Protejaţi copiii

Vârstnicul Dallin H. Oaks

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli


Nimeni nu trebuie să se opună rugăminţii de a ne uni pentru a spori grija acordată bunăstării şi viitorului copiilor noştri – generaţiei care se ridică.

Toţi ne putem aminti sentimentele pe care le avem când un copilaş plânge şi îşi întinde mânuţele spre noi căutând ajutor. Tatăl Ceresc iubitor ne dă acele sentimente pentru a ne determina să-i ajutăm pe copiii Săi. Vă rugăm să vă amintiţi acele sentimente în timp ce vă voi vorbi despre responsabilitatea noastră de a-i proteja pe copii şi a le asigura bunăstarea.

Vorbesc din perspectiva Evangheliei lui Isus Hristos, inclusiv a planului salvării întocmit de El. Aceasta este chemarea mea. Conducătorii locali ai Bisericii răspund de o singură zonă geografică, de exemplu o episcopie sau un ţăruş, dar un apostol are responsabilitatea de a depune mărturie în faţa întregii lumi. În toate naţiunile, toate rasele şi credinţele, toţi copiii sunt copii ai lui Dumnezeu.

Deşi nu vorbesc din perspectivă politică, asemenea altor conducători din Biserică nu pot vorbi de bunăstarea copiilor fără a discuta şi despre alegerile pe care le fac cetăţenii, oficialităţile publice şi lucrătorii din instituţii private. Salvatorul ne-a poruncit tuturor să ne iubim şi să ne îngrijim unii de alţii şi, mai ales, de cei slabi şi lipsiţi de apărare.

Copiii sunt deosebit de vulnerabili. Ei au puţină putere sau nu au deloc să se protejeze şi să-şi asigure cele necesare vieţii şi mică influenţă asupra lucrurilor vitale pentru bunăstarea lor. Copiii au nevoie de alţii care să-i susţină şi au nevoie ca cineva să ia hotărâri în locul lor şi să pună bunăstarea lor înaintea intereselor egoiste de adult.

I.

Suntem şocaţi că, în lume, milioane de copii devin victimele actelor infracţionale şi egoismului adulţilor.

În unele ţări sfâşiate de război, copiii sunt răpiţi pentru a servi ca soldaţi în armatele implicate în conflict.

Un raport al Naţiunilor Unite estimează că peste două milioane de copii devin victime în fiecare an prin prostituţie şi pornografie.1

Din perspectiva planului salvării, unul dintre cele mai grave abuzuri asupra copiilor este acela de a-i priva de dreptul de a se naşte. Aceasta este o tendinţă mondială. Rata natalităţii în Statele Unite este cea mai scăzută din ultimii 25 de ani2, iar în majoritatea ţărilor europene şi asiatice a fost sub nivelul ratei mortalităţii timp de mulţi ani. Aceasta nu este numai o problemă religioasă. Pe măsură ce generaţiile se diminuează numeric, culturile şi chiar naţiunile se micşorează şi, în cele din urmă, dispar.

O cauză a scăderii ratei natalităţii este practicarea avortului. Se estimează că, în lume, se fac peste 40 de milioane de avorturi pe an.3 Multe legi permit şi chiar încurajează avortul, dar, pentru noi, recurgerea la el este un mare rău. Alte abuzuri asupra copiilor se produc în timpul sarcinii, fetuşii fiind afectaţi de alimentarea necorespunzătoare a mamei sau de folosirea drogurilor.

Ironia tragicei situaţii este că, în timp ce o mulţime de copii sunt eliminaţi sau afectaţi înainte de naştere, multe cupluri care nu pot avea copii şi-i doresc şi caută să-i adopte.

