răscumpărare, mântuire

Vârstnicul D. Todd Christofferson

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli


În măsura în care Îl urmăm pe Hristos, noi căutăm să participăm la lucrarea Sa de răscumpărare.

În perioada colonizării, forţa de muncă era foarte căutată în America. În secolul al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, potenţialii muncitori imigranţi erau recrutaţi în Marea Britanie, Germania şi alte ţări europene, dar mulţi dintre cei care doreau să plece nu-şi permiteau să achite costul călătoriei. Nu era un lucru neobişnuit ca aceştia să călătorească după ce încheiau un contract prin care se obligau să muncească după sosire, o anumită perioadă de timp, fără a fi plătiţi. Alţii veneau promiţând că membrii familiei care se aflau deja în America aveau să achite costul călătoriei la sosire dar, dacă acest lucru nu se întâmpla, noii veniţi erau obligaţi să muncească în schimbul preţului călătoriei. Termenul folosit pentru a descrie acest tip de imigranţi era „răscumpărători”. Ei trebuiau să răscumpere costul călătoriei – să-şi cumpere libertatea – prin munca lor.1

Printre cele mai importante titluri care Îl descriu pe Isus Hristos este acela de Răscumpărător. Aşa cum am arătat în scurta mea relatare despre „răscumpărătorii” imigranţi, cuvântul răscumpăra înseamnă a plăti o datorie sau a te achita de o obligaţie. A răscumpăra poate însemna şi a salva sau a elibera plătind o răscumpărare. Dacă cineva comite o greşeală şi, apoi, o corectează, spunem că s-a răscumpărat. Fiecare dintre aceste înţelesuri sugerează aspecte diferite ale măreţei răscumpărări înfăptuite de Isus Hristos prin ispăşirea Sa, care include, conform definiţiei din dicţionar, „eliberarea de păcat şi pedepsele pentru acesta printr-un sacrificiu făcut pentru păcătos”2.

Răscumpărarea înfăptuită de Salvator are două aspecte. Primul, ea plăteşte pentru încălcarea lui Adam şi căderea, care a rezultat, a omului, biruind ceea ce s-ar putea numi efectele directe ale căderii – moartea fizică şi moartea spirituală. Moartea fizică este bine înţeleasă; moartea spirituală înseamnă separarea omului de Dumnezeu. Potrivit cuvintelor lui Pavel: „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15:22). Această răscumpărare de la moartea fizică şi de la cea spirituală este atât universală, cât şi necondiţionată.3

Al doilea aspect al ispăşirii Salvatorului este răscumpărarea de la ceea ce s-ar putea numi consecinţele indirecte al căderii – păcatele proprii care nu au nicio legătură cu încălcarea lui Adam. Din cauza căderii, noi ne naştem într-o lume muritoare, în care păcatul – adică nesupunerea faţă de legea instituită de Divinitate – este prezent peste tot. Vorbind despre noi toţi, Domnul spune:

„Tot aşa, când ei încep să crească, păcatul se concepe în inima lor şi ei gustă amarul pentru a învăţa cum să preţuiască binele.

Şi lor le este dat să deosebească binele de rău; de aceea, ei pot acţiona pentru ei înşişi” (Moise 6:55–56).

Pentru că ne aflăm la vârsta responsabilităţii şi facem alegeri, răscumpărarea păcatelor noastre este condiţionată – condiţionată de mărturisirea şi abandonrea păcatului şi întoarcerea spre o viaţă pioasă sau, cu alte cuvinte, condiţionată de pocăinţă (vezi D&L 58:43). Domnul porunceşte: „De aceea, învaţă-i pe copiii tăi că toţi oamenii, de pretutindeni, trebuie să se pocăiască sau ei nu vor putea, în niciun mod, să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, pentru că niciun lucru care nu este curat nu poate locui acolo sau nu poate locui în prezenţa Sa” (Moise 6:57).

