Dimineţi frumoase

Într-o seară de joi, în Ierusalim, Isus şi ucenicii Lui s-au întâlnit într-o cameră de sus pentru a sărbători Paştele. Bărbaţii care au fost cu El nu au ştiut că acea cină urma să fie cunoscută, într-o bună zi, drept Cina cea de taină. Dacă ar fi ştiut acest lucru şi însemnătatea sa, ar fi plâns.

Dar Învăţătorul lor a înţeles pe deplin că, la scurt timp, urma să treacă prin chinurile din Ghetsimani şi de pe Căpăţâna. Cele mai dificile momente din istoria lumii erau iminente; cu toate acestea, Isus le-a spus: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Trăim în vremuri tulburi şi nesigure despre care Domnul i-a profeţit lui Enoh că vor fi „zilele răutăţii şi ale răzbunării” (Moise 7:60). Deşi, în viitor, putem avea parte de încercări şi momente dificile, şi noi avem motive să îndrăznim şi să ne bucurăm, pentru că trăim în ultima dispensaţie în care Dumnezeu a restaurat Biserica şi împărăţia Sa pe pământ pentru a pregăti întoarcerea Fiului Său.

În cadrul conferinţei din luna aprilie a anului 2004, preşedintele Boyd K. Packer a vorbit despre nepoţii săi şi despre lumea din ce în ce mai nesigură în care trăiesc. El a spus: „Ei vor vedea multe evenimente care se vor întâmpla în cursul vieţii lor. Unele dintre acestea le vor pune la încercare curajul şi le vor mări credinţa. Dar, dacă ei caută prin rugăciune ajutor şi îndrumare, lor li se va da putere asupra lucrurilor adverse”.

Şi, mai târziu, el a adăugat: „Valorile morale de care civilizaţia însăşi trebuie să depindă se înrăutăţesc continuu. Cu toate acestea, eu nu mă tem de viitor” („Nu vă temeţi”, Ensign sauLiahona, mai 2004, p. 77, 78).

Dragi fraţi şi surori, nu trebuie să ne temem de viitor sau să permitem ca speranţa şi îndrăzneala să ne fie şovăielnice, deoarece Dumnezeu este cu noi. Printre primele sfaturi consemnate pe care le-a oferit Isus în Galileea noilor Săi ucenici chemaţi se numără invitaţia din trei cuvinte: „Nu te teme” (Luca 5:10). El a repetat acest sfat de multe ori în timpul slujirii Sale. Salvatorul le-a spus sfinţilor Săi din zilele noastre: „De aceea, îndrăzniţi şi nu vă temeţi, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi şi am să stau lângă voi” (D&L 68:6).

Domnul va sta alături de Biserica Sa şi poporul Său şi-i va păstra în siguranţă până la venirea Sa. În Sion şi în ţăruşii ei va fi pace, pentru că El a declarat: „Şi pentru ca adunarea în ţinutul Sionului şi în ţăruşii săi să poată fi pentru apărare şi pentru refugiu împotriva furtunii şi împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întreg pământul” (D&L 115:6).

Biserica este ca un zid protector pentru membrii ei. Deşi condiţiile din lume pot fi, uneori, supărătoare, sfinţii din zilele din urmă credincioşi vor găsi loc de refugiu în ţăruşii Sionului. Domnul a hotărât ca piatra care s-a dezlipit din munte fără ajutorul vreunei mâini să se rostogolească şi să umple tot pământul (vezi Daniel 2:31–45; D&L 65:2). Şi nicio putere omenească nu poate s-o oprească din drumul ei.

Profetul Nefi a avut o viziune în care a văzut că, în ultimele zile, puterea Mielului lui Dumnezeu se va pogorî „asupra celor care făcuseră legământ cu Domnul”, iar ei vor fi „înarmaţi cu dreptate şi cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă” (1 Nefi 14:14).

Fiecare dintre noi şi familiile noastre poate fi înarmat cu puterea lui Dumnezeu ca şi cu un mijloc de apărare dacă, pur şi simplu, va rămâne fidel Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi-I va permite Spiritului să-i fie îndrumător. Poate că vom avea încercări şi nu vom înţelege tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Dar, dacă ne încredem cu umilinţă şi răbdare în Domnul, El ne va oferi tărie şi îndrumare pentru a face faţă fiecărei provocări pe care o avem de înfruntat. Când singura noastră dorinţă este de a-L mulţumi pe El, noi vom fi binecuvântaţi cu o pace sufletească profundă.

