Să fim acceptaţi de Domnul

Vârstnicul Erich  W. Kopischke

din Cei Şaptezeci


Căutarea şi primirea acceptării Domnului ne vor conduce la cunoaşterea că suntem aleşi şi binecuvântaţi de El.

Îmi amintesc că, atunci când eram copil, tatăl meu mă lua uneori cu el pentru a face lucruri împreună. Aveam o mică grădină la câţiva kilometri depărtare de locuinţa noastră şi, în fiecare anotimp, erau întotdeauna foarte multe de făcut în vederea pregătirii grădinii. Lucram la foişor sau construiam ori reparam garduri. Îmi amintesc că această muncă avea loc mereu când afară era ger, când ningea tare sau când ploua torenţial. Dar mi-a plăcut. Tatăl meu obişnuia să mă înveţe modul în care să fac lucrurile cu răbdare şi bunăvoinţă.

Într-o zi m-a rugat să strâng un şurub şi m-a avertizat: „Aminteşte-ţi, dacă îl strângi prea tare, se va rupe”. Cu mândrie, am dorit să îi arăt ce pot face. Am strâns cu toată puterea şi, bineînţeles, am rupt şurubul. A făcut un comentariu hazliu şi am luat-o de la capăt. Chiar şi când „greşeam”, întotdeauna simţeam dragostea sa şi încrederea sa în mine. A decedat cu mai mult de zece ani în urmă, dar continui să-mi amintesc învăţăturile sale, să simt dragostea sa, să mă pot bucura de încurajarea şi să simt acceptarea sa.

Sentimentul de a fi acceptat de o persoană pe care o iubim reprezintă o nevoie umană primară. Faptul de a fi acceptat de oameni buni ne motivează. Sporeşte sentimentul de autoapreciere şi de încredere în sine. Cei care nu au parte de acceptare din partea unui anumit grup de multe ori caută acest lucru în altă parte. Se pot îndrepta către oameni care nu sunt interesaţi de bunăstarea lor. Se pot ataşa de aşa-zişi prieteni şi, în încercarea de a dobândi aprecierea pe care o caută, fac lucruri care ştiu că nu sunt drepte. Caută acceptare purtând haine produse de o anumită firmă pentru a transmite un sentiment de apartenenţă sau statut. Pentru anumiţi indivizi, dobândirea unui rol sau a unei poziţii proeminente poate indica, de asemenea, un mod de a căuta acceptare. Ei îşi pot defini valoarea prin prisma unei poziţii pe care o deţin sau a unui statut dobândit.

Chiar şi în cadrul Bisericii întâlnim uneori această mentalitate. Dobândirea acceptării din partea surselor necorespunzătoare sau din motive incorecte ne poate duce pe o cale periculoasă – de natură să ne ducă în rătăcire şi, chiar, către pieire. În loc să ne simţim preţuiţi şi să avem încredere în noi, ne vom simţi, în cele din urmă, abandonaţi şi inferiori.

Alma l-a sfătuit pe fiul său, Helaman: „Vezi să te uiţi către Dumnezeu şi să trăieşti”1 . Sursa supremă de împuternicire şi de acceptare nesfârşită este reprezentată de Tatăl nostru Ceresc şi Fiul Său, Isus Hristos. Ei ne cunosc. Ei ne iubesc. Ei nu ne acceptă pentru titlul sau poziţia noastră. Ei nu se uită la statutul nostru. Ei se uită în inima noastră. Ei ne acceptă pentru ceea suntem şi pentru ceea ce ne străduim să devenim. A căuta şi a primi acceptare din partea Lor, va fi întotdeauna un fapt care ne va înălţa şi încuraja.

Vă voi împărtăşi un tipar simplu care, dacă este urmat, ne poate ajuta pe noi toţi să avem parte de acceptarea supremă. Acest tipar a fost făcut cunoscut de către Domnul prin intermediul profetului Joseph Smith: „Adevărat vă spun vouă, toţi aceia, dintre ei, care ştiu că inima lor este cinstită şi frântă, şi spiritul lor este smerit, şi sunt dornici să respecte legămintele prin sacrificiu – da, fiecare sacrificiu pe care Eu, Domnul, îl voi porunci – aceştia sunt acceptaţi de mine”2.

Acest tipar constă în trei paşi simpli:

  1. 1.

    să ştim că inima noastră este cinstită şi frântă,

  2. 2.

    să ştim că spiritul nostru este smerit şi

  3. 3.

    să fim dornici să respectăm legămintele prin sacrificiu, aşa cum a poruncit Domnul.

Mai întâi, trebuie să ştim că inima noastră este cinstită şi frântă. Cum ştim acest lucru? Începem cu autoevaluare sinceră. Inima este centrul sentimentelor noastre. Privind înăuntrul inimi noastre, ne autoevaluăm. Ceea ce nu ştie nimeni din jurul nostru, noi ştim cu siguranţă. Ştim care sunt motivele şi dorinţele noastre. Când ne autoevaluăm în mod sincer şi corect, nu ne justificăm greşelile şi nici nu ne păcălim singuri.

De asemenea, există o cale prin care putem judeca dacă inima noastră este frântă. O inimă frântă este o inimă blândă, deschisă şi receptivă. Când Îl aud pe Salvator spunând: „Iată, Eu stau la uşă, şi bat”3 . Îl aud bătând la uşa inimii mele. Dacă Îi deschid această uşă, sunt mult mai receptiv la îndemnurile Spiritului şi accept mai mult voia lui Dumnezeu.

