Să ducem Evanghelia în întreaga lume

Vârstnicul John B. Dickson

din Cei Şaptezeci


Biserica a pătruns în mod constant în toată lumea, dintr-o naţiune în alta, dintr-o cultură în alta, de la un popor la altul, conform timpului ales de Domnul.

Slujirea Salvatorului din viaţa muritoare se încheiase. Suferinţa Sa din Grădina Ghetsimani şi de pe cruce încetase. Din Faptele apostolilor, capitolul 1, învăţăm că El slujise timp de 40 de zile după învierea Sa, „arătându-li-Se” apostolilor şi „vorbind… despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 1:3).

El le-a spus: „Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele apostolilor 1:8).

La puţin timp după aceea, „S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor.

Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb,

şi au zis: «Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer»” (Faptele apostolilor 1:9–11).

Într-adevăr, Salvatorul va veni din nou la a Doua Venire a Sa dar, între timp, Evanghelia lui Isus Hristos trebuie să meargă „până la marginile pământului”.

De la Matei, învăţăm despre o responsabilitate specială dată apostolilor de a duce Evanghelia tuturor naţiunilor:

„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh»” (Matei 28:18–19).

La începutul Bisericii, la jumătatea timpului, Evanghelia fusese dusă doar casei lui Israel; apoi Petru, apostolul senior, a primit revelaţia că sosise vremea ca Evanghelia să fie dusă dincolo de Israel, la neamuri. Capitolele 10 şi 11 din Faptele apostolilor ne ajută să înţelegem procesul şi modalitatea prin care această creştere necesară a Bisericii pentru mai mulţi copii ai lui Dumnezeu a fost făcută cunoscută oficianţilor care prezidează şi celorlalţi membri ai Bisericii, în general.

Cu ajutorul lui Corneliu, care făcea parte din neamuri, un sutaş şi un om bun, Domnul l-a ajutat pe Petru să înţeleagă că Evanghelia urma să ajungă şi la neamuri, un concept nou şi neobişnuit sfinţilor din acele zile. Revelaţia de a face acea schimbare în treburile Bisericii i-a fost dată lui Petru, apostolul senior. Noi ştim că, după aceea, Evanghelia a ajuns repede la neamuri.

Un exemplu de creştere a Bisericii din aceea vreme a fost convertirea lui Pavel, care a devenit marele apostol al neamurilor. El a avut o viziune, în timp ce călătorea spre Damasc, a văzut o lumină şi a auzit o voce, s-a pocăit de păcatele sale şi a fost chemat de Dumnezeu (vezi Faptele apostolilor 22:6–18) şi, de atunci, a avut o influenţă foarte mare în răspândirea Evangheliei lui Isus Hristos.

Acum, să facem un salt de 1.800 de ani până la momentul restaurării Evangheliei sau al restituirii tuturor lucrurilor înainte de a Doua Venire. Eu depun mărturie că, prin profetul Joseph Smith, Biserica a fost restaurată şi continuă să progreseze sub conducerea Primei Preşedinţii şi a Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. Însărcinarea lor de a duce Evanghelia întregii lumi este aceeaşi cu cea a apostolilor din vechime.

De la momentul organizării Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă în anul 1830, Biserica a pătruns în mod constant în toată lumea, dintr-o naţiune în alta, dintr-o cultură în alta, de la un popor la altul, conform timpului ales de Domnul.

În 1978, urmând modelul revelaţiei stabilite prin intermediul apostolului senior, preşedintele Spencer W. Kimball, a fost primită o revelaţie, de data aceasta despre acordarea binecuvântărilor preoţiei tuturor bărbaţilor demni din toată lumea. Acest lucru înseamnă că, în zilele noastre, toţi copiii Tatălui Ceresc din toată lumea pot avea parte de toate binecuvântările Evangheliei restaurate. Cât de potrivit este acest lucru pentru împărăţia lui Dumnezeu pe pământ în zilele premergătoare celei de-a Doua Veniri a lui Hristos!

