Ucenici ai lui Hristos

Vârstnicul Dallin H. Oaks

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli


A-L urma pe Hristos nu este un lucru întâmplător sau ocazional, ci un angajament continuu şi un mod de viaţă care este valabil în toate timpurile şi în toate locurile.

Unul dintre cele mai îndrăgite imnuri ale noastre, interpretat în această dimineaţă de Corul Tabernacolului, începe cu următoarele cuvinte:

„«Urmaţi-Mă», a spus Domnul.
Noi toţi să Îi urmăm drumul.
Căci doar astfel ca El vom fi,
Lui Dumnezeu, umili copii”1.

Aceste cuvinte, inspirate de către invitaţia din vechime a Salvatorului adresată ucenicilor Săi (vezi Matei 4:19), au fost scrise de către John Nicholson, un convertit scoţian. Asemenea multora dintre conducătorii din vechime ai Bisericii noastre, el a avut parte de puţină educaţie şcolară, însă a avut o dragoste profundă faţă de Salvatorul nostru şi de planul salvării.2

Toate mesajele din cadrul acestei conferinţe ne ajută să călcăm pe urmele Salvatorului nostru, al Cărui exemplu şi ale Cărui învăţături definesc calea fiecărui ucenic al lui Isus Hristos.

Asemenea tuturor celorlalţi creştini, membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă studiază viaţa Salvatorului nostru aşa cum este descrisă în Noul Testament în evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Voi trece în revistă exemple şi învăţături cuprinse în aceste patru evanghelii din Biblie şi invit pe fiecare dintre noi şi pe toţi ceilalţi creştini să se gândească la modul în care această Biserică restaurată este a Sa şi la modul în care fiecare dintre noi este demn să fie ucenic al lui Hristos.

Isus ne-a învăţat că botezul este necesar pentru a putea intra în împărăţia lui Dumnezeu (vezi Ioan 3:5). El Şi-a început slujirea prin a fi botezat (vezi Marcu 1:9), iar El şi ucenicii Săi i-au botezat pe alţii (vezi Ioan 3:22–26). Noi facem la fel.

Isus Şi-a început propovăduirea invitându-Şi ascultătorii să se pocăiască (vezi Matei 4:17). Acesta este în continuare mesajul slujitorilor Săi către lume.

De-a lungul slujirii Sale, Isus a dat porunci. El ne-a învăţat: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15; vezi, de asemenea, versetele 21, 23). El a spus că ţinerea poruncilor Sale îi va face pe ucenicii Săi să renunţe la ceea ce El a numit „ce este înălţat între oameni” (Luca 16:15) şi „datina aşezată de oameni” (Marcu 7:8; vezi, de asemenea, versetul 13). El a mai avertizat: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea” (Ioan 15:19). Aşa cum a descris ulterior apostolul Petru, ucenicii lui Isus trebuie să fie „un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui” (1 Petru 2:9).

Sfinţii din zilele din urmă înţeleg că nu trebuie să fim „din lume” sau să respectăm „datina aşezată de oameni”, însă, asemenea altor ucenici ai lui Hristos, uneori ne este dificil să ne separăm de lume şi de datinile ei. Unii îşi trăiesc viaţa după căile lumeşti, deoarece, aşa cum Isus a spus despre unii cărora El le-a propovăduit, „au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu” (Ioan 12:43). Aceste eşecuri de a-L urma pe Hristos sunt mult prea numeroase şi prea delicate pentru a fi enumerate aici. Ele cuprind o gamă largă, de la practicile lumeşti precum corectitudinea politică şi extremismul în ceea ce priveşte modul de îmbrăcare şi de îngrijire, la devierile de la valorile de bază precum natura şi rolul etern al familiei.

Învăţăturile lui Isus nu au fost menite să fie teoretice. Menirea lor a fost mereu aceea de a fi puse în practică. Isus ne-a învăţat: „Orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată” (Matei 7:24; vezi, de asemenea, Luca 11:28) şi „Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa” (Matei 24:46). Într-un alt imn îndrăgit, cântăm:

„Doamne Îţi voi urma calea,
Învăţând să Te iubesc…
Şi-am să Te iubesc pe Tine;
Doamne, Te voi urma”3.

