2010-2019
Puteţi să simţiţi astfel acum?
Octombrie 2012


Puteţi să simţiţi astfel acum?

În Biserică, unii oameni cred că nu pot răspunde la întrebarea lui Alma cu un da răsunător. Ei nu „[simt] astfel acum”.

Preşedinte Monson, vă iubim, vă cinstim şi vă susţinem! Anunţul plin de însemnătate din punct de vedere istoric cu privire la slujirea misionară ne inspiră. Încă îmi amintesc entuziasmul din anul 1960, când vârsta necesară de a sluji în misiune pentru tinerii băieţi a fost redusă de la 20 de ani la 19. Ajunsesem în Misiunea Britanică în calitate de misionar proaspăt chemat la vârsta de 20 de ani. Primul tânăr în vârstă de 19 ani care a sosit în misiunea noastră a fost vârstnicul Jeffrey R. Holland, care a fost de un ajutor deosebit. Încă nu împlinise 20 de ani. Apoi, în decursul unui an, au sosit mult mai mulţi tineri de 19 ani. Au fost misionari supuşi şi credincioşi, iar lucrarea a progresat. Sunt încredinţat că acum vom avea parte de o recoltă şi mai bogată, pe măsură ce misionarii drepţi şi hotărâţi îndeplinesc porunca Salvatorului de a predica Evanghelia Sa.

În opinia mea, voi, cei din generaţia care se ridică, sunteţi mai bine pregătiţi decât oricare altă generaţie anterioară. Cunoaşterea pe care o aveţi despre scripturi este deosebit de impresionantă. Cu toate acestea, provocările cu care se confruntă generaţia voastră în timp ce se pregăteşte pentru slujire sunt asemănătoare cu cele de care au avut parte toţi membrii Bisericii. Cu toţii sunt conştienţi că, în mai toată lumea, cultura nu îndeamnă la neprihănire sau angajamente spirituale. De-a lungul istoriei, conducătorii au avertizat oamenii şi au predat despre pocăinţă. În Cartea lui Mormon, Alma cel tânăr a fost atât de îngrijorat de nedreptate şi de lipsa angajamentului, încât a renunţat la poziţia sa de judecător-şef, conducător al poporului lui Nefi, şi şi-a concentrat toate eforturile asupra chemării sale de profet1.

În unul dintre cele mai profunde versete din scripturi, Alma proclamă: „Dacă voi aţi simţit o schimbare în inima voastră şi dacă aţi simţit dorinţa să cântaţi cântecul iubirii mântuitoare, vreau să vă întreb, puteţi să simţiţi astfel acum?”2.

Conducătorii locali din întreaga lume raportează că, priviţi în ansamblu, membrii Bisericii, în special tinerii noştri, nu au fost niciodată mai puternici. Dar, aproape mereu, ei exprimă două nelinişti: prima este provocarea ce vine de pe urma nedreptăţii crescânde din lume şi, a doua, indiferenţa şi lipsa angajamentului unor membri. Conducătorii caută sfaturi despre cum să-i ajute pe membri să-L urmeze pe Salvator şi să atingă un nivel de convertire profundă şi de durată.

Această întrebare: „Puteţi să simţiţi astfel acum?”, este încă importantă chiar şi după multe secole. Având în vedere tot ceea ce am primit în această dispensaţie, inclusiv restaurarea plenitudinii Evangheliei lui Isus Hristos, revărsarea darurilor spirituale şi binecuvântările de necontestat ale cerului, provocarea oferită de Alma nu a fost niciodată atât de importantă.

La scurt timp după ce Ezra Taft Benson a fost chemat să slujească în calitate de apostol în 1943, preşedintele George Albert Smith3 l-a sfătuit: „Misiunea ta [este de a]… avertiza oamenii… în cel mai blând mod cu putinţă, astfel încât pocăinţa să fie singurul panaceu pentru relele din lume”4. Când a fost făcută această afirmaţie, ne aflam în mijlocul conflagraţiei celui de-al Doilea Război Mondial.

Astăzi, păcatul imoralităţii a crescut şi mai mult în intensitate. Recent, un scriitor remarcabil a spus: „Toată lumea ştie că, într-adevăr, civilizaţia este periculoasă şi nimeni nu se aşteaptă ca acest lucru să se schimbe”5. Ilustrarea constantă a violenţei şi a imoralităţii în muzică, divertisment, artă şi în alte mijloace media în civilizaţia noastră de azi este fără precedent. Acest lucru a fost descris într-un mod frapant de un teolog baptist foarte respectat, când a spus: „Sistemul imunitar spiritual al unei civilizaţii întregi a fost slăbit”6.

