Convertiţi la Domnul

Vârstnicul David  A. Bednar

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli


Cunoaşterea faptului că Evanghelia este adevărată reprezintă esenţa unei mărturii. Faptul de a fi mereu fidel Evangheliei reprezintă esenţa convertirii.

Mesajul meu se concentrează asupra relaţiei dintre primirea unei mărturii că Isus este Hristosul şi faptul de a fi convertit la El şi la Evanghelia Lui. De regulă, noi abordăm subiectul despre mărturie şi pe cel despre convertire separat şi independent. Cu toate acestea, putem dobândi o perspectivă valoroasă şi o convingere spirituală mai mare când cugetăm în acelaşi timp la aceste două subiecte.

Îmi doresc foarte mult ca Duhul Sfânt să ne înveţe şi să ne edifice pe fiecare dintre noi.

Dar voi, cine ziceţi că sunt?

Putem învăţa multe lucruri despre mărturie şi convertire din slujirea apostolului Petru.

Când Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip, El le-a adresat ucenicilor Săi următoarea întrebare profundă: Dar voi, cine ziceţi că sunt?

Petru i-a răspuns hotărât:

„Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!

Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: «Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri»” (Matei 16:15–17)).

Modul în care a răspuns Petru şi învăţătura Salvatorului ne arată că mărturia reprezintă o cunoaştere personală a adevărului spiritual obţinută prin revelaţie. O mărturie este un dar de la Dumnezeu şi este accesibilă tuturor copiilor Săi. Orice persoană care caută adevărul în mod sincer poate dobândi o mărturie exercitând „un pic de credinţă” în Isus Hristos pentru „a pune la încercare” (Alma 32:27) „virtutea cuvântului” (Alma 31:5), pentru a se supune „chemărilor Spiritului Sfânt” (Mosia 3:19) şi pentru a se trezi la Dumnezeu (vezi Alma 5:7). Mărturia face ca responsabilitatea personală să crească şi oferă un scop, siguranţă şi bucurie.

Căutarea şi dobândirea unei mărturii despre un adevăr spiritual implică acţiunile de a cere, a căuta şi a bate la uşă (veziMatei 7:7; 3 Nefi 14:7) cu inima sinceră, cu intenţie adevărată, având credinţă în Hristos (vezi Moroni 10:4). Părţile fundamentale ale unei mărturii sunt: cunoaşterea faptului că Tatăl Ceresc trăieşte şi ne iubeşte, că Isus Hristos este Salvatorul nostru şi că plenitudinea Evangheliei a fost restaurată pe pământ în aceste zile din urmă.

După ce te întorci la Dumnezeu

În timp ce Salvatorul îi învăţa pe ucenicii Săi în timpul Cinei celei de taină, El i-a spus lui Petru:

„Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul:

Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:31–32).

Este bine de ştiut că acest mare apostol a vorbit şi a mers alături de Învăţător, că a fost martor la multe miracole şi că a avut o mărturie puternică despre divinitatea Salvatorului. Petru a avut nevoie de instruire suplimentară din partea lui Isus cu privire la puterea de convertire şi purificare a Duhului Sfânt şi la obligaţia lui de a sluji cu credinţă.

Evanghelia lui Isus Hristos, prin natura ei, impune o schimbare fundamentală şi permanentă în natura noastră, schimbare posibilă prin intermediul ispăşirii Salvatorului. Convertirea sinceră aduce cu sine o schimbare în convingerile, inima şi viaţa unui om, astfel încât acesta acceptă şi se supune voinţei lui Dumnezeu (vezi Faptele apostolilor 3:19; 3 Nefi 9:20) şi include luarea de bunăvoie a angajamentului de a deveni un ucenic al lui Hristos.

Convertirea reprezintă extinderea, aprofundarea şi lărgirea temeliei mărturiei. Este rezultatul revelaţiei primită de la Dumnezeu, însoţită de pocăinţa individuală, supunere şi sârguinţă Orice persoană care caută adevărul în mod sincer poate să devină convertită simţind măreaţa schimbare din inima sa şi fiind născută spiritual din Dumnezeu (veziAlma 5:12–14). Când respectăm rânduielile şi legămintele necesare salvării şi exaltării (vezi D&L 20:25), când „[înaintăm] cu fermitate în Hristos” (2 Nefi 31:20), şi când îndurăm cu credinţă până la sfârşit (vezi D&L 14:7), ), devenim făpturi noi în Hristos (vezi2 Corinteni 5:17). Convertirea reprezintă o jertfă de sine oferită lui Dumnezeu în semn de recunoştinţă pentru darul mărturiei.

Exemple de convertire din Cartea lui Mormon

Cartea lui Mormon cuprinde multe relatări inspirate cu privire la convertire. Amalechi, un descendent al lui Iacov, a spus: „Doresc ca voi să veniţi la Hristos, care este Cel Sfânt al Israelului şi să vă împărtăşiţi din salvarea Lui şi din puterea mântuirii Lui. Da, veniţi la El şi oferiţi-i sufletele voastre întregi ca o jertfă pentru El” (Omni 1:26).

