Putere în preoţie

În timp ce copiii au cântat cu voioşie, în cadrul adunării de împărtăşanie, cântecul de la Societatea Primară, „Când se manifestă dragostea”, întreaga congregaţie a zâmbit. O mamă curajoasă care creşte cinci copii, a ascultat cu atenţie al doilea vers: „Eu simt mereu în casa mea ce puternică-i [puterea preoţiei]”¹. Cu tristeţe, ea s-a gândit: „Copiii mei nu au avut parte de un astfel de cămin”².

Mesajul meu către această femeie credincioasă şi către toţi oamenii este că noi putem fi „binecuvântaţi de puterea preoţiei”, oricare ne-ar fi împrejurările.

Uneori, asociem prea mult puterea preoţiei cu bărbaţii din Biserică. Preoţia este puterea şi autoritatea lui Dumnezeu dată pentru salvarea şi binecuvântarea tuturor oamenilor – bărbaţi, femei şi copii.

Un bărbat poate da la o parte draperiile astfel încât căldura soarelui să intre în cameră, dar aceasta nu înseamnă că soarele, lumina sau căldura îi aparţin. Binecuvântările preoţiei sunt infinit mai mari decât persoana care este rugată să administreze puterea preoţiei.

Faptul de a primi binecuvântările, puterea şi promisiunile preoţiei în această viaţă şi în viaţa care va urma este cea mai mare ocazie şi responsabilitate a vieţii muritoare. Atunci când suntem demni, rânduielile preoţiei ne îmbogăţesc vieţile pe pământ şi ne pregătesc pentru promisiunile măreţe ale lumii care va urma. Domnul a spus: „Puterea divinităţii se manifestă în rânduielile ei”³.

Există binecuvântări speciale de la Dumnezeu pentru fiecare persoană demnă care este botezată, care primeşte Duhul Sfânt şi ia, cu regularitate, din împărtăşanie. Templul aduce cunoaştere suplimentară, putere şi promisiunea vieţii eterne.⁴

Toate rânduielile ne invită să ne mărim credinţa în Isus Hristos şi să facem şi să ţinem legăminte cu Dumnezeu. Atunci când ţinem legămintele sacre, primim puterea preoţiei şi binecuvântări.

Simţim această putere a preoţiei în vieţile noastre şi o vedem în vieţile membrilor Bisericii care ţin legămintele? O vedem la noii convertiţi atunci când ies din apele botezului şi simt că sunt iertaţi şi curaţi. Vedem că tinerii şi copiii noştri sunt mai sensibili la îndemnurile Duhului Sfânt. Vedem că rânduielile din templu devin o sursă de putere şi lumină pentru femeile şi bărbaţii credincioşi din întreaga lume.

Luna trecută, am văzut că un cuplu tânăr a fost întărit de promisiunea pecetluirii în templu atunci când preţiosul lor băieţel s-a născut, dar a trăit doar o săptămână. Prin intermediul rânduielilor preoţiei, acest cuplu şi noi toţi primim alinare, putere, protecţie, pace şi promisiuni veşnice.⁵

Unii pot adresa, cu sinceritate, întrebarea: „Dacă puterea şi binecuvântările preoţiei sunt disponibile tuturor, de ce sunt administrate rânduielile preoţiei doar de bărbaţi?”.

Când un înger l-a întrebat pe Nefi: „Înţelegi tu bunăvoinţa lui Dumnezeu?”, Nefi a răspuns sincer: „Eu ştiu că El îi iubeşte pe copiii Săi; şi totuşi, eu nu cunosc înţelesul tuturor lucrurilor”⁶.

Când vorbim despre preoţie, sunt multe lucruri pe care le cunoaştem.

Noi ştim că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi copiii Săi şi că nu este părtinitor. „El nu respinge pe nimeni dintre cei care vin la El… bărbaţi [sau] femei… toţi sunt egali în faţa lui Dumnezeu.”⁷

Pe cât de siguri suntem că dragostea lui Dumnezeu este „aceeaşi” pentru fiii şi fiicele Sale, pe atât de siguri suntem că El nu a creat bărbatul şi femeia pentru a fi exact la fel. Faptul că o persoană este bărbat sau femeie reprezintă o caracteristică fundamentală a identităţii şi a scopului nostru din viaţa muritoare şi eternă. Responsabilităţi sacre sunt date atât bărbaţilor, cât şi femeilor.⁸

