Cuvintele pe care le rostim

Rosemary M. Wixom

Preşedinta generală a Societăţii Primare


Modul în care le vorbim copiilor noştri şi cuvintele pe care le folosim îi pot încuraja şi înălţa spiritual şi le pot întări credinţa.

Un tată tânăr a aflat recent de decesul extraordinarei sale învăţătoare din clasa a doua. În amintirea ei, el a scris: „Dintre toate sentimentele şi experienţele de care-mi aduc aminte, sentimentul cel mai puternic care-mi revine în minte este acela de «alinare». Este adevărat că m-a învăţat ortografie, gramatică şi matematică, însă, cel mai important, ea m-a învăţat să-mi placă să fiu copil. La ora dânsei, era în regulă să scrii greşit un cuvânt, din când în când; «Vom lucra asupra acestui aspect», spunea dânsa. Era în regulă să verşi, să stropeşti sau să pătezi; «Vom repara şi vom curăţa», spunea dânsa. Era în regulă să încerci, era în regulă să accepţi provocări, era în regulă să visezi, să te bucuri de acele plăceri care rezultă din lucrurile neînsemnate pe care doar copiii le găsesc entuziasmante”.

Una dintre cele mai mari influenţe pe care un om le poate avea în această lume este aceea pe care o are asupra unui copil. Crezurile şi preţuirea de sine ale copiilor sunt modelate în primii lor ani de viaţă. Toţi cei care-mi pot auzi glasul au puterea de a spori încrederea unui copil în el însuşi şi de a mări credinţa unui copil în Tatăl Ceresc şi în Isus Hristos prin intermediul cuvintelor pe care le rostesc.

În Helaman, capitolul 5, citim: „Şi acum, fiii mei, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră”1.

Acestea erau cuvintele pe care Helaman le-a rostit către fiii săi. Şi, citim mai departe: „Şi ei şi-au adus aminte de cuvintele lui; şi… au mers mai departe… pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu printre tot poporul”2.

Deşi fiii lui Helaman au fost persecutaţi şi aruncaţi în închisoare, acele cuvinte pe care le auziseră i-au încurajat mereu. Ei au fost protejaţi şi înconjuraţi de un stâlp de foc. Apoi, s-a auzit un glas, care le-a spus celor care-i ţineau prizonieri:

„Pocăiţi-vă, şi nu mai căutaţi să-i distrugeţi pe slujitorii Mei…

Nu era glasul tunetului şi nici nu era acesta glasul unui zgomot tumultuos, ci iată, acesta era un glas liniştit, de o blândeţe deplină, ca şi cum ar fi fost o şoptire care pătrundea chiar până în suflet”3.

Noi putem învăţa de la acel glas din cer. Nu era tare, dojenitor sau înjositor; era un glas liniştit de o blândeţe deplină, care oferea atât instrucţiuni ferme, cât şi speranţă.

Modul în care le vorbim copiilor noştri şi cuvintele pe care le folosim îi pot încuraja şi înălţa spiritual şi le pot întări credinţa de a rămâne pe calea care duce înapoi la Tatăl Ceresc. Ei vin pe acest pământ pregătiţi să asculte.

Un exemplu de copil care ascultă a avut loc într-un magazin de textile. Magazinul era plin de cumpărători în momentul în care a devenit clar pentru toată lumea că o mamă intrase în panică pentru că-şi pierduse fiul. La început, ea l-a strigat pe nume. „Connor”, spunea ea în timp ce se deplasa foarte repede prin magazin. Pe măsură ce timpul trecea, glasul ei a crescut în intensitate exprimând din ce în ce mai multă panică. În scurt timp, agenţii de pază ai magazinului au fost anunţaţi şi toţi cei prezenţi în magazin au fost implicaţi în căutarea copilului. Au trecut minute bune fără ca el să fie găsit. Desigur, mama lui Connor devenea mai agitată odată cu trecerea timpului şi-l striga pe nume în mod repetat.

O clientă, după ce s-a rugat în gând, a avut sentimentul că băieţelul, Connor, era înspăimântat auzindu-şi mama care-l striga pe nume. Ea i-a spus acest lucru unei alte femei implicată în căutare şi au întocmit repede un plan. Împreună, au început să meargă printre mesele cu textile, repetând, cu un glas liniştit, cuvintele: „Connor, dacă-mi poţi auzi glasul, spune: «Sunt aici»”. În timp ce mergeau, încet, către partea din spate a magazinului repetând acele cuvinte, au auzit un glas timid, încet spunând: «Sunt aici»”. Connor se ascundea între rolele de material textil de sub o masă. Un glas de o blândeţe deplină a fost ceea ce l-a încurajat pe Connor să răspundă.

Rugaţi-vă pentru a cunoaşte nevoile copilului

Pentru a vorbi inimii unui copil, noi trebuie să cunoaştem nevoile copilului. Dacă ne rugăm pentru a cunoaşte acele nevoi, cuvintele pe care le rostim pot avea puterea de a le pătrunde în inimă. Eforturile noastre sunt amplificate când căutăm îndrumarea Duhului Sfânt. Domnul a spus:

„Spuneţi gândurile pe care am să vi le pun în inima voastră…

Pentru că vi se va da vouă chiar în ceasul acela, da, chiar în acel moment, ceea ce va trebui să spuneţi”4.

Deconectaţi-vă şi ascultaţi cu dragoste

Din nefericire, elementele perturbatoare ale acestei lumi îi împiedică pe mulţi copii să audă cuvinte încurajatoare care să le poată influenţa părerea despre ei înşişi.

