Întăreşte-te şi îmbărbătează-te

Dragi mei fraţi, cât de minunat este să fiu din nou cu dumneavoastră. Mă rog pentru a avea ajutor divin în timp ce folosesc această ocazie pentru a mă adresa dumneavoastră.

În afara celor din acest Centru de conferinţe, mai sunt alte mii de deţinători ai preoţiei adunaţi în capele sau în alte locuri în întreaga lume. Cu toţii avem ceva în comun, deoarece ni s-a dat responsabilitatea de a deţine preoţia lui Dumnezeu.

Ne aflăm pe Pământ într-o perioadă remarcabilă a istoriei lui. Ocaziile noastre sunt aproape nelimitate şi, totuşi, avem, de asemenea, de înfruntat o mulţime de încercări, unele fiind specifice perioadei noastre.

Trăim într-o lume în care valorile morale au fost, în mare măsură, date deoparte, în care păcatul este afişat cu ostentaţie şi în care ispitele care ne abat de la calea strâmtă şi îngustă ne înconjoară. Ne confruntăm cu presiuni constante şi influenţe înşelătoare care distrug ceea ce este decent şi încearcă să impună filosofiile şi practicile superficiale ale unei societăţi laice.

Din cauza acestora şi a altor încercări, avem în mod constant de luat decizii care ne pot determina destinul. Pentru ca noi să putem lua deciziile corecte, avem nevoie de curaj – curajul de a spune nu când trebuie, curajul de a spune da când trebuie, curajul de a face ceea ce este drept pentru că este drept.

Deoarece acum standardele societăţii se îndepărtează tot mai mult de valorile şi principiile pe care ni le-a dat Domnul, cu siguranţă ni se va cere să apărăm lucrurile în care credem. Vom avea curajul să facem acest lucru?

Preşedintele J. Reuben Clark jr., care a fost membru al Primei Preşedinţii timp de mulţi ani, a spus: „Au existat situaţii în care bărbaţi despre care se presupunea că au credinţă… au simţit că, dacă vor depune mărturie despre credinţa lor, vor fi ridiculizaţi de colegii lor lipsiţi de credinţă şi că trebuie fie să îşi modifice credinţa, fie să o explice într-un mod care să-i diminueze importanţa sau să o distrugă sau chiar să se prefacă că o resping. Astfel de persoane sunt ipocrite”¹. Niciunul dintre noi nu îşi doreşte să fie numit ipocrit şi, totuşi, suntem noi reticenţi să ne declarăm credinţa în anumite circumstanţe?

Ne putem ajuta să facem ce este drept dacă ne ducem şi participăm la activităţi în care gândurile noastre sunt influenţate în bine şi în care Spiritul Domnului se va simţi confortabil.

Îmi amintesc că am citit acum ceva timp un sfat pe care un tată l-a dat fiului său când s-a mutat pentru a merge la o altă şcoală: „Dacă te vei găsi vreodată într-un loc unde nu ar trebui să fii, pleacă de acolo!” Vă dau acelaşi sfat şi dumneavoastră: „Dacă vă veţi găsi vreodată într-un loc unde nu ar trebui să fiţi, plecaţi de acolo!”

Cu toţii trebuie să fim curajoşi mereu. În fiecare zi a vieţii noastre, avem nevoie de curaj – nu doar în momentele importante, ci, mai des, atunci când luăm decizii sau reacţionăm în anumite împrejurări în care ne aflăm. Poetul şi romancierul scoţian Robert Louis Stevenson a spus: „În fiecare zi, curajul are câţiva martori. Dar al tău nu este mai puţin nobil deoarece pentru tine nu bat tobe sau mulţimea nu-ţi strigă numele”².

Curajul se manifestă în moduri diferite. Autorul creştin Charles Swindoll a scris: „Curajul nu se limitează doar la câmpul de luptă… sau la a prinde cu vitejie un hoţ în casa ta. Adevăratele teste de curaj sunt mult mai subtile. Acestea sunt teste personale, precum faptul de a rămâne credincios atunci când nimeni nu se uită… şi de a crede atunci când nimeni nu înţelege”³. Aş dori să adaug că acest curaj interior presupune, de asemenea, să facem ce este drept chiar dacă ne este frică, să ne apărăm crezurile chiar şi cu riscul de a fi ridiculizaţi şi de a ne păstra acele crezuri chiar şi când suntem ameninţaţi cu pierderea prietenilor şi a poziţiei sociale. Cel care apără cu fermitate ceea ce este drept, trebuie să-şi asume riscul de a fi uneori dezaprobat şi nepopular.