Suferinţele Salvatorului în Ghetsimani şi agonia Sa pe cruce ne răscumpără păcatele prin împlinirea cerinţelor dreptăţii. El arată milă şi îi iartă pe cei care se pocăiesc. Ispăşirea împlineşte, de asemenea, ceea ce dreptatea ne datorează nouă, vindecând şi compensând orice suferinţă am îndurat fără să avem vreo vină. „Căci iată, El suferă durerile tuturor oamenilor, da, durerile fiecărei făpturi vii, atât bărbaţi, cât şi femei şi copii, care fac parte din familia lui Adam” (2 Nefi 9:21; vezi, de asemenea, Alma 7:11–12).4

În măsura în care Îl urmăm pe Hristos, noi căutăm să participăm la lucrarea Sa de răscumpărare şi să ajutăm la realizarea ei. Cea mai mare slujire pe care o putem face altora în această viaţă, începând cu cei din propria familie, este să-i aducem la Hristos prin credinţă şi pocăinţă; astfel ei pot simţi actul răscumpărării înfăptuit de El – pace şi bucurie acum şi nemurire şi viaţă eternă în lumea care va veni. Munca misionarilor noştri este o expresie magnifică a iubirii răscumpărătoare a Domnului. Ca mesageri autorizaţi ai Săi, ei oferă binecuvântările incomensurabile ale credinţei în Isus Hristos, pocăinţei, botezului şi darului Duhului Sfânt, deschizând calea spre renaştere spirituală şi răscumpărare.

De asemenea, putem ajuta la răscumpărarea de către Domnul a celor aflaţi dincolo de mormânt. „Vârstnicii credincioşi ai acestei dispensaţii, când părăsesc viaţa muritoare, continuă munca lor de predicare a Evangheliei pocăinţei şi mântuirii, prin sacrificiul Singurului Fiu Născut al lui Dumnezeu, printre aceia care sunt în întuneric şi sub robia păcatului în marea lume a spiritelor morţilor” (D&L 138:57). Cu ajutorul muncii pentru cei morţi pe care o înfăptuim în templele lui Dumnezeu, pot fi eliberaţi chiar şi aceia care au murit în robia păcatului.5

Deşi cele mai importante aspecte ale răscumpărării au legătură cu pocăinţa şi iertarea, există şi un aspect temporal foarte important. Se spune că Isus umbla din loc în loc şi făcea bine (vezi Faptele apostolilor 10:38), îi vindeca pe bolnavi şi infirmi, hrănea mulţimi înfometate şi propovăduia despre o cale nespus mai bună. „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28). La fel putem face şi noi, sub influenţa Spiritului Sfânt, putem merge din loc în loc şi să facem bine, urmând exemplul de răscumpărare al Învăţătorului.

Acest fel de muncă de răscumpărare înseamnă să-i ajutăm pe oameni cu problemele pe care le au. Înseamnă să ne împrietenim cu cei sărmani şi cu cei slabi, să alinăm suferinţe, să îndreptăm greşeli, să apărăm adevărul, să întărim generaţia care se ridică şi să creăm siguranţă şi fericire în cămin. O mare parte a muncii noastre de răscumpărare pe pământ înseamnă să-i ajutăm pe alţii să crească şi să-şi realizeze speranţele şi aspiraţiile drepte.

Un exemplu din romanul Mizerabilii al lui Victor Hugo, deşi ficţiune, m-a impresionat şi m-a inspirat mereu. Aproape de începutul povestirii, episcopul Bienvenu îi oferă hrană şi adăpost peste noapte lui Jean Valjean, care tocmai fusese eliberat din închisoare, unde stătuse 19 ani pentru că furase o pâine pentru a-i hrăni pe copiii înfometaţi ai surorii lui. Abrutizat şi înrăit, Valjean răspunde bunătăţii episcopului Bienvenu furându-i obiectele de argint. Reţinut ulterior de jandarmi suspicioşi, Valjean minte că argintăria îi fusese dăruită. Când jandarmii l-au adus înapoi în casa episcopului, spre marea surpriză a lui Valjean, episcopul Bienvenu confirmă istorisirea sa şi, pentru a fi mai convingător, spune: „«Dar ţi-am dat şi sfeşnicele care sunt şi ele din argint şi pe care le-ai fi putut vinde cu 200 de franci. De ce nu le-ai luat împreună cu tăvile?»…

Episcopul s-a apropiat de el şi i-a spus în şoaptă:

«Nu uita niciodată că mi-ai promis că vei folosi acest argint pentru a deveni un om onest».

