Bucuria de a avea preoţia

Cu mulţi ani în urmă, doi piloţi de linie şi cu mine am hotărât să ne împlinim un vis din copilărie, acela de a restaura un avion foarte vechi. Împreună, am cumpărat un vechi Piper Cub seria 1938 şi am început să lucrăm pentru a-l readuce în starea iniţială. Proiectul a însemnat muncă făcută cu dragoste. Pentru mine a avut o semnificaţie specială pentru că, în tinereţe, am învăţat să zbor pe un avion similar.

Acest avion a fost construit la numai 35 de ani după ce fraţii Wright au realizat faimosul lor prim zbor. Gândul la acest lucru mă face să mă simt foarte bătrân.

Motorul nu avea un declanşator electric; când tu acţionai sistemul de pornire a motorului din carlingă, altcineva, aflat la sol, trebuia să învârtă cu putere palele elicei până când motorul pornea. Momentul pornirii motorului era unul plin de emoţii şi curaj.

După decolare, a devenit clar că Piper Cub nu era făcut pentru viteză. De fapt, când bătea vânt puternic din faţă, era ca şi cum nu ne mişcam deloc. Îmi amintesc că zburam împreună cu fiul meu adolescent, Guido, deasupra autostrăzii, în Germania, şi maşinile de dedesubt ne întreceau fără efort!

Dar cât de mult îmi plăcea acel avion micuţ! Era modul perfect de a trăi minunăţia şi frumuseţea zborului. Puteam auzi, simţi, mirosi, gusta şi vedea ce însemna zborul. Fraţii Wright au exprimat toate acestea în acest fel: „Nu există [nimic] care să egaleze ceea ce simt aviatorii când sunt purtaţi prin aer, pe marile aripi albe”¹.

Făcând o comparaţie, la începutul acestui an, am avut privilegiul de a zbura într-un sofisticat avion de vânătoare F-18, împreună cu renumiţii Îngeri Albaştri, echipa de zbor acrobatic a Forţelor Maritime ale S.U.A. A fost ca şi cum aş fi zburat deasupra şi de-a lungul culoarului amintirilor, pentru că, exact cu 50 de ani în urmă, aproape în aceeaşi zi, îmi încheiasem instruirea ca pilot de avioane de vânătoare al forţelor aeriene.

Zborul cu F-18 a fost, desigur, total diferit de cel cu Piper Cub. Mi-a arătat o frumuseţe mai dinamică a zborului. A fost ca folosirea legilor existente ale aerodinamicii într-un mod mai apropiat de perfecţiune. Zborul împreună cu Îngerii Albaştrii mi-a reamintit repede că să fii pilot pe un avion de vânătoare este totuşi un joc potrivit pentru bărbaţii tineri. Pentru a-i cita, din nou, pe fraţii Wright: „Mai mult decât orice, senzaţia pe care ţi-o creează zborul este una de pace perfectă, combinată cu o emoţie care întinde la maxim fiecare nerv”². În plus, zborul cu Îngerii Albaştri a sugerat un mod total diferit de a avea „îngeri” în jurul tău pentru a te susţine.

Dacă m-aţi întreba care dintre aceste două experienţe de zbor mi-a plăcut mai mult, nu sunt sigur că v-aş putea spune. În unele aspecte evidente, ele erau foarte diferite. Şi, totuşi, în altele, erau foarte asemănătoare.

Atât în Piper Cub, cât şi în F-18, am simţit emoţia, frumuseţea şi bucuria zborului. În ambele, am putut simţi chemarea poetului de a „te îndepărta de legăturile ostile ale Pământului şi a dansa cu cerurile pe aripi argintate de bucurie”³.

Acum, aţi putea întreba, ce legătură au aceste două experienţe de zbor total diferite cu adunarea noastră de azi sau cu preoţia pe care avem privilegiul s-o deţinem ori cu slujirea în cadrul preoţiei pe care o preţuim toţi atât de mult?

Stimaţi fraţi, nu este adevărat că experienţele individuale de slujire în cadrul preoţiei pot fi, toate, foarte diferite? Am putea spune că unii dintre dumneavoastră zboară cu F-18, în timp ce alţii zboară cu Piper Cub. Unii dintre dumneavoastră trăiesc în episcopii şi ţăruşi în care în fiecare funcţie, de la asistent al conducătorului Grupului de înalţi preoţi până la secretar al Cvorumului diaconilor, este chemat un deţinător al preoţiei activ. Aveţi privilegiul de a face parte din episcopii în care există suficienţi oameni pentru toate chemările.

Dar alţii dintre dumneavoastră trăiesc în zone ale lumii, unde există doar un număr mic de membri ai Bisericii şi de deţinători ai preoţiei. V-aţi putea simţi singuri şi împovăraţi de greutatea tuturor lucrurilor ce trebuie făcute. Poate că este nevoie să faceţi multe eforturi personale pentru a porni motorul slujirii în cadrul preoţiei. Uneori, ar putea părea că ramura sau episcopia dumneavoastră nu progresează deloc.

