Tatăl şi Fiul

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, sunt recunoscător să mă pot adresa dumneavoastră în această după-amiază, în cadrul acestei conferinţe generale înălţătoare!

Înainte de a vorbi despre acest subiect, pe care îl consider foarte sacru, aş dori să îmi exprim recunoştinţa faţă de devotamentul de care au dat dovadă atât de mulţi creştini de-a lungul vremurilor, inclusiv strămoşii mei francezi protestanţi şi cei irlandezi catolici. Pentru că au crezut în Dumnezeu şi L-au preaslăvit, mulţi şi-au sacrificat poziţia în societate, averile şi chiar viaţa pentru a-L apăra pe Dumnezeu şi pentru a-şi apăra credinţa.¹

În calitate de sfinţi din zilele din urmă şi de creştini, şi noi avem o credinţă puternică şi profundă în Dumnezeu, Tatăl Etern şi în Fiul Său, Isus Hristos. Devotamentul faţă de Dumnezeu este întotdeauna o chestiune sacră şi personală între fiecare dintre noi şi Creatorul nostru.

Dorinţa noastră de a avea viaţă veşnică nu este nimic altceva decât dorinţa de a înţelege cine este Dumnezeu şi de a ne întoarce să trăim alături de El. Salvatorul S-a rugat Tatălui Său: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu”².

Chiar şi având această declaraţie oferită de Însuşi Salvatorul nostru, părerea predominantă cu privire la natura Tatălui şi a Fiului, existentă de-a lungul secolelor şi împărtăşită de majoritatea oamenilor, este în mod clar în contradicţie cu învăţăturile din scripturile sfinte.

Afirmăm cu respect că la baza Evangheliei lui Isus Hristos şi a puterii Sale de a salva se află înţelegerea corectă a naturii Tatălui şi Fiului.³

Importanţa acestui principiu fundamental al Evangheliei lui Isus Hristos este confirmată de Prima Viziune a profetului Joseph Smith care a avut loc în anul 1820. Profetul a scris: „Am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt – Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”⁴.

Această experienţă a băiatului Joseph, urmată de multe alte viziuni şi revelaţii, ne arată că Dumnezeu există cu adevărat; Tatăl şi Fiul Său, Isus Hristos, sunt două fiinţe separate şi distincte; omul este creat după chipul lui Dumnezeu; Tatăl nostru Ceresc este literalmente Tatăl lui Isus Hristos; Dumnezeu continuă să Se arate oamenilor; Dumnezeu este totdeauna aproape de noi şi interesat de ceea ce facem; El ne răspunde la rugăciuni.

Chiar dacă apariţii similare ale Tatălui şi Fiului sunt relativ rare în scrierile sfinte, faptul remarcabil este că Prima Viziune se potriveşte atât de bine cu alte evenimente consemnate în scripturile sfinte.

În Noul Testament, de exemplu, citim mărturia finală a lui Ştefan înainte de a fi martirizat: El a spus: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”⁵.

În timpul unei viziuni măreţe pe insula Patmos, apostolul Ioan Îi vede pe „Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic”⁶ şi pe Mielul lui Dumnezeu, care „[ne-a răscumpărat]… cu sângele [Său]”⁷.

În Cartea lui Mormon, doctrina referitoare la Tatăl şi Fiul susţine, ca o mărturie maiestuoasă, Biblia sfântă. Cartea lui Mormon consemnează vizita Salvatorului nostru făcută nefiţilor, când glasul Tatălui, în prezenţa a aproape 2.500 de nefiţi, Îl prezintă pe Hristosul Înviat: „Iată-L pe Fiul Meu Preaiubit, de Care Eu sunt foarte mulţumit, în Care Eu Mi-am slăvit numele – ascultaţi-L pe El”⁸.

În cele patru evanghelii, Hristos Însuşi face referire la Tatăl Său din Cer de 160 de ori, iar în timpul slujirii Sale scurte, de trei zile, printre nefiţi, precum este consemnat în Cartea lui Mormon, El Îl menţionează pe Tatăl Său de 122 de ori.