Aşa cum Isus ne-a învăţat, cei care-L iubesc ţin poruncile Sale. Ei sunt supuşi, aşa cum ne-a învăţat preşedintele Thomas S. Monson în această dimineaţă. A-L urma pe Hristos nu este un lucru întâmplător sau ocazional, ci un angajament continuu şi un mod de viaţă care este valabil în toate timpurile şi în toate locurile. Salvatorul ne-a învăţat acest principiu şi modul în care trebuie să ni se reamintească şi să fim întăriţi să-l urmăm atunci când a instituit rânduiala împărtăşaniei (cuminecătura, cum o numesc alţii). Ştim, din revelaţia modernă, că El le-a poruncit ucenicilor Lui să ia din acele simboluri în amintirea Sa (vezi Ghid pentru scripturi, Traducerea Bibliei de Joseph Smith, Matei 26:22, 24 şi Marcu 14:21–24). Membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă urmează acea poruncă în fiecare săptămână participând la o adunare de preaslăvire unde iau din pâine şi apă şi fac legământ că îşi vor aminti totdeauna de El şi că vor ţine poruncile Sale.

Isus ne-a învăţat că „[oamenii] trebuie să se roage necurmat” (Luca 18:1). El ne-a şi dat acel exemplu, cum ar fi atunci când „a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu” (Luca 6:12) înainte de a-i chema pe cei Doisprezece Apostoli ai Săi. Asemenea altor creştini, noi ne rugăm în timpul tuturor adunărilor noastre de preaslăvire. Ne rugăm, de asemenea, pentru îndrumare şi propovăduim că trebuie să ne rugăm des, în particular, şi să îngenunchem zilnic în rugăciune cu familia. Asemenea lui Isus, ne rugăm Tatălui nostru din Cer şi facem aceasta în numele sacru al lui Isus Hristos.

Salvatorul i-a chemat pe cei Doisprezece Apostoli pentru a ajuta în Biserica Sa şi le-a dat cheile şi autoritatea de a continua lucrarea Lui după moartea Sa (vezi Matei 16:18–19; Marcu 3:14–15; 6:7; Luca 6:13). Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, fiind Biserica restaurată a lui Isus Hristos, urmează acest exemplu în organizarea sa şi în modul ei de a le conferi apostolilor cheile şi autoritatea.

Unii cărora Isus le-a spus să-L urmeze nu au răspuns imediat, ci au cerut o amânare pentru a se îngriji de obligaţii familiare importante. Isus a spus: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru împărăţia lui Dumnezeu” (Luca 9:62). Mulţi sfinţi din zilele din urmă pun în practică prioritatea propovăduită de Isus. Aceasta include exemplul minunat al miilor de misionari în vârstă şi al altora care şi-au lăsat copiii şi nepoţii pentru a îndeplini responsabilităţile misionare la care au fost chemaţi.

Isus a propovăduit că Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia şi că bărbatul trebuie să-şi lase părinţii şi să se lipească de nevasta sa (vezi Marcu 10:6–8). Angajamentul nostru faţă de această învăţătură este bine cunoscut.

În cunoscuta pildă despre oaia rătăcită, Isus ne-a învăţat că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a căuta pe oricine care s-a rătăcit de turmă (vezi Matei 18:11–14; Luca 15:3–7). Aşa cum ştim, preşedintele Thomas S. Monson a accentuat puternic acest lucru în exemplul şi învăţăturile sale memorabile despre salvarea semenilor noştri, bărbaţi şi femei.4

În eforturile noastre de a-i salva pe cei rătăciţi, noi urmăm exemplul unic al Salvatorului nostru şi învăţăturile Sale tandre despre dragoste: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22:39). El ne-a poruncit chiar să ne iubim vrăjmaşii (vezi Luca 6:27–28). Şi, în măreţele Sale învăţături de la sfârşitul slujirii Sale în viaţa muritoare, El a spus:

„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.

Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13:34–35).

Ca parte a iubirii noastre faţă de ceilalţi, Isus ne-a învăţat că, atunci când ni se face o nedreptate de către oameni, noi trebuie să-i iertăm (vezi Matei 18:21–35; Marcu 11:25–26; Luca 6:37). Deşi mulţi au probleme cu această poruncă dificilă, cu toţii cunoaştem exemple înălţătoare de sfinţi din zilele din urmă care au dat dovadă de iertare plină de dragoste, chiar şi atunci când li s-au făcut nedreptăţi grave. De exemplu, Chris Williams s-a bazat pe credinţa sa în Isus Hristos pentru a-l ierta pe şoferul beat care a provocat moartea soţiei sale şi a doi dintre copiii lor. La doar două zile după tragedie şi încă foarte îndurerat, acest om iertător, slujind pe atunci în calitate de unul dintre episcopii noştri, a spus: „În calitate de ucenic al lui Hristos, nu am altă opţiune”5.

Cei mai mulţi dintre creştini le dăruiesc celor săraci şi nevoiaşi, aşa cum ne-a învăţat Isus (vezi Matei 25:31–46; Marcu 14:7). În ceea ce priveşte urmarea acestei învăţături a Salvatorului nostru, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi membrii ei excelează. Membrii noştri fac donaţii generoase pentru acţiuni caritabile, slujesc personal şi oferă alte daruri celor săraci şi nevoiaşi. Mai mult, membrii noştri postesc timp de două mese în fiecare lună şi donează cel puţin contravaloarea acelor mese sub forma unei donaţii de post, bani pe care episcopii şi preşedinţii noştri de ramură îi folosesc pentru a-i ajuta pe membrii noştri nevoiaşi. Postirea noastră pentru a-i ajuta pe cei flămânzi este un act de caritate şi, când este făcută cu intenţie adevărată, ea este un ospăţ spiritual.

Mai puţin cunoscută este slujirea umanitară mondială a Bisericii noastre. Folosind bani donaţi de membri generoşi, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă trimite alimente, îmbrăcăminte şi alte lucruri necesare pentru a alina suferinţa adulţilor şi copiilor din întreaga lume. Aceste donaţii umanitare, totalizând sute de milioane de dolari în ultimul deceniu, sunt făcute fără a se ţine seama de religie, rasă sau naţionalitate.

În efortul nostru uriaş de alinare care a urmat cutremurului de pământ şi tsunamiului care au avut loc în Japonia, în anul 2011, au fost oferite ajutoare în valoare de 13 milioane de dolari americani constând în numerar şi provizii pentru situaţii de urgenţă. Pe lângă aceasta, peste 31.000 de voluntari sponsorizaţi de Biserică au oferit peste 600.000 de ore de slujire. Ajutorul nostru umanitar acordat victimelor uraganului Sandy din estul Statelor Unite a inclus donaţii mari de resurse diverse plus aproape 300.000 de ore de slujire ce au constat în eforturi de curăţare depuse de aproximativ 28.000 de membri ai Bisericii. Printre multe alte exemple de anul trecut, noi am oferit 136.000 de kilograme de îmbrăcăminte şi încălţăminte refugiaţilor din Ciad. În ultimii 25 de ani, noi am ajutat aproximativ 30 de milioane de oameni în 179 de ţări.6 Cu adevărat, oamenii numiţi „mormoni” ştiu cum să dăruiască celor săraci şi nevoiaşi.

În ultima Sa învăţătură consemnată în Biblie, Salvatorul nostru i-a îndrumat pe ucenicii Săi să ducă învăţăturile Sale fiecărei naţiuni şi fiecărui om. Încă de la începutul restaurării, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă a căutat să urmeze acea învăţătură. Chiar şi când eram o Biserică nouă, săracă, ce avea parte de multe încercări şi care avea doar câteva mii de membri, primii noştri conducători au trimis misionari peste oceane, la est şi la vest. Ca popor, noi am continuat să propovăduim mesajul creştin, iar astăzi programul nostru misionar unic are peste 60.000 de misionari cu timp deplin, la care se adaugă alte câteva mii care slujesc cu jumătate de normă. Avem misionari în peste 150 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

La încheierea măreţei Sale cuvântări de pe munte, Isus ne-a învăţat: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48). Scopul acestei învăţături şi cel al urmării Salvatorului nostru este de a veni la Tatăl, despre care Salvatorul nostru a spus că este „Tatăl Meu şi Tatăl vostru… Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17).