Doctorul Neal Halfon, medicul care conduce Centrul pentru copii, familii şi comunităţi mai sănătoase din cadrul UCLA, vorbeşte despre „neglijarea parentală benignă”. Un exemplu i-a inclus pe un copil în vârstă de 18 luni şi pe părinţii lui:

„«Fiul lor părea fericit, activ şi implicat în activităţi, plăcându-i în mod evident timpul petrecut cu părinţii şi să mănânce pizza… După cină, mama s-a ridicat pentru a face ceva, lăsându-l pe tată să aibă grijă de copil.»

Tata… a început să-şi citească mesajele din telefon în timp ce copilaşul încerca să-i capteze atenţia aruncând bucăţi din coaja pizzei. Atunci, tatăl a început să-i acorde din nou atenţie fiului său, uitându-se la el şi jucându-se cu el. Cu toate acestea, nu după mult timp, tatăl a început să se uite la un film cu băieţelul lui pe care-l avea în telefon, până când s-a întors soţia lui…

[Dr.] Halfon a observat o întunecare a luminii interioare a copilului, o slăbire a legăturii dintre părinte şi copil.”5

Răspunsul la rugăciunea noastră privind modul în care putem îndeplini nevoile copiilor noştri poate fi acela de a nu mai folosi atât de mult aparatura electronică. Ocaziile preţioase de a interacţiona şi conversa cu propriii copii sunt irosite când suntem preocupaţi cu lucruri care ne distrag atenţia. De ce nu alegem un timp, în fiecare zi, când să ne deconectăm de tehnologie şi să creăm o legătură unul cu celălalt? Închideţi, pur şi simplu, toată aparatura electronică. Când faceţi aceasta, căminul dumneavoastră poate să pară tăcut, la început; puteţi chiar să aveţi sentimentul că nu ştiţi ce să faceţi sau ce să spuneţi. Apoi, după ce le acordaţi atenţie deplină copiilor dumneavoastră, va începe o conversaţie şi vă veţi putea bucura de faptul de a vă asculta unul pe altul.

Scriem ca să-i convingem pe copiii noştri

Îi putem influenţa, de asemenea, pe copiii noştri prin cuvintele pe care le scriem către ei. Nefi scrie: „Noi lucrăm cu sârguință ca să scriem, ca să-i convingem pe copiii noştri… să creadă în Hristos şi să se împace cu Dumnezeu”6.

Preşedintele Thomas S. Monson a împărtăşit experienţa lui Jay Hess, un pilot militar care a fost doborât deasupra Vietnamului de Nord, în anii 1960: „Timp de doi ani, familia lui nu a ştiut dacă murise sau dacă era în viaţă. Cei ce-l luaseră prizonier în Hanoi i-au permis, în cele din urmă, să scrie acasă, dar i-au limitat mesajul la 25 de cuvinte”. Preşedintele Monson a întrebat: „Ce am spune, dumneavoastră şi cu mine, familiilor noastre dacă am fi în aceeaşi situaţie − nu i-am văzut de peste doi ani şi nu ştim dacă îi vom mai vedea vreodată din nou? Dorind să comunice ceva ce familia sa ar fi putut recunoaşte ca venind de la el şi dorind, de asemenea, să le dea un sfat preţios, fratele Hess a scris [următoarele cuvinte]: «Aceste lucruri sunt importante: căsătoria în templu, misiunea şi studiile. Mergeţi înainte, stabiliţi-vă ţeluri, scrieţi istoria, faceţi fotografii de familie de două ori pe an»”7.

Ce cuvinte le-aţi scrie copiilor dumneavoastră dacă aţi avea dreptul la maximum 25 de cuvinte?

Tânărul tată despre care am vorbit mai devreme, cel care a scris despre memoriile sale legate de învăţătoarea sa din clasa a doua, are acum o fetiţă frumoasă. El simte încrederea cerească ce i-a fost încredinţată. Care va fi viitorul ei atunci când va creşte? Ce-i va spune el care să pătrundă profund în inima ei? Ce cuvinte o vor încuraja, o vor înălţa spiritual şi o vor ajuta să rămână pe cărare? Va conta dacă el îşi face timp să-i şoptească: „Eşti un copil al lui Dumnezeu”? Îşi va aduce ea aminte, într-o bună zi, că tatăl ei i-a rostit, adesea, cuvintele: „Iubesc tot ce are legătură cu tine”?

Nu aceasta a spus Tatăl nostru Ceresc Fiului Său şi nouă, tuturor, atunci când a afirmat: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit”, iar apoi a adăugat: „în care Îmi găsesc plăcerea”8?

Fie ca acele cuvinte pe care le rostim şi le scriem copiilor noştri să reflecte dragostea pe care Tatăl nostru Ceresc o are pentru Fiul Său, Isus Hristos, şi pentru noi. Şi, apoi, fie ca noi să ne oprim şi să ascultăm, căci, la rândul lui, copilul este foarte capabil să rostească multe lucruri mari şi minunate. Eu spun aceste lucruri în numele lui Isus Hristos, amin.

Mostrar las referencias

  1.  

    1. Helaman 5:12.

  2.  

    2. Helaman 5:14; subliniere adăugată.

  3.  

    3. Helaman 5:29–30.

  4.  

    4. Doctrină şi legăminte 100:5–6.

  5.  

    5. Lois M. Collins, „Baby’s Development Potentially Harmed by Parents Texting”, Deseret News, 4 iunie 2012, deseretnews.com/article/print/865556895/Babys-development-potentially-harmed-by-parents-texting.html.

  6.  

    6. 2 Nefi 25:23.

  7.  

    7. Thomas S. Monson, „Să găseşti bucuria de a trăi”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 86.

  8.  

    8. Matei 3:17.