„Aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea”

Vârstnicul M. Russell Ballard

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli


Dumnezeu a dat de bunăvoie puterea Sa celor care acceptă şi onorează preoţia Sa, care duce la binecuvântările promise ale nemuririi şi vieţii eterne.

Preşedinte Packer, aşteptăm cu nerăbdare să auzim versiunea acelui minunat poem, după ce aţi împlinit 98 de ani. Ce învăţături minunate ne-a oferit dânsul…

În urmă cu câteva săptămâni, într-o seară răcoroasă, întunecoasă de iarnă, soţia mea, Barbara, şi cu mine am privit cu veneraţie spre cer. Milioanele de stele păreau extraordinar de strălucitoare şi de frumoase. Apoi, am deschis Perla de mare preţ şi am citit, din nou, cu admiraţie ceea ce Domnul Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Şi lumi fără număr am creat; şi, de asemenea, le-am creat pentru scopul Meu propriu; şi le-am creat prin Fiul, care este Singurul Meu Născut” (Moise 1:33).

În zilele noastre, Hubble, telescopul cu care poţi vedea foarte departe în spaţiu, a confirmat măreţia celor văzute de Moise. Oamenii de ştiinţă care folosesc telescopul Hubble spun că galaxia Calea Lactee, în care planeta şi soarele nostru sunt doar nişte componente foarte mici, este estimată a fi doar una dintre cele peste 200 de miliarde de galaxii asemănătoare. Mie îmi este greu să înţeleg, îmi este imposibil să raţionalizez cât de vaste şi de complexe sunt creaţiile lui Dumnezeu.

Dragi fraţi şi surori, puterea prin care cerurile şi pământul au fost şi sunt create este preoţia. Aceia dintre noi care sunt membri ai Bisericii ştiu că sursa acestei puteri a preoţiei este reprezentată de Dumnezeu cel Atotputernic şi de Fiul Său, Isus Hristos. Preoţia nu este doar puterea prin care cerurile şi pământul au fost create, ci şi puterea pe care Salvatorul a folosit-o în timpul slujirii Sale în viaţa muritoare pentru a înfăptui miracole, pentru a-i binecuvânta şi vindeca pe cei bolnavi, pentru a-i readuce la viaţă pe cei morţi şi, în calitatea Lui de Singurul Fiu Născut al Tatălui, pentru a îndura insuportabila durere din grădina Ghetsimani şi de pe Căpăţâna − împlinind, astfel, legile dreptăţii cu milă, oferind o ispăşire fără de sfârşit şi biruind moartea fizică prin intermediul învierii.

Cheile acestei autorităţi a preoţiei şi puterea rezultată sunt ceea ce El le-a dat lui Petru, Iacov şi Ioan şi celorlalţi apostoli ai Săi pentru a-i binecuvânta pe alţii şi pentru a lega în ceruri ceea ce este legat pe pământ.

Puterea preoţiei este un dar sacru şi esenţial de la Dumnezeu. Este diferită de autoritatea preoţiei, care este autoritatea de a acţiona în numele lui Dumnezeu. Acea autorizare sau rânduire este oferită prin aşezarea mâinilor. Puterea preoţiei există doar atunci când cei care o exercită sunt demni şi acţionează în acord cu voia lui Dumnezeu. Preşedintele Spencer W. Kimball a spus: „Domnul ne-a dat tuturor, în calitatea noastră de deţinători ai preoţiei, o parte din autoritatea Sa, însă putem să folosim puterile cerului numai dacă suntem demni” („Boys Need Heroes Close By”, Ensign, mai 1976, p. 45).

În timpul glorioaselor zile ale restaurării şi reîntemeierii Bisericii lui Isus Hristos în lumea zilelor noastre, Ioan Botezătorul; Petru, Iacov şi Ioan; Moise; Elias şi Ilie au venit pe pământ şi au restaurat, prin intermediul profetului Joseph Smith, toate cheile şi autoritatea preoţiei necesare lucrării lui Dumnezeu în aceste zile din urmă.

