Încredeţi-vă în Domnul!

Sora Ballard şi cu mine ne-am întors de curând din Europa, unde am avut însărcinarea de a vizita cinci ţări. Acolo, am avut privilegiul de a ne întâlni cu mulţi dintre misionarii noştri, probabil unii dintre fiii şi fiicele dumneavoastră. De când preşedintele Thomas S. Monson a anunţat reducerea vârstei la care tinerii băieţi şi tinerele fete pot sluji, am avut privilegiul de a mă întâlni cu mai mult de 3 000 dintre ei. Lumina lui Hristos radiază pe feţele lor şi sunt dornici să ducă lucrarea mai departe − să găsească şi să propovăduiască, să boteze, să activeze, să întărească şi să clădească împărăţia lui Dumnezeu. Întâlnindu-mă cu ei, mi-am dat seama totuşi că, singuri, nu pot face această muncă. Astăzi, doresc să vorbesc tuturor membrilor Bisericii, pentru că a devenit o urgenţă ca fiecare dintre noi să participe activ la munca de împărtăşire a Evangheliei.

După cum a mai fost citat de multe ori, profetul Joseph Smith a declarat că „După ce toate acestea au fost spuse, cea mai mare şi mai importantă îndatorire este să predicăm Evanghelia” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith [2007], p. 330).

În 1974, Preşedintele Spencer W. Kimball a spus următoarele: „Poate că cel mai important motiv pentru care facem muncă misionară este acela de a oferi lumii şansa de a auzi şi a accepta Evanghelia. Scripturile sunt pline de porunci, promisiuni, chemări şi recompense pentru propovăduirea Evangheliei. Folosesc, în mod deliberat, cuvântul poruncă pentru că pare a fi o directivă permanentă de care noi, în mod individual sau împreună, nu putem scăpa” („When the world will be converted”, Ensign, oct. 1974, p. 4).

În luna iulie a aceluiaşi an, am plecat împreună cu sora Ballard şi cu copiii noştri să prezidez asupra misiunii Toronto, Canada. Îmi răsunau în urechi cuvintele preşedintelui Kimball, îndeosebi acestea dintre ele: „Fraţii mei, mă întreb dacă facem tot ce putem. Ne complăcem în modul nostru de propovăduire întregii lumi? Facem prozelitism de 144 de ani. Suntem noi pregătiţi să depunem mai mult efort? Să slujim mai multor oameni?” (Ensign, oct. 1974, p. 5).

El ne-a cerut, de asemenea, să grăbim pasul, lucrând împreună pentru a clădi Biserica şi împărăţia lui Dumnezeu.

În luna iunie a acestui an, preşedintele Thomas S. Monson a adresat exact aceeaşi chemare membrilor Bisericii. Preşedintele a spus: „Acum este momentul ca membrii şi misionarii să se unească… [şi] să muncească în via Domnului pentru a aduce suflete la El. El ne-a pregătit mijloace de a împărtăşi Evanghelia într-o multitudine de moduri şi El ne va ajuta în munca noastră dacă vom acţiona cu credinţă pentru a îndeplini lucrarea Sa” („Credinţă în lucrarea de salvare” [cuvântare oferită în cadrul unei transmisiuni speciale, 23 iunie 2013]; lds.org/broadcasts).

Dragi fraţi şi surori, este bine să reflectăm la învăţăturile profeţilor care au trăit din vremea lui Joseph Smith până astăzi. Ei i-au încurajat şi i-au chemat pe conducătorii şi pe membrii Bisericii să fie angajaţi cu sârguinţă în a duce mesajul restaurării Evangheliei tuturor copiilor Tatălui Ceresc din întreaga lume.

Mesajul meu din această după-amiază este că Domnul într-adevăr Îşi grăbeşte lucrarea. În zilele noastre, acest lucru poate fi făcut doar când fiecare membru al Bisericii împărtăşeşte, cu dragoste, adevărurile Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos. Trebuie să lucrăm împreună, ca parteneri, cu cei aproape 80 000 de misionari care slujesc în prezent. Pe site-ul „Hastening the work of salvation (Să grăbim lucrarea de salvare)”, sunt prezentate foarte clar informaţii cu privire la această lucrare măreaţă, îndeosebi însărcinările pentru conducătorii consiliilor de ţăruş şi de episcopie.

Ştim din cercetările noastre că cei mai mulţi membri activi ai Bisericii doresc ca binecuvântările Evangheliei să fie primite de către cei pe care îi iubesc şi chiar de către cei pe care nu i-au cunoscut niciodată. Dar ştim, de asemenea, că mulţi membri ezită să facă muncă misionară şi să împărtăşească Evanghelia din două motive principale.