Cunoaşterea prin puterea Duhului Sfânt că Isus este Hristosul este importantă şi necesară. Însă, pentru a veni în mod sincer la El şi pentru a-I oferi sufletelor noastre întregi ca jertfă este nevoie de mai mult decât simplul fapt de a cunoaşte. Convertirea necesită toată inima noastră, tot sufletul nostru, tot cugetul şi toată tăria noastră (vezi D&L 4:2).

Oamenii regelui Beniamin au răspuns la învăţătura sa, exclamând: „Da, noi credem toate cuvintele pe care ni le-ai spus către noi; şi, de asemenea, ştim că ele sunt sigure şi adevărate datorită Spiritului Domnului cel Atotputernic, care a lucrat o schimbare mare în noi sau în inimile noastre, pentru că noi nu mai avem înclinare să facem rău, ci să facem bine neîncetat” (Mosia 5:2). Acceptarea cuvintelor rostite, dobândirea unei mărturii despre adevărul lor şi exercitarea credinţei în Hristos au dus la o mare schimbare în inimă şi la hotărârea fermă de a se perfecţiona şi de a deveni mai buni.

Lamaniţii convertiţi din cartea lui Helaman sunt descrişi ca fiind „pe drumul datoriei lor; şi ei calcă cu grijă înaintea lui Dumnezeu; şi au grijă să ţină poruncile Lui şi legile Lui şi judecăţile Lui. …

„Şi ei se străduiesc cu o hărnicie neobosită ca să poată aduce pe ceilalţi fraţi ai lor la cunoaşterea adevărului” (Helaman 15:5–6).

Potrivit celor subliniate de aceste exemple, caracteristicile cheie asociate convertirii sunt: trăirea unei mari schimbări în inimă, înclinarea de a face bine continuu, mersul înainte pe drumul datoriei, călcând cu grijă înaintea lui Dumnezeu, ţinerea poruncilor şi slujirea cu hărnicie neobosită. În mod clar, aceste suflete credincioase au devenit profund devotate Domnului şi învăţăturilor Sale.

Să ne convertim

Pentru mulţi dintre noi, convertirea reprezintă un proces continuu şi nu un eveniment unic care rezultă dintr-o experienţă puternică sau impresionantă. Rând pe rând şi precept după precept, treptat şi aproape imperceptibil, motivele, gândurile, cuvintele şi faptele noastre vor ajunge să fie în acord cu voia lui Dumnezeu. Convertirea la Domnul necesită atât stăruinţă, cât şi răbdare.

Samuel Lamanitul a identificat cinci elemente de bază în procesul convertirii la Domnul: (1)  credinţa în învăţăturile şi profeţiile sfinţilor profeţi, aşa cum sunt consemnate în scripturi, (2)  exercitarea credinţei în Domnul Isus Hristos, (3)  pocăinţa, (4)  trăirea unei mari schimbări în inimă şi (5)  faptul de a deveni „fermi şi nestrămutaţi în credinţă” (vezi Helaman 15:7–8). Acesta este tiparul care duce la convertire.

Mărturia şi convertirea

Mărturia este începutul unei convertiri necontenite şi o cerinţă prealabilă a acesteia. Mărturia este punctul de plecare; nu este destinaţia finală. Mărturia puternică reprezintă temelia pe care este clădită convertirea.

Mărturia, de una singură, nu este şi nici nu va fi îndeajuns pentru a ne proteja împotriva dificultăţilor şi răului existente în zilele în care trăim. Mărturia este importantă şi necesară, însă nu este suficientă pentru a asigura tăria spirituală şi protecţia de care avem nevoie. Unii membri ai Bisericii care aveau mărturii au devenit slabi spiritual şi au părăsit Biserica. Cunoaşterea lor spirituală şi angajamentul lor nu au fost suficiente pentru a face faţă provocărilor cu care s-au confruntat.

O lecţie importantă cu privire la legătura dintre mărturie şi convertire poate fi observată în munca misionară făcută de fiii lui Mosia.

„Tot atât de mulţi au fost aduşi la cunoaşterea adevărului prin predicile lui Amon şi ale fraţilor lui, în acord cu spiritul revelaţiei şi al profeţiei, iar puterea lui Dumnezeu făcând miracole în ei − da… aşa cum Domnul trăieşte, tot atât de mulţi lamaniţi care au crezut în predicile lor şi au fost convertiţi pentru Domnul nu s-au rătăcit niciodată.

Pentru că au devenit un popor drept; ei şi-au pus jos armele răzvrătirii pentru ca să nu se mai lupte împotriva lui Dumnezeu...

Acum, aceştia erau cei care au fost convertiţi pentru Domnul” (Alma 23:6–8).

În aceste versete, sunt descrise două elemente majore: (1)  cunoaşterea adevărului, , care poate fi înţeleasă ca mărturie şi, (2)  convertiţi pentru Domnul, , pe care eu o înţeleg ca fiind convertirea la Salvator şi la Evanghelia Sa. Prin urmare, combinaţia puternică dintre mărturie şi convertire la Domnul a generat fermitate şi neclintire şi a asigurat protecţie spirituală.

