Costul şi binecuvântările uceniciei


Fiţi puternici! Trăiţi cu credinţă în acord cu principiile Evangheliei chiar dacă alţii din jurul dumneavoastră nu o fac deloc.

Preşedinte Monson, vă iubim. V-aţi implicat trup şi suflet în fiecare chemare pe care v-a dat-o Domnul, mai ales în oficiul sacru pe care îl deţineţi acum. Această întreagă Biserică vă mulţumeşte pentru slujirea fermă şi pentru devotamentul statornic faţă de îndatorire.

Cu admiraţie şi cuvinte de încurajare pentru toţi care vor trebui să rămână fermi în aceste zile din urmă, mă adresez tuturor, în special tinerilor Bisericii, şi vă spun că, dacă nu vi s-a întâmplat încă, vă veţi vedea puşi cândva în situaţia de a vă apăra credinţa sau poate chiar de a îndura unele nedreptăţi pentru simplul fapt că sunteţi membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. În astfel de momente va trebui să fiţi atât curajoşi, cât şi civilizaţi.

De exemplu, o soră misionară mi-a scris recent: „Colega mea şi cu mine am văzut un bărbat stând pe o bancă în centrul oraşului şi mâncându-şi prânzul. În timp ce ne apropiam, el şi-a ridicat privirea şi a văzut ecusoanele noastre de misionare. Cu o expresie înfiorătoare pe chipul său, a sărit în picioare şi şi-a ridicat mâna să mă lovească. M-am ferit la timp, în schimb el a scuipat mâncarea pe mine şi a început să ne înjure folosind cele mai oribile cuvinte. Ne-am îndepărtat fără să spunem nimic. În timp ce încercam să îmi şterg mâncarea de pe faţă, am simţit cum am fost împroşcată cu piure de cartofi în ceafă. Uneori este dificil să fii misionar, deoarece chiar atunci am vrut să mă întorc, să-l apuc pe acel omuleţ şi să-i spun: «HEI, CE CREZI CĂ FACI?». Dar nu am făcut-o”.

Acestei misionare dedicate îi spun: Copilă dragă, în felul tău umil te-ai alăturat unui grup de femei şi bărbaţi foarte deosebiţi care, după cum spune profetul Iacov din Cartea lui Mormon, s-au „gândit la moartea [lui Hristos] şi [I-au purtat] crucea şi [au suportat] ruşinea lumii”1.

Într-adevăr, Nefi, fratele lui Iacov, a spus despre Hristos Însuşi: „Şi lumea, din cauza nedreptăţii ei, Îl va judeca pe El ca pe un lucru de nimic; prin urmare, ei Îl biciuiesc, iar El rabdă; şi Îl lovesc, iar El rabdă. Da, ei Îl scuipă, iar El rabdă, datorită bunătăţii Sale pline de iubire şi a îndelungatei Sale [răbdări faţă de] copiii oamenilor”2.

Asemănătoare experienţei Salvatorului este lunga istorie în care profeţii şi apostolii, misionarii şi membrii din fiecare generaţie, toţi cei care au încercat să răspundă chemării date de Dumnezeu de a aduce familia umană pe „o cale cu mult mai bună”3, au fost întâmpinaţi cu refuz şi au trebuit să plătească un preţ foarte dureros de mare.

„Şi ce voi mai zice [despre ei]?”, întreabă autorul cărţii Evrei.

„[Ei care]… au astupat gurile leilor,

au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei… au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe…

[Au văzut]… pe morţii lor înviaţi; [iar] unii… au fost chinuiţi…

au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;

au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi [şi] munciţi –

ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.”4

Cu siguranţă că îngerii din cer au plâns în timp ce au consemnat cât de scump a fost plătită ucenicia într-o lume care este adesea ostilă poruncilor lui Dumnezeu. Salvatorul Însuşi a vărsat lacrimi pentru cei care, de sute de ani, fuseseră respinşi şi ucişi în slujba Sa. Iar atunci era El Însuşi respins şi urma să fie ucis.

Isus a spus: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!

Iată că vi se lasă casa pustie”5.

