„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”


Folosirea libertăţii noastre de a alege pentru a ne supune înseamnă să alegem „[să facem] ce e drept pentru-a [noastră] libertate”.

Dragi fraţi şi surori, dintre toate lecţiile pe care le învăţăm din viaţa Salvatorului, niciuna nu este mai clară şi mai puternică decât cea privind supunerea.

Exemplul Salvatorului

În cadrul consiliului din viaţa premuritoare care a avut loc în cer, Lucifer s-a răzvrătit împotriva planului Tatălui Ceresc. Cei care l-au urmat pe Lucifer şi-au încheiat progresul etern – fiţi atenţi pe cine urmaţi!

Atunci, Isus Şi-a exprimat angajamentul de a Se supune spunând: „Tată, facă-se voinţa Ta şi slava să fie a Ta în veci”1. De-a lungul slujirii Sale, „El a suferit ispite, dar nu le-a luat în seamă”2. Cu siguranţă, El „a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit”3.

Pentru că Salvatorul nostru a fost supus, El a ispăşit pentru păcatele noastre făcând posibilă învierea noastră şi pregătind calea prin care să ne întoarcem în prezenţa Tatălui nostru Ceresc, care ştia că aveam să facem greşeli în timp ce învăţăm să fim supuşi în timpul vieţii de pe pământ. Când ne supunem, acceptăm sacrificiul Său, căci „noi credem că, prin ispăşirea lui Isus Hristos, toţi oamenii pot fi salvaţi supunându-se legilor, rânduielilor şi poruncilor date prin intermediul Evangheliei”4.

Isus ne-a învăţat să ne supunem printr-un limbaj simplu, uşor de înţeles: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”5 şi „Vino şi urmează-Mă”6.

Când suntem botezaţi, noi „[luăm] asupra [noastră] numele lui Hristos” şi intrăm „într-un legământ cu Dumnezeu că [vom] fi supuşi până la sfârşitul vieţilor [noastre]”7. În fiecare duminică ne reînnoim legământul făcut la botez luând din împărtăşanie şi depunând mărturie că suntem dornici să ţinem poruncile. Căutăm iertare pentru gândurile, sentimentele sau faptele noastre care nu sunt în armonie cu voia Tatălui nostru Ceresc. Când ne pocăim încetând să mai fim nesupuşi şi începând să fim din nou supuşi, ne arătăm dragostea faţă de El.

Tipuri de supunere

Când trăim conform Evangheliei, creştem în înţelegerea supunerii. Uneori, suntem ispitiţi să urmăm ceea ce eu numesc „supunerea omului firesc”, prin care, din cauza nesupunerii, respingem legea lui Dumnezeu în favoarea înţelepciunii noastre, a propriilor dorinţe sau a popularităţii. Deoarece aceasta este practicată frecvent de foarte mulţi, această pervertire a supunerii compromite standardele lui Dumnezeu în cultura şi în legislaţia noastră.

Uneori, membrii practică „supunerea selectivă” afirmând că-L iubesc şi-L respectă pe Dumnezeu în timp ce selectează şi aleg care dintre poruncile şi învăţăturile Sale – şi învăţăturile şi sfaturile profeţilor Săi – le vor urma pe deplin.

Unii practică supunerea selectivă, deoarece nu pot înţelege toate motivele unei porunci, la fel cum copiii nu înţeleg mereu motivele regulilor impuse de părinţii lor şi sfaturilor oferite de aceştia. Însă, noi vom cunoaşte întotdeauna motivul pentru care-i urmăm pe profeţi, căci aceasta este Biserica lui Isus Hristos şi Salvatorul este Cel care îi îndrumă pe profeţii Săi în toate dispensaţiile.

Pe măsură ce înţelegerea noastră despre supunere se aprofundează, recunoaştem rolul esenţial al libertăţii de a alege. Când Isus era în Grădina Ghetsimani, S-a rugat de trei ori la Tatăl Său din Cer: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu”8. Dumnezeu nu I-ar fi încălcat libertatea de a alege a Salvatorului, mai mult, El, fiind plin de milă, a trimis un înger care să-L întărească pe Fiul Său Preaiubit.

Salvatorul a avut parte de un alt test pe Golgota, când ar fi putut chema legiuni de îngeri care să-L coboare de pe cruce, însă El a făcut propria-I alegere de a îndura supus până la sfârşit şi de a desăvârşi sacrificiul Său ispăşitor, chiar dacă aceasta însemna să sufere îngrozitor şi chiar să moară.