Jean Valjean, care nu-şi amintea de această promisiune, era derutat. Episcopul… a continuat, vorbind în mod serios:

«Jean Valjean, fratele meu, tu nu mai aparţii răului, ci binelui. Sufletul tău este ceea ce cumpăr pentru tine. Îl scap de gândurile întunecate şi de condamnare şi îl dau lui Dumnezeu!»”.

Jean Valjean a devenit, într-adevăr, un om nou, un om onest şi binefăcătorul multora. De-a lungul vieţii, el a păstrat cele două sfeşnice de argint care-i aminteau că viaţa sa fusese răscumpărată pentru a-I sluji lui Dumnezeu.6

Unele feluri de răscumpărare temporală au la bază eforturi unite. Răscumpărarea temporală este unul dintre motivele pentru care Salvatorul a creat o biserică. Pentru că suntem organizaţi în cvorumuri şi organizaţii auxiliare şi în ţăruşi, episcopii şi ramuri, noi ne putem învăţa şi încuraja unul pe altul în Evanghelie şi putem apela la oameni şi resurse pentru a face faţă exigenţelor vieţii. Oamenii care acţionează singuri sau în grupuri ad-hoc nu pot asigura întotdeauna mijloacele necesare pentru a soluţiona probleme mai mari. Ca ucenici ai lui Isus Hristos, noi suntem o comunitate de sfinţi, organizată pentru a ajuta la răscumpărarea nevoilor semenilor noştri sfinţi şi ale multor altora de pe glob la care putem ajunge.

Datorită acţiunilor noastre umanitare de anul trecut, menţionate de vârstnicul Dallin H. Oaks, 890.000 de oameni din 36 de ţări au apă potabilă, 70.000 de oameni din 57 de ţări au scaune cu rotile, 75.000 de oameni din 25 de ţări au vederea mai bună şi oameni din 52 de ţări au primit ajutor după dezastre naturale. Conlucrând cu alte organizaţii, Biserica a contribuit la vaccinarea a aproximativ 8 milioane de copii şi i-a ajutat cu bunuri necesare vieţii pe sirienii din taberele de refugiaţi din Turcia, Liban şi Iordania. În acelaşi timp, în anul 2012, membrii nevoiaşi ai Bisericii au beneficiat de o asistenţă, provenită din daruri de post şi alte donaţii, în valoare de peste 500 de milioane de dolari. Vă mulţumim pentru generozitatea dumneavoastră.

Toate acestea nu includ actele individuale de bunătate şi asistenţă – daruri de alimente, îmbrăcăminte, bani, îngrijire şi mii de alte forme de alinare şi ajutorare – prin care putem participa la lucrarea de răscumpărare al cărei model este Hristos. În copilărie, am fost martorul eforturilor mamei mele de a răscumpăra o femeie aflată la nevoie. Cu mulţi ani în urmă, când copiii îi erau mici, mama a suferit o operaţie care aproape i-a luat viaţa şi care a imobilizat-o la pat aproape un an. În această perioadă, membrii familiei şi ai episcopiei ne-au ajutat, pe mama şi pe noi. Pentru a primi şi mai mult ajutor, preşedinta Societăţii de Alinare din episcopie, sora Abraham, le-a recomandat părinţilor mei să angajeze o femeie din episcopie care avea nevoie disperată de un loc de muncă. Pentru a vă relata cele întâmplate, voi folosi numele fictive de Sara şi Annie pentru această femeie şi fiica ei. Aceasta este relatarea mamei mele:

„Îmi amintesc totul clar de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Zăceam în pat şi sora Abraham a adus-o pe Sara la uşa dormitorului. Inima mi-a îngheţat. Aveam în faţă cea mai puţin atrăgătoare persoană pe care o cunoscusem vreodată – atât de slabă, neîngrijită, nepieptănată, cu umerii încovoiaţi, cu capul plecat şi privirea în podea. Purta o rochie veche, cu patru numere mai mare. Nu şi-a ridicat privirea şi vorbea atât de încet încât nu o puteam auzi. În spatele ei, stătea ascunsă o fetiţă de aproximativ trei ani. Ce puteam să fac eu cu această făptură? După ce au ieşit din cameră, am plâns necontenit. Aveam nevoie de ajutor, nu de mai multe probleme. Sora Abraham a stat o vreme cu ea şi, în scurt time, au făcut ordine în casă şi au pregătit câteva feluri de mâncare bune. Sora Abraham m-a rugat să încerc câteva zile, [spunând] că această fată trecea printr-o perioadă grea şi avea nevoie de ajutor.

Când Sara a venit în dimineaţa următoare, am reuşit s-o determin să se apropie de patul meu şi astfel am putut să aud ce spune. A întrebat ce doream să facă. I-am spus şi, apoi, am adăugat: «Dar cei mai importanţi sunt băieţii mei; stai cu ei, citeşte-le – ei sunt mai importanţi decât casa». Era o bucătăreasă bună, ţinea casa curată, spăla rufele şi se purta bine cu băieţii.

Pe parcursul săptămânilor, am aflat povestea Sarei. [Pentru că nu auzea bine, nu a avut rezultate bune la şcoală şi, în cele din urmă, a renunţat. S-a măritat la o vârstă fragedă cu un bărbat care obişnuia să bea. S-a născut Annie şi a devenit bucuria vieţii Sarei. Într-o noapte de iarnă, soţul ei a venit beat acasă, le-a silit pe Sara şi Annie să urce în maşină în pijamale şi, apoi, le-a lăsat pe marginea şoselei. De atunci nu l-au mai văzut. În picioarele goale şi tremurând de frig, Sara şi Annie au străbătut pe jos mai mulţi kilometri până la casa mamei ei.] Mama ei le-a permis să stea în casa ei şi, în schimb, ea trebuia să facă toată curăţenia în casă, să gătească şi să se îngrijească de sora şi fratele ei care erau la liceu.

Am dus-o pe Sara la un medic orelist şi a primit un aparat auditiv… Am determinat-o să urmeze forma de învăţământ pentru adulţi şi a obţinut diploma de bacalaureat. A urmat cursuri serale, a absolvit facultatea şi a predat în învăţământul pentru cei cu nevoi speciale. Şi-a cumpărat o căsuţă. Annie s-a căsătorit în templu şi a avut doi copii. În cele din urmă, Sara s-a operat la urechi şi, în final, a putut să audă. Mulţi ani mai târziu, s-a pensionat şi a slujit într-o misiune… Sara ne-a mulţumit deseori şi mi-a spus că a învăţat atât de multe de la mine, mai ales când i-am spus că fiii mei erau mai importanţi decât casa. A spus că aceasta a învăţat-o să se poarte la fel cu Annie… Sara este o femeie deosebită”.

Ca ucenici ai lui Isus Hristos, noi trebuie să facem tot ce putem pentru a-i răscumpăra pe alţii din suferinţă şi poveri. Cea mai mare slujire a noastră în scopul răscumpărării va fi să-i conducem la Hristos. Dacă El nu ne-ar fi răscumpărat de la moarte şi păcat, am fi avut doar o Evanghelie a dreptăţii sociale. Aceasta ar fi putut oferi un oarecare ajutor şi reconciliere în prezent, dar nu ar fi avut nicio putere să coboare din cer dreptatea perfectă şi mila infinită. Răscumpărarea supremă este oferită de Isus Hristos şi numai de El. Cu umilinţă şi recunoştinţă, Îl recunosc drept Răscumpărătorul, în numele lui Isus Hristos, amin.

