Să ne ţinem tot timpul bine

Tatăl meu îşi putea aminti ziua, chiar ora în care familia lui − tatăl, mama şi cei patru copii − a părăsit Biserica şi mulţi dintre membrii ei nu s-au întors niciodată în ea în această viaţă. El avea atunci 13 ani, era diacon şi în acele timpuri, familiile participau dimineaţa la Şcoala de duminica şi, apoi, la adunarea de împărtăşanie după-amiaza. Într-o dimineaţă frumoasă de primăvară, după ce se întorseseră acasă de la adunarea de preaslăvire de duminica dimineaţa şi după prânzul în familie, mama lui s-a întors către tatăl lui şi l-a întrebat: „Dragă, crezi c-ar trebui să mergem la adunarea de împărtăşanie în această după-amiază sau la o plimbare cu maşina la ţară?

Tatăl meu nu s-a gândit niciodată c-ar putea exista opţiunea de a nu merge la adunarea de împărtăşanie, dar el, împreună cu cei trei fraţi ai săi s-au ridicat şi au ascultat cu atenţie. Plimbarea din acea duminică după-amiază la ţară a fost, probabil, o activitate plăcută de familie, însă acea decizie măruntă a reprezentat începutul unei noi direcţii, care, în cele din urmă, a dus la îndepărtarea familiei lui de siguranţa, securitatea şi binecuvântările oferite de Biserică şi la alegerea de a merge pe o cărare diferită.

Drept lecţie pentru cei din zilele noastre care ar putea fi tentaţi să aleagă o altă cale, profetul Lehi din Cartea lui Mormon a împărtăşit o viziune în care şi-a văzut familia şi a „văzut grupuri nenumărate de oameni, dintre care mulţi se îngrămădeau ca să poată ajunge la drumul ce ducea la pomul lângă care [stătea].

Şi… au pornit şi au început să meargă pe drumul care ducea la pom.

Şi… s-a lăsat o negură de întuneric… într-atât încât cei care au pornit pe acel drum şi-au pierdut calea, s-au rătăcit şi au fost pierduţi”¹.

Lehi a văzut apoi un al doilea grup format din oameni care „[şi-au făcut] drum înainte şi au ajuns şi au apucat capătul barei de fier; şi au înaintat prin negura întunericului ţinându-se de bara de fier chiar până când au ajuns şi au luat din fructul pomului”. Din nefericire, „după ce luaseră din fructul pomului, şi-au aruncat privirile împrejur, ca şi cum le era ruşine” din cauza celor aflaţi într-o „clădire mare şi spaţioasă” a căror atitudine „era batjocoritoare şi arătau cu degetul pe cei care veniseră şi luaseră din fruct”. Apoi, aceşti oameni „au pornit-o pe căi nepermise şi au fost pierduţi”². Ei nu au putut sau, poate, nu au vrut să îndure până la sfârşit.

A existat totuşi un al treilea grup care, nu numai că a avut succes şi a ajuns la pomul vieţii, ci, după aceea, nici nu s-a îndepărtat. Despre aceşti oameni, scripturile spun că „şi-au făcut drum înainte, ţinându-se tot timpul bine de bara de fier, până când au ajuns şi au căzut jos şi au luat din fructul pomului”³. Pentru oamenii din acest grup, bara de fier a reprezentat singurul lucru sigur pe care l-au putut găsi şi de care s-au ţinut mereu bine; au refuzat să-i dea drumul chiar şi pentru ceva atât de simplu precum o plimbare cu maşina pe drum de ţară într-o după amiază de duminică.

Referitor la acest grup de oameni, vârstnicul David A. Bednar ne-a învăţat: „Expresia cheie din acest verset este «ţinându-se tot timpul bine» de bara de fier… Probabil, oamenii din acest al treilea grup au citit în mod consecvent şi au studiat şi au cercetat cuvintele lui Hristos… Acesta este grupul căruia dumneavoastră şi cu mine trebuie să ne străduim să ne alăturăm”⁴.