În primele zile ale restaurării, membrii Bisericii au avut parte de încercări grele. Referitor la acele momente, preşedintele Brigham Young a spus: „Când am fost înconjurat de gloate care mă ameninţau cu moartea şi distrugerea în fiecare moment, îmi amintesc că m-am simţit la fel de fericit [şi] liniştit în inima mea precum mă simt acum. Şansele de reuşită pot părea foarte neclare şi mici, dar nu a fost niciun moment în care să nu ştiu că rezultatele aduse de această Evanghelie vor fi benefice cauzei adevărului” (Teachings of Presidents of the Church: Brigham Young [1997], p. 357).

Colegul meu din misiune, Paul, a fost o persoană care, mereu, strălucea de bucurie. După ce a devenit tată, a fost diagnosticat cu scleroză multiplă. În ciuda necazurilor care-au urmat, el a continuat să-i slujească pe alţii cu bucurie şi să-şi păstreze simţul umorului. Odată, a intrat în biroul meu în primul său cărucior cu rotile şi a spus: „Viaţa este mai bună într-un cărucior cu rotile motorizat”. Îmi voi aduce aminte totdeauna de el cum, cu câţiva ani înainte de a muri, ţinea torţa olimpică ridicată şi mergea în căruciorul său cu rotile în timp ce sute de oameni ovaţionau. Asemenea acelei flăcări mereu aprinse, credinţa lui Paul nu s-a stins niciodată din pricina greutăţilor vieţii.

Când eram student la Universitatea Brigham Young, am locuit într-o casă împreună cu mai mulţi tineri. Colegul meu de cameră, Bruce, a fost cea mai optimistă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Nu l-am auzit niciodată vorbind în mod negativ despre vreo persoană sau despre vreo situaţie şi era imposibil să nu te simţi încurajat în prezenţa sa. Buna sa dispoziţie era rezultatul unei încrederi ferme în Salvator şi în Evanghelia Sa.

Într-o zi rece de iarnă, un alt prieten de-al meu, Tom, se plimba prin campusul universităţii. Era abia ora 7:00 dimineaţa, iar campusul era pustiu şi învăluit în întuneric. Ningea abundent şi bătea un vânt aspru. „Ce vreme groaznică”, s-a gândit Tom. Mergând mai departe, în întuneric şi prin zăpadă, a auzit pe cineva cântând.

Cum era de aşteptat, printre fulgii de nea s-a ivit prietenul nostru mereu optimist, Bruce. Cu braţele îndreptate către cer, el cânta o piesă din muzicalul de pe Broadway, Oklahoma: „O, ce dimineaţă frumoasă! „O, ce clipe senine! Am un sentiment puternic că azi totul va fi bine!” (Richard Rodgers şi Oscar Hammerstein II, „Oh, What a Beautiful Mornin’”, [1943]).

În anii ce-au urmat de-atunci, acel glas plăcut din mijlocul furtunii cumplite a devenit pentru mine un simbol ce defineşte credinţa şi speranţa. Chiar şi într-o lume din ce în ce mai întunecată, noi, sfinţii din zilele din urmă, putem cânta cu bucurie, ştiind că puterile cerului sunt date Bisericii şi poporului lui Dumnezeu. Ne putem bucura de faptul că ştim că va urma o dimineaţă frumoasă – zorii zilei milenare, când Fiul lui Dumnezeu va apărea la răsărit şi va domni din nou pe pământ.

Mă gândesc, de asemenea, la alte două dimineţi frumoase din istoria lumii. În frumoasa dimineaţă a unei zile senine din primăvara anului 1820, în Palmyra, New York, un tânăr băiat pe nume Joseph Smith a mers într-o dumbravă şi a îngenuncheat în rugăciune. Răspunsul la acea rugăciune, apariţia Tatălui şi a Fiului, a inaugurat dispensaţia plenitudinii timpurilor şi restaurarea Bisericii lui Isus Hristos pe pământ.

Iar zorii unei alte dimineţi şi mai frumoase s-au ivit acum aproape 2.000 de ani, în imediata apropiere a zidurilor Ierusalimului. Soarele a avut, fără o îndoială, o strălucire deosebită în acea dimineaţă de Paşte. Un grup mic de femei venise la mormântul din grădină, sperând să poată unge trupul Domnului răstignit. Doi îngeri au întâmpinat femeile şi au declarat: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24:5–6).

Depun mărturie despre triumful lui Isus Hristos asupra păcatului şi morţii. Mărturisesc despre planul milos al Tatălui Etern şi despre dragostea Sa nepieritoare. Este rugăciunea mea ca, de fiecare dată când ne trezim dimineaţa, să privim spre cer şi să spunem cu credinţă: „O, ce dimineaţă frumoasă!”, în numele lui Isus Hristos, amin.