Abuzurile asupra copiilor sau neglijarea copiilor după naştere sunt tot mai cunoscute de către publicul larg. În lume, aproape opt milioane de copii mor înainte de a împlini cinci ani, majoritatea din cauza unor boli care se pot trata sau preveni.4 În rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se arată că unul din patru copii este subdezvoltat, psihic şi fizic, din cauza alimentării necorespunzătoare.5 Pentru că trăim şi călătorim în întreaga lume, noi, conducătorii Bisericii, vedem multe astfel de situaţii. Preşedinţia generală a Societăţii Primare raportează situaţii în care copiii trăiesc în condiţii „greu de imaginat”. O mamă din Filipine a spus: „Uneori nu avem bani suficienţi pentru hrană, dar nu-i nimic pentru că acest lucru îmi oferă prilejul de a-i învăţa pe copiii mei despre credinţă. Ne adunăm şi ne rugăm pentru a primi ajutor şi copiii văd că Domnul ne binecuvântează”6. În Africa de Sud, o soră chemată să slujească în cadrul Societăţii Primare a întâlnit o fetiţă singură şi tristă. În răspunsuri oferite cu un glas slab la întrebări adresate cu dragoste, ea a spus că nu avea mamă, nici tată şi nici bunică – era îngrijită numai de bunic.7 Astfel de tragedii sunt obişnuite pe un continent pe care mulţi tutori mor de SIDA.

Chiar şi în naţiunile bogate, copiii mici şi tinerii au de suferit din cauza neglijenţei. Copiii care cresc în sărăcie dispun de o asistenţă medicală inferioară şi de oportunităţi educaţionale necorespunzătoare. Ei sunt, de asemenea, expuşi condiţiilor de mediu periculoase din locurile şi culturile în care trăiesc şi din cauză că părinţii îi neglijează. Vârstnicul Jeffrey R. Holland a împărtăşit recent experienţa unui ofiţer de poliţie SZU. În cursul unei investigaţii, el a găsit cinci copilaşi stând zgribuliţi unul lângă altul şi încercând să doarmă, fără pat şi aşternut, pe podeaua murdară a unei locuinţe în care mama şi alţii beau şi se distrau. În apartament, nu se găsea niciun fel de hrană care să le astâmpere foamea. După ce i-a pus pe copii într-un pat improvizat, ofiţerul a îngenuncheat şi s-a rugat pentru a fi protejaţi. În timp ce se îndrepta spre uşă, unul dintre ei, de aproape şase ani, a alergat după el, l-a luat de mână şi l-a implorat: „Vrei să mă adopţi, te rog?”8.

Ne amintim învăţătura Salvatorului nostru în timp ce a pus un copilaş în mijlocul ucenicilor Săi şi a declarat:

„Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.

Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării” (Matei 18:5–6).

Când ne gândim la pericolele de care trebuie protejaţi copiii, trebuie să includem şi abuzul psihic. Părinţii sau alţi tutori ori învăţători sau colegi care îi înjosesc, îi intimidează sau îi umilesc pe copii sau tineri pot produce un rău mai îndelungat, chiar permanent, decât rănirea fizică. A-l face pe un copil sau pe un tânăr să se simtă lipsit de valoare, neiubit sau nedorit poate produce efecte grave şi îndelungate asupra bunăstării şi dezvoltării sale emoţionale.9 Tinerii care se confruntă cu situaţii deosebite, inclusiv atracţia faţă de persoane de acelaşi sex, sunt deosebit de vulnerabili şi au nevoie de o înţelegere plină de dragoste, nu de intimidare sau ostracizare.10

Cu ajutorul Domnului, ne putem pocăi şi schimba şi putem fi mai iubitori şi de ajutor copiilor – ai noştri şi ai celor din jurul nostru.

II.

Există doar foarte puţine exemple de ameninţări fizice şi emoţionale la adresa copiilor care le-ar putea egala pe cele rezultate din relaţia lor cu părinţii sau tutorii. Preşedintele Thomas S. Monson a vorbit despre ceea ce dânsul numeşte „acte dezgustătoare” de abuz asupra copilului, în care un părinte a rănit sau desfigurat, fizic sau emoţional, un copil.11 Am fost îndurerat în timp ce a trebuit să studiez dovezile şocante ale unor astfel de cazuri din timpul în care lucram la Curtea Supremă a Statului Utah.