• Primul este teama. Mulţi membri nici măcar nu se roagă pentru ocazii de a împărtăşi Evanghelia, temându-se că ar putea primi îndemnuri divine de a face ceva ce cred că nu sunt capabili să facă.

• Al doilea motiv este înţelegerea greşită a ceea ce înseamnă munca misionară.

Ştim că, atunci când cineva se ridică pentru a vorbi în cadrul adunării de împărtăşanie şi spune: „Astăzi voi vorbi despre munca misionară” sau poate chiar atunci când vârstnicul Ballard se ridică în cadrul conferinţei generale şi spune acelaşi lucru, unii dintre dumneavoastră, cei care ascultaţi, pot gândi: „O, nu! Nu din nou! Am mai auzit asta”.

Noi ştim că nimănui nu-i place să se simtă vinovat pentru neîndeplinirea unei responsabilităţi. Poate simţiţi că vi se cere să faceţi lucruri ieşite din comun în relaţiile cu prietenii sau vecinii. Cu ajutorul Domnului, permiteţi-mi să înlătur orice teamă pe care dumneavoastră sau oricare dintre misionarii noştri cu timp deplin le-aţi putea avea cu privire la împărtăşirea Evangheliei cu alţii.

Luaţi hotărârea de a face ceea ce Isus Hristos ne-a cerut să facem. Salvatorul a spus:

„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.

Căci orişicine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.

Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?

Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?

Deci, dacă voi… ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri va da lucruri bune celor care I le cer!” (Matei 7:7–11).

Fraţi şi surori, teama poate fi înlocuită cu încredere în sine şi credinţă atunci când membrii sau misionarii cu timp deplin îngenunchează în rugăciune şi-I cer Domnului să-i binecuvânteze cu ocazii misionare. Apoi, trebuie să demonstrăm credinţa noastră şi să căutăm prilejuri de a prezenta Evanghelia lui Isus Hristos copiilor Tatălui nostru Ceresc şi, cu siguranţă, ocaziile vor apărea. Aceste ocazii nu ne vor obliga niciodată să oferim un răspuns forţat sau în care nu credem cu adevărat. Ele vor apărea ca rezultat firesc al dragostei pe care o avem faţă de fraţii şi surorile noastre. Menţineţi o atitudine pozitivă şi cei cu care vorbiţi vor simţi dragostea dumneavoastră. Ei nu vor uita niciodată acel sentiment, chiar dacă nu este momentul potrivit ca ei să accepte Evanghelia. Este posibil ca şi acest lucru să se schimbe în viitor, atunci când împrejurările lor se schimbă.

Este imposibil să eşuezi când dai tot ce ai mai bun din tine fiind angajat în lucrarea Domnului. În timp ce rezultatul depinde de libertatea de a alege a fiecăruia, responsabilitatea de a împărtăşi Evanghelia este a noastră.

Încredeţi-vă în Domnul! El este Păstorul cel bun. El Îşi cunoaşte oile şi oile Sale Îi cunosc glasul; şi astăzi, glasul Păstorului cel bun este glasul dumneavoastră şi al meu. Şi, dacă nu suntem angajaţi în lucrarea Sa, vom trece pe lângă mulţi care ar asculta mesajul restaurării. Simplu spus, este nevoie de credinţă şi de fapte din partea noastră. Principiile sunt destul de simple − rugaţi-vă, singuri şi împreună cu familia, pentru ocazii misionare. Domnul a spus în Doctrină şi legăminte că mulţi oameni au fost împiedicaţi să găsească adevărul doar „pentru că nu ştiu unde să-l găsească” (D&L 123:12).

Nu trebuie să fiţi o persoană foarte sociabilă sau un învăţător elocvent, convingător. Dacă aveţi dragoste şi speranţă în inimile dumneavoastră, Domnul a promis că, dacă vă „[înălţaţi] glasurile către acest popor; [şi] spuneţi gândurile pe care [El] vi le [pune] în inima voastră… nu veţi fi umiliţi înaintea oamenilor;

[Şi] vi se va da vouă… chiar în acel moment, ceea ce va trebui să spuneţi” (D&L 100:5–6).

Predicaţi Evanghelia Mea ne aminteşte tuturor că „nimic nu se întâmplă în munca misionară până când nu [găsim] pe cineva căruia să îi [propovăduim]. Vorbiţi cu cât mai multe persoane puteţi în fiecare zi. Este normal să fiţi într-un fel neîncrezător cu privire la felul în care veţi vorbi cu oamenii, dar vă puteţi ruga pentru a avea credinţă şi putere pentru a fi mai îndrăzneţi când deschideţi gura în vederea proclamării Evangheliei restaurate” ([2004], p. 156–157). Voi, misionari cu timp deplin, dacă doriţi să propovăduiţi mai mult, trebuie să vorbiţi cu mai mulţi oameni în fiecare zi. Acesta a fost scopul pentru care Domnul a trimis întotdeauna misionari în lume.