Prin aceste chei, prin această autoritate şi prin această putere este Biserica lui Isus Hristos organizată astăzi, Hristos fiind conducătorul ei, iar El îl îndrumă pe profetul Său în viaţă, pe Thomas S. Monson, care este ajutat de apostoli chemaţi şi rânduiţi în mod corespunzător.

În măreţul plan al Tatălui nostru Ceresc prin care li se conferă bărbaţilor puterea preoţiei, bărbaţii au responsabilitatea unică de a administra preoţia, însă nu ei sunt preoţia. Bărbaţii şi femeile au roluri diferite, dar preţuite în mod egal. Aşa cum o femeie nu poate concepe un copil fără un bărbat, tot aşa un bărbat nu poate exercita pe deplin puterea preoţiei pentru a întemeia o familie eternă fără o femeie. Cu alte cuvinte, în perspectiva eternă, atât puterea de procreare, cât şi puterea preoţiei sunt împărtăşite de soţ şi soţie. Şi, ca soţ şi soţie, bărbatul şi femeia trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a-L urma pe Tatăl nostru Ceresc. Virtuţile creştine reprezentate de dragoste, umilinţă şi răbdare trebuie să fie obiectivul lor atunci când doresc să aibă parte de binecuvântările preoţiei în viaţa lor şi în cea a familiei lor.

Este crucial pentru noi să înţelegem că Tatăl Ceresc a pregătit o cale prin care toţi fiii Săi şi toate fiicele Sale să aibă acces la binecuvântările puterii preoţiei şi să fie întăriţi prin aceasta. La baza planului lui Dumnezeu pentru copiii Săi de spirit stă propria Sa declaraţie: „Aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea − să realizez nemurirea şi viaţa veşnică a omului” (Moise 1:39).

În revelaţia dată profetului Joseph Smith, care se găseşte în secţiunea 81 din Doctrină şi legăminte, Domnul explică faptul că puterea preoţiei trebuie să fie folosită pentru „[a-i ajuta] pe slabi, [a înălţa] mâinile obosite şi [a întări] genunchii care se clatină” (versetul 5).

„Şi, făcând [astfel de] lucruri, tu vei face cel mai mare bine semenilor tăi şi vei promova slava Aceluia care este Domnul tău” (D&L 81:4).

Când vizualizăm în mintea noastră ajutorarea celor slabi, înălţarea mâinilor care atârnă obosite şi întărirea genunchilor care se clatină, eu îmi aduc aminte de o scumpete de fetiţă, în vârstă de şapte ani, care-i arăta bunicului ei planta de roşii de care avusese grijă de când era o sămânţă, ca parte a proiectului ei din clasa a doua.

Ea i-a explicat că, dintr-o sămânţă mică, crescuse o plantă. Şi, dacă planta era îngrijită, din ea aveau să crească multe roşii care aveau, la rândul lor, multe seminţe.

Ea a spus: „Şi dacă toate acele seminţe ar fi plantate şi ar creşte mai multe roşii, şi dacă ai planta toate acele seminţe, după mai multe anotimpuri ai avea milioane de roşii”.

Toate”, a spus ea uimită, „dintr-o singură sămânţă mică”.

Dar, apoi, ea a spus: „Aproape că mi-am omorât planta. Am lăsat-o într-o cameră întunecată şi am uitat s-o ud. Când mi-am adus aminte de ea, începuse să se veştejească şi părea moartă. Am plâns pentru că m-am gândit la toate acele milioane de roşii care nu mai aveau să crească”.

Apoi, entuziasmată, i-a spus bunicului ei despre „miracolul” care avusese loc.

Ea a explicat: „Mami a spus că era posibil ca planta să nu fi murit. Poate că avea nevoie doar de puţină apă şi lumină pentru a o revitaliza.