Mostrar las referencias

  1.  

    1. Vezi Merriam-Webster’s Collegiate Dictionary, ediţia a 10-a (1993), „redemptioner”.

  2.  

    2. Webster’s New World College Dictionary, ediţia a 3-a (1988), „redeem”.

  3.  

    3. „Fiul lui Dumnezeu a ispăşit pentru păcatul original drept pentru care păcatele părinţilor nu pot cădea pe capul copiilor, pentru că ei sunt puri de la crearea lumii” (Moise 6:54). Prin răscumpărarea înfăptuită de Hristos, toţi biruiesc mormântul şi sunt înviaţi la nemurire. Pe lângă aceasta, toţi biruie moartea spirituală fiind readuşi în prezenţa lui Dumnezeu pentru a fi judecaţi. Isus a spus: „Aşa cum eu am fost înălţat [pe cruce] de către oameni, tot astfel oamenii vor fi înălţaţi de către Tatăl, pentru ca să stea înaintea Mea ca să fie judecaţi după faptele lor” (3 Nefi 27:14). Cei care vor fi curăţaţi de păcat vor rămâne cu Dumnezeu în împărăţia cerească, dar cei care nu se vor fi pocăit şi nu vor fi curăţaţi nu vor putea locui cu un Dumnezeu sfânt şi, după judecată, vor trebui să plece şi, prin urmare, să aibă, din nou, parte de moarte spirituală. Aceasta este numită uneori cea de-a doua moarte sau venirea din nou a morţii spirituale (vezi Helaman 14:15–18).

  4.  

    4. Cu privire la păcatele noastre, scripturile vorbesc de faptul că unii nu primesc beneficiile răscumpărării: „Cei ticăloşi rămân ca şi cum nu s-ar fi făcut mântuirea, dacă legăturile morţii nu vor fi dezlegate” (Alma 11:41). „Acela care nu practică nicio credinţă prin pocăinţă este expus la întreaga lege a cerinţelor dreptăţii; de aceea, marele şi veşnicul plan al mântuirii este realizat numai pentru acela care are credinţă prin pocăinţă” (Alma 34:16). Dacă un om respinge ispăşirea Salvatorului, el trebuie să-şi răscumpere singur dreptatea. Isus a spus: „Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi; dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să sufere la fel ca şi Mine” (Doctrină şi legăminte 19:16–17). Suferinţa, din cauza păcatului, a unei persoane nerăscumpărate este cunoscută sub numele de iad. Înseamnă să fii în puterea diavolului şi este descrisă în scripturi prin metafore ca a fi în lanţuri sau în lac de foc şi pucioasă. Lehi i-a implorat pe fiii săi să aleagă răscumpărarea înfăptuită de Hristos „şi să nu alegeţi moartea veşnică potrivit cu voinţa trupului şi cu răutatea care este în el, care îi dă putere spiritului diavolului să vă înrobească, să vă coboare pe voi în iad, pentru ca el să poată să domnească peste voi în împărăţia sa” (2 Nefi 2:29). Chiar şi aşa, datorită ispăşirii lui Isus Hristos, iadul ia sfârşit şi aceia care sunt siliţi să treacă prin el sunt „mântuiţi din mâinile diavolului la ultima înviere” (Doctrină şi legăminte 76:85). Cei relativ puţini „fii ai pierzaniei” sunt „singurii asupra cărora a doua moarte va avea vreo putere; da, adevărat, singurii care nu vor fi mântuiţi la timpul ales de Domnul, după ce au suportat mânia Lui” (Doctrină şi legăminte 76:32, 37–38).

  5.  

    5. Profetul Joseph Smith a exultat: „Morţii să cânte imnuri de laudă veşnică regelui Emanuel, care a stabilit, înainte de a fi lumea, ceea ce ne va da nouă puterea să-i răscumpărăm din închisoare; pentru că prizonierii vor fi liberi” (Doctrină şi legăminte 128:22).

  6.  

    6. Vezi Victor Hugo, Les Misérables, (1992), p. 91–92.