Să urmărim progresul

În luna septembrie a acestui an, se vor împlini şaizeci şi patru de ani de când m-am întors acasă din misiunea mea în Anglia. La trei zile după ce m-am întors, am participat împreună cu un prieten la un bal de bun venit al noilor studenţi la Universitatea Utah. El mi-a povestit despre o studentă frumoasă din anul doi pe nume Barbara Bowen, pe care credea el că trebuia neapărat să o cunosc. Ne-a făcut cunoştinţă şi am început să dansăm.

Din nefericire, acest dans era unul cu întrerupere, ceea ce însemna că puteai dansa cu fata numai până când altcineva te bătea pe umăr şi-ţi lua locul. Barbara era plină de viaţă şi populară, aşa că am reuşit să dansez cu ea mai puţin de un minut înainte de a fi întrerupţi.

Acest lucru era inacceptabil pentru mine. Cum în misiunea mea fusesem învăţat despre importanţa urmăririi progresului, am obţinut numărul ei de telefon şi am sunat-o chiar a doua zi să o invit să iasă cu mine, dar era ocupată cu şcoala şi alte angajamente sociale. Din fericire, am învăţat în misiune să fiu perseverent chiar şi în faţa descurajărilor şi, în cele din urmă, am reuşit să o fac să accepte o întâlnire cu mine. Şi au urmat şi alte întâlniri. Cumva, în timpul acelor întâlniri, am reuşit să o conving că eu eram singurul misionar întors din misiune adevărat şi viu − cel puţin în ceea ce o privea pe ea. Acum, 64 de ani mai târziu, avem şapte copii, mulţi nepoţi şi strănepoţi care reprezintă dovada marelui adevăr şi anume că, oricât de bun este mesajul tău, s-ar putea să nu ai şansa să-l transmiţi fără o urmărire atentă, persistentă a progresului.

Probabil, din acest motiv, am simţit astăzi că trebuie să continui două dintre mesaje prezentate la conferinţe anterioare.

În cadrul conferinţei din octombrie 2011, am lansat îndemnul ca noi să ne amintim aceste cuvinte importante rostite de Domnul: „Pentru că aşa se va numi Biserica Mea în ultimele zile, chiar Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă”¹.

Cu aceste cuvinte, Domnul clarifică faptul că acesta nu este numai un titlu formal, ci, de asemenea, numele care trebuie atribuit Bisericii Sale. Având în vedere declaraţia clară a Domnului, nu trebuie să facem referire la Biserică folosind niciun alt nume, precum „Biserica mormonă” sau „Biserica SZU”.

Termenul mormon poate fi folosit în mod corespunzător în unele contexte pentru a face referire la membrii Bisericii, precum pionierii mormoni sau instituţii precum Corul Tabernacolului Mormon. Membrii Bisericii sunt cunoscuţi sub numele de mormoni şi, în relaţiile cu oamenii de alte credinţe, putem să ne spunem mormoni, cu condiţia să spunem şi numele întreg al Bisericii.

Dacă membrii învaţă să folosească numele corect al Bisericii în relaţie cu cuvântul mormon, acest lucru va scoate în evidenţă faptul că suntem creştini, membri ai Bisericii Salvatorului.

Fraţi şi surori, haideţi să urmărim progresul şi să ne dezvoltăm obiceiul de a spune clar că aparţinem Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.

Al doilea mesaj pe care simt că trebuie să-l continui este cel de la ultima conferinţă generală, când i-am încurajat pe membri să se roage pentru a fi îndrumaţi spre cel puţin o persoană căreia să-i adreseze invitaţia de a învăţa despre Evanghelia restaurată până la Crăciun. Mulţi membri ai Bisericii mi-au împărtăşit câteva experienţe speciale pe care le-au avut drept consecinţă a faptului că s-au rugat Domnului pentru ocazii misionare.

De exemplu, un fost misionar s-a rugat în mod specific să fie îndrumat către „acea persoană” la a cărei inimă putea ajunge. I-a venit în minte numele unei foste colege de clasă. El i-a scris pe Facebook şi a aflat că ea se rugase pentru a şti ce să facă cu viaţa sa. El a luat din nou legătura cu ea exact în momentul în care ea căuta adevărul şi, în decembrie, a fost botezată.

Mi-au fost raportate multe invitaţii asemănătoare, dar numai câteva persoane au urmărit progresul aşa cum a făcut acest frate.