De exemplu, în Matei, Isus spune: „Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu care este în ceruri”⁹.

În Ioan, El mărturiseşte: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând”¹⁰.

Şi în Luca, El exclamă: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”¹¹.

De fiecare dată când Domnul nostru face referire la Tatăl Său Ceresc, face acest lucru cu cel mai mare respect şi cu cea mai mare supunere.

Spunând aceasta, sper să nu existe neînţelegeri. Isus Hristos este marele Iehova, Dumnezeul lui Israel, Mesia cel promis şi, datorită ispăşirii Sale infinite, este Salvatorul nostru şi Mântuitorul lumii. Apostolul Pavel a declarat despre El: „În urmă, va veni sfârşitul, când [Hristos] va da împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce [Hristos] va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere”¹².

În seara dinaintea ispăşirii Salvatorului, El a rostit măreaţa Sa rugăciune mijlocitoare adresată Tatălui Său. El a spus:

„Şi Mă rog nu numai pentru ei [cu alte cuvinte, apostolii Săi], ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.

Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimes.

Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una”¹³.

Tatăl şi Fiul sunt fiinţe distincte, dar Ei sunt perfect uniţi şi sunt una, în putere şi scop. Această unitate nu este doar a Lor; ci, Ei doresc ca această unitate să fie pentru toţi cei care, cu devotament, vor urma poruncile Lor şi se vor supune acestora.

Cum poate cel care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu să ajungă să-I cunoască pe Tatăl şi pe Fiul? Salvatorul nostru ne-a promis: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt… vă va învăţa toate lucrurile”¹⁴.

În Cartea lui Mormon, Nefi, vorbind despre doctrina lui Hristos, a declarat că Duhul Sfânt „depune mărturie despre Tatăl şi Fiul”¹⁵.

Este adevărat că puterea sau influenţa Duhului Sfânt poate fi simţită, ocazional, conform voinţei Domnului, de orice persoană, indiferent de convingerea religioasă a acesteia. Dar îndrumarea deplină sau darul Duhului Sfânt poate fi primită doar după ce o persoană a primit cu „o inimă frântă şi un spirit smerit”¹⁶ rânduiala botezului şi pe cea a acordării darului Duhului Sfânt¹⁷ prin aşezarea mâinilor pe cap. Acestea şi celelalte rânduieli sacre pot fi înfăptuite doar sub îndrumarea şi puterea preoţiei lui Dumnezeu. Cu privire la aceasta, suntem învăţaţi:

„Şi această preoţie mai mare administrează Evanghelia şi deţine cheia tainelor împărăţiei, chiar cheia cunoaşterii lui Dumnezeu.

De aceea, puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei”¹⁸.

Având această cunoaştere, doctrina referitoare la Tatăl şi Fiul este doctrina cu privire la familia eternă. Fiecare fiinţă umană a existat înainte, în calitate de copil de spirit, având părinţi cereşti,¹⁹ Hristos fiind Primul Născut al Tatălui în această familie cerească.²⁰

Acest lucru este valabil pentru fiecare dintre noi. Noi suntem copiii Tatălui nostru Ceresc.

Preşedintele Ezra Taft Benson, care a avut o perspectivă profetică, ne-a spus: „Ceea ce ne va surprinde cel mai mult, când vom trece de partea cealaltă a vălului, va fi faptul că ne vom da seama cât de bine Îl cunoaştem pe Tatăl nostru [din Cer] şi cât de cunoscut ne este chipul Său”²¹.

Am învăţat că nu este posibil să exprim prin cuvinte aceste lucruri care ne sunt făcute cunoscute doar prin intermediul Duhului Sfânt şi a puterii lui Dumnezeu. În acord cu aceste lucruri, îmi depun mărturia solemnă despre realitatea, apropierea şi bunătatea Tatălui nostru Etern şi a Fiului Său Sfânt, Isus Hristos. În numele lui Isus Hristos, amin.