Stimaţi fraţi, avem de lucru

Stimaţi fraţi, în ultimii ani s-au spus şi s-au scris multe lucruri despre provocările pe care le au bărbaţii şi băieţii. Câteva exemple de titluri de cărţi sunt: Why There Are No Good Men Left (De ce nu mai există bărbaţi buni), The Demise of Guys (Moartea bărbaţilor), The End of Men (Sfârşitul bărbaţilor), Why Boys Fail (De ce dau greş băieţii) şi Manning Up (Asumarea responsabilităţii). Este interesant că aceste cărţi au fost scrise, în majoritate, de femei. În orice caz, o temă comună a acestor studii este aceea că, în multe comunităţi de astăzi, bărbaţii primesc mesaje neclare şi contradictorii cu privire la rolul şi valoarea lor în societate.

Autoarea cărţii Manning Up a caracterizat fenomenul în acest mod: „A existat o regulă aproape generală de-a lungul civilizaţiei, aceea că, în timp ce fetele trebuiau doar să ajungă la maturitate din punct de vedere fizic pentru a deveni femei, băieţii trebuiau să treacă un test. Ei trebuiau să dea dovadă de curaj, de abilităţi fizice sau de stăpânire a unor îndemânări necesare. Obiectivul era acela de a-şi dovedi abilitatea de protectori ai femeilor şi copiilor; acest lucru a fost mereu rolul lor principal în societate. Totuşi, astăzi, în timp ce femeile fac progrese într-o economie avansată, soţii şi taţii, a căror responsabilitate principală este de a asigura bani pentru familie, devin opţionali, iar trăsăturile de caracter de care aveau nevoie bărbaţii pentru a-şi îndeplini rolul – îndrăzneală, stoicism, curaj, loialitate – sunt demodate şi chiar puţin jenante”¹.

În entuziasmul lor de a promova oportunităţile pentru femei, lucru pe care îl lăudăm, sunt unii oameni care ridiculizează bărbaţii şi contribuţiile lor. Se pare că se gândesc la viaţă ca la o competiţie între bărbaţi şi femei – că unii trebuie să-i domine pe ceilalţi, iar acum este rândul femeilor. Unii susţin că, într-adevăr, cariera înseamnă totul, iar căsătoria şi copiii sunt sau ar trebui să fie complet opţionale – aşadar, de ce avem nevoie de bărbaţi?² În prea multe filme hollywoodiene, emisiuni transmise prin cablu şi TV şi chiar în reclame, bărbaţii sunt înfăţişaţi ca fiind incompetenţi, imaturi sau egoişti. Această cultură de a-i priva pe bărbaţi de rolul lor are un efect dăunător.

De exemplu, în Statele Unite s-a făcut un sondaj: „Acum, fetele întrec băieţii la orice nivel, începând cu şcoala generală şi încheind cu învăţământul superior. De exemplu, înainte să treacă în clasa a VIII-a, doar 20 la sută dintre băieţi ştiu să scrie foarte bine şi doar 24 la sută ştiu că citească foarte bine. Între timp, notele băieţilor în 2011, înregistrate în SAT (testul standard de admitere la facultate în SUA), au fost cele mai mici din ultimii 40 de ani. Conform NCES (Centrul Naţional pentru Statistici cu privire la Educaţie), băieţii sunt cu 30 la sută mai predispuşi să renunţe atât la liceu, cât şi la facultate decât fetele… Se preconizează că, până în 2016, femeile vor obţine 60 la sută dintre diplomele de licenţă, 63 la sută dintre cele de masterat şi 54 la sută dintre cele de doctorat. Două treimi dintre cei care sunt înscrişi în programe speciale de corecţie pentru studenţi sunt băieţi”³.

Unii bărbaţi şi tineri băieţi au folosit mesajele transmise de societate ca pe o scuză pentru a evita responsabilitatea şi pentru a nu se maturiza niciodată, cu adevărat. Un profesor universitar a făcut o constatare, care este, adesea, o descriere corectă, remarcând: „Băieţii vin la ore cu şapca lor de baseball aşezată invers pe cap, invocând scuze ridicole, de genul: «Câinele mi-a mâncat tema». Între timp, fetele îşi verifică orarul zilnic şi caută sugestii pentru facultatea de drept”⁴. O femeie, critic de film, şi-a exprimat punctul de vedere deosebit de cinic, acela că: „Dacă suntem norocoase şi alegem să avem un partener, ne putem baza pe bărbat să fie doar atât – partener. O persoană care îşi vede de treaba sa, şi respectă faptul că şi noi ne vedem de treaba noastră”⁵.