Am să vă împărtășesc, acum, cum s-a aplicat acest lucru în cazul meu. Tocmai fusesem chemat ca preşedinte de misiune, iar eu şi sora Dickson ne pregăteam să ne ducem familia în Mexic, când vârstnicul Richard G. Scott, care era, la aceea vreme, membru în Primul Cvorum al Celor Şaptezeci, mi-a spus despre primirea acestei revelaţii speciale. Îmi amintesc că mi-au dat lacrimile în timp ce dânsul îmi relata ceea ce se întâmplase. Am fost nespus de bucuros, deoarece ştiam că acest lucru este drept şi că venise vremea ca toată omenirea să aibă acces la toate rânduielile, legămintele şi binecuvântările Evangheliei.

Acest lucru s-a întâmplat acum aproape 35 de ani şi nici nu îmi închipuiam, la aceea vreme, că voi petrece câţiva ani din slujirea mea în cadrul Celor Şaptezeci în Zona Vest, Africa, a Bisericii printre oameni încrezători şi credincioşi, ale căror vieţi aveau să fie deosebit de schimbate ca urmare a revelaţiei din 1978 referitoare la preoţie. Sora Dickson şi cu mine am locuit acolo timp de patru ani, iar experienţa a fost minunată şi ne-a schimbat viaţa.

Priviţi ca popor, locuitorii din vestul Africii cred în Dumnezeu, nu au absolut nicio sfială în a declara acest lucru şi a împărtăşi credinţa lor altora şi au o capacitate extraordinară de a conduce. Ei devin foarte repede membri ai Bisericii şi, aproape în fiecare săptămână, sunt create două episcopii sau ramuri undeva în Zona Vest, Africa, având, în aproape toate cazurile, numai conducători ai preoţiei şi ai organizaţiilor auxiliare de origine africană.

Cât de mult mi-aş dori să puteţi să vă alăturaţi sfinţiilor din Templul Aba, Nigeria sau celor din Templul Accra, Ghana, unde puteţi simţi devotamentul sfinţilor şi puteţi face cunoştinţă cu toate preşedinţiile africane ale templelor. Sau cât de mult mi-aş dori să cunoaşteţi autorităţile de zonă-Cei Şaptezeci din Africa, ce sunt prezente alături de noi astăzi, aici, în Centrul de Conferinţe, avocaţi, profesori şi directori comerciali ori să faceţi cunoştinţă cu acei conducători de ţăruşi şi episcopii africani şi cu familiile lor!

În Africa, este o experienţă sacră să participi la o clasă a Şcolii de duminica, a unei organizaţii auxiliare sau a preoţiei, în care se predă din programa Bisericii şi unde Evanghelia este mai bine înţeleasă, predată şi învăţată prin intermediul Spiritului.

În Africa, Evanghelia ajunge la oameni fericiţi, care nu sunt împovăraţi de grijile care afectează vieţile multora din vest. Ei nu sunt interesaţi să aibă nenumărate bunuri materiale.

S-a spus despre africani că „ei au au foarte puţin din ceea ce contează cel mai puţin şi foarte mult din ceea ce contează cel mai mult”. Ei sunt foarte puţin interesaţi de case mari şi de maşini frumoase, dar sunt foarte interesaţi să Îi cunoască pe Tatăl lor Ceresc şi pe Fiul Său, Isus Hristos, şi să aibă familii eterne. Drept rezultat firesc al credinţei lor, Domnul îi înalţă într-un mod plin de însemnătate.

Din ceea ce ştim despre ei, nu suntem surprinşi că ei vor fi o parte importantă a creşterii Bisericii lui Isus Hristos în zilele din urmă. Dat fiind că Daniel, profetul din Vechiul Testament, a văzut împărăţia lui Dumnezeu în zilele din urmă „[rostogolindu-se] până la marginile pământului, aşa cum piatra care se desprinde din munte, fără ajutorul vreunei mâini, [s-ar rostogoli] până când [v-a fi umplut] tot pământul” (D&L 65:2), este potrivit să spunem că minunaţii fraţi şi surori din Africa vor fi o parte importantă a împlinirii acestei profeţii şi că revelaţiile care vor face acest lucru posibil vor fi în acord cu modelele stabilite de Domnul.

Eu depun mărturie că Tatăl nostru Ceresc îi iubeşte pe toţi copiii Săi, că Isus este Hristosul şi că Evanghelia este disponibilă tuturor, atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.