Supunerea spirituală matură este „supunerea Salvatorului”. Ea este motivată de dragostea adevărată faţă de Tatăl Ceresc şi de Fiul Său. Când ne supunem de bunăvoie, aşa cum a făcut Salvatorul nostru, preţuim cuvintele Tatălui nostru Ceresc: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”9. Şi aşteptăm cu nerăbdare să auzim, când vom intra în prezenţa Tatălui nostru Ceresc, cuvintele: „Bine, rob bun şi credincios… intră în bucuria stăpânului tău”10.

Folosirea libertăţii noastre de a alege pentru a ne supune înseamnă să alegem „[să facem] ce e drept pentru-a [noastră] libertate”11. Necesită autocontrol şi aduce cu sine încredere, fericire eternă şi un sentiment de împlinire pentru noi şi, prin exemplul nostru, pentru cei din jurul nostru; şi, întotdeauna, include un angajament personal profund de a-i susţine pe conducătorii preoţiei şi de a le urma învăţăturile şi sfaturile.

Consecinţe

Când alegem dacă ne supunem sau nu, este întotdeauna util să ne amintim de consecinţele alegerilor noastre. Au înţeles Lucifer şi cei care l-au urmat consecinţele alegerii de a respinge planul Tatălui Ceresc? Dacă da, de ce au făcut o alegere atât de groaznică? Ne putem adresa o întrebare similară: de ce ar alege vreunul dintre noi să fie nesupus când ştim care sunt consecinţele eterne ale păcatului? Scripturile ne oferă un răspuns: motivul pentru care Cain şi unii dintre copiii lui Adam şi ai Evei au ales să nu se supună este acela că „l-au iubit mai mult pe Satana decât pe Dumnezeu”12.

Dragostea noastră pentru Salvator este cheia către supunerea asemănătoare cu cea a Salvatorului. Când ne străduim să fim supuşi în lumea de astăzi, ne declarăm dragostea şi respectul faţă de toţi copiii Tatălui Ceresc. Mai mult, este imposibil ca această dragoste faţă de ceilalţi să modifice poruncile lui Dumnezeu, care au fost date pentru binele nostru! De exemplu, porunca „să nu omori şi nici să nu faci nimic asemănător”13 se bazează pe legea spirituală care-i protejează pe toţi copiii lui Dumnezeu, inclusiv pe cei nenăscuţi. Numeroasele experienţe din istorie ne arată că, atunci când ignorăm această lege, rezultă o tristeţe foarte mare. Şi totuşi, sunt mulţi cei care cred că este acceptabil să omori un copil nenăscut pentru că aşa doresc sau pentru că aşa le este mai comod.

Raţionalizarea nesupunerii nu schimbă legea spirituală sau consecinţele acesteia, ci duce la confuzie, la instabilitate, la rătăcire pe căi necunoscute şi la necaz. În calitate de ucenici ai lui Hristos, avem obligaţia sacră de a susţine legile şi poruncile Sale, precum şi de a ţine legămintele pe care le facem.

În luna decembrie a anului 1831, unii dintre fraţi au fost chemaţi să ajute la calmarea sentimentelor neprietenoase care apăruseră împotriva Bisericii. Prin intermediul profetului Joseph Smith, Domnul i-a îndrumat într-un mod neobişnuit, chiar surprinzător:

„Faceţi de ruşine pe duşmanii voştri; chemaţi-i să vă întâlnească atât în public, cât şi în particular…

De aceea, să aducă ei dovezile cele mai tari împotriva Domnului…

Orice armă făurită împotriva voastră va fi fără putere;

Şi, dacă cineva ridică glasul împotriva voastră, el va fi făcut de ruşine la timpul ales de Mine.

De aceea, ţineţi poruncile Mele; ele sunt adevărate şi demne de încredere”14.

Lecţii din scripturi

Scripturile sunt pline de exemple de profeţi care au învăţat lecţiile de supunere prin intermediul propriilor experienţe.

Joseph Smith a fost învăţat consecinţele cedării în faţa presiunilor binefăcătorului, prietenului şi copistului său, Martin Harris. Ca răspuns la cererile lui Martin, Joseph I-a cerut permisiunea Domnului de a împrumuta primele 116 pagini ale manuscrisului Cărţii lui Mormon pentru ca Martin să le poată arăta membrilor familiei sale, însă Domnul i-a spus lui Joseph să spună nu. Martin i-a cerut lui Joseph să-L roage pe Domnul din nou. După cea de-a treia solicitare a lui Joseph, Domnul i-a acordat permisiunea ca doar cinci persoane anume să vadă manuscrisul. „Făcând un legământ solemn, Martin a promis să respecte această înţelegere. Când a ajuns acasă şi când s-a exercitat presiune asupra lui, el şi-a uitat jurământul solemn şi a permis şi altora să vadă manuscrisul, fapt ce a dus la lăsarea acestuia în mâna altcuiva”15, culminând cu pierderea manuscrisului. Drept urmare, Joseph a fost mustrat de Domnul şi nu i s-a mai permis să continue traducerea Cărţii lui Mormon. Joseph a suferit şi s-a pocăit de încălcarea sa de a ceda în faţa presiunilor altora. După o perioadă, lui Joseph i s-a permis să-şi reia munca de traducere. Joseph a învăţat o lecţie preţioasă despre supunere care i-a folosit pentru tot restul vieţii!