Această afirmaţie conţine un mesaj pentru fiecare tânăr şi tânără din această Biserică. Poate că vă întrebaţi dacă merită să apăraţi cu curaj valorile morale în liceu sau să mergeţi în misiune doar pentru a vi se lua în derâdere cele mai preţuite crezuri sau să duceţi o luptă împotriva unei societăţi care, în mare parte, ridiculizează uneori viaţa religioasă devotată. Da, merită, deoarece alternativa ar fi să ne rămână „casa pustie” – oameni pustiiţi, familii pustiite, cartiere pustiite şi naţiuni pustiite.

Acest lucru ne arată povara pe care o poartă cei chemaţi să transmită mesajul mesianic. Pe lângă faptul de a preda, încuraja şi îmbărbăta pe alţii (aceasta este partea plăcută a uceniciei), din când în când aceiaşi mesageri sunt chemaţi să îşi facă griji, să avertizeze şi, uneori, doar să plângă (aceasta este partea dureroasă a uceniciei). Ei ştiu foarte bine că drumul care duce la pământul făgăduit „unde curge… lapte şi miere”6 trece pe la Muntele Sinai, plin de lucruri pe care trebuie să le facem sau să nu le facem7.

Din nefericire, mesagerii care transmit porunci oferite în mod divin sunt adesea la fel de nepopulari azi precum au fost în vechime, aşa cum pot confirma acum cel puţin două surori misionare care au fost scuipate şi împroşcate cu piure de cartofi. Ura este un cuvânt neplăcut, totuşi există oameni care azi ar spune, asemenea coruptului Ahab: „Îl urăsc [pe profetul Mica], căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău”8. O astfel de ură faţă de sinceritatea unui profet l-a costat pe Abinadi viaţa. El i-a spus regelui Noe: „Pentru că am vorbit cuvântul lui Dumnezeu, voi m-aţi judecat pe mine cum că sunt nebun”9 sau, am putea adăuga, demodat, patriarhal, habotnic, aspru, închis la minte, depăşit şi învechit.

Este la fel cum Domnul Însuşi S-a plâns profetului Isaia:

„[Aceşti] copii… nu vor să asculte Legea Domnului;

[Ei] zic văzătorilor: «Să nu vedeţi!» şi prorocilor: «Să nu prorociţi adevăruri, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, prorociţi-ne lucruri închipuite!

Abateţi-vă din drum, daţi-vă în lături de pe cărare, lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel!»”10.

Din păcate, tinerii mei prieteni, aceasta este o trăsătură a vremurilor noastre, aceea că, dacă oamenii vor dumnezei, ei vor dumnezei care nu îi solicită mult, dumnezei comozi, dumnezei lejeri care nu numai că nu tulbură ordinea firească a lucrurilor, dar nici nu oferă îndrumare pozitivă, dumnezei care ne bat încurajator pe spate, ne fac să chicotim şi ne spun să zburdăm în voie.11

Este ca şi cum omul L-ar fi făcut pe Dumnezeu după chipul său! Uneori – iar acest lucru este cea mai mare ironie dintre toate – aceşti oameni vorbesc despre Isus ca şi cum El ar fi un Dumnezeu „comod”. Serios? El, care nu numai că a spus să nu încălcăm poruncile, ci nici să nu ne gândim să le încălcăm. Şi că, dacă ne gândim să le încălcăm, le-am încălcat deja în inima noastră. Vi se pare că aceasta este o doctrină „comodă”, plăcută urechii şi la modă în adunările publice?

Dar cei care vor doar să se uite la păcat sau să-l atingă de la distanţă? Isus a spus cu asprime că, dacă ochiul te face să cazi în păcat, să-l scoţi. Dacă mâna te face să cazi în păcat, să o tai.12 „N-am venit să aduc pacea, ci sabia”13, i-a avertizat El pe cei care credeau că spunea doar linguşeli banale. Nu e de mirare că, după fiecare predică, comunităţile locale „[L-au rugat] pe Isus să plece din ţinutul lor”14. Nu e de mirare că, după fiecare miracol, puterea Sa nu era atribuită lui Dumnezeu, ci diavolului15. Este evident că acea întrebare cunoscută „Ce ar face Isus?” nu va produce întotdeauna un răspuns convenabil.