Ştim că, încă de la început, Domnul a stabilit modul în care va fi administrată preoţia Sa. „Preoţia a fost dată mai întâi lui Adam”⁹. Noe, Avraam şi Moise au administrat rânduielile preoţiei. Isus Hristos a fost şi este cel mai mare înalt preot. El a chemat apostoli. „Nu voi M-aţi ales pe mine”, a spus El „ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit”¹⁰. În zilele noastre, Dumnezeu a trimis mesageri din cer. Ioan Botezătorul, Petru, Iacov şi Ioan au restaurat preoţia pe pământ prin intermediul profetului Joseph Smith.¹¹ Aceasta este calea prin care Tatăl nostru din Cer a administrat preoţia Sa.¹²

Ştim că puterea sfintei preoţii nu poate funcţiona dacă nu există credinţă, Duhul Sfânt şi daruri spirituale. Scripturile ne avertizează: „Să nu tăgăduiţi darurile lui Dumnezeu, căci ele sunt multe şi sunt diferite feluri în care aceste daruri sunt date; dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toate cele”¹³.

Ştim că demnitatea este necesară pentru a înfăptui şi pentru a primi rânduieli ale preoţiei. Sora Linda K. Burton, preşedinta generală a Societăţii de Alinare, a spus: „Dreptatea este cea care ne califică… invită puterea preoţiei în vieţile noastre”¹⁴.

De exemplu, aveţi în vedere ciuma care se răspândeşte pe întregul pământ, pornografia. Standardul Domnului cu privire la demnitate nu permite ca cei care oficiază aceste rânduieli ale preoţiei să vizioneze pornografie. Salvatorul a spus:

„Pocăiţi-vă… de ororile voastre tăinuite”¹⁵.

„Ochiul este lumina trupului… dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric”¹⁶.

„[Pentru că] oricine se uită la o femeie s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”¹⁷.

Când administrăm sau distribuim împărtăşania, dăm o binecuvântare de sănătate sau participăm la alte rânduieli ale preoţiei şi nu suntem demni, facem ceea ce vârstnicul David A. Bednar a descris ca luând numele lui Dumnezeu în deşert.¹⁸ Dacă un membru nu este demn, el trebuie să se abţină de la a oficia rânduieli ale preoţiei şi să-l contacteze pe episcop ca un prim pas al pocăinţei şi al întoarcerii la ţinerea poruncilor.

Un alt lucru pe care îl ştim este că binecuvântările preoţiei se regăsesc din plin în familiile în care mama şi tatăl lucrează împreună pentru a-şi îndruma copiii. Dar, de asemenea, ştim că Domnul este nerăbdător să ofere aceste binecuvântări şi persoanelor care se află în alte împrejurări.¹⁹

O mamă care este responsabilă pentru bunăstarea materială şi spirituală a familiei ei a explicat că, atunci când îi cheamă pe învăţătorii ei de acasă pentru a binecuvânta pe unul dintre copiii ei, trebuie să dea dovadă de umilinţă. Dar, a adăugat că învăţătorii de acasă, de asemenea, dau dovadă de aceeaşi umilinţă când se pregătesc să-i binecuvânteze copilul.²⁰

Cheile preoţiei, deţinute de membrii Primei Preşedinţii şi ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, conduc lucrarea Domnului pe pământ. Anumite chei ale preoţiei sunt oferite preşedinţilor de ţăruş sau episcopilor pentru responsabilităţile lor. Ei cheamă bărbaţi şi femei prin intermediul revelaţiei şi aceştia sunt susţinuţi şi puşi deoparte pentru a exercita autoritatea delegată de a preda şi îndruma.²¹

Deşi noi ştim multe despre preoţie, experienţele noastre din viaţa muritoare nu ne ajută întotdeauna să înţelegem lucrările lui Dumnezeu. Dar El ne aminteşte cu blândeţe că: „Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele”²² pentru a ne asigura că, odată cu trecerea timpului şi când vom avea o perspectivă veşnică, vom vedea „[lucrurile] aşa cum sunt ele într-adevăr”²³ şi vom înţelege mai din plin dragostea Sa perfectă.

Noi toţi slujim din proprie voinţă. Uneori, simţim că responsabilităţile chemării noastre nu ne solicită îndeajuns şi dorim să ni se ceară să facem mai mult. Alteori, suntem recunoscători când vine clipa să fim eliberaţi. Noi nu stabilim chemările pe care le primim.²⁴ Am învăţat această lecţie la începutul căsniciei mele. După ce ne-am căsătorit, eu şi soţia mea, Kathy, am locuit în Florida. Într-o duminică, un consilier din preşedinţia ţăruşului mi-a spus că ei au primit inspiraţie de a o chema pe Kathy să fie învăţătoare la seminarul de dimineaţa.

„Cum vom putea face aceasta?”, am întrebat. „Avem copii mici, seminarul începe la ora cinci dimineaţa şi eu sunt preşedintele Tinerilor Băieţi la nivel de episcopie.”

Consilierul a zâmbit şi a spus: „Totul va fi în regulă, frate Andersen. O vom chema pe ea şi te vom elibera pe tine”.