Bunăstarea copiilor depinde extrem de mult de faptul dacă părinţii lor sunt căsătoriţi, de natura şi durata căsătoriei şi, apoi, de cultura şi perspectiva căsătoriei şi de asistenţa acordată copiilor în locurile în care trăiesc. Doi cercetători în domeniul familiei explică: „De-a lungul istoriei, căsătoria a fost, înainte de toate, o instituţie de procreare şi creştere a copiilor. Aceasta a asigurat legătura culturală care caută să-l lege pe tată de copiii săi prin legătura pe care o creează între el şi mama copiilor săi. Totuşi, în ultima perioadă, copiii au fost tot mai mult îndepărtaţi din centrul atenţiei”12.

Un profesor de drept, de la Harvard, descrie actuala lege şi atitudine faţă de căsătorie şi divorţ: „Actuala poveste americană a căsătoriei, aşa cum este prezentată de lege şi literatură, sună cam aşa: Căsătoria este o relaţie care există în primul rând pentru împlinirea fiecăruia dintre soţi. Dacă ea nu-şi mai îndeplineşte această funcţie, nimeni nu este de vină şi oricare dintre soţi îi poate pune capăt când vrea… Copiii nu prea apar în poveste; sunt, cel mult, personaje fantomatice din plan secundar”13.

Conducătorii Bisericii noastre au propovăduit că, dacă se consideră căsătoria „un simplu contract pe care îl poţi încheia de plăcere… şi îi poţi pune capăt la prima situaţie grea… atunci este un lucru rău care merită o condamnare aspră”, mai ales acolo unde „copiii sunt făcuţi să sufere”14. Şi copiii chiar sunt afectaţi de divorţuri. Peste jumătate dintre divorţurile din ultimii ani se produc în cupluri cu copii minori.15

Mulţi copii ar fi avut binecuvântarea de a fi crescuţi de ambii părinţi dacă părinţii lor ar fi urmat această învăţătură inspirată din declaraţia oficială cu privire la familie: „Soţul şi soţia au o responsabilitate sacră, aceea de a se iubi şi de a se îngriji unul de celălalt şi de copiii lor… Părinţii au datoria sacră de a-şi creşte copiii cu dragoste şi dreptate, de a satisface nevoile lor fizice şi spirituale şi de a-i învăţa să se iubească şi să se slujească unul pe altul”16. Copiii pot fi învăţaţi cel mai bine prin exemplul părinţilor lor. Părinţii care divorţează îi învaţă, inevitabil, un lucru negativ.

Există, desigur, cazuri în care divorţul este necesar pentru binele copiilor, dar astfel de circumstanţe sunt foarte rare.17 În majoritatea disputelor dintr-o căsnicie, părinţii certăreţi trebuie să se gândească mai mult la interesele copiilor. Cu ajutorul Domnului, ei pot face aceasta. Copiii au nevoie de tărie emoţională şi personală care este rezultatul creşterii de către doi părinţi, uniţi în căsnicia şi ţelurile lor. Fiind crescut de o mamă văduvă, ştiu din experienţă proprie că acest lucru nu poate fi realizat întotdeauna, dar este idealul ce trebuie căutat oricând este posibil.

Copiii sunt primele victime ale legilor actuale care permit aşa-numitul „divorţ de comun acord”. Din punctul de vedere al copiilor, divorţul este prea uşor. Rezumând decenii de cercetări în domeniul ştiinţelor sociale, un cercetător atent a conchis că „structura familială care are cele mai bune rezultate pentru copii, în general, constă din doi părinţi biologici care rămân căsătoriţi”18. Un reporter de la New York Times a scris: „Este izbitor faptul că, pe măsură ce căsătoria tradiţională este în declin în Statele Unite…, este tot mai evidentă importanţa acestei instituţii pentru bunăstarea copiilor”19. Această realitate ar trebui să fie un ghid pentru părinţi şi viitorii părinţi atunci când iau hotărâri cu privire la căsătorie şi divorţ. Este, de asemenea, necesar ca politicienii şi oficialităţile să acorde o atenţie mai mare acestui subiect pentru a face ce este mai bine pentru copii şi nu intereselor egoiste ale votanţilor şi susţinătorilor gălăgioşi ai intereselor adulţilor.