La apogeul slujirii Sale în viaţa muritoare, Isus a spus: „Să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu”16. Pentru a fi sigur că au înţeles despre ce fel de dragoste era vorba, El a spus: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”17 şi „oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor”18. Dragostea asemănătoare celei a lui Hristos este lucrul de care avem cea mai mare nevoie pe această planetă, în parte pentru că dreptatea ar trebui să o însoţească întotdeauna. Aşadar, dacă dragostea este sloganul nostru, aşa cum ar trebui să fie, atunci, prin cuvântul Său, Cel care este întruchiparea dragostei, trebuie să abandonăm păcatul şi orice formă de încurajare a acestuia în alţii. Isus a înţeles limpede ceea ce mulţi din cultura noastră modernă par să uite: că este o diferenţă enormă între porunca de a ierta păcatul (lucru pe care El îl putea face cu o capacitate infinită) şi avertizarea împotriva tolerării acestuia (lucru pe care El nu l-a făcut nici măcar o dată).

Dragi prieteni, în special prietenii mei tineri, fiţi curajoşi! Dragostea pură asemănătoare celei a lui Hristos, izvorâtă dintr-o dreptate sinceră, poate schimba lumea. Depun mărturie că Evanghelia adevărată şi vie a lui Isus Hristos este pe pământ, iar dumneavoastră sunteţi membri ai Bisericii Sale adevărate şi vii şi încercaţi să o faceţi cunoscută. Depun mărturie despre această Evanghelie şi această Biserică, în special despre cheile restaurate ale preoţiei, care conferă putere şi eficienţă rânduielilor salvatoare. Sunt la fel de sigur că aceste chei au fost restaurate şi că aceste rânduieli sunt din nou disponibile prin Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă cum sunt de faptul că stau la acest pupitru înaintea dumneavoastră şi că dumneavoastră staţi înaintea mea în această conferinţă.

Fiţi puternici! Trăiţi cu credinţă în acord cu principiile Evangheliei chiar dacă alţii din jurul dumneavoastră nu o fac deloc. Apăraţi-vă crezurile în mod civilizat şi cu înţelegere, dar apăraţi-le! De-a lungul istoriei, multe glasuri inspirate, inclusiv cele pe care le veţi auzi în cadrul acestei conferinţe şi cel pe care tocmai l-aţi auzit, al Preşedintelui Thomas S. Monson, v-au îndrumat către cărarea uceniciei creştine. Este o cărare strâmtă şi o cărare îngustă, nu foarte flexibilă în anumite locuri, dar poate fi palpitantă şi parcursă cu succes având „fermitate în Hristos… o strălucire perfectă a speranţei şi o iubire de Dumnezeu şi de toţi oamenii”19. Urmând cu curaj o astfel de cărare, veţi dezvolta o credinţă de neclintit, veţi găsi adăpost împotriva vânturilor potrivnice care bat, chiar a săgeţilor în vârtejuri, şi veţi simţi tăria Mântuitorului nostru asemenea unei stânci, pe care, dacă vă clădiţi o ucenicie statornică, nu puteţi cădea.20 În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.

Afişează referinţe

  1.  

    1.  Iacov 1:8.

  2.  

    2.  1 Nefi 19:9.

  3.  

    3.  1 Corinteni 12:31; Eter 12:11.

  4.  

    4.  Evrei 11:32–38.

  5.  

    5. 1. Matei 23:37–38.

  6.  

    6.  Exodul 3:8.

  7.  

    7. Vezi Exodul 20:3–17.

  8.  

    8.  2 Cronici 18:7.

  9.  

    9.  Mosia 13:4.

  10.  

    10.  Isaia 30:9–11.

  11.  

    11. Vezi Henry Fairlie, The Seven Deadly Sins Today (1978), p. 15–16.

  12.  

    12. Vezi Matei 5:29–30.

  13.  

    13.  Matei 10:34.

  14.  

    14.  Marcu 5:17.

  15.  

    15. Vezi Matei 9:34.

  16.  

    16.  Ioan 15:12.

  17.  

    17.  Ioan 14:15.

  18.  

    18.  Matei 5:19; subliniere adăugată.

  19.  

    19.  2 Nefi 31:20.

  20.  

    20. Vezi Helaman 5:12.