţi lumea cu dragostea pură a lui Hristos şi cu Evanghelia Sa.

Şi, nu uitaţi, asemenea celor 42 de mililitri de miere cu care contribuie fiecare albinuţă în stup, dacă înmulţim eforturile noastre cu alte zeci de mii, chiar milioane de eforturi pline de rugăciune pentru a împărtăşi dragostea lui Dumnezeu pentru copiii Săi prin slujire creştină, va rezulta un efect exponenţial al binelui care va aduce lumina lui Hristos acestei lumi care se întunecă din ce în ce mai mult. Uniţi, vom putea aduce dragoste şi compasiune familiilor noastre, precum şi celor singuri, celor săraci, celor răniţi spiritual sau emoţional şi acelor copii ai Tatălui nostru Ceresc care se află în căutarea adevărului şi a păcii.

Mă rog cu umilinţă, fraţi şi surori, ca noi să cerem în rugăciunile noastre zilnice inspiraţia de a găsi o persoană căreia să-i oferim o slujire semnificativă, inclusiv aceea de a împărtăşi adevăruile evangheliei şi mărturiile noastre. Şi, la finalul fiecărei zile, fie ca noi să putem spune ,,da” la întrebarea: ,,Am făcut eu bine în lume azi? ajutând pe cel necăjit?” (Imnuri, nr. 140). 223).

Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Fie ca noi să o ducem la îndeplinire la fel cum micuţele albine o îndeplinesc pe a lor; aceasta este rugăciunea mea umilă în numele lui Isus Hristos, amin.