Copiii sunt, de asemenea, victimele căsătoriilor care nu au loc. Câteva aspecte ale bunăstării noii noastre generaţii sunt mai tulburătoare decât rapoartele recente care arată că, în Statele Unite, 41 la sută dintre copii au fost născuţi de femei necăsătorite.20 Mamele necăsătorite se confruntă cu probleme mari şi este evident că acei copii sunt în mod clar în dezavantaj când sunt comparaţi cu copii crescuţi de părinţi căsătoriţi.21

Mulţi dintre copiii născuţi de mame necăsătorite – 58 la sută – s-au născut cuplurilor care coabitau.22 Orice am spune despre aceste cupluri necăsătorite, studiile arată că propriii copii se află într-un dezavantaj considerabil în comparaţie cu ceilalţi.23 Pentru copii, stabilitatea relativă a căsătoriei este importantă.

Presupunem că există acelaşi dezavantaj în cazul copiilor crescuţi de cupluri de acelaşi sex. Literatura din sfera ştiinţelor sociale este polemică şi cu încărcătură politică în ce priveşte efectul pe termen lung al acestui dezavantaj asupra copiilor, mai ales că, aşa cum s-a scris în New York Times, „căsătoria între persoane de acelaşi sex este un experiment social şi, ca în majoritatea experimentelor, va fi nevoie de timp pentru a i se înţelege consecinţele”24.

III.

Am vorbit în numele copiilor – al copiilor de pretutindeni. Unele persoane ar putea respinge unele dintre aceste exemple, dar nimeni nu trebuie să se opună rugăminţii de a ne uni pentru a spori grija acordată bunăstării şi viitorului copiilor noştri – generaţiei care se ridică.

Vorbim despre copiii lui Dumnezeu şi, cu puternicul Său ajutor, putem face mai mult pentru a-i ajuta. Adresez această rugăminte nu doar sfinţilor din zilele din urmă, ci tuturor acelora care au credinţă şi celor care au un sistem de valori care îi determină să-şi subordoneze nevoile personale celor ale altora, mai ales asigurării bunăstării copiilor.25

Persoanele religioase cunosc, de asemenea, învăţătura Salvatorului, din Noul Testament, că toţi copilaşii nevinovaţi sunt, pentru noi, modele de umilinţă şi docilitate:

„Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.

De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3–4).

În Cartea lui Mormon, citim că Domnul înălţat i-a învăţat pe nefiţi că trebuie să se pocăiască şi să fie botezaţi „şi să [devină] ca nişte prunci”, altfel nu vor putea moşteni împărăţia lui Dumnezeu (3 Nefi 11:38; vezi, de asemenea, Moroni 8:10).

Mă rog ca noi să devenim umili ca pruncii şi să ne protejăm copilaşii, pentru că ei sunt viitorul nostru, al Bisericii şi al naţiunilor noastre. În numele lui Isus Hristos, amin.

Mostrar referencias

  1.  

    1. Vezi UNICEF, The State of the World’s Children 2005: Childhood under Threat (2004), p. 26.

  2.  

    2. Vezi Haya El Nasser, „National Birthrate Lowest in 25 Years”, USA Today, 26 iulie 2012, p. A1.

  3.  

    3. Vezi Gilda Sedgh şi alţii, „Induced Abortion: Incidence and Trends Worldwide from 1995 to 2008”, The Lancet, 379:9816 (18 febr. 2012), p. 625–632.

  4.  

    4. Vezi UNICEF, „Young Child Survival and Development”, http://www.unicef.org/childsurvival/index.html.

  5.  