Nu este de mirare că, în Biserică, unii oameni cred că nu pot răspunde la întrebarea lui Alma cu un da răsunător. Ei nu „[simt] astfel acum”. Ei simt că se află într-o perioadă lipsită de spiritualitate. Alţii sunt mânioşi, jigniţi sau decepţionaţi. Dacă aceste descrieri vi se aplică dumneavoastră7, este important să evaluaţi motivele pentru care nu puteţi „să simţi astfel acum”.

Mulţi dintre cei care se află într-o perioadă lipsită de spiritualitate şi cărora le lipseşte angajamentul nu au fost neapărat implicaţi în păcate sau încălcări grave, dar au făcut alegeri neînţelepte. Unii sunt neglijenţi în respectarea legămintelor sacre. Alţii îşi petrec majoritatea timpului irosindu-şi foarte mult din energia lor în scopuri mai puţin importante. Unii îngăduie concepţiilor culturale sau politice intense să le şubrezească loialitatea faţă de Evanghelia lui Isus Hristos. Alţii s-au lăsat absorbiţi de materiale de pe Internet, care amplifică, exagerează şi, în unele cazuri, scornesc defecte ale primilor conducători ai Bisericii. Apoi, trag concluzii eronate, care le pot afecta mărturia. Oricine a făcut aceste alegeri se poate pocăi şi se poate reface din punct de vedere spiritual.

Cufundarea în scripturi este esenţială pentru a obţine hrană spirituală8. Cuvântul lui Dumnezeu ne inspiră să facem angajamente şi acţionează ca un leac vindecător pentru sentimente rănite, de mânie sau decepţie9. Când dorinţa noastră de angajament se diminuează din orice motiv, o parte a soluţiei este pocăinţa10. Angajamentul şi pocăinţa sunt foarte strâns legate între ele.

C. S. Lewis, abilul şi pragmaticul scriitor creştin, a scris despre acest aspect într-un mod foarte convingător. El a afirmat despre creştinism că acesta le spune oamenilor să se pocăiască şi le promite iertare; dar, până când oamenii nu ştiu şi nu simt că au nevoie de iertare, creştinismul nu înseamnă nimic pentru ei. El a declarat: „Când ştii că eşti bolnav, asculţi de doctor”11.

Profetul Joseph a indicat faptul că, înainte de botez, ne aflam pe teren neutru, între bine şi rău. Dar, „când [ne-am alăturat] acestei Biserici, [ne-am] angajat să-L [slujim] pe Dumnezeu. Când [am] făcut acest lucru, [am] părăsit terenul neutru şi niciodată nu [ne] mai [putem] întoarce pe el”. Sfatul său a fost să nu Îl părăsim niciodată pe Învăţător12.

Alma accentuează faptul că, prin ispăşirea lui Isus Hristos, „braţele milosteniei sunt întinse către” cei care se pocăiesc13. Apoi, adresează întrebări pătrunzătoare şi fundamentale, cum ar fi: Suntem pregătiţi să-L întâlnim pe Dumnezeu? Ne păstrăm fără de vină? Trebuie să ne gândim cu toţii la aceste întrebări. Dramatica experienţă personală a lui Alma de a nu-şi asculta tatăl credincios şi, apoi, de a dobândi o înţelegere despre câtă nevoie avea de iertare şi despre ce a însemnat să cânte cântecul iubirii mântuitoare este impresionantă şi convingătoare.

Deşi este important să avem în vedere lucrurile care diminuează dorinţa de angajament, există două provocări culturale, care sunt atât predominante, cât şi semnificative. Prima o reprezintă răutatea, violenţa şi abuzul domestic. A doua o reprezintă imoralitatea şi gândurile impure. De obicei, acestea precedă şi se află la baza alegerii de a fi mai puţin supus.

Felul îi care îi tratăm pe cei mai apropiaţi nouă este extrem de important. Violenţa, abuzul, lipsa de politeţe şi de respect în cadrul căminului sunt de neacceptat – de neacceptat pentru adulţi şi de neacceptat pentru generaţia care se ridică. Tatăl meu nu a fost activ în Biserică, însă a fost un exemplu remarcabil de bun, în special în ceea ce priveşte felul în care o trata pe mama mea. Obişnuia să spună: „Dumnezeu îi va face pe bărbaţi răspunzători pentru fiecare lacrimă pe care soţiile o varsă din cauza lor”. Acelaşi concept este subliniat în „Familia: o declaraţie oficială către lume”. În ea este scris: „[Cei]… care abuzează de partener sau de copii… vor da socoteală într-o bună zi în faţa lui Dumnezeu”14. Indiferent de cultura în care suntem crescuţi şi, indiferent dacă părinţii noştri ne-au abuzat sau nu, noi nu trebuie să abuzăm pe nimeni fizic, emoţional sau verbal15.