Pe măsură ce, în mod sincer şi rugându-ne, medităm cu privire la măsura în care inima noastră este cinstită şi frântă, suntem învăţaţi de către Duhul Sfânt. Primim o confirmare plăcută sau o corectare tandră care ne invită să acţionăm.

Apoi, trebuie să ştim că spiritul nostru este smerit. Cuvântul smerit, în Dicţionarul Oxford, are următoarea definiţie: „sentiment de remuşcare sau dovadă de remuşcare în momentul în care cineva recunoaşte faptul că a greşit”4. Dacă avem spiritul smerit, ne recunoaştem păcatele şi defectele. Putem fi învăţaţi „despre [toate] lucrurile legate de dreptate”5 . Simţim întristare după voia lui Dumnezeu şi suntem dornici să ne pocăim. Un spirit smerit este dornic să asculte „[chemările] Spiritului Sfânt.”6

Un spirit smerit este manifestat prin bunăvoinţa şi hotărârea noastră de a acţiona. Suntem dornici să ne umilim înaintea lui Dumnezeu, să ne pocăim, să învăţăm şi să ne schimbăm. Suntem dornici să ne rugăm: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta”7 .

Al treilea pas pe care trebuie să îl facem pentru a fi acceptaţi de Domnul este hotărârea luată cu bună ştiinţă de a respecta legămintele prin sacrificiu, „da, fiecare sacrificiu pe care Eu, Domnul, îl voi porunci”8 . Prea des, credem că termenul sacrificiu se referă la ceva măreţ sau greu de făcut pentru noi. În anumite situaţii, acest lucru poate fi adevărat, dar de cele mai multe ori se referă la faptul de a trăi zilnic asemenea unui adevărat ucenic al lui Hristos.

Un mod în care respectăm legămintele prin sacrificiu este acela de a lua în mod demn din împărtăşanie în fiecare săptămână. Ne pregătim în mod conştient pentru rânduiala sacră. Reînnoim şi confirmăm din nou promisiunile sacre făcute Domnului. În acest fel, simţim acceptarea Lui şi primim asigurarea Sa că eforturile noastre sunt recunoscute şi păcatele noastre sunt iertate prin intermediul ispăşirii lui Isus Hristos. În timpul acestei rânduieli, Domnul ne promite că, în măsura în care suntem dornici să luăm asupra noastră numele Fiului Său şi să ne amintim totdeauna de El şi să ţinem poruncile pe care El ni le-a dat, vom avea totdeauna Spiritul Său cu noi. Faptul de a avea Duhul Sfânt ca însoţitor permanent reprezintă indicatorul suprem al acceptării noastre de către Dumnezeu.

Alte modalităţi de a respecta legămintele prin sacrificiu sunt acceptarea unei chemări în cadrul Bisericii şi slujirea cu credinţă în acea chemare sau acceptarea invitaţiei adresată de către profetul nostru Thomas S. Monson de a ne întinde braţele către cei care stau pe margine şi care au nevoie de salvare spirituală. Respectăm legămintele prin sacrificiu slujind în mod discret în cartierul nostru sau în comunitate ori identificând numele strămoşilor noştri şi înfăptuind pentru ei lucrarea din templu. Respectăm legămintele prin sacrificiu prin simplul fapt de a ne strădui să fim neprihăniţi, să fim deschişi şi de a da ascultare îndemnurilor Spiritului în viaţa noastră de zi cu zi. Uneori, pentru a respecta legămintele nu trebuie să facem nimic mai mult decât să rămânem fermi şi credincioşi atunci când ne confruntăm cu dificultăţi şi provocări ale vieţii.

După ce ne explică tiparul privind modul în care putem fi acceptaţi de El, Domnul foloseşte un exemplu deosebit pentru a arăta modul în care vom avea de câştigat, în calitate de persoane individuale şi ca familii, dacă noi căutăm acceptarea Sa. El a spus: „Pentru că Eu, Domnul, îi voi face să producă la fel ca un pom foarte roditor, care este sădit într-un pământ fertil, lângă o apă curgătoare, pură, care dă multe fructe preţioase”9.

Pe măsură ce, în mod personal, dăm ascultare Spiritului Domnului şi simţim acceptarea Sa, vom fi binecuvântaţi peste puterea noastră de a înţelege şi vom produce multe roade ale neprihănirii. Ne vom număra printre cei cărora El le-a spus: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău”10.

Căutarea şi primirea acceptării Domnului ne vor conduce la cunoaşterea că suntem aleşi şi binecuvântaţi de El. Vom dobândi o încredere sporită că El ne va conduce şi ne va îndruma către bine. Îndurarea Sa blândă va deveni clară în inima, viaţa şi familia noastră.

Din toată inima vă invit să căutaţi acceptarea Domnului şi să vă bucuraţi de binecuvântările Sale promise. Pe măsură ce urmăm tiparul simplu pe care Domnul ni l-a prezentat, vom ajunge să cunoaştem că suntem acceptaţi de El, indiferent de funcţia noastră, de statutul nostru sau de incapacităţile noastre lumeşti. Acceptarea Sa plină de dragoste ne va motiva, ne va mări credinţa şi ne va ajuta să facem faţă la tot ceea ce întâmpinăm în viaţă. În pofida provocărilor noastre, vom învinge, vom prospera11 şi vom avea o stare de fericire12 . Ne vom găsi printre cei cărora Domnul le-a spus:

„Nu vă temeţi, copii mici, pentru că sunteţi ai Mei şi Eu am biruit lumea şi voi sunteţi dintre cei pe care Tatăl Meu Mi i-a dat;

Şi nimeni dintre cei pe care Mi i-a dat Tatăl nu va fi pierdut”13.

În numele lui Isus Hristos, amin.