Aceia dintre noi care suntem, astăzi, membri ai Bisericii lui Dumnezeu am făcut legăminte de a-L urma pe Isus Hristos şi de a ne supune poruncilor lui Dumnezeu. La botez, am făcut legământul de a fi martorii Salvatorului⁵, de a-i ajuta pe cei slabi şi nevoiaşi⁶, de a ţine poruncile lui Dumnezeu şi de a ne pocăi după cum este necesar, pentru că, aşa cum ne-a învăţat apostolul Pavel, „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”⁷.

Avem prilejul, în fiecare săptămână, să participăm la adunarea de împărtăşanie, unde putem să ne reînnoim aceste legăminte luând din pâine şi apă în cadrul rânduielii împărtăşaniei. Acest lucru simplu ne oferă ocazia să promitem solemn, încă o dată, să-L urmăm pe Isus Hristos şi să ne pocăim atunci când greşim. Dumnezeu ne promite, în schimb, Spiritul Său pentru a ne îndruma şi a ne apăra.

Misionarii noştri predau din Predicaţi Evanghelia Mea că revelaţia şi mărturia ne sunt date când participăm la adunările Bisericii noastre duminica: „Atunci când participăm la adunările Bisericii şi preaslăvim împreună, ne întărim unii pe alţii. Noi ne simţim învigoraţi de întâlnirea cu prietenii şi familia. Credinţa noastră se întăreşte atunci când studiem scripturile şi învăţăm mai multe despre Evanghelia restaurată”⁸.

Cineva ar putea întreba de ce avem trei adunări separate duminica şi de ce este nevoie de fiecare dintre ele. Să vedem, pe scurt, ce se întâmplă la aceste trei adunări:

• Adunarea de împărtăşanie oferă prilejul de a participa la rânduiala împărtăşaniei. Reînnoim legămintele pe care le-am făcut, simţim Spiritul mai din plin şi primim mai multe binecuvântări, fiind instruiţi şi edificaţi de Duhul Sfânt.

• Şcoala de duminica ne oferă ocazia de a ne „învăţa unul pe altul doctrina împărăţiei”⁹ ca toţi să fie „edificaţi şi [să se bucure] împreună”¹⁰. Pe măsură ce înţelegem doctrinele Evangheliei restaurate primim o deosebită putere şi pace personală.

• Adunările Preoţiei sunt ocazii în care bărbaţii şi tinerii băieţi „să-şi înveţe îndatorirea”¹¹ şi să „[fie] instruiţi mult mai bine”¹² şi adunarea Societăţii de alinare oferă femeilor din Biserică o şansă de a „creşte în credinţă… a întări familiile şi căminele lor şi de a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie”¹³.

În acelaşi mod, fetele noastre tinere şi copiii noştri au propriile adunări şi clase în care sunt învăţaţi Evanghelia în timp ce se pregătesc pentru responsabilităţile importante pe care le vor avea. În fiecare dintre aceste adunări unice, dar care au legătură una cu cealaltă, noi învăţăm doctrina, simţim Spiritul şi slujim unii altora. Deşi pot exista excepţii din pricina distanţei, a costurilor de călătorie sau a stării de sănătate, noi trebuie să ne străduim să participăm la toate adunările noastre de duminica. Vă promit că, în urma preaslăvirii în timpul programului de trei ore al Bisericii, veţi fi binecuvântaţi cu multă bucurie şi pace.

Familia noastră şi-a luat angajamentul de a participa la toate adunările de duminica. Am observat că acest lucru ne întăreşte credinţa şi aprofundează înţelegerea Evangheliei. Şi ne-am dat seama că ne simţim bine cu privire la decizia noastră de a participa la adunările Bisericii, în mod deosebit atunci când ne întoarcem acasă şi continuăm să respectăm ziua de sabat. Participăm la toate adunările Bisericii chiar şi atunci când suntem în vacanţă sau călătorim. Una dintre fiicele noastre ne-a scris de curând că a participat la adunările Bisericii în oraşul în care a călătorit şi, apoi, a adăugat: „Da, tată, am participat la toate cele trei adunări de duminica”. Ştim că a fost binecuvântată pentru că a luat această decizie dreaptă.