Niciodată nu a fost atât de importantă nevoia de politeţe în societate. Temelia bunătăţii şi a politeţii se stabileşte în căminele noastre. Nu este surprinzător că, în general, comportamentul oamenilor a decăzut în acelaşi timp cu colapsul familiei. Familia este temelia pe care se întemeiază dragostea şi pe care se menţine spiritualitatea. Familia promovează o atmosferă în care se pot dezvolta obiceiurile religioase. Într-adevăr, „când dragoste-n case-avem, totu-i minunat”16.

Imoralitatea sexuală şi gândurile impure încalcă standardele stabilite de Salvator17. La începutul acestei dispensaţii, am fost avertizaţi că imoralitatea sexuală va fi, poate, cea mai mare provocare18. O astfel de conduită, fără pocăinţă, va duce la o lipsă de spiritualitate şi la pierderea dorinţei de angajament. Filmele, televiziunea şi Internetul transmit, adesea, mesaje şi imagini degradante. Preşedintele Dieter F. Uchtdorf şi cu mine am vizitat recent un sat din jungla Amazonului şi am observat antene parabolice chiar şi pe unele dintre micile şi modestele colibe. Ne-am bucurat de faptul că în această regiune îndepărtată erau disponibile informaţii preţioase. De asemenea, ne-am dat seama că, practic, nu există niciun loc pe pământ care să nu fie influenţat de imagini ispititoare, imorale şi care stimulează dorinţele sexuale. Există un motiv pentru care pornografia a devenit o problemă atât de gravă în zilele noastre.

Recent, am purtat o discuţie pertinentă cu un deţinător al Preoţiei aaronice în vârstă de 15 ani. M-a ajutat să înţeleg cât este de uşor în această eră a Internetului ca tinerii să fie expuşi, aproape fără voie, la imagini impure şi chiar pornografice. El a indicat faptul că, pentru aproape fiecare principiu predat de Biserică, societatea, în general, este oarecum conştientă de faptul că încălcarea acestor principii poate avea efecte devastatoare asupra sănătăţii sau prosperităţii. El a menţionat consumul de tutun, droguri şi alcool de către tineri. Dar a observat că, în general, referitor la pornografie sau imoralitate, nu există niciun protest vizibil corespunzător sau măcar un avertisment semnificativ din partea societăţii.

Dragii mei fraţi şi dragele mele surori, investigaţia acestui tânăr este corectă. Care este răspunsul? Ani de zile, profeţii şi apostolii au predat despre importanţa obiceiurilor religioase în cămin19.

Stimaţi părinţi, este esenţial ca dumneavoastră să participaţi în mod activ la adunările şi programele Bisericii împreună cu familia dumneavoastră. Totuşi, acest lucru nu mai este suficient pentru a vă îndeplini responsabilitatea sacră pe care o aveţi de a vă învăţa copiii să trăiască vieţi virtuoase, drepte şi să meargă cu cinste înaintea Domnului. Odată cu anunţul făcut de Preşedintele Monson în această dimineaţă, este esenţial ca acest lucru să se înfăptuiască cu credinţă în căminele noastre, care trebuie să fie, de asemenea, locuri de refugiu, în care bunătatea, iertarea, adevărul şi dreptatea să triumfe. Părinţii trebuie să aibă curajul să filtreze sau să monitorizeze accesul la Internet, televizor, filme şi muzică. Părinţii trebuie să aibă curajul să spună nu, să apere adevărul şi să depună mărturii puternice. Copiii dumneavoastră trebuie să ştie că aveţi credinţă în Salvator, că Îl iubiţi pe Tatăl dumneavoastră Ceresc şi că îi susţineţi pe conducătorii Bisericii. Maturitatea spirituală trebuie să se dezvolte în căminele noastre. Speranţa mea este că nimeni nu va pleca de la această conferinţă fără să înţeleagă că problemele morale din zilele noastre trebuie discutate şi rezolvate în familie. Episcopii şi conducătorii preoţiei şi ai organizaţiilor auxiliare trebuie să sprijine familiile şi să se asigure că sunt predate principiile spirituale. Învăţătorii de acasă trebuie să ajute mai ales în cazul în care sunt copii care au un singur părinte.

