Ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

Vârstnicul Robert C. Gay

din Cei Şaptezeci


Trebuie să renunţăm la toate păcatele noastre, mari sau mici, pentru a obţine răsplata Tatălui, viaţa veşnică.

Odată, Salvatorul i-a întrebat pe ucenicii Săi: „Ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”1.

Cu mulţi ani în urmă, tatăl meu m-a învăţat să mă gândesc la această întrebare cu mare atenţie. Când eram copil, părinţii mei îmi dădeau lucruri de făcut prin casă şi îmi dădeau bani de buzunar pentru munca mea. Deseori, am folosit acei bani, cincizeci şi ceva de cenţi pe săptămână, pentru a merge la cinematograf. Pe atunci, un bilet la film pentru un copil în vârstă de 11 ani costa 25 de cenţi. Astfel, îmi rămâneau 25 de cenţi pentru batoane de ciocolată, care costau 5 cenţi bucata. Un film şi cinci batoane de ciocolată! Nici că se putea mai bine.

Totul a fost bine până când am împlinit 12 ani. Când aşteptam la coadă într-o după-amiază, mi-am dat seama că preţul biletului pentru un copil în vârstă de 12 ani era 35 de cenţi, adică două batoane de ciocolată în minus. Nu eram chiar pregătit să fac un astfel de sacrificiu şi m-am gândit: „Arăţi la fel cum arătai săptămâna trecută”. Apoi, ajuns la casă, am cerut un bilet de 25 de cenţi. Casiera mi l-a dat fără ezitare şi mi-am putut cumpăra cele cinci batoane de ciocolată, în loc de trei.

Foarte fericit de realizarea mea, m-am grăbit mai târziu acasă să-i spun tatălui despre marele meu câştig. În timp ce i-am povestit detaliile, el nu a spus nimic. Când am terminat, s-a uitat pur şi simplu la mine şi a spus: „Fiule, ţi-ai vinde sufletul pentru câţiva bănuţi?”. Cuvintele lui m-au făcut să îmi pară rău. Este o lecţie pe care nu am uitat-o niciodată.

După mulţi ani, i-am adresat aceeaşi întrebare unui deţinător al Preoţiei lui Melhisedec mai puţin activ. Era un bărbat minunat care îşi iubea familia. Totuşi, nu fusese la biserică de mulţi ani. Avea un fiu talentat care juca într-o echipă de profesionişti talentaţi care făceau antrenamente şi jucau meciuri duminica. Echipa aceea câştigase nenumărate campionate importante. Când ne-am întâlnit, i-am amintit că, în calitate de deţinător al preoţiei, i-a fost promis că dacă îşi va îndeplini cu credinţă şi sârguinţă jurământul şi legământul, avea să primească „tot ceea ce are Tatăl [nostru]”2. Apoi, l-am întrebat: „Valorează un campionat naţional mai mult decât tot ceea ce are Tatăl?”. El a spus cu blândeţe: „Înţeleg ce vreţi să spuneţi” şi apoi a stabilit o întâlnire cu episcopul său.

În ziua de astăzi este atât de uşor să fim prinşi în lucrurile pe care lumea le acceptă ca fiind bune – în ciuda intenţiilor noastre bune. Lumea ne presează să „[ne uităm] dincolo de limite”3. Cineva m-a întrebat, de curând: „Contează un singur pahar?”. Puteţi vedea că această întrebare vine de la adversar? Cain a întrebat: „Cine este Domnul pe care trebuie să-L cunosc?”4 şi apoi şi-a pierdut sufletul. Când ne găsim scuze pentru comiterea păcatelor mici, Satana învinge. Drepturi de întâi născut şi moşteniri au fost date pentru o sticlă de lapte,5 un nume scris greşit,6 o ciorbă7.

Când ne gândim la schimburile mai mici sau mai mari pe care suntem tentaţi să le facem în vieţile noaste, putem fie să ne autojustificăm, precum Cain, sau să căutăm să ne supunem voinţei lui Dumnezeu. Întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm nu este dacă facem lucruri care trebuie corectate, fiindcă facem mereu. Ci, mai degrabă, întrebarea este dacă vom „da înapoi” sau vom „termina” ce ni s-a cerut, şi anume să facem voia Tatălui?8

Domnului Îi place neprihănirea noastră, dar ne cere să ne pocăim şi să ne supunem în mod continuu. Citim în Biblie că un tânăr bogat, care păzea poruncile, a îngenunchiat înaintea Salvatorului şi L-a întrebat ce trebuia să facă să moştenească viaţa veşnică. A plecat întristat când Salvatorul i-a spus: „Îţi lipseşte un lucru… vinde tot ce ai”9.

