Calea Domnului

Slujesc ca membru al Celor Şaptezeci. Cei Şaptezeci sunt chemaţi să fie mesageri – pentru a împărtăşi cuvântul Domnului aşa cum îl primim de la apostoli, profeţi şi de la Spirit şi pentru a fi martori speciali ai numelui lui Hristos, predicând Evanghelia în toată lumea, clădind Biserica şi având grijă de treburile acesteia (vezi D&L 107:25, 34).

Am crescut la o fermă de lângă Burley, Idaho – un adevărat „băiat de la fermă, din Idaho”! Astfel, am învăţat:

1. să muncesc – dacă nu semeni, nu culegi;

2. să muncesc cu înţelepciune – dacă irigi şi foloseşti îngrăşăminte, recoltezi mai mult.

3. să acord importanţă coordonării timpului – dacă nu plantezi la momentul potrivit, un îngheţ timpuriu poate distruge recolta;

4. să fac ceea ce este necesar sau ar trebui să fie făcut indiferent de ceea ce este plăcut, preferabil sau convenabil – mulgi vaca atunci când trebuie să fie mulsă, nu atunci când vrei tu;

5. să fiu direct – având de-a face cu animale şi cu utilajele, nu ai timp să „explici lucrurile cu delicateţe” sau să te îngrijorezi că ofensezi oameni care sunt excesiv de sensibili. (Referitor la acest lucru, în timp ce am slujit în Biserică, am întrebat adesea: „Vreţi să vorbesc făţiş sau pe ocolite?” Sfinţii au ales ca regulă varianta „făţişă”! Astăzi, o să vă vorbesc făţiş.);

6. în cele din urmă, ca băiat de fermă din Idaho, am învăţat să mă rezum la principiile de bază.

Pentru noi toţi, dar şi pentru doctrina noastră, nimic nu este mai de bază decât adevărurile din primul articol de credinţă: „Noi credem în Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi în Fiul Său, Isus Hristos, şi în Duhul Sfânt” (Articolele de credinţă 1:1).

Pe lângă aceasta, El este Tatăl nostru Ceresc, care ne cunoaşte, ne iubeşte şi vrea ca noi să ne întoarcem la El. Isus este Salvatorul şi Mântuitorul nostru care, prin ispăşire, a făcut posibil ca noi, cu certitudine, să învingem moartea şi să trăim din nou şi a făcut posibil ca noi să fim exaltaţi şi să avem viaţă veşnică. Duhul Sfânt este mângâietorul, revelatorul, învăţătorul, martorul şi ghidul nostru.

Gândiţi-vă, dragi fraţi şi surori – noi nu suntem orfani din punct de vedere spiritual! Nu suntem singuri.

Care sunt avantajele de a avea părinţi – de a nu fi un orfan? Putem învăţa de la ei, putem beneficia de pe urma experienţelor lor, putem evita pericolele ascunse despre care ei ne avertizează şi putem înţelege mai bine lucrurile datorită cunoştinţelor lor. Nu trebuie să fim pierduţi, confuzi, înşelaţi sau mai puţin eficienţi. Acest lucru este în mod special valabil în cazul Tatălui nostru Ceresc, care ne-a învăţat şi ne-a arătat nu doar o cale, ci singura cale.

De fapt, Dumnezeu ştie calea de a trăi¹, de a iubi², de a ajuta³, de a te ruga⁴, de a vorbi⁵, de a interacţiona unul cu celălalt⁶, de a conduce⁷, de a te căsători⁸, de a creşte copii⁹, de a învăţa¹⁰, de a şti adevărul¹¹, de a împărtăşi Evanghelia¹², de a alege cu înţelepciune ceea ce mâncăm¹³ etc.

Pe lângă scripturi, alte surse minunate pentru a găsi calea Domnului sunt Fideli credinţei, Pentru întărirea tineretului şi alte învăţături ale apostolilor şi profeţilor în viaţă.

1. De exemplu, Domnul ne-a învăţat prin scripturi: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:8–9).

2. Unul dintre pericolele din aceste zile din urmă este că „fiecare merge pe propriul său drum” (D&L 1:16). În Proverbele suntem avertizaţi să „nu [ne bizuim] pe înţelepciunea [noastră]” şi să „nu [ne socotim singuri înţelepţi]” (vezi Proverbele 3:5–7).

3. Suntem învăţaţi că, dacă vom face lucrurile în felul Domnului, cu siguranţă El ne va binecuvânta şi noi vom putea să Îi cerem să-Şi îndeplinească promisiunile; şi dacă nu facem lucrurile în felul Său, noi nu avem nicio promisiune (vezi D&L 82:10).

4. Domnul a comparat calea Sa cu a noastră atunci când L-a instruit pe profetul Samuel, care a fost trimis să găsească un nou rege: „Şi Domnul a zis lui Samuel: «Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă»” (1 Samuel 16:7).

5. Chiar dacă este normală dorinţa de a-i ajuta pe săraci şi pe nevoiaşi, Domnul este de acord cu ţelul nostru, dar ne avertizează: „Dar trebuie făcut în felul Meu propriu” (D&L 104:16). Altfel, în încercarea noastră de a-i ajuta, s-ar putea, de fapt, să îi rănim pe cei săraci şi nevoiaşi. Domnul ne-a învăţat despre nevoia de a încuraja bizuirea pe forţe proprii. Chiar dacă putem ajuta, nu ar trebui să le oferim sau să le asigurăm ceea ce ei pot sau ar trebui să poată să facă pentru ei. Oriunde este pus în practică acest principiu, oamenii învaţă despre răul pe care îl face pomana. Cu siguranţă, Dumnezeu ştie cel mai bine.