Totuşi, oricare ar fi responsabilităţile sau circumstanţele dumneavoastră, ştiţi ca şi mine că există mereu o bucurie specială care rezultă din slujirea cu devotament în cadrul preoţiei.

Mi-a plăcut întotdeauna să zbor, cu Piper Cub, cu F-18 sau orice alt fel de avion. În timp ce mă aflam în Piper Cub, nu m-am plâns de lipsa de viteză; în timp ce mă aflam în F-18, nu am fost nemulţumit când presiunea manevrelor acrobatice a scos fără milă la iveală realitatea vârstei mele înaintate.

Da, există întotdeauna ceva imperfect în orice situaţie. Da, este uşor să găsim lucruri pentru care să ne plângem.

Dar, stimaţi fraţi, noi suntem deţinători ai Preoţiei Sfinte după ordinul Fiului lui Dumnezeu! Pe capul fiecăruia dintre noi au fost aşezate mâini şi am primit preoţia lui Dumnezeu. Ni s-a dat autoritatea şi responsabilitatea de a acţiona în numele Său ca slujitori ai Săi pe pământ. Într-o episcopie mare sau o ramură mică, noi suntem chemaţi să slujim, să binecuvântăm şi să acţionăm în toate lucrurile pentru binele tuturor persoanelor şi lucrurilor care ni s-au încredinţat. Ar putea exista ceva mai palpitant?

Fie ca noi să înţelegem, să apreciem şi să simţim bucuria slujirii în cadrul preoţiei.

Dragostea mea pentru zbor a influenţat direcţia întregii mele vieţi. Dar, oricât de înviorătoare şi frumoase au fost experienţele mele de pilot, experienţele mele de membru al acestei Biserici au fost mai profunde, mi-au adus mai multă bucurie şi învăţăminte. Pe măsură ce m-am scufundat în slujirea în cadrul Bisericii, am simţit puterea atotputernică a lui Dumnezeu şi îndurarea Sa blândă.

Ca pilot, am atins cerurile. Ca membru al Bisericii, am simţit îmbrăţişarea cerului.

Din când în când, mi se face dor de carlingă. Dar, slujirea alături de fraţii şi surorile mele din Biserică înlocuiesc cu uşurinţă acest sentiment. Pentru că am putut să simt pacea şi bucuria sublime care rezultă din a fi o mică parte a acestei măreţe cauze şi lucrări, nu aş fi dorit să fiu lipsit de ele pentru nimic în lume.

Astăzi, suntem adunaţi ca membri ai acestui mare grup al preoţiei. Avem bucuria sacră şi privilegiul de a sluji Domnului şi semenilor noştri, de a dedica tot cei mai bun în noi cauzei nobile de a-i ajuta pe alţii şi de a clădi împărăţia lui Dumnezeu.

Noi ştim şi înţelegem că preoţia înseamnă puterea şi autoritatea veşnice ale lui Dumnezeu. Putem spune cu uşurinţă această definiţie din memorie. Totuşi, înţelegem noi cu adevărat semnificaţia a ceea ce spunem? Permiteţi-mi să repet: Preoţia înseamnă puterea şi autoritatea veşnice ale lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă la aceasta. Prin preoţie, Dumnezeu a creat şi guvernează cerurile şi pământul.

Prin această putere El îi mântuieşte şi îi exaltă pe copiii Săi, realizând „nemurirea şi viaţa veşnică a omului”⁴.

Preoţia este, aşa cum a explicat profetul Joseph Smith, „canalul prin care Atotputernicul a început să dezvăluie slava Sa la începutul creării acestui pământ şi prin care El a continuat să Se dezvăluie pe Sine copiilor oamenilor până în timpul prezent şi prin care El va face cunoscute scopurile Sale până la sfârşitul timpului”⁵.

Tatăl nostru atotputernic din Cer ne-a încredinţat autoritatea preoţiei – nouă, fiinţe muritoare care, prin definiţie, suntem imperfecţi. El ne conferă autoritatea de a acţiona în numele Său pentru salvarea copiilor Săi. Prin această măreaţă putere, noi suntem autorizaţi să predicăm Evanghelia, să administrăm rânduielile necesare salvării, să ajutăm la clădirea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi să ne binecuvântăm familiile şi pe semenii noştri şi să le slujim.

Aceasta este preoţia sacră pe care o deţinem.

Preoţia sau oricare dintre responsabilităţile pe care le implică nu poate fi cumpărată sau cerută. Folosirea puterii preoţiei nu poate fi influenţată, convinsă sau constrânsă prin funcţie, bogăţie sau influenţă. Este o putere spirituală care acţionează potrivit legii cereşti. Îşi are originea în marele Tată Ceresc al nostru, al tuturor. Puterea sa poate fi controlată şi folosită numai în acord cu principiile dreptăţii⁶, nu ale dreptăţii individuale.