Totuşi, un alt bărbat bogat, dar păcătos, regele lamaniţilor, tatăl lui Lamoni, a adresat aceeaşi întrebare despre viaţa veşnică, spunând: „Ce trebuie să fac ca eu să pot fi născut din Dumnezeu, având acest spirit păcătos dezrădăcinat din pieptul meu şi să primesc Spiritul Lui[?]… îmi voi părăsi împărăţia pentru ca să pot primi această mare bucurie”10.

Vă amintiţi răspunsul pe care Domnul L-a dat regelui prin slujitorul Său, Aaron? „Dacă te vei pocăi de toate păcatele tale şi te vei pleca adânc în faţa lui Dumnezeu, şi vei striga numele Lui în credinţă, crezând că vei primi, atunci tu vei primi nădejdea pe care o doreşti”11.

Când regele a înţeles sacrificiul cerut, s-a umilit şi s-a plecat la pământ şi apoi s-a rugat: „O, Dumnezeule… voi abandona toate păcatele mele pentru ca să Te pot cunoaşte pe Tine”12.

Aceasta este ceea ce Salvatorul doreşte de la noi: trebuie să abandonăm toate păcatele noastre, mari sau mici, pentru recompensa Tatălui, viaţa veşnică. Trebuie să renunţăm la poveşti prin care să ne justificăm, scuze, raţionalizări, mecanisme de auto-apărare, amânări, aparenţe, mândrie personală, să-i judecăm pe alţii şi să facem lucrurile după noi. Trebuie să ne separăm de orice lucru lumesc şi să luăm imaginea lui Dumnezeu în înfăţişarea noastră.13

Dragi fraţi şi surori, ţineţi minte că această cerinţă înseamnă mai mult decât a nu face fapte rele. Înaintea unui duşman angajat în luptă, noi trebuie să acţionăm şi nu doar să stăm într-o „încremenire nepăsătoare”14. A avea întipărită imaginea lui Dumnezeu în înfăţişarea noastră înseamnă a sluji unul altuia. Există păcate prin comitere şi păcate prin omisiune şi noi trebuie să le evităm pe ambele.

În timp ce slujeam în calitate de preşedinte de misiune în Africa, am fost învăţat acest mare adevăr. Mă îndreptam către o adunare când am văzut un băieţel singur, plângând necontrolat pe marginea drumului. O voce interioară mi-a spus: „Opreşte-te şi ajută-l pe acest băiat”. Imediat ce am auzit această voce m-am şi gândit: „Nu te poţi opri. Vei întârzia. Eşti autoritatea care prezidează şi nu poţi întârzia”.

Când am ajuns la casa de întrunire, am auzit aceeaşi voce, repetând: „Du-te şi ajută-l pe acel băiat”. I-am dat apoi cheile mele de la maşină unui membru al Bisericii pe nume Afasi şi l-am rugat să îl aducă pe băiat la mine. După aproximativ 20 de minute, am simţit cum cineva mă bate pe umăr. Băieţelul se afla afară.

Avea în jur de 10 ani. Am aflat că tatăl lui murise şi că mama lui era în închisoare. Locuia într-un cartier sărac din Accra împreună cu un tutore, care-i dădea de mâncare şi un loc în care să doarmă. Pentru acestea, el vindea peşte uscat pe străzi. Însă după acea zi de vândut pe străzi strigând la trecători, când şi-a băgat mâna în buzunar a descoperit că avea o gaură în el. Pierduse tot ce câştigase. Afasi şi cu mine am ştiut imediat că dacă băiatul s-ar fi întors fără bani, ar fi fost socotit un mincinos, probabil ar fi fost bătut şi aruncat în stradă. În acel moment de mare frică şi îngrijorare l-am văzut prima oară. I-am potolit frica, i-am dat suma de bani pe care o pierduse şi l-am dus înapoi la tutorele lui.

În timp ce mă îndreptam spre casă în seara aceea, mi-am dat seama de două mari adevăruri. Primul, am ştiut mai bine ca niciodată că Dumnezeu se îngrijeşte de fiecare dintre noi şi nu ne va părăsi niciodată şi, al doilea, am ştiut că trebuie să ascultăm întotdeauna vocea Spiritului care este în noi şi să mergem „după El”15 oriune ne-ar duce, fără să ţinem seama de frica sau dificultăţile noastre.

Într-o după-amiază, ucenicii L-au întrebat pe Salvator cine era cel mai mare în împărăţia cerului. El le-a spus să fie convertiţi, umili şi supuşi ca nişte copilaşi. Apoi a spus: „Fiul omului a venit să mântuiască ce [este] pierdut”16. Prin această propoziţie, El ne-a definit misiunea. Trebuie să mergem şi să-i salvăm – pe cei pierduţi, pe cei din urmă şi pe cei consideraţi mai puţin importanţi. Nu este suficient să evităm păcatul; trebuie „să-I [purtăm] crucea”17 şi să fim „[angajaţi] cu sârguinţă”18, ajutându-i pe alţii să devină convertiţi. Cu dragoste şi compasiune noi luăm fiul risipitor în braţe19, răspundem strigătelor orfanilor fără control, rugăminţilor celor aflaţi în întuneric şi disperare20 şi chemării familiilor aflate în dificultate. „Satana nu trebuie să îi transforme pe toţi în Cain sau Iuda…”, a spus vârstnicul Neal A. Maxwell. „Tot ce trebuie este să-i facă pe oamenii capabili… să nu se implice”.21

După o conferinţă de ţăruş la care am participat recent, un băiat adolescent m-a abordat şi m-a întrebat: „Mă iubeşte Dumnezeu?”. Fie ca vieţile noastre pline de slujire să afirme întotdeauna că Dumnezeu nu abandonează pe nimeni.