Să reflectăm asupra altor exemple. Domnul cunoaşte modalitatea de a face munca misionară. Este explicată în scripturi şi în Predicaţi Evanghelia Mea şi este implementată conform îndemnurilor Spiritului.

Domnul are calea Sa de a iubi, care este calea adevărată. Cei care aparţin lumii spun că ceea ce contează cu adevărat este faptul că două persoane se iubesc una pe cealaltă. Tatăl nostru din Cer ne învaţă că acest lucru este important, dar El ne mai învaţă şi că există o cale şi un timp în care este permis să îţi exprimi aceea iubire.

Joseph Smith a fost învăţat încă din tinereţe care sunt căile Domnului. Când a fost întrebat cum conducea Biserica, el a explicat că preda principiile corecte şi că membrii se conduceau singuri¹⁴. Dragi fraţi şi surori, apostolii şi profeţii noştri actuali încă ne predau principiile corecte. Întrebarea este: „Folosim noi aceste principii pentru a ne conduce singuri?”.

Un lucru despre care am fost deseori învăţaţi este să ne dezvoltăm potenţialul oriunde ne-am afla. Totuşi, deseori suntem tentaţi să ne mutăm într-o zonă nouă, gândindu-ne că vor fi mai mulţi prieteni pentru copiii noştri şi, prin urmare, vor beneficia de programe pentru tineri mai bune.

Dragi fraţi şi surori, chiar credem că cel mai important lucru legat de salvarea copiilor noştri îl reprezintă cartierul în care locuim? Apostolii şi profeţii ne-au învăţat deseori că ceea ce se întâmplă în casă este mult mai important decât lucrurile cu care copii noştri se confruntă în afara ei. Cum ne creştem copiii este mult mai important decât unde îi creştem.

Bineînţeles, sunt alţi factori implicaţi atunci când decidem unde să locuim, dar, din fericire, Domnul ne va îndruma dacă noi vom căuta confirmarea Sa.

O altă întrebare adresată este: „Unde este nevoie de noi?”. Timp de 16 ani, am slujit în cadrul preşedinţiei ţăruşului Nord, Houston, Texas. Multe persoane s-au mutat în zona noastră în acei ani. Deseori, primeam un telefon prin care eram anunţaţi că cineva se mutase şi întrebaţi care era cea mai bună episcopie. Doar o dată în 16 ani am primit un telefon în care am fost întrebat: „Ce episcopie are nevoie de o familie bună? Unde putem ajuta?”.

În primii ani ai Bisericii, preşedintele Brigham Young şi alţii chemau membrii să meargă într-un loc anume pentru a ajuta la clădirea Bisericii acolo. Ironia este că şi acum avem membri credincioşi ai Bisericii peste tot, care s-ar duce oriunde le-ar cere profetul să se ducă. Chiar ne aşteptăm ca preşedintele Monson să ne spună nouă, fiecăruia în parte, celor peste 14 milioane, unde este nevoie de familia noastră? Calea Domnului presupune ca noi să ascultăm de învăţăturile conducătorilor noştri, să înţelegem principiile corecte şi să ne conducem singuri.

Cu tot ceea ce se întâmplă în Biserică astăzi şi, pe măsură ce Domnul grăbeşte munca Sa în orice mod posibil, este extrem de important ca noi să facem tot ceea ce facem în felul Său!

Mai ales în munca pentru salvare noi învăţăm că „prin darul Fiului Său a pregătit Dumnezeu o cale cu mult mai bună” (Eter 12:11). Doctrina lui Hristos „este calea; şi nu este nici o altă cale şi nici un alt nume dat sub cer prin care omul să poată fi salvat în împărăţia lui Dumnezeu” (2 Nefi 31:21).

Văzând atât de mulţi oameni care trăiesc în confuzie sau, mai rău, în păcat, şi suferă în mod inutil consecinţele unor alegeri proaste, sunt dornic să exclam ca şi Alma:

„O, cum aş dori să fiu un înger şi să pot avea împlinită dorinţa inimii mele, ca să pot să merg şi să vorbesc cu trâmbiţa lui Dumnezeu, cu un glas care să cutremure pământul şi să strig pocăinţă către fiecare popor!

Da, aş dori să declar către fiecare suflet… planul mântuirii, pentru ca el să se pocăiască şi să vină la Dumnezeul nostru [şi la căile Sale], pentru ca să nu mai fie jale pe faţa pământului” (Alma 29:1–2).

Din nou, depun mărturie că Domnul ştie calea! Tatăl nostru Ceresc ne cunoaşte, ne iubeşte şi vrea să ne ajute. El ştie cel mai bine cum să ne ajute. Noi nu suntem orfani din punct de vedere spiritual!

Salvatorul nostru, Isus Hristos, este „calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6; vezi, de asemenea, Alma 38:9). Calea Sa este clădită pe adevărul etern şi ne conduce la „pace în această lume şi viaţă veşnică în lumea care va veni” (D&L 59:23). Depun mărturie astfel, în numele lui Isus Hristos, amin.