Stimaţi fraţi, noi nu putem fi aşa. Ca bărbaţi deţinători ai preoţiei, noi avem un rol esenţial de jucat în societate, acasă şi în Biserică. Dar trebuie să fim bărbaţi în care femeile pot avea încredere, în care copiii pot avea încredere şi în care Dumnezeu poate avea încredere. În Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu din aceste zile din urmă, nu ne putem permite să avem băieţi şi bărbaţi care nu sunt activ implicaţi în lucrare. Nu ne putem permite să avem tineri băieţi cărora le lipseşte autodisciplina şi care trăiesc doar pentru a se distra. Nu ne putem permite să avem tineri adulţi care nu au niciun plan pentru viitor, care nu se gândesc serios să-şi întemeieze o familie şi să-şi aducă, într-adevăr, contribuţia în lume. Nu ne putem permite să avem soţi şi bărbaţi care nu oferă îndrumare spirituală în cămin. Nu ne putem permite ca cei care deţin şi exercită Preoţia Sfântă după Ordinul Fiului lui Dumnezeu să-şi irosească puterea din pricina pornografiei sau să-şi petreacă viaţa pe Internet (în mod ironic, să fie ai lumii în timp ce nu sunt în lume).

Stimaţi fraţi, avem de lucru.

Dragi tineri băieţi, trebuie să învăţaţi bine la şcoală şi, apoi, după liceu, să vă continuaţi educaţia. Unii dintre voi vor dori să urmeze studii universitare şi o carieră în domeniul afacerilor, al agriculturii, cel guvernamental sau în alte domenii. Unii vor excela în artă, muzică şi teatru. Alţii vor alege o carieră militară sau vor dori să înveţe o meserie. De-a lungul anilor, mai mulţi meseriaşi mi-au reparat sau remodelat casa şi am admirat munca dificilă pe care o fac şi priceperea acestor oameni. Indiferent ce alegeţi, este esenţial să deveniţi competenţi pentru a putea întreţine o familie şi pentru a aduce o contribuţie benefică în comunitatea şi ţara voastră.

Recent, am văzut un film ce descria o zi din viaţa unui tânăr în vârstă de 14 ani din India pe nume Amar. El se trezeşte devreme şi lucrează în două locuri de muncă, înainte şi după şcoală, timp de şase zile şi jumătate pe săptămână. Venitul său asigură o bună parte din întreţinerea familiei sale. După lăsarea întunericului, se grăbeşte pe bicicleta sa veche să ajungă acasă de la al doilea loc de muncă şi, cumva, reuşeşte să-şi facă timp câteva ore pentru teme, înainte de a cădea obosit pe patul de pe podea în jur de ora unsprezece noaptea între fraţii şi surorile sale care deja dorm. Deşi nu l-am întâlnit niciodată, sunt mândru de el pentru sârguinţa şi curajul de care dă dovadă. Face tot ce îi stă în putinţă având în vedere resursele sale limitate şi puţinele sale oportunităţi şi este o binecuvântare pentru familia sa.

Dumneavoastră, bărbaţi adulţi – taţi, adulţi necăsătoriţi, conducători, învăţători de acasă – fiţi exemple demne de urmat şi ajutaţi generaţia de băieţi care se ridică să devină bărbaţi. Învăţaţi-i abilităţi care să-i ajute în societate şi alte feluri de abilităţi: cum să participe într-o conversaţie, cum să facă cunoştinţă şi să interacţioneze cu alţii, cum să se adreseze femeilor şi fetelor şi cum să le înţeleagă, cum să slujească, cum să fie activi şi să se bucure de recreere, cum să-şi dezvolte hobbyuri fără să devină dependenţi, cum să-şi corecteze greşelile şi să facă alegeri mai bune.

Aşadar, tuturor celor care ascultă, indiferent unde se află, le spun ceea ce i-a spus Iehova lui Iosua: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te” (Iosua 1:6). Prindeţi curaj şi pregătiţi-vă cât puteţi de bine, indiferent de împrejurările în care vă aflaţi. Pregătiţi-vă să fiţi soţi şi taţi buni; pregătiţi-vă să fiţi cetăţeni buni şi harnici; pregătiţi-vă să-L slujiţi pe Domnul a cărui preoţie o deţineţi. Tatăl vostru Ceresc se gândeşte la voi, indiferent unde vă aflaţi. Nu sunteţi singuri; deţineţi preoţia şi darul Duhului Sfânt.