Domnul ne cunoaşte. El ştie că avem provocările noastre. Îmi dau seama că unii dintre dumneavoastră se simt împovăraţi, însă mă rog ca niciunul dintre dumneavoastră să nu simtă vreodată că faptul de a contacta pe cineva într-un mod firesc, plăcut, pentru a împărtăşi Evanghelia este o povară. Ci consideraţi acest lucru un privilegiu! Nu există bucurie mai mare în viaţă decât aceea de a fi angajat cu sârguinţă în slujba Domnului.

Cel mai important lucru este să fii inspirat de Dumnezeu, să-I ceri îndrumarea şi să mergi să faci ceea ce te îndeamnă Spiritul. Când membrii văd lucrarea de salvare ca pe o responsabilitate care este doar a lor, se pot simţi intimidaţi. Când văd lucrarea de salvare ca pe o invitaţie de a-L urma pe Domnul să aducă suflete la El pentru a fi învăţaţi de misionarii cu timp deplin, acest lucru îi inspiră, îi revigorează şi-i înalţă.

Nu cerem ca fiecare să facă totul. Pur şi simplu, cerem tuturor membrilor să se roage ştiind că, dacă fiecare membru, tânăr şi bătrân, va contacta doar „o singură” persoană de acum până la Crăciun, milioane de oameni ar simţi dragostea Domnului Isus Hristos. Ce dar minunat pentru Salvator!

În urmă cu şase săptămâni, am primit o scrisoare de la o familie de membri misionari de succes, familia Munn din Florida. Ei mi-au scris:

„Stimate vârstnic Ballard, la 30 de minute după transmisiunea în întreaga lume despre grăbirea lucrării de salvare, am ţinut consiliul nostru misionar în familie. Am fost încântaţi să aflăm că nepoţii noştri adolescenţi doreau să participe. Suntem fericiţi să raportăm că, de la consiliul nostru, grupul persoanelor cărora le predăm s-a mărit cu 200%.

Nepoţii noştri şi-au invitat prietenii la Biserică, ne-am bucurat de prezenţa la adunările de împărtăşanie a unor prieteni mai puţin activi, iar câteva dintre noile persoane contactate de către noi şi-au luat angajamentul de a participa la lecţiile misionare. Una dintre surorile noastre mai puţin active nu numai că s-a întors la Biserică, dar a şi adus simpatizanţi noi cu dânsa.

Nimeni nu a refuzat invitaţia de a participa la lecţiile misionare. Ce perioadă minunată să fim membrii ai acestei Biserici!” (scrisoare personală, 15. aug.2013)

Urmaţi îndemnurile Spiritului! Imploraţi-L pe Domnul în rugăciune fierbinte! Angajaţi-vă să faceţi ceea ce puteţi pentru a împărtăşi mesajul important al restaurării Evangheliei lui Isus Hristos!

Citez cuvintele unui alt membru misionar de succes, Clayton Christensen: „De fiecare dată când iei pe cineva de mână, la figurat, şi-l prezinţi lui Isus Hristos, simţi cât de profund te iubeşte Salvatorul şi cum o iubeşte pe acea persoană pe care o ţii de mână” (The Power of Everyday Missionaries: The What and How of Sharing the Gospel [2013], p. 1).

Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragi fraţi şi surori, să găsiţi marea bucurie pe care o puteţi simţi văzând miracole prin credinţa dumneavoastră. După cum suntem învăţaţi în Moroni, capitolul 7:

„Hristos a zis: «Dacă voi veţi avea credinţă în Mine, atunci veţi avea puterea să faceţi orice lucru care este potrivit cu Mine»…

Căci prin credinţă se fac miracolele; şi prin credinţă apar îngerii şi le slujesc oamenilor; de aceea, dacă aceste lucruri au încetat, vai de copiii oamenilor, căci aceasta este din cauza necredinţei şi totul este în zadar” (Moroni 7:33, 37).

Din proprie experienţă, pot depune mărturie că Domnul va auzi rugăciunile dumneavoastră şi veţi avea multe ocazii, acum şi mulţi ani de acum înainte, să prezentaţi Evanghelia lui Isus Hristos copiilor preţioşi ai Tatălui nostru Ceresc. Preşedinte Monson, am ascultat! Cu toţii vom porni în căutarea celor pierduţi. Mă rog ca noi toţi să simţim marea bucurie care vine din slujirea misionară, în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.