Hristos este sursa întregii autorităţi şi puteri ale preoţiei pe pământ.⁷ Este lucrarea Sa, la care avem privilegiul să ajutăm. „Şi nimeni nu poate ajuta în această lucrare, decât dacă este umil şi plin de dragoste, dacă are credinţă, speranţă şi caritate, fiind moderat în toate lucrurile, în orice i se va încredinţa în grija sa”⁸.

Noi nu acţionăm pentru a obţine câştig personal, ci căutăm să slujim altora şi să-i ajutăm. Noi conducem nu prin forţă, ci prin „convingere, prin răbdare îndelungată, prin bunătatea şi blândeţe şi prin dragoste sinceră”⁹.

Preoţia Dumnezeului Atotputernic poate fi deţinută de bărbaţii demni de pretutindeni – oricine le-ar fi strămoşii, oricât de umile circumstanţele, din cel mai apropiat sau îndepărtat punct de pe glob. Este disponibilă fără bani sau orice alt preţ lumesc. Parafrazându-l pe profetul Isaia din vechime, toţi cei însetaţi puteţi veni la ape şi niciun un ban nu vă este cerut pentru a veni şi a mânca!¹⁰

Şi datorită ispăşirii eterne şi de neînţeles de către noi a Salvatorului nostru, Isus Hristos, preoţia lui Dumnezeu poate fi disponibilă, chiar dacă aţi făcut greşeli sau aţi fost nedemni în trecut. Prin procesul pocăinţei, de perfecţionare şi purificare spirituale, puteţi să vă „[ridicaţi] şi [să] străluciţi”¹¹! Datorită dragostei iertătoare nelimitate a Salvatorului şi Mântuitorului nostru, vă puteţi ridica ochii, puteţi deveni curaţi şi demni şi puteţi deveni fii neprihăniţi şi nobili ai lui Dumnezeu – deţinători demni ai celei mai sacre preoţii a Atotputernicului Dumnezeu.

Simt o anumită tristeţe când mă gândesc la aceia care nu înţeleg şi nu apreciază minunea şi privilegiul preoţiei. Ei sunt ca pasagerii unui avion care îşi petrec timpul exprimându-şi nemulţumirea provocată de dimensiunea pachetului de alune în timp ce plutesc prin aer, mult deasupra norilor – ceva pentru care regii din vechime şi-ar fi dat toate bogăţiile, doar pentru a putea trăi această experienţă o singură dată!

Stimaţi fraţi, suntem binecuvântaţi să fim beneficiarii umili ai măreţei autorităţi şi puteri a preoţiei. Să ne ridicăm ochii şi să vedem, să recunoaştem şi să acceptăm această ocazie, înţelegând ceea ce este.

Prin neprihănire, iubire şi slujire dedicată în cadrul preoţiei, vom putea trăi experienţa adevăratului înţeles al revelaţiei: „Eu voi merge în faţa voastră. Voi fi la dreapta voastră şi la stânga voastră şi Spiritul Meu va fi în inima voastră şi îngerii Mei în jurul vostru pentru a vă susţine”¹².

Să primim şi să înţelegem minunea şi privilegiul preoţiei. Să acceptăm şi să iubim responsabilităţile pe care ni se cere să le îndeplinim – responsabilităţi în casele noastre şi în unităţile Bisericii, oricât ar fi de mari sau mici. Să creştem permanent în ceea ce priveşte neprihănirea, dedicarea şi slujirea în cadrul preoţiei. Să găsim bucuria slujirii în cadrul preoţiei!

Putem face aceasta cel mai bine punând în practică principiile cunoaşterii, supunerii şi credinţei.

Aceasta înseamnă, în primul rând, că avem nevoie să cunoaştem şi să asimilăm doctrina preoţiei care se găseşte în cuvântul revelat al lui Dumnezeu. Este important să înţelegem legămintele şi poruncile pe baza cărora acţionează preoţia.¹³

Apoi, să fim înţelepţi şi să acţionăm, permanent şi cu cinste, potrivit acestei cunoaşteri dobândite. Pe măsură ce ne supunem legilor lui Dumnezeu, învăţăm să ne controlăm minţile şi trupurile şi ne punem acţiunile în acord cu modelele de neprihănire învăţate de la profeţi, vom trăi experienţa bucuriei slujirii în cadrul preoţiei.

Şi, în final, să ne întărim credinţa în Domnul Isus Hristos. Să luăm asupra noastră numele Său şi să dedicăm fiecare zi păşirii din nou pe calea uceniciei. Fie ca faptele noastre să ne desăvârşească credinţa.¹⁴ Pe calea uceniciei, putem să ne desăvârşim pas cu pas, slujindu-le membrilor familiei noastre, semenilor noştri şi lui Dumnezeu.

Când slujim în cadrul preoţiei cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria, noi avem promisiunea sublimei cunoaşteri, păcii şi a darurilor spirituale. Când cinstim preoţia sfântă, Dumnezeu ne cinsteşte pe noi şi noi vom „sta fără prihană înaintea [Lui] în ultima zi”¹⁵.