Unul dintre cele mai importante locuri în care este nevoie de dumneavoastră este cvorumul preoţiei din care faceţi parte. Avem nevoie de cvorumuri care oferă hrană spirituală membrilor duminica şi care, de asemenea, slujesc. Avem nevoie de conducători ai cvorumurilor care se concentrează asupra înfăptuirii lucrării Domnului şi a sprijinirii membrilor cvorumului şi familiilor acestora.

Gândiţi-vă la munca misionară. Tineri băieţi, nu aveţi timp de pierdut. Nu puteţi aştepta până la 17 sau 18 ani pentru a vă gândi serios la misiune. Cvorumurile Preoţiei aaronice îi pot ajuta pe membrii lor să înţeleagă jurământul şi legământul preoţiei şi să se pregătească pentru rânduirea la oficiul de vârstnic; îi pot ajuta să înţeleagă şi să se pregătească pentru rânduielile din templu şi îi pot ajuta să se pregătească pentru a avea misiuni de succes. Cvorumurile Preoţiei lui Melhisedec şi Societatea de Alinare îi pot ajuta pe părinţi să pregătească misionari care cunosc Cartea lui Mormon şi care vor începe munca misionară dedicaţi pe deplin. Şi în fiecare episcopie şi ramură, aceleaşi cvorumuri pot avea o colaborare eficientă cu misionarii cu timp deplin care slujesc acolo.

O sarcină asemănătoare, care este, în principal, responsabilitatea deţinătorilor preoţiei, o reprezintă chemarea Salvatorului, reiterată de preşedintele Thomas S. Monson, aceea de a-i salva pe cei care s-au îndepărtat de Evanghelie sau care au fost nemulţumiţi din vreun motiv. Am avut un succes minunat în această privinţă, mai ales cu ajutorul oferit de tinerii băieţi prin slujirea lor excelentă. Membrii unui cvorum al Preoţiei aaronice din episcopia spaniolă Rio Grande, din Albuquerque, New Mexico, s-au sfătuit referitor la cine ar putea fi adus înapoi şi, apoi, s-au dus ca grup să viziteze pe fiecare dintre cei inactivi. Unul dintre ei a spus: „Când au venit la mine la uşă, m-am simţit important”, iar altul a mărturisit: „Mă simt bine pentru că cineva chiar vrea ca eu să merg la biserică; acest lucru mă face să doresc să merg la biserică”. Când membrii cvorumului au invitat un tânăr băiat să se întoarcă, ei l-au rugat să vină cu ei la următoarea vizită, iar el a venit. Ei nu doar l-au invitat să vină la biserică; ei l-au inclus imediat în cvorumul lor.

O altă responsabilitate provocatoare, dar stimulatoare, care aparţine deţinătorilor preoţiei este aceea de a întocmi istoria familiei şi de a participa la rânduielile din templu. Prima Preşedinţie va trimite în curând o scrisoare adresată membrilor Bisericii, care va oferi o nouă dorinţă şi viziune despre această parte vitală a lucrării pe care o avem de făcut.

Cvorumurile noastre formează, de asemenea, o frăţie de sprijin reciproc. Preşedintele Gordon B. Hinckley a spus cândva: „Dragii mei fraţi, va fi o zi minunată – o zi în care scopurile Domnului se vor îndeplini – atunci când cvorumurile noastre ale preoţiei vor deveni o ancoră de susţinere pentru fiecare bărbat care aparţine acestora, când fiecare bărbat va putea spune cu încredere: «Sunt membru al unui cvorum al preoţiei din Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Sunt gata să-mi ajut fraţii în toate nevoile lor, la fel cum sunt încrezător că ei sunt gata să mă ajute pe mine… Lucrând împreună, putem rezista, fără să ne fie ruşine şi fără teamă, fiecărei furtuni iscate de adversar, fie ea economică, socială sau spirituală»”⁶.

În ciuda celor mai mari eforturi pe care le depunem, lucrurile nu decurg mereu aşa cum am plănuit, iar o adversitate aparte cu care se poate confrunta cineva în viaţa sa este pierderea locului de muncă. Un pliant mai vechi al Bisericii despre bunăstare menţiona: „Un bărbat fără loc de muncă reprezintă o mare nelinişte pentru Biserică, pentru că, fiind privat de înclinaţia lui firească de a munci, este pus la probă la fel ca Iov – în ceea ce priveşte integritatea lui. În timp ce necazul care se credea că va dura câteva zile persistă câteva săptămâni, luni sau ani, durerea se agravează… Biserica nu poate spera să salveze pe cineva duminica dacă, în timpul săptămânii, acea persoană vede încercările dificile prin care trece şi nu face nimic cu privire la acestea”⁷.

