2010-2019
Domnul să vă aibă-n grija Sa până ce iar ne vom vedea
Octombrie 2012


Domnul să vă aibă-n grija Sa până ce iar ne vom vedea

Dacă primim mesajele din aceste două zile în inimile noastre şi în vieţile noastre, vom fi binecuvântaţi.

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, am ajuns la finalul unei alte conferinţe generale inspirate. Eu am fost hrănit şi înălţat spiritual şi ştiu că şi dumneavoastră aţi simţit spiritul special al acestei conferinţe.

Suntem sincer recunoscători tuturor acelora care au participat, în orice mod. Adevărurile Evangheliei au fost predate şi subliniate foarte frumos. Dacă primim mesajele din aceste două zile în inimile noastre şi în vieţile noastre, vom fi binecuvântaţi.

Ca întotdeauna, lucrările acestei conferinţe vor fi disponibile în numerele următoare ale revistelor Ensign şi Liahona. Vă încurajez să citiţi cuvântările încă o dată şi să meditaţi asupra mesajelor pe care le conţin. Am văzut în viaţa mea că învăţ mai mult din aceste predici inspirate atunci când le studiez mai profund.

Această conferinţă a avut o acoperire fără precedent ajungând peste continente şi peste oceane la oameni de pretutindeni. Deşi suntem departe de mulţi dintre dumneavoastră, vă simţim spiritul şi vă transmitem dragostea şi aprecierea noastră pentru dumneavoastră.

Exprim recunoştinţa sinceră din partea tuturor faţă de autorităţile generale eliberate în cadrul acestei conferinţe, pentru anii mulţi în care au slujit cu devotament. Prin contribuţiile dumneavoastră la lucrarea Domnului, numeroase persoane au fost binecuvântate.

Dragi fraţi şi surori, de curând am împlinit 85 de ani şi sunt recunoscător pentru fiecare an pe care Domnul mi l-a dat. Când mă gândesc la experienţele din viaţa mea, Îi mulţumesc pentru multele binecuvântări pe care mi le-a dat. Precum am menţionat în mesajul meu din această dimineaţă, am simţim cum braţul Său mi-a îndrumat eforturile pe măsură ce am încercat cu sinceritate să-L slujesc pe El şi pe dumneavoastră.

Oficiul de preşedinte al Bisericii cere multe sacrificii. Cât de recunoscător sunt pentru cei doi consilieri credincioşi ai mei, care slujesc alături de mine şi sunt întotdeauna dornici şi extrem de capabili să ajute la realizarea lucrării care revine Primei Preşedinţii. De asemenea, îmi exprim recunoştinţa pentru bărbaţii nobili care compun Cvorumul celor Doisprezece. Ei lucrează neobosit în slujba Domnului, alături de membrii Cvorumului celor Şaptezeci cărora le oferă ajutor inspirat.

De asemenea, doresc să menţionez că, dumnevoastră, fraţii şi surorile mele, sunteţi demni de laudă oriunde aţi fi în lume, pentru tot ceea ce faceţi în episcopiile şi ramurile dumneavoastră, în ţăruşii şi districtele dumneavoastră. Când vă îndepliniţi chemările cu toată inima atunci când sunteţi rugaţi, ajutaţi la clădirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ.

Fie ca noi să veghem unul asupra celuilalt şi să ne ajutăm la nevoie. Să nu fim critici şi să judecăm, ci să fim toleranţi, să urmăm întotdeauna exemplul Salvatorului de a iubi. Având acest sentiment, să fim dornici să slujim unul altuia. Să ne rugăm pentru inspiraţie ca să cunoaştem nevoile celor din jur şi apoi să mergem şi să oferim ajutor.

Să avem curaj pe măsură ce trecem prin această viaţă. Deşi trăim în vremuri grele, Domnul ne iubeşte şi are grijă de noi. El este tot timpul lângă noi când facem ceea ce este drept. El ne va ajuta la nevoie. În viaţa noastră apar dificultăţi, probleme pe care nu le-am anticipat şi pe care nu le-am alege niciodată. Nimeni nu este ferit. Scopul vieţii muritoare este să învăţăm şi să creştem pentru a fi mai asemănători Tatălui nostru şi, deseori, în timpul încercărilor învăţăm cel mai mult, chiar dacă lecţiile sunt dureroase. Vieţile noastre pot fi pline de bucurie când noi urmăm învăţăturile Evangheliei lui Isus Hristos.

Domnul ne-a avertizat: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”1. Această cunoaştere ar trebui să ne aducă o mare bucurie. El a trăit pentru noi şi a murit pentru noi. El a plătit preţul pentru păcatele noastre. Fie ca noi să urmăm exemplul Său. Fie ca noi să ne arătăm recunoştinţa mare pentru El prin a accepta sacrificiul Său şi a trăi vieţi care ne vor pregăti să ne întoarcem într-o zi să trăim alături de El.

Precum am menţionat la conferinţe anterioare, vă mulţumesc pentru rugăciunile dumneavoastră pentru mine. Am nevoie de ele; le simt. Noi, în calitate de autorităţi generale, ne amintim de dumneavoastră şi ne rugăm ca cele mai alese binecuvântări ale Tatălui Ceresc să fie cu dumneavoastră.

Acum, dragii mei fraţi şi dragile mele surori, facem o pauză pentru şase luni. Domnul să vă aibă-n grija Sa până ce iar ne vom vedea. În numele Salvatorul şi Mântuitorul nostru, chiar Isus Hristos Domnul, amin.