Şi ea a avut dreptate. Am udat-o şi am pus-o la geam pentru a avea lumină. Şi, ce crezi că s-a întâmplat?”, a întrebat ea. „Şi-a revenit şi, acum, din ea vor creşte milioane de roşii!”

Micuţa ei plantă de roşii, cu un potenţial aşa de mare, dar atât de slăbită şi veştejită din cauza unei neglijenţe neintenţionate, şi-a recăpătat vigoarea şi şi-a revenit printr-o simplă îngrijire cu apă şi lumină făcută de mâinile grijulii şi iubitoare ale unei fetiţe.

Dragi fraţi şi surori, în calitatea noastră de adevăraţi copii de spirit ai Tatălui nostru Ceresc iubitor, avem un potenţial divin, nelimitat. Dar, dacă nu suntem atenţi, putem deveni asemenea plantei veştejite de roşii. Ne putem îndepărta de adevărata doctrină şi Evanghelie a lui Isus Hristos şi putem deveni subnutriţi şi veştejiţi spiritual, îndepărtându-ne de lumina divină şi de apele vii ale dragostei eterne ale Salvatorului şi ale puterii preoţiei.

Cei care deţin preoţia şi care nu reuşesc să facă tot timpul tot ceea ce le stă în putinţă pentru a o cinsti slujindu-le familiilor noastre şi altora vor fi ca cei care nu primesc binecuvântările inerente puterii preoţiei şi, în mod sigur, se vor veşteji spiritual, privându-se de nutrimentele spirituale vitale, de lumina şi puterea lui Dumnezeu − asemenea plantei de roşii cu un potenţial aşa de mare, dar care a fost neglijată şi s-a veştejit.

Aceeaşi putere a preoţiei care a creat lumi, galaxii şi universul poate şi trebuie să facă parte din viaţa noastră pentru a ne ajuta, întări şi binecuvânta familiile, prietenii şi vecinii − cu alte cuvinte, pentru a face lucrurile pe care Salvatorul le-ar face dacă El ar sluji astăzi printre noi.

Şi scopul primar al acestei puteri a preoţiei este de a ne binecuvânta, de a ne sfinţi şi de a ne purifica pentru a putea trăi împreună cu familiile noastre în prezenţa părinţilor noştri cereşti, legaţi prin pecetluirile preoţiei, participând la lucrarea minunată a lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos de a Le extinde pentru totdeauna lumina şi slava.

În acest scop, în urmă cu câteva luni, am avut ocazia de a participa la realizarea prezentării video a adunării de instruire a conducătorilor din întreaga lume, intitulată Strengthening the Family and the Church through the Priesthood (Să întărim familia şi Biserica prin intermediul preoţiei).

Acest DVD inovator şi instructiv este tradus în 66 de limbi. Ne învaţă modul în care puterea preoţiei poate binecuvânta, revigora şi reîmprospăta viaţa noastră personală, pe cea a membrilor familiei noastre şi pe cea a tuturor membrilor Bisericii.

Ne arată nouă tuturor − bărbaţi, femei, copii; căsătoriţi, văduvi sau necăsătoriţi; indiferent de circumstanţele noastre − cum putem să avem parte de binecuvântările preoţiei. Sunt mai multe segmente video de câte 8–12 minute în care se explică cheile, autoritatea şi puterea preoţiei şi modul în care preoţia întăreşte persoanele individuale, familiile şi Biserica.

O scenă specială a fost filmată în casa foarte mică de pionier a străbunicii mamei mele, Mary Fielding Smith. Ea a fost văduva lui Hyrum, fratele mai mare al profetului Joseph. Fiind o mamă singură, datorită credinţei sale puternice în preoţie, ea a făcut apel şi s-a bizuit pe acea putere pentru a-şi creşte şi binecuvânta copiii în dragostea şi lumina Evangheliei. Astăzi, urmaşii ei, care sunt mii de conducători şi membri credincioşi ai Bisericii, îi mulţumesc pentru credinţa, curajul şi exemplul ei.