În aprilie 2009, fostul consilier din Episcopatul care prezidează, Richard C. Edgley, a spus povestea unui cvorum exemplar, care s-a mobilizat pentru a ajuta un membru al cvorumului, care-şi pierduse locul de muncă:

„Garajul lui Phil din Centerville, Utah, este o mărturie a aceea ce pot realiza conducerea preoţiei şi un cvorum. Phil era membru al unui cvorum al vârstnicilor şi lucra ca mecanic la un garaj local. Din nefericire, garajul unde lucra Phil a avut probleme economice şi a trebuit să-l concedieze pe Phil. El era devastat de această schimbare neaşteptată a situaţiei.

Auzind că Phil îşi pierduse slujba, episcopul său, Leon Olson, şi membrii preşedinţiei cvorumului vârstnicilor din care făcea parte s-au rugat pentru a şti cum să-l ajute pe Phil să se pună din nou pe picioare. La urma urmei, el era un membru al cvorumului, un frate, şi avea nevoie de ajutor. Au ajuns la concluzia că Phil avea aptitudinile necesare pentru a-şi conduce propria afacere. Unul dintre membrii cvorumului a spus că avea un şopron vechi, care ar putea fi folosit ca garaj, pe care-l putea oferi. Alţi membri ai cvorumului puteau ajuta adunând uneltele şi echipamentele necesare pentru dotarea noului garaj. Aproape toţi membrii cvorumului puteau să ajute măcar la curăţarea vechiului şopron.

Ei i-au împărtăşit ideile lui Phil, apoi şi-au împărtăşit planul membrilor cvorumului lor. Şopronul a fost curăţat şi renovat, uneltele au fost adunate şi totul a fost pus în ordine. Garajul lui Phil a fost un succes şi, în cele din urmă, s-a mutat într-o locaţie mai bună şi mai viabilă – toate acestea pentru că fraţii săi din cvorum l-au ajutat într-un moment dificil”⁸.

Desigur, aşa cum a fost spus de profeţi de-a lungul anilor: „Cea mai importantă muncă a Domnul pe care o veţi face vreodată va fi cea din căminul dumneavoastră”⁹. Avem multe de făcut pentru a întări căsătoria în societăţile care nu acordă nicio însemnătate importanţei acesteia şi nu îi recunoaşte scopurile. Avem multe de făcut pentru a-i învăţa pe copiii noştri „să se roage şi să umble în dreptate înaintea Domnului” (D&L 68:28). Sarcina noastră este aceea de a-i ajuta pe copiii noştri să simtă marea schimbare în inimile lor sau convertirea la Domnul menţionate cu atâta elocvenţă în Cartea lui Mormon (vezi Mosia 5:1–12; Alma 26). Împreună cu Societatea de Alinare, cvorumurile preoţiei pot întări părinţii şi relaţiile de căsătorie, iar cvorumurile pot oferi familiilor cu un singur părinte binecuvântările preoţiei.

Da, stimaţi fraţi, avem de lucru. Mulţumim pentru sacrificiile şi binele pe care le faceţi. Mergeţi înainte, iar Domnul vă va ajuta. Uneori, poate nu veţi şti ce să faceţi sau să spuneţi – dar mergeţi înainte. Începeţi să acţionaţi, iar Domnul vă asigură că „o uşă reală va fi deschisă pentru [voi]” (D&L 118:3). Începeţi să vorbiţi, iar El vă promite: „Nu veţi fi umiliţi înaintea oamenilor; pentru că vi se va da vouă chiar în ceasul acela, da, chiar în acel moment, ceea ce trebuie să spuneţi” (D&L 100:5–6). Este adevărat că, în multe privinţe, suntem obişnuiţi şi imperfecţi, dar avem un Învăţător perfect, care a făcut o ispăşire perfectă şi am făcut apel la harul şi preoţia Sa. Pe măsură ce ne pocăim şi ne sfinţim sufletele, ni se promite că vom fi învăţaţi şi înzestraţi cu putere de sus (vezi D&L 43:16).

Biserica, lumea şi femeile caută bărbaţi, bărbaţi care îşi dezvoltă abilităţile şi talentele, care sunt dornici să muncească şi să facă sacrificii, care-i vor ajuta pe alţii să obţină fericire şi salvare. Cu toţii strigă: „Rise up, O men of God!”¹⁰ (Ridicaţi-vă, bărbaţi ai lui Dumnezeu!). Fie ca Dumnezeu să ne ajute să facem acest lucru. În numele lui Isus Hristos, amin.