    5. Vezi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, World Health Statistics (2012), p. 109, 118.

  6.  

    6. Raport al Preşedinţiei generale a Societăţii Primare, 13 sept. 2012.

  7.  

    7. Raport al Preşedinţiei generale a Societăţii Primare.

  8.  

    8. Vezi „Israel, Domnul te cheamă”, Jeffrey R. Holland (Seară la gura sobei pentru tineri adulţi, organizată de SEB, 9 sept. 2012), lds.org/broadcasts; vezi, de asemenea, R. Scott Lloyd, „Zion Not Only Where, but How We Live, Says Elder Holland”, Deseret News, 10 sept. 2012, p. B2.

  9.  

    9. Vezi Kim Painter, „Parents Can Inflict Deep Emotional Harm”, USA Today, 30 iul. 2012, p. B8; Rachel Lowry, „Mental Abuse as Injurious as Other Forms of Child Abuse, Study Shows”, Deseret News, 5 aug. 2012, p. A3.

  10.  

    10. Vezi „End the Abuses”, Deseret News, 12 iun. 2012, p. A10.

  11.  

    11. Thomas S. Monson, „A Little Child Shall Lead Them”, Liahona, iunie 2002, p. 2; Ensign, mai 1990, p. 53.

  12.  

    12. Bradford Wilcox şi Elizabeth Marquardt, ed., The State of Our Unions: Marriage in America 2011, p. 82.

  13.  

    13. Mary Ann Glendon, Abortion and Divorce in Western Law: American Failures, European Challenges (1987), p. 108.

  14.  

    14. David O. McKay, „Structure of the Home Threatened by Irresponsibility and Divorce”, Improvement Era, iunie 1969, p. 5.

  15.  

    15. Vezi Diana B. Elliott şi Tavia Simmons, „Marital Events of Americans: 2009”, American Community Survey Reports, aug. 2011.

  16.  

    16. „Familia: o declaraţie oficială către lume”, Liahona şi Ensign, noiembrie 2010, p. 129.

  17.  

    17. Vezi Dallin H. Oaks, „Divorţul”, Liahona şi Ensign, mai 2007, p. 71.

  18.  

    18. Charles Murray, Coming Apart: The State of White America, 1960–2010 (2012), p. 158.

  19.  

    19. Ross Douthat, „Gay Parents and the Marriage Debate”, New York Times, 11 iunie 2012, http://douthat.blogs.nytimes.com/2012/06/11/gay-parents-and-the-marriage-debate.

  20.  

    20. Vezi Joyce A. Martin şi alţii, „Births: Final Data for 2009”, National Vital Statistics Reports, vol. 60, nr.1 (aug. 2012), p. 10.

  21.  

    21. Vezi William J. Doherty şi alţii, Why Marriage Matters: Twenty-One Conclusions from the Social Sciences (2002); W. Bradford Wilcox şi alţii, Why Marriage Matters: Thirty Conclusions from the Social Sciences , ed. a 3-a (2011).

  22.  

    22. Vezi Martin, „Births: Final Data for 2010”, p. 10–11.

  23.  

    23. Vezi Wilcox, Why Marriage Matters.

  24.  

    24. Douthat, „Gay Parents and the Marriage Debate”. Cel mai recent şi aprofundat studiu constată dezavantaje considerabile raportate de tineri adulţi cu un părinte implicat într-o relaţie cu o persoană de acelaşi sex înainte ca respectivul copil să împlinească 18 ani (vezi Mark Regnerus, „How Different Are the Adult Children of Parents Who Have Same-Sex Relationships? Findings from the New Family Structures Study”, Social Science Research, vol. 41 [2012], p. 752–770).

  25.  

    25. Sfinţii din zilele din urmă sunt părinţi devotaţi şi consideră această calitate drept unul dintre cele mai importante ţeluri ale vieţii (vezi Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Mormons in America: Certain in Their Beliefs, Uncertain of Their Place in Society, 12 ian. 2012, p. 10, 16, 51).