Tânărul băiat despre care am vorbit a întrebat cu sinceritate dacă apostolii ştiu cât de devreme trebuie să înceapă predarea şi protejarea împotriva pornografiei şi a gândurilor impure. El a spus cu tărie că, în unele zone, nu este prea devreme să se înceapă nici chiar înainte ca tinerii să absolvească Societatea Primară.

Tinerii care au fost expuşi la imagini imorale de la o vârstă foarte fragedă sunt îngroziţi că ar putea fi deja nedemni pentru slujirea misionară şi pentru legăminte sacre. Drept rezultat, credinţa lor poate fi grav afectată. Vreau să vă asigur, dragi tineri, că, aşa cum a predat Alma, prin pocăinţă puteţi deveni demni de toate binecuvântările cerului20. Ispăşirea Salvatorului poate face ca acest lucru să fie posibil. Vă rog să vorbiţi cu părinţii voştri sau cu un prieten de încredere şi discutaţi problema cu episcopul vostru.

Când vine vorba de moralitate, unii adulţi cred că participarea la un singur proiect umanitar important sau loialitatea faţă de un principiu înlătură nevoia de a respecta învăţăturile Salvatorului. Ei îşi spun că acel comportament sexual nepotrivit este „un lucru mărunt… [dacă sunt]… o persoană caritabilă şi bună”21. O astfel de mentalitate reprezintă o mare autoamăgire. Unii tineri îmi spun că, în societatea de azi, nu este „la modă” să te străduieşti din greu în multe aspecte, inclusiv în acela de a trăi întocmai în acord cu principii drepte22. Vă rog să nu cădeţi în această capcană.

Când ne-am botezat, am promis să luăm asupra noastră „numele lui [Isus] Hristos, având hotărârea să-L [slujim] până la capăt”23. Un asemenea legământ necesită un efort plin de curaj, angajament şi integritate dacă vrem să continuăm să cântăm cântecul iubirii mântuitoare şi să rămânem, cu adevărat, convertiţi.

Un exemplu istoric despre angajamentul de a fi puternic şi nestrămutat, pe care oamenii de toate vârstele îl pot aprecia, a fost dat de un olimpic britanic care a concurat la Jocurile olimpice din Paris, Franţa, în 1924.

Eric Liddell a fost fiul unui misionar scoţian care a slujit în China şi un devotat om religios. A înfuriat conducerea echipei britanice la Olimpiadă refuzând, chiar şi în urma unei presiuni enorme, să alerge într-o cursă de calificare de 100 de metri ce avea loc într-o duminică. În cele din urmă, a câştigat cursa de 400 de metri. Exemplul lui Liddell de a refuza să alerge duminica a fost unul care a inspirat într-un mod deosebit.

Tablourile şi memoriile făcute în cinstea sa au făcut referire la cuvintele pline de inspiraţie din Isaia: „Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc”24.

Comportamentul admirabil a lui Liddell l-a influenţat foarte mult pe fiul nostru cel mai tânăr în decizia lui de a nu participa duminica la activităţi sportive şi, mai important, de a se îndepărta de comportamentul nedrept şi lumesc. El a folosit citatul lui Isaia drept citat preferat pentru a-l include în cartea de absolvire. Liddell a fost un exemplu excelent de hotărâre şi angajament faţă de un principiu.

Pe măsură ce trăim cu toţii în acord cu principiile predate de Salvator şi ne pregătim să-L întâlnim pe Dumnezeu25, vom câştiga o cursă mult mai importantă26. Vom avea Duhul Sfânt să ne fie călăuză pentru a obţine îndrumare spirituală. Pentru aceia ale căror vieţi nu sunt în ordine: amintiţi-vă, nu este niciodată prea târziu să faceţi din ispăşirea Salvatorului temelia credinţei şi vieţii dumneavoastră27.

În cuvintele lui Isaia: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna”28.

Rugăciunea mea sinceră este ca fiecare dintre noi să facă tot ce este necesar să simtă Spiritul acum pentru ca noi să putem cânta cu toată inima cântecul iubirii mântuitoare. Depun mărturie despre puterea ispăşirii Salvatorului, în numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Vezi Alma 4:15–19.

  2. Alma 5:26.

  3. George Albert Smith a fost, la acea vreme, preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. El a devenit preşedinte al Bisericii la 21 mai 1945. (Vezi Deseret News 2012 Church Almanac [2012], p. 98.)