Când am slujit în Forţele Maritime ale Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, am aflat despre acte de bravură, acte de vitejie şi exemple de curaj. Unul pe care nu îl voi uita niciodată a fost curajul tăcut al unui marinar de 18 ani – nu din credinţa noastră – care nu era prea mândru ca să-şi rostească rugăciunile. Din cei 250 de bărbaţi din companie, el era singurul care în fiecare noapte îngenunchea lângă patul său, uneori în mijlocul zeflemelelor bătăuşilor şi glumelor necredincioşilor. Cu capul plecat, el se ruga lui Dumnezeu. Niciodată nu a ezitat. Niciodată n-a şovăit. El a avut curaj.

Nu cu mult timp în urmă, am auzit despre exemplul unuia căruia, cu siguranţă, îi lipsea curajul interior. O prietenă mi-a spus despre o adunare de împărtăşanie spirituală şi dătătoare de credinţă la care ea şi soţul ei au participat în episcopia lor. Un tânăr băiat care deţinea oficiul preoţiei din cadrul Preoţiei aaronice a atins inimile întregii congregaţii când a vorbit despre adevărurile Evangheliei şi despre bucuria de a ţine poruncile. Când a stat la amvon, având un aspect curat şi îngrijit în cămaşă lui albă şi cu cravată, el a depus o mărturie sinceră şi emoţionantă.

Mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, când această femeie şi soţul ei îşi părăseau cartierul în maşina lor, ei l-au văzut pe acelaşi tânăr băiat care îi inspirase cu doar câteva ore în urmă. Totuşi, acum el arăta complet diferit în timp ce mergea pe bordură îmbrăcat în haine neîngrijite – şi fumând o ţigară. Prietena mea şi soţul ei nu numai că au fost foarte dezamăgiţi şi întristaţi, dar ei erau, de asemenea, nedumeriţi cum putea el să pară, atât de convingător, o anumită persoană la adunarea de împărtăşanie şi, apoi, atât de repede, să devină o cu totul altă persoană.

Dragi fraţi, sunteţi aceeaşi persoană indiferent de locul unde vă aflaţi sau orice aţi face – adică persona care Tatăl nostru Ceresc doreşte să fiţi şi persoana care ştiţi că ar trebui să fiţi?

Într-un interviu publicat într-o revistă naţională, binecunoscutul baschetbalist american Jabari Parker, care joacă în campionatul universitar şi care este membru al Bisericii, a fost rugat să împărtăşească cel mai bun sfat pe care l-a primit de la tatăl său. Jabari a răspuns: „[Tatăl meu] a spus: Când nu te vede nimeni fii aceeaşi persoană care eşti când te privesc toţi”⁴. Un sfat important, dragi fraţi, pentru noi toţi.

Scripturile noastre sunt pline de exemple legate de tipul de curaj de care avem cu toţii nevoie astăzi. Profetul Daniel a dat dovadă de un mare curaj apărând ceea ce el ştia că este drept şi dovedindu-şi curajul rugându-se, deşi fusese ameninţat că va fi omorât dacă va face acest lucru.⁵

Curajul a caracterizat viaţa lui Abinadi, lucru dovedit de faptul că era dispus să-şi dea viaţa decât să nege adevărul.⁶

Cine nu este inspirat de vieţile celor 2.000 de tineri curajoşi ai lui Helaman, care ne-au învăţat şi au demonstrat că este nevoie de curaj pentru a urma învăţăturile părinţilor, a fi caşti şi puri?⁷

Poate că fiecare dintre aceste relatări scripturale sunt întrecute de exemplul lui Moroni, care a avut curajul de a stărui în neprihănire până la moarte.⁸

De-a lungul vieţii sale, profetul Joseph Smith ne-a oferit numeroase exemple de curaj. Unul dintre cele mai dramatice s-a petrecut când el şi alţi fraţi erau legaţi în lanţuri – imaginaţi-vă, legaţi în lanţuri – şi ţinuţi într-o celulă neterminată de lângă judecătoria din Richmond, Missouri. Parley P. Pratt, care era unul dintre cei ţinuţi captivi, a scris despre o anumită noapte: „Am stat întinşi, ca şi cum am fi fost adormiţi, până când miezul nopţii a trecut, iar urechile şi inimile noastre au fost rănite ascultând ore în şir remarcele obscene, înjurăturile îngrozitoare, blasfemiile groaznice şi limbajul murdar al paznicilor noştri”.