Această nouă adunare de instruire a conducătorilor este disponibilă acum pe Internet, la LDS.org, pentru a fi vizionată şi pusă în practică de toată lumea. O puteţi viziona pe LDS.org sau o puteţi descărca în calculatorul dumneavoastră, pe smartphone-ul dumneavoastră sau pe tableta dumneavoastră.

Prima Preşedinţie a cerut „[preşedinţiilor] de ţăruş şi [episcopatelor] să dedice una sau mai multe adunări ale consiliului ţăruşului sau episcopiei vizionării acestui DVD. Consiliile de ţăruş sau episcopie trebuie să discute modul de implementare a învăţăturilor prezentate” (Scrisoare din partea Primei Preşedinţii, 1 febr. 2013).

Conţinutul îi va inspira şi motiva pe membri în adunările cvorumurilor preoţiei, ale Societăţii de Alinare, ale Şcolii de duminica, ale Tinerelor Fete, ale Tinerilor Băieţi (în special pe cei care se pregătesc să slujească în misiune) şi ale Societăţii Primare sau în adunările combinate din a cincea duminică a lunii. Membrii consiliului vor putea, atunci, să încurajeze persoane individuale şi părinţi să folosească această prezentare în cadrul familiilor lor. Dragi fraţi şi surori, această instruire a conducătorilor se adresează fiecărui membru al Bisericii. Dragi părinţi, revedeţi, împărtăşiţi şi discutaţi despre ceea ce învăţaţi şi simţiţi cu propriii copii şi permiteţi-le şi lor să vizioneze şi să facă acelaşi lucru cu dumneavoastră, pentru ca familia dumneavoastră să poată fi întărită prin intermediul preoţiei.

Isus a spus:

„Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (Ioan 7:37).

„Dar oricui va bea din apa, pe care I-o voi da Eu, în veac nu-i va mai fi sete; ba încă apa, pe care I-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14).

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine… va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12).

Dacă vreunul dintre dumneavoastră simte că propria-i credinţă sau mărturie despre planul Tatălui Ceresc este mai mică decât ar trebui să fie, atunci să se concentreze mai mult asupra Salvatorului. Permiteţi-le luminii Sale şi apei Sale vii să facă pentru dumneavoastră şi pentru familia dumneavoastră ceea ce au făcut puţina apă şi lumină în revigorarea plantei de roşii care începuse să se veştejească.

Am început minunându-mă şi venerând creaţiile lui Dumnezeu făcute prin puterea preoţiei. Acum, stau aici şi mă întreb, aşa cum cred că o fac cei mai mulţi dintre dumneavoastră, dacă puterea lui Dumnezeu de a ne instrui şi binecuvânta va putea fi înţeleasă vreodată în întregime. Este atât de mare, atât de măreaţă, atât de minunată!

Joseph Smith a spus: „Preoţia este un principiu nepieritor şi a existat cu Dumnezeu din eternitate şi va exista în eternitate, fără început al zilelor şi fără sfârşit al anilor” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 109).

Dumnezeu a dat de bunăvoie puterea Sa celor care acceptă şi onorează preoţia Sa, care duce la binecuvântările promise ale nemuririi şi vieţii eterne.

Eu depun mărturie că lucrarea lui Isus Hristos este realizată prin intermediul preoţiei. Ea este puterea prin care Tatăl nostru Ceresc şi Fiul Său Preaiubit au creat acest pământ şi au pus în mişcare marele plan al fericirii pentru binele nostru. Fie ca noi să fim înţelepţi şi să căutăm să ne întărim viaţa, să întărim viaţa membrilor familiei noastre şi Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă prin puterea preoţiei lui Dumnezeu. Aceasta este rugăciunea mea umilă în numele lui Isus Hristos, amin.