Cu toţii trebuie să facem multe alegeri în ceea ce priveşte modul de respectare a zilei de sabat. Întotdeauna va exista o activitate „bună” care poate şi trebuie să fie sacrificată pentru alegerea mai bună de a participa la adunările Bisericii. Aceasta este, de fapt, una dintre modalităţile prin care duşmanul „înşală sufletele [noastre] şi [ne] conduce cu grijă în jos”¹⁴. El foloseşte activităţi „bune” în locul activităţilor „mai bune” sau chiar a „celor” mai bune.¹⁵

Să ne ţinem tot timpul bine de bară înseamnă că, atunci când este posibil, să participăm la toate adunările noastre de duminica: adunarea de împărtăşanie, Şcoala de duminica şi adunarea preoţiei sau a Societăţii de alinare. Copiii şi tinerii noştri participă la adunările lor din cadrul Societăţii Primare, al Tinerilor Băieţi şi al Tinerelor Fete. Nu trebuie să alegem niciodată la care adunări să participăm. Pur şi simplu, ne ţinem bine de cuvântul lui Dumnezeu preaslăvind şi participând la adunările noastre din ziua de sabat.

Să ne ţinem tot timpul bine de bară înseamnă să ne străduim să ţinem toate poruncile lui Dumnezeu, să ne rugăm zilnic în mod individual şi în familie şi să studiem zilnic scripturile.

Faptul de a ne ţine tot timpul bine de bară face parte din doctrina lui Hristos propovăduită în Cartea lui Mormon. Dăm dovadă de credinţă în Isus Hristos, ne pocăim de păcatele noastre, ne schimbăm inimile şi apoi Îl urmăm în apele botezului şi primim darul confirmării Duhului Sfânt, care ne este îndrumător şi mângâietor. Iar apoi, după cum ne-a învăţat Nefi, „[înaintăm ospătându-ne] din cuvântul lui Hristos” până la sfârşitul vieţii noastre.¹⁶

Dragii mei fraţi şi surori, noi suntem un popor de legământ. Noi facem şi ţinem legăminte de bunăvoie şi avem promisiunea că vom primi „tot ceea ce are Tatăl”¹⁷. Pe măsură ce ne ţinem tot timpul bine de bară ţinând legămintele noastre, vom fi întăriţi pentru a rezista ispitelor şi pericolelor din lume. Vom putea să navigăm prin această lume muritoare, plină de provocări, până când vom ajunge la pomul al cărui fruct este „cel mai preţios şi cel mai dorit, mai presus decât toate celelalte”¹⁸.

Tatăl meu a avut norocul de a se căsători cu o femeie neprihănită care l-a încurajat să se întoarcă la Biserică în tinereţea sa şi să-şi reia progresul de-a lungul cărării. Vieţile lor credincioase i-au binecuvântat pe toţi copiii lor, generaţia următoare de nepoţi şi, acum, de strănepoţi.

La fel cum decizia simplă de a participa sau nu la una dintre adunările de preaslăvire din ziua de sabat a constituit o schimbare însemnată în vieţile membrilor familiei bunicilor mei, deciziile noastre de zi cu zi vor avea un impact semnificativ asupra vieţilor noastre. O decizie aparent nesemnificativă precum aceea de a participa sau nu la adunarea de împărtăşanie poate avea consecinţe importante, chiar eterne.

Fie ca noi să alegem să fim sârguincioşi şi să dobândim numeroasele binecuvântări şi protecţii ce rezultă din participarea la adunările Bisericii şi ţinerea legămintelor. Fie ca noi să ne ţinem tot timpul bine de bara de fier care ne duce în prezenţa Tatălui nostru Ceresc. Aceasta este rugăciunea mea în numele sacru al lui Isus Hristos, amin.