Vârstnicul Pratt a continuat:

„Am ascultat până când dezgustul, şocul şi groaza au devenit atât de mari şi spiritul justiţiei pline de indignare m-a copleşit într-atât încât cu greu m-am putut abţine să nu mă ridic în picioare şi să nu mustru gărzile; dar [eu] nu i-am spus nimic lui Joseph sau altcuiva, deşi eram întins lângă el şi ştiam că el era treaz. Brusc, el a sărit în picioare şi a vorbit cu glas de tunet sau ca al leului ce rage, rostind, atât cât îmi pot aminti de bine, următoarele cuvinte:

«LINIŞTE… În numele lui Isus Hristos vă cert şi vă poruncesc să tăceţi; nu voi mai suporta niciun alt minut un astfel de limbaj. Încetaţi o astfel de discuţie sau voi, ori eu vom muri ÎN ACEASTĂ CLIPĂ!»”

Aşa cum a descris vârstnicul Pratt, Joseph „a stat drept cu o teribilă maiestuozitate”. El era înlănţuit, fără nicio armă şi, totuşi, el era calm şi demn. El s-a uitat la gărzile care tremurau şi care se îngrămădeau într-un colţ sau se târau la picioarele sale. Aceşti bărbaţi aparent de necontrolat l-au implorat să-i ierte şi au rămas tăcuţi.⁹

Nu toate actele de curaj aduc astfel de rezultate incredibile şi imediate, dar, totuşi, toate aduc pace în mintea noastră şi o cunoaştere a faptului că binele şi adevărul au fost apărate.

Este imposibil să rămâneţi fideli standardelor voastre când acţiunile voastre se bazează pe opiniile şi aprobările mereu schimbătoare ale altora. Avem nevoie de curajul unui Daniel, Abinadi, Moroni sau Joseph Smith pentru ca noi să ne ţinem tare şi bine de ceea ce ştim că este drept. Ei au avut curajul să facă nu ceea ce a fost uşor, ci ceea ce a fost drept.

Tuturor ne va fi teamă, vom fi ridiculizaţi şi ne vom confrunta cu opoziţie. Să avem curajul – cu toţii – de a nu ţine cont de ceea ce spun majoritatea oamenilor, de a ne apăra principiile. Curajul, nu compromisul, este cel care ne aduce aprobarea lui Dumnezeu. Curajul devine o virtute puternică şi atrăgătoare atunci când este privit nu doar ca disponibilitatea de a muri cu demnitate, ci şi, de asemenea, ca hotărârea de a trăi decent. În timp ce înaintăm, străduindu-ne să trăim aşa cum ar trebui, vom primi cu siguranţă ajutor de la Domnul şi vom putea găsi alinare în cuvintele Sale. Îmi place mult promisiunea Sa consemnată în cartea lui Iosua:

„Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi… 

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te; nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face”.¹⁰

Dragi mei fraţi, având curajul dat de convingerile noastre, ar trebui să declarăm, ca apostolul Pavel: „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos”¹¹. Şi, apoi, având acelaşi curaj, ar trebui să urmăm sfatul lui Pavel: „Fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.”¹²

Conflictele distructive încep şi se opresc, dar războiul purtat pentru sufletele oamenilor continuă fără încetare. Asemeni unui sunet de goarnă vine cuvântul Domnului la tine, la mine şi la deţinători ai preoţiei de peste tot: „De aceea, fiecare om să-şi înveţe îndatorirea sa şi să acţioneze în oficiul în care este numit, cu toată sârguinţa”¹³. Atunci vom fi, aşa cum apostolul Petru a declarat, chiar „o preoţie împărătească”¹⁴, unită în scop şi înzestrată cu putere de sus.¹⁵

Fie ca fiecare dintre noi să plece de aici în această seară cu hotărârea şi curajul de a spune, ca şi Iov din vechime, „că atâta vreme cât voi avea… suflare… limba mea nu va spune nimic neadevărat”¹⁶. Mă rog cu umilinţă ca acest lucru să se întâmple, în numele lui Isus Hristos, amin.