Drept răspuns la întrebarea: „Ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” Satana ar vrea să ne vindem vieţile pentru batoanele de ciocolată şi campionatele acestei lumi. Totuşi, Salvatorul ne cheamă, în mod gratuit, să renunţăm la păcatele noastre, să luăm imaginea Lui în înfăţişarea noastră şi să împărtăşim aceasta cu cei din jurul nostru. În schimb, putem primi tot ce are Dumnezeu, lucru despre care ni se spune că reprezintă mai mult decât toate comorile acestui pământ adunate.22 Vă puteţi imagina?

Recent, când mă aflam într-o călătorie în Nicaragua, am observat o plăcuţă într-o casă foarte săracă a unei familii pe care am vizitat-o. Pe ea scria: „Mărturia mea este cea mai preţioasă avere a mea”. Aşa este şi pentru mine. Mărturia mea este comoara sufletului meu şi, în integritatea inimii mele, vă las cu mărturia mea că această Biserică este Biserica adevărată a lui Dumnezeu, că Salvatorul este conducătorul ei şi o conduce prin profetul Său ales. În numele lui Isus Hristos, amin.

Mostrar referencias

  1.  

    1.  Matei 16:26.

  2.  

    2.  Doctrină şi legăminte 84:38.

  3.  

    3.  Iacov 4:14.

  4.  

    4.  Moise 5:16.

  5.  

    5. O sticlă de lapte şi grăsimea lui au fost subiectul unei dispute între soţia lui Thomas B. Marsh şi doamna Harris, care se puseseră de acord să-şi combine resursele şi să facă brânză. Când doamna Harris a aflat că doamna Marsh a luat grăsimea de pe lapte şi a păstrat-o pentru ea, doamna Harris s-a plâns şi femeile s-au certat. Thomas Marsh a prezentat situaţia episcopului, care a fost de partea doamnei Harris. De la episcop s-a ajuns la marele consiliu, la Prima Preşedinţie, şi toţi au fost de acord că doamna Marsh nu avea dreptate. Acest incident a dus la o ruptură între Thomas Marsh şi autorităţile generale ale Bisericii. Curând după aceea, Thomas Marsh a mărturisit unui magistrat din Missouri că mormonii se arătau ostili faţă de statul Missouri. (Vezi George A. Smith, „Discourse”, Deseret News, 16 apr. 1856, p. 44.)

  6.  

    6. Când profetul Joseph Smith i-a emis o chemare lui Simonds Ryder pentru a sluji în misiune, Ryder a observat că numele său era scris „Rider” în revelaţia scrisă. El s-a simţit jignit şi acest lucru a dus la apostazia sa şi, în final, a fost împreună cu cei care l-au uns cu smoală şi pene pe profet. Ryder nu a ştiut că, de obicei, Joseph Smith dicta revelaţiile sale scribilor săi şi nu scria el însuşi. (Vezi Milton V. Backman Jr., The Heavens Resound: A History of the Latter-day Saints in Ohio, 1830–1838 [1983], p. 93–94; Donald Q. Cannon şi Lyndon W. Cook, eds., Far West Record: Minutes of The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, 1830–1844 [1983], p. 286.)

  7.  

    7. În Genesa 25, aflăm că Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru „pâine şi ciorbă de linte” (versetul 34).

  8.  

    8. Vezi Doctrină şi legăminte 19:18–19.

  9.  

    9. Vezi Marcu 10:21–22.

  10.  

    10.  Alma 22:15.

  11.  

    11.  Alma 22:16.

  12.  

    12.  Alma 22:18.

  13.  

    13. Vezi Alma 5:14–19.

  14.  

    14.  Alma 60:7.

  15.  

    15.  Marcu 1:18.

  16.  

    16.  Matei 18:11.

  17.  

    17.  Iacov 1:8.

  18.  

    18.  Doctrină şi legăminte 58:27.

  19.  

    19. Vezi Luca 15:11–32.

  20.  

    20. Vezi Joseph Smith – Istorie 1:15–16.

  21.  

    21. Neal A. Maxwell, Deposition of a Disciple (1976), p. 88.

  22.  

    22. Vezi Doctrină şi legăminte 19:38.