Eu sunt un mare fan al principiului urmăririi progresului. După cum este scris în ghidul pentru misionari, Predicaţi Evanghelia Mea, „a face o invitaţie fără [a urmări ce se întâmplă în continuare] este ca şi cum aţi începe o zi fără să o terminaţi sau ca şi cum aţi cumpăra un bilet la concert fără să intraţi în sală. Fără terminarea acţiunii, angajamentul este [lipsit de valoare]”².

Predicaţi Evanghelia Mea ne învaţă nu numai să invităm, ci şi să vedem care sunt urmările invitaţiilor noastre. Scopul muncii misionare este definit prin „a-i invita pe alţii să vină la Hristos ajutându-i să primească Evanghelia restaurată prin credinţă în Isus Hristos şi ispăşirea Sa, pocăinţă, botez, primirea darului Duhului Sfânt şi îndurare până la sfârşit”³.

A invita face parte, cu siguranţă, din proces. Însă observaţi că membrii pot face mult mai mult în ceea ce priveşte munca misionară decât doar să adreseze invitaţii oamenilor de a-i asculta pe misionari. Responsabilitatea lor include, de asemenea, urmărirea, alături de misionari, a progresului oamenilor în ceea ce priveşte cultivarea credinţei, motivaţia de a se pocăi, pregătirea de a face legăminte şi îndurarea până la sfârşit.

Acest principiu al urmăririi progresului este ilustrat în cartea Faptele apostolilor:

„Petru şi Ioan se suiau împreună la templu…

Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta templului numită Frumoasa, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în templu.

Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în templu, le-a cerut milostenie.

Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: «Uită-te la noi!»

Şi el se uita la ei cu luare aminte şi aştepta să capete ceva de la ei.

Atunci Petru i-a zis: «Argint şi aur n-am; dar ce am, îţi dau: În numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!»”.

Aceasta este o invitaţie profundă din partea unui slujitor al Domnului, nu-i aşa? Dar Petru nu s-a oprit aici. Textul scriptural ne povesteşte că „l-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;

dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. A intrat cu ei în templu, umblând, sărind şi lăudând pe Dumnezeu”⁴.

Cu alte cuvinte, Petru nu numai că a folosit puterea preoţiei pe care o deţinea şi l-a invitat pe bărbat să se ridice şi să umble. El, de asemenea, a urmărit progresul invitaţiei sale întinzându-şi braţul către bărbat, luându-l de mâna dreaptă, ridicându-l şi, apoi, intrând cu el în templu.

Având exemplul lui Petru în minte, permiteţi-mi să sugerez că noi toţi putem fi mai pe deplin implicaţi în munca misionară prin a ne înlocui frica cu credinţă adevărată, invitând pe cineva, cel puţin o dată pe trimestru − sau de patru ori pe an − să fie învăţaţi de misionarii cu timp deplin. Ei sunt pregătiţi să predea prin Spirit, fiind sincer şi profund inspiraţi de Domnul. Împreună, putem vedea care sunt urmările invitaţiilor noastre, îi putem lua pe alţii de mână, îi putem înălţa spiritual şi însoţi în călătoria lor spirituală.

Pentru a vă ajuta în acest demers, vă invit pe toţi membrii, indiferent de chemarea sau de implicarea dumneavoastră în Biserică, să obţineţi un exemplar al ghidului Predicaţi Evanghelia Mea. Acesta este disponibil prin intermediul centrelor noastre de distribuţie şi, de asemenea, online. Versiunea online poate fi citită şi descărcată gratuit. Este un ghid pentru munca misionară − adică este un ghid pentru noi toţi. Citiţi-l, studiaţi-l şi, apoi, puneţi în practică ceea ce învăţaţi pentru a vă ajuta să înţelegeţi cum să aduceţi suflete la Hristos prin invitaţii şi urmărirea progresului. După cum a spus preşedintele Thomas S. Monson: „A sosit vremea ca membrii şi misionarii să-şi unească forţele, să lucreze împreună, să slujească în via Domnului pentru a aduce suflete la El”⁵.

Isus Hristos i-a învăţat pe ucenicii Săi:

„Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii!

Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui”⁶.

Domnul a răspuns la acea rugăciune în zilele noastre prin faptul că avem cel mai mare număr de misionari cu timp deplin din istoria lumii. Prin acest nou val de lucrători credincioşi, Domnul ne-a dat încă o şansă de a-L ajuta în această mare strângere a recoltei de suflete.

Există moduri practice prin care membrii îi pot ajuta şi sprijini pe misionarii noştri remarcabili. De exemplu, le puteţi spune misionarilor că studiaţi Predicaţi Evanghelia Mea şi îi puteţi ruga să vă arate ce învaţă ei în timp ce studiază acest ghid. Când împărtăşiţi unii altora aceste lucruri, încrederea dintre membri şi misionarii cu timp deplin va creşte cu siguranţă, aşa cum a poruncit Domnul:

„Ci, ca fiecare om să poată vorbi în numele lui Dumnezeu, Domnul, chiar Salvatorul lumii”⁷.

Şi: „Iată, v-am trimis să mărturisiţi şi să avertizaţi oamenii şi se cuvine ca fiecare om care a fost prevenit să-l avertizeze pe aproapele său”⁸.

Fraţi şi surori, vă puteţi imagina ce s-ar întâmpla dacă familiile şi prietenii misionarilor ar include lucrurile pe care le învaţă în studiul lor personal al ghidului Predicaţi Evanghelia Mea în scrisorile lor către misionarii cu timp deplin? Vă puteţi imagina binecuvântările care se vor revărsa asupra familiilor când părinţii vor şti şi vor înţelege mai bine ceea ce fiii şi fiicele lor vor studia şi propovădui în misiunile lor? Şi puteţi măcar să vă închipuiţi extraordinara revărsare a harului disponibil datorită ispăşirii, care va fi al nostru, în mod individual sau colectiv, conform promisiunii Salvatorului oferite tuturor celor care vor depune mărturie invitând suflete să vină la El − şi, apoi, urmărind progresul acelor invitaţii?

„Sunteţi binecuvântaţi”, a spus Domnul prin profetul Joseph Smith, „pentru că mărturia pe care aţi depus-o este înscrisă în cer pentru ca îngerii să o poată vedea; şi ei se bucură pentru voi şi păcatele voastre vă sunt iertate”⁹.

„Pentru că Eu vă voi ierta păcatele voastre cu această poruncă: Să rămâneţi fermi… în depunerea mărturiei către toată lumea despre acele lucruri care v-au fost comunicate”¹⁰.

Dacă urmărim progresul, Domnul nu ne va dezamăgi. Am văzut membrii ai Bisericii din întreaga lume care au simţit bucurie de nedescris când, fiind motivaţi de mărturiile lor, au lansat invitaţii şi au urmărit progresul cu credinţă. De curând, în timp ce mă aflam în Argentina, i-am încurajat pe membri să invite pe cineva la Biserică înainte de această conferinţă generală. Un băiat de opt ani, pe nume Joshua, a ascultat şi l-a invitat pe prietenul lui cel mai bun şi pe familia sa la o zi a porţilor deschise în episcopia lui din Buenos Aires. Permiteţi-mi să vă citesc dintr-o scrisoare pe care tocmai am primit-o, care explică invitaţia lui Joshua şi felul în care a urmărit progresul, cu credinţă:

„Din două în două minute, [Joshua] ieşea pe poartă să vadă dacă vin. A spus că ştia că [aveau să vină].

Timpul trecea şi prietenul lui Joshua încă nu venise, însă Joshua nu s-a dat bătut. El ieşea la poartă din două în două minute, având credinţă. Era timpul să adunăm lucrurile şi să închidem când Joshua a început să sară în sus anunţând: «Au venit! Au venit!» M-am uitat şi am văzut întreaga familie apropiindu-se de Biserică. Joshua a ieşit să-i întâmpine şi şi-a îmbrăţişat prietenul. Ei au intrat şi, din câte am văzut, le-a plăcut foarte mult ziua porţilor deschise. Au luat nişte pliante şi au petrecut mult timp făcând cunoştinţă cu prieteni noi. A fost minunat să vedem credinţa acestui băieţel şi să ştim că şi copiii de la Societatea Primară pot fi misionari”¹¹.

Depun mărturia mea că, pe măsură lucrăm împreună, căutându-i pe cei pregătiţi, lansând invitaţii şi urmărind progresul cu încredere şi credinţă, vom găsi sute de mii dintre copiii lui Dumnezeu care ni se vor alătura în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Domnul să ne binecuvânteze pe toţi în eforturile noastre de a grăbi lucrarea de salvare, mă rog cu umilinţă, în numele lui Isus Hristos, amin.