Şi aşa s-a întâmplat.

În viaţă, în cadrul căsniciilor şi în clădirea împărăţiei lui Dumnezeu, este important să le întrebăm cu sinceritate pe femei care sunt opiniile şi problemele lor şi să ascultăm răspunsurile lor.

Cu douăzeci de ani în urmă, în cadrul conferinţei generale, vârstnicul M. Russell Ballard a povestit despre o conversaţie pe care a avut-o cu preşedinta generală a Societăţii de Alinare. Au discutat despre modalitatea de a-i ajuta pe tineri să fie demni să slujească în misiuni cu timp deplin. Sora Elaine Jack a spus, zâmbind: „Ştiţi, vârstnice Ballard, [femeile] din Biserică ar putea avea câteva sugestii bune… dacă [sunt] întrebate. La urma urmei… noi suntem mamele lor!”²⁵.

Preşedintele Thomas S. Monson, de-a lungul vieţii sale, s-a preocupat să întrebe care sunt nevoile femeilor şi să le ajute. Femeia care l-a influenţat cel mai mult este sora Frances Monson. Ne este foarte dor de dânsa. De asemenea, joia trecută, preşedintele Monson, a reamintit autorităţilor generale cât de multe a învăţat de la cele 84 de văduve din episcopia sa. Ele au influenţat foarte mult slujirea şi întreaga sa viaţă.

Nu este surprinzător că, înainte ca preşedintele Monson să ia, după multă rugăciune, hotărârea cu privire la schimbarea vârstei necesare pentru plecarea în misiune, au existat multe întruniri cu preşedinţiile generale ale Societăţii de Alinare, ale Tinerelor Fete şi ale Societăţii Primare.

Dragi episcopi, pe măsură ce urmaţi exemplul preşedintelui Monson, veţi simţi şi mai din plin influenţa Domnului care va binecuvânta lucrarea pe care o faceţi.

Am locuit vreme de câţiva ani în Brazilia. La scurt timp după ce am ajuns, l-am cunoscut pe Adelson Parella, care făcea parte din Cei Şaptezeci şi pe fratele său, Adilson, care slujea în preşedinţia ţăruşului din care făceam parte. Mai târziu, l-am cunoscut pe fratele lor, Adalton, care slujea ca preşedinte de ţăruş în Florianopolis şi pe celălalt frate, Adelmo, care slujea ca episcop. Am fost impresionat de credinţa acestor fraţi şi i-am întrebat despre părinţii lor.

Familia a fost botezată în Santos, Brazilia, cu 42 de ani în urmă. Adilson Parella a spus: „La început, tatăl era foarte entuziasmat să se alăture Bisericii. Totuşi, [la scurt timp] a devenit mai puţin activ şi a rugat-o pe mama mea să nu mai participe la adunările Bisericii”.

Adilson mi-a spus că mama sa cosea haine pentru vecini pentru a putea plăti biletul de autobuz al copiilor pentru a merge la biserică. Cei patru băieţi mergeau împreună, pe jos, o milă, apoi călătoreau cu autobuzul 45 de minute şi după aceea mergeau alte 20 de minute până la capelă.

Deşi nu putea merge la biserică împreună cu copiii ei, sora Parella citea din scripturi împreună cu fiii şi fiicele sale, le preda Evanghelia şi se ruga cu ei. Casa lor modestă era plină de binecuvântările minunate ale puterii preoţiei. Băieţii au crescut, au slujit în misiuni, au primit o educaţie şi s-au căsătorit în templu. Binecuvântările preoţiei le-au umplut căminul.

Câţiva ani mai târziu, rămânând singură, Vany Parella a mers la templu pentru a-şi primi înzestrarea şi, mai târziu, a slujit de trei ori în misiune în Brazilia. Ea are acum 84 de ani şi credinţa ei continuă să binecuvânteze generaţiile care i-au urmat.

Puterea preoţiei sfinte a lui Dumnezeu se găseşte în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Depun mărturie că atunci când sunteţi demni să participaţi la rânduielile preoţiei, Domnul vă va oferi mai multă putere, pace şi perspectivă veşnică. Oricare ar fi împrejurările dumneavoastră, căminul dumneavoastră va fi „binecuvântat de puterea preoţiei” şi cei din jurul dumneavoastră vor dori mai din plin aceste binecuvântări pentru ei.

În calitate de bărbaţi şi femei, surori şi fraţi, fii şi fiice ale lui Dumnezeu, înaintăm împreună. Aceasta este ocazia noastră, responsabilitatea noastră şi binecuvântarea noastră. Acesta este destinul nostru – să pregătim împărăţia lui Dumnezeu pentru venirea Salvatorului. În numele lui Isus Hristos, amin.