Ei nu s-au rătăcit niciodată şi au renunţat la armele răzvrătirii lor − pentru ca să nu se mai lupte împotriva lui Dumnezeu. Pentru a renunţa la preţuitele „[arme ale] răzvrătirii”, precum egoismul, mândria şi nesupunerea, este nevoie de mai mult decât doar să credem şi să ştim. Credinţa fermă, umilinţa, pocăinţa şi supunerea precedă abandonarea armelor răzvrătirii noastre. Încă mai posedăm, dumneavoastră şi cu mine, arme ale răzvrătirii care ne împiedică să ne convertim la Domnul? Dacă răspunsul este da, atunci trebuie să ne pocăim acum.

Remarcaţi faptul că lamaniţii nu erau convertiţi la misionarii care îi învăţau sau la programele deosebite ale Bisericii. Ei nu erau convertiţi la personalităţile conducătorilor lor sau la păstrarea unei moşteniri culturale ori la tradiţiile strămoşilor lor. Ei erau convertiţi la Domnul − la El, în calitatea lui de Salvator şi la divinitatea şi doctrina Lui − şi ei nu s-au rătăcit niciodată.

Mărturia este cunoaşterea spirituală despre adevăr obţinută prin puterea Duhului Sfânt. Convertirea continuă este devotamentul constant faţă de adevărul revelat pe care l-am primit − cu inimă deschisă şi din motive drepte. Cunoaşterea faptului că Evanghelia este adevărată reprezintă esenţa unei mărturii. Faptul de a fi mereu fidel Evangheliei reprezintă esenţa convertirii. Noi trebuie să ştim că Evanghelia este adevărată şi trebuie să fim fideli Evangheliei.

Mărturia, convertirea şi pilda celor zece fecioare

Doresc acum să folosesc una dintre numeroasele interpretări posibile ale pildei celor zece fecioare pentru a scoate în evidenţă relaţia dintre mărturie şi convertire. Zece fecioare, dintre care cinci erau înţelepte şi cinci nechibzuite, şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Vă rog să vă imaginaţi candelele folosite de fecioare ca fiind candela mărturiei. Fecioarele nechibzuite şi-au luat candelele mărturiei, dar nu au luat untdelemn cu ele. Imaginaţi-vă că untdelemnul descris este untdelemnul convertirii.

„Dar cele înţelepte, împreună cu candelele [mărturiei], au luat cu ele şi [untdelemnul convertirii] în vase.

Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit.

La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: «Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!».

Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele [mărturiei].

Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: «Daţi-ne din untdelemnul vostru [chiar din untdelemnul convertirii], căci ni se sting candelele [mărturiei]».

Cele înţelepte le-au răspuns: «Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă»” (Matei 25:4–9).

Au fost cele cinci fecioare înţelepte egoiste şi nedoritoare să împartă sau exprimau ele corect faptul că untdelemnul convertirii nu poate fi împrumutat? Este posibil ca tăria spirituală ce rezultă în urma supunerii constante faţă de porunci să fie dată unei alte persoane? Este posibil ca respectiva cunoaştere obţinută prin studiu sârguincios şi prin cugetarea asupra scripturilor să-i fie dată unei persoane nevoiaşe din punct de vedere spiritual? Este posibil ca pacea pe care Evanghelia o oferă unui sfânt din zilele din urmă credincios să fie transferată unei persoane care trece prin adversităţi sau încercări grele? Răspunsul clar pentru fiecare dintre aceste întrebări este nu.

Aşa cum au subliniat în mod corect şi fecioarele înţelepte, fiecare dintre noi trebuie „[să ne cumpărăm]”. Aceste femei inspirate nu descriau un schimb comercial; de fapt, ele accentuează responsabilitatea noastră individuală de a ne păstra aprinsă candela mărturiei şi de a ne procura o rezervă suficientă din untdelemnul convertirii. Acest untdelemn preţios este obţinut picătură cu picătură − „rând pe rând [şi] precept după precept” (2 Nefi 28:30), cu răbdare şi stăruinţă. Nu există scurtături; nu există pregătiri de ultim moment.

„De aceea, fiţi credincioşi, rugaţi-vă totdeauna, ţinând lămpile pregătite şi aprinse şi untdelemnul cu voi, pentru a fi gata la venirea Mirelui” (D&L 33:17).

Mărturie

Vă promit că, pe măsură ce ajungem la cunoaşterea adevărului şi suntem convertiţi la Domnul, vom rămâne fermi şi nestrămutaţi şi niciodată nu ne vom rătăci. Vom fi dornici să renunţăm la armele răzvrătirii noastre. Vom fi binecuvântaţi cu o lumină strălucitoare din candelele mărturiei noastre şi cu o rezervă suficientă din untdelemnul convertirii. Şi, pe măsură ce fiecare dintre noi se converteşte şi mai mult, ne vom întări familiile şi pe cei din jurul nostru. Depun mărturie despre aceste lucruri în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.