Din revelaţia modernă, specifică Evangheliei restaurate, ştim că porunca de a tinde spre perfecţiune face parte din planul lui Dumnezeu Tatăl pentru salvarea copiilor Săi. Conform acelui plan, noi suntem cu toţii moştenitori ai părinţilor noştri cereşti. „Suntem copii ai lui Dumnezeu”, ne-a învăţat apostolul Pavel, „şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos” (Romani 8:16–17). Aceasta înseamnă, aşa cum ni se spune în Noul Testament, că suntem „moştenitori ai vieţii veşnice” (Tit 3:7) şi că dacă venim la Tatăl, noi vom „moşteni aceste lucruri” (Apocalipsa 21:7) − tot ceea ce El are − concept pe care mintea noastră de oameni muritori cu greu îl poate înţelege. Însă putem, cel puţin, să înţelegem că împlinirea acestui destin suprem în eternitate este posibilă numai dacă Îl urmăm pe Salvatorul nostru, Isus Hristos, care ne-a învăţat că „nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Noi căutăm să-L urmăm şi să devenim mai asemănători Lui, acum şi în viaţa de după moarte. Acesta este motivul pentru care, în ultimele strofe ale imnului nostru „Urmaţi-Mă”, cântăm:

„E de ajuns să ştim oare,
Că Îi urmăm a Sa cale,
În valea tristă, pe pământ?
Nu; ci şi sus, în cerul sfânt ...
Căci bogăţii, împărăţii,
Şi fericire vom primi,
Îndemnul Său de vom urma,
«Urmaţi-Mă» de-a pururea”7.

Eu depun mărturie despre Salvatorul nostru, Isus Hristos, ale Cărui învăţături şi al Cărui exemplu căutăm să le urmăm. El ne invită pe toţi cei care suntem împovăraţi să venim la El, să învăţăm despre El, să-L urmăm şi, astfel, să avem parte de odihnă pentru sufletele noastre (vezi Matei 4:19; 11:28). Depun mărturie despre adevărul mesajului Său şi despre misiunea şi autoritatea divine ale Bisericii Sale restaurate, în numele lui Isus Hristos, amin.

Mostrar las referencias

  1.  

    1. „Urmaţi-Mă”, Imnuri, nr. 74.

  2.  

    2. Vezi Karen Lynn Davidson, Our Latter-day Hymns: The Stories and the Messages (1988), p. 142–143, 419.

  3.  

    3. „Doamne, Îţi voi urma calea”, Imnuri, nr. 138.

  4.  

    4. Vezi, de exemplu, Heidi S. Swinton, To the Rescue: The Biography of Thomas S. Monson (2010), p. 149–161; Thomas S. Monson, „To the Rescue”, Ensign, mai 2001, p. 48–50; Liahona, iulie 2001, p. 57–60.

  5.  

    5. Chris Williams, în Jessica Henrie, „Father Relies on Faith to Forgive Intoxicated Teen Driver”, Deseret News, 1 aug. 2012, deseretnews.com/article/865559847/Let-It-Go-Chris-Williams-shares-his-story-of-tragedy-and-forgiveness.html; vezi, de asemenea, Chris Williams, Let It Go: A True Story of Tragedy and Forgiveness (2012).

  6.  

    6. Vezi „Emergency Response: Church Assists Worldwide”, Church News, 9 mart. 2013, p. 9; Welfare Services Emergency Response (Răspuns în situaţii de urgenţă al Serviciilor de bunăstare), „2012 Year in Review”, p. 8.

  7.  

    7. Imnuri, nr. 74.