  4. George Albert Smith, în Sheri L. Dew, Ezra Taft Benson: A Biography (1987), p. 184.

  5. Peggy Noonan, „The Dark Night Rises”, Wall Street Journal, 28–29 iulie 2012, p. A17.

  6. Dr. R. Albert Mohler Jr., preşedinte, Seminarul teologic baptist de sud, prezentare pentru conducători religioşi, New York, 5 sept. 2012.

  7. Vezi 2 Nefi 2:27.

  8. Vezi Ioan 5:39; Amos 8:11; vezi, de asemenea, James E. Faust, „A Personal Relationship with the Savior” Ensign, nov. 1976, p. 58–59.

  9. Vezi Alma 31:5.

  10. Vezi Alma 36:23–26.

  11. C. S. Lewis, Mere Christianity (1952), p. 31–32. Lewis a fost membru al Societăţii de literatură engleză din cadrul Universităţii Oxford şi, ulterior, profesor în cadrul Facultăţii de limbă engleză medievală şi renascentistă la Universitatea Cambridge.

  12. VeziÎnvăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 341, 342; vezi, de asemenea, Apocalipsa 3:15–16.

  13. Alma 5:33.

  14. „Familia: o declaraţie oficială către lume”, Liahona, nov. 2010, p. 129.

  15. Vezi Richard G. Scott, „Removing Barriers to Happiness”, Ensign, mai 1998, p. 85–87. Unele tradiţii culturale sunt contrare învăţăturilor Salvatorului şi ne pot face să ne rătăcim. Când am vizitat insulele din sudul Pacificului, am întâlnit un bărbat care fusese simpatizant al Bisericii mulţi ani. El mi-a spus că a fost foarte impresionat când un conducător al Bisericii a predat în cadrul unei conferinţe a preoţiei: „Mâinile pe care le-aţi folosi înainte pentru a vă lovi copiii trebuie să fie folosite pentru a vă binecuvânta copiii”. El a acceptat discuţiile misionare, a fost botezat şi a devenit un conducător minunat.

  16. „Dragoste în casă”, Imnuri, nr. 187.

  17. Vezi Alma 39.

  18. Vezi Ezra Taft Benson, „Cleansing the Inner Vessel”, Ensign, mai 1986, p. 4.

  19. Preşedintele Gordon B. Hinckley a prezentat „Familia: o declaraţie oficială către lume” în cadrul adunării generale a Societăţii de Alinare din septembrie 1995. Preşedintele Thomas S. Monson a supervizat procesul de modificare a primului capitol din Manualul 2: Administrarea Bisericii (2010), „Familiile şi Biserica în planul lui Dumnezeu”.

  20. Vezi Alma 13:27–30; 41:11–15.

  21. Ross Douthat, Bad Religion: How We Became a Nation of Heretics (2012), p. 238; vezi, de asemenea, Alma 39:5.

  22. O cultură plină de violenţă şi imoralitate şi care este critică faţă de cei care trăiesc în acord cu principiile pe care le-a predat Salvatorul nu trebuie lăsată să vă clatine credinţa. După cum a scris cu măiestrie poetul Wordsworth: „Hrăniţi-vă [mintea] cu gânduri înălţătoare, astfel încât nici gurile rele, nici judecăţile aspre, nici hohotele de râs ale oamenilor egoişti… să nu triumfe vreodată… sau să [vă] clatine credinţă minunată” („Lines Composed a Few Miles above Tintern Abbey”, în The Oxford Book of English Verse, ed. Christopher Ricks [1999], p. 346).

  23. Moroni 6:3; subliniere adăugată; vezi, de asemenea, Mosia 18:13.

  24. Isaia 40:31; vezi Robert L. Backman, „Day of Delight”, New Era, iunie 1993, p. 48–49.

  25. Vezi Alma 34:32.

  26. Vezi 1 Corinteni 9:24–27.

  27. Vezi Helaman 5:12. Oliver Wendell Holmes, ne-a sfătuit: „Îmi dau seama că cel mai important lucru în această lume nu este atât locul în care ne aflăm, ci, mai ales, direcţia în care ne îndreptăm. Pentru a ajunge în portul cerului, trebuie să navigăm uneori în direcţia vântului şi, alteori, contra sa – dar trebuie să navigăm, nu să plutim în derivă sau să stăm ancoraţi” (The Autocrat or the Breakfast-Table [1858], p. 105).

  28. Isaia 1:18.