Profetul Moise ne oferă un alt exemplu. Când Moise s-a supus şi a luat drept soţie o etiopiană, Miriam şi Aaron au cârtit împotriva lui. Dar Domnul i-a mustrat, spunând: „Eu îi vorbesc [lui Moise] gură către gură”16. Domnul a folosit această întâmplare extraordinară pentru a-i învăţa pe membrii Bisericii din dispensaţia noastră. În anul 1830, Hiram Page pretindea că primea revelaţie pentru Biserică. Domnul l-a corectat şi i-a învăţat pe sfinţi: „Tu vei fi supus în lucrurile pe care Eu i le voi da lui [Joseph], la fel ca Aaron”17, „pentru că el le primeşte la fel ca şi Moise”18.

Supunerea aduce cu sine binecuvântări „şi când obţinem orice binecuvântare de la Dumnezeu, aceasta este prin supunerea faţă de acea lege pe care este bazată binecuvântarea”19.

Supunerea este predată prin exemplu. Prin modul în care trăim, ne învăţăm copiii: „Învaţă înţelepciune în tinereţea ta; da, învaţă în tinereţea ta să ţii poruncile lui Dumnezeu”20.

Supunerea ne face, în mod progresiv, mai puternici, capabili să îndurăm cu credinţă, în viitor, teste şi încercări. Supunerea din Ghetsimani L-a pregătit pe Salvator să Se supună şi să îndure până la sfârşit pe Golgota.

Preaiubiţii mai fraţi şi preaiubitele mele surori, cuvintele lui Alma exprimă sentimentele inimii mele:

„Şi, acum, preaiubiţii mei fraţi, v-am spus aceste lucruri pentru a vă trezi simţul datoriei faţă de Dumnezeu, ca voi să mergeţi fără greşeală în faţa Lui…

Şi acum aş vrea ca voi să fiţi umili, supuşi şi blajini… să fiţi sârguincioşi în ţinerea poruncilor lui Dumnezeu tot timpul”21.

Îmi depun mărturia specială că Salvatorul nostru trăieşte. Pentru că El S-a supus, „fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi în faţa Lui… că El este [Salvatorul nostru]”22. Mă rog ca noi să-L iubim atât de profund şi să-L credem dând dovadă de atât de multă credinţă încât şi noi să ne supunem, să ţinem poruncile Sale şi să ne întoarcem şi să trăim în prezenţa Lui pentru totdeauna în împărăţia Dumnezeului nostru, în numele lui Isus Hristos, amin.

Afişează referinţe

  1.  

    1.  Moise 4:2.

  2.  

    2.  Doctrină şi legăminte 20:22.

  3.  

    3.  Evrei 5:8.

  4.  

    4. Vezi Articolele de credinţă 1:3.

  5.  

    5.  Ioan 14:15.

  6.  

    6.  Luca 18:22.

  7.  

    7.  Mosia 5:8.

  8.  

    8.  Matei 26:39; vezi, de asemenea, versetele 42, 44.

  9.  

    9.  Matei 3:17; vezi, de asemenea, 3 Nefi 11:7.

  10.  

    10.  Matei 25:21.

  11.  

    11. „Fă ce e drept”, Imnuri, nr. 152.

  12.  

    12.  Moise 5:13.

  13.  

    13.  Doctrină şi legăminte 59:6.

  14.  

    14.  Doctrină şi legăminte 71:7–11.

  15.  

    15. Joseph Fielding Smith, Essentials in Church History, (1922) p. 65; vezi, de asemenea, Doctrină şi legăminte 3.

  16.  

    16.  Numeri 12:8.

  17.  

    17.  Doctrină şi legăminte 28:3.

  18.  

    18.  Doctrină şi legăminte 28:2.

  19.  

    19.  Doctrină şi legăminte 130:21; vezi, de asemenea, versetul 20.

  20.  

    20.  Alma 37:35.

  21.  

    21.  Alma 7:22–23.